Radio România Internațional

Tag: scortisoara

  • De la dovleacul decorativ la plăcinta de dovleac

    De la dovleacul decorativ la plăcinta de dovleac

    La sfârșitul lunii octombrie, dovleacul devine vedetă după ce a fost expus
    în vitrinele și rafturile unor magazine din România cu scopul de a contribui la
    vânzarea unor obiecte asociate unei sărbători de import, Halloween. Transformat în felinar, dovleacul are
    un rol decorativ, dar poate avea şi un rol utilitar atunci când este transformat
    în recipient pentru prepararea sarmalelor. După ce a fost făcut un capac în
    partea superioară, trebuie îndepărtate seminţele din interiorul dovleacului. Se
    întind apoi foi de varză în interior, peste care se pun sarmalele, prefierte
    într-un alt vas. După umplere, se mai pun câteva foi de varză peste sarmale,
    iar apoi dovleacul este pus într-o tavă şi lăsat la cuptor la foc mic, timp de
    o oră.


    Dovleacul poate fi consumat
    și ca aperitiv, una dintre cele mai simple variante fiind aceea de a-l tăia în
    jumătate, de a-l curăţa de seminţe şi apoi de a-l umple cu o pastă de brânză
    sărată. Dovleacul este lăsat la copt în cuptor, după care este porționat
    înainte de a fi servit. Tăiat în cuburi mai mari, dovleacul poate fi pregătit,
    de asemenea, cu o brânză sărată, tip telemea, sau cu o brânză rasă de tip
    parmezan. Cuburile de dovleac se pun la fiert în apă cu puțină sare timp de
    câteva minute. După ce au fost scurse de apă, cuburile de dovleac trebuie
    mutate într-o tavă întinsă, unsă în prealabil cu puțin unt. Peste ele se pune
    fie brânză telemea rasă, fie parmezan, după care se introduce tava la cuptor,
    la foc potrivit, unde se lasă pånă se rumenește.


    Dovleacul poate fi consumat
    şi ca desert. Cel mai simplă variantă de desert este dovleacul copt în cuptor,
    după ce, în prealabil a fost curăţat de seminţe şi tăiat în felii. Dovleacul
    este util şi în diete, ajutând la reglarea colesterolului. Este dulce, nu are
    grăsimi, având în schimb vitaminele E şi C. Dat pe răzătoare, dovleacul poate
    fi folosit ca umplutură pentru o tartă sau pentru plăcintă. Aceasta poate fi
    făcută cu aluat dospit sau cu foi subţiri de aluat, utilizate de obicei la
    ştrudele. După ce a fost dat pe răzătoare, dovleacul poate fi lăsat într-un vas
    pentru a se scurge zeama din el sau poate fi călit într-o tigaie. În continuare
    trebuie amestecat cu zahăr şi cu puţină scorţişoară. Dacă se face cu aluat
    dospit, atunci într-o tavă trebuie întins un strat de aluat, apoi un strat de
    dovleac ras, după care deasupra se mai pune un strat de aluat. Stratul superior
    de aluat trebuie înţepat cu o furculiţă pentru ca, în timpul coacerii, aceste să
    nu se bombeze. Tava se pune în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit,
    după care plăcinta este pudrată cu zahăr şi apoi porţionată.


  • De la dovleacul decorativ la plăcinta de dovleac

    De la dovleacul decorativ la plăcinta de dovleac

    La sfârșitul lunii octombrie, dovleacul devine vedetă după ce a fost expus
    în vitrinele și rafturile unor magazine din România cu scopul de a contribui la
    vânzarea unor obiecte asociate unei sărbători de import, Halloween. Transformat în felinar, dovleacul are
    un rol decorativ, dar poate avea şi un rol utilitar atunci când este transformat
    în recipient pentru prepararea sarmalelor. După ce a fost făcut un capac în
    partea superioară, trebuie îndepărtate seminţele din interiorul dovleacului. Se
    întind apoi foi de varză în interior, peste care se pun sarmalele, prefierte
    într-un alt vas. După umplere, se mai pun câteva foi de varză peste sarmale,
    iar apoi dovleacul este pus într-o tavă şi lăsat la cuptor la foc mic, timp de
    o oră.


    Dovleacul poate fi consumat
    și ca aperitiv, una dintre cele mai simple variante fiind aceea de a-l tăia în
    jumătate, de a-l curăţa de seminţe şi apoi de a-l umple cu o pastă de brânză
    sărată. Dovleacul este lăsat la copt în cuptor, după care este porționat
    înainte de a fi servit. Tăiat în cuburi mai mari, dovleacul poate fi pregătit,
    de asemenea, cu o brânză sărată, tip telemea, sau cu o brânză rasă de tip
    parmezan. Cuburile de dovleac se pun la fiert în apă cu puțină sare timp de
    câteva minute. După ce au fost scurse de apă, cuburile de dovleac trebuie
    mutate într-o tavă întinsă, unsă în prealabil cu puțin unt. Peste ele se pune
    fie brânză telemea rasă, fie parmezan, după care se introduce tava la cuptor,
    la foc potrivit, unde se lasă pånă se rumenește.


