Tag: școli speciale

  • Școli speciale din sectorul 6 București, modernizate cu ajutorul fondurilor europene

    Școli speciale din sectorul 6 București, modernizate cu ajutorul fondurilor europene

    Un exemplu este Școala Gimnazială Specială
    Constantin Păunescu din sectorul 6 care va fi modernizată.


    Asta înseamnă
    că sălile de clasă și laboratoarele vor fi dotate cu echipamente IT și
    educaționale dar și cu mobilier adecvat desfășurării procesului de învățământ.


    Totodată proiectul are în vedere reducerea costurilor cu energia termică
    prin creșterea clasei energetice a clădirilor.


    252 de elevi și 126 de membri ai personalului
    didactic și nedidactic vor beneficia de aceste îmbunătățiri.


    Bugetul proiectului este de peste 10 milioane
    237 de mii de lei din care mai bine de 5 milioane 100 de mii reprezintă
    finanțare nerambursabilă.


    Tot în
    sectorul 6 avem Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz Sfânta
    Maria care urmează la rândul ei să fie modernizată.


    Detalii aflăm de la Simona Curpăn- șeful
    departamentului promovare regională și investiții de la Agenția de Dezvoltare
    Regională București- Ilfov:


    Proiectul are ca obiectiv modernizarea
    unitătii de învățământ prin crearea unei
    infrastructuri școlare moderne, dezvoltarea de măsuri eficiente în vederea accesului persoanelor cu dizabilități
    precum și reabilitarea termică a spațiilor destinate procesului educațional.


    Se estimează că aproximativ 123 de elevi și
    62 de membri ai personalului didactic vor fi beneficiari direcți ai acestui
    proiect. Bugetul proiectului este de 4 milioane 800 de mii de lei din care 3
    milioane 900 de mii reprezintă finanțare nerambursabilă.



    O altă școală din sectorul 6 care va
    beneficia de fonduri europene este Colegiul Tehnic Petru Maior din bd.
    Timișoara:


    Proiectul are ca obiectiv crearea unei
    infrastructuri școlare moderne care să asigure desfăsurarea unui proces
    didactic de calitate prin dotarea laboratoarelor unității de învățământ cu echipamente IT.


    Bugetul proiectului este de 19 milioane de
    lei din care 15 milioane 700 de mii reprezintă finanțare nerambursabilă.



    Și Școala Superioară Comercială Nicolae
    Kretzulescu din bd. Hristo Botev, sector 3 va primi fonduri europene destinate în principal reabilitării termice.


    Aproximativ 195 de elevi și 76 de cadre
    didactice vor fi beneficiari directi ai acestui proiect. Bugetul este de 10
    milioane 700 de mii de lei din care 10 milioane 500 de mii de lei- finanțare
    nerambusabilă acordată prin Programul Operațional Regional.