    Dovleacul poate fi consumat
    şi ca desert. Cel mai simplă variantă de desert este dovleacul copt în cuptor,
    după ce, în prealabil a fost curăţat de seminţe şi tăiat în felii. Dovleacul
    este util şi în diete, ajutând la reglarea colesterolului. Este dulce, nu are
    grăsimi, având în schimb vitaminele E şi C. Dat pe răzătoare, dovleacul poate
    fi folosit ca umplutură pentru o tartă sau pentru plăcintă. Aceasta poate fi
    făcută cu aluat dospit sau cu foi subţiri de aluat, utilizate de obicei la
    ştrudele. După ce a fost dat pe răzătoare, dovleacul poate fi lăsat într-un vas
    pentru a se scurge zeama din el sau poate fi călit într-o tigaie. În continuare
    trebuie amestecat cu zahăr şi cu puţină scorţişoară. Dacă se face cu aluat
    dospit, atunci într-o tavă trebuie întins un strat de aluat, apoi un strat de
    dovleac ras, după care deasupra se mai pune un strat de aluat. Stratul superior
    de aluat trebuie înţepat cu o furculiţă pentru ca, în timpul coacerii, aceste să
    nu se bombeze. Tava se pune în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit,
    după care plăcinta este pudrată cu zahăr şi apoi porţionată.


  • Prunele în deserturi

    Prunele în deserturi


    Sugestia
    gastronomică a acestei ediţii vine de la prunele dulci şi zemoase, adunate în
    această perioadă când temperaturile coboară tot mai accentuat, iar ploile ne
    amintesc că ne aflăm în plină toamnă.


    Un preparat
    tradiţional care ia drumul cămării, este magiunul de prune. Având o denumire
    asemănătoare în limba turcă – macun (se citeşte maciun – n.r.), magiunul este o
    pastă din pulpă de fructe, lăsată multe ore la fiert înainte de a fi pusă în
    borcane. De menţionat că un kg de magiun este obţinut din circa 5 kg de prune
    bine coapte, zemoase şi dulci. Prepararea nu este complicată, însă
    necesită atenţie deoarece magiunul poate căpăta gust de afumat fie din cauza
    unui foc prea puternic, fie că, în timpul fierberii, nu a fost amestecat atât cât
    trebuia. Prunele trebuie spălate, apoi li se îndepărtează codiţele şi li se
    scot sâmburii. Pentru a mai reduce timpul de fierbere, prunele trebuie trecute
    prin maşina de tocat sau terciuite cu ajutorul unui pasator, după care sunt
    puse la fiert. În variantă tradiţională, prunele sunt fierte într-un vas de lut
    pus deasupra jarului, amestecând periodic, până când, după 6 … 8
    ore, volumul pastei de prune se reduce
    la un sfert faţă de cel iniţial.

    Magiunul de prune poate fi pregătit şi în
    bucătărie. Prunele pot fi puse într-o cratiţă la fiert şi pe aragaz, apoi, după
    vreo două ore, vasul poate fi trecut în cuptor unde va rămâne câteva ore până când magiunul scade suficient de mult.
    Atunci câ se răceşte, pasta trebuie să fie atât de groasă încât lingura cu care
    am amestecat să rămână în poziţie verticală. Magiunul poate fi turnat fie cald,
    fie rece în borcane care trebuie păstrate apoi la întuneric, într-un loc
    răcoros. Dacă a fiert suficient, magiunul de prune nu are nevoie de
    conservanţi. De asemenea, nu se adaugă nici zahăr, fructoza din prune fiind
    suficientă pentru ca magiunul să aibă un gust plăcut, dulce-acrişor. Magiunul
    de prune poate fi consumat ca atare, întins pe o felie de pâine, sau poate fi
    folosit la diverse produse de patiserie precum cornuleţe, tarte şi checuri sau
    pentru a umple gogoşi sau clătite. Dacă în reţetă adăugăm zahăr, în proporţie
    de un kg la 3 kg de prune, atunci vom obţine, după un mod asemănător de preparare,
    gem de prune.


    Un preparat tradiţional mai ales pentru
    Transilvania îl reprezintă găluştile cu prune sau gomboţii cu prune. Avem
    nevoie de un kg de prune, de un kg de cartofi sau de una, două căni de făină,
    de un ou, de pesmet, zahăr, scorţişoară, ulei şi sare. La reţeta cu cartofi,
    începem prin a pune cartofii la fiert în coajă, iar în apă adăugăm şi puţină sare. După fierbere, îi decojim şi îi transformăm în pireu pe care îl lăsăm să se
    răcească, apoi adăugăm puţină făină şi gălbenuşul unui ou şi frământăm până
    obţinem un amestec având consistenţa unui aluat pe care îl întindem şi îl
    împărţim în pătrăţele. Învelim prunele în aluat şi formăm bile pe care le
    punem, pe rând, într-un vas cu apă clocotită. Lăsăm bilele să fiarbă până când
    acestea se ridică la suprafaţă. Le luăm cu o spumieră, le scurgem puţin, după
    care le tăvălim în pesmet amestecat cu zahăr şi le pudrăm cu scorţisoară.

  • Prunele în deserturi

    Prunele în deserturi


    Sugestia
    gastronomică a acestei ediţii vine de la prunele dulci şi zemoase, adunate în
    această perioadă când temperaturile coboară tot mai accentuat, iar ploile ne
    amintesc că ne aflăm în plină toamnă.


    Un preparat
    tradiţional care ia drumul cămării, este magiunul de prune. Având o denumire
    asemănătoare în limba turcă – macun (se citeşte maciun – n.r.), magiunul este o
    pastă din pulpă de fructe, lăsată multe ore la fiert înainte de a fi pusă în
    borcane. De menţionat că un kg de magiun este obţinut din circa 5 kg de prune
    bine coapte, zemoase şi dulci. Prepararea nu este complicată, însă
    necesită atenţie deoarece magiunul poate căpăta gust de afumat fie din cauza
    unui foc prea puternic, fie că, în timpul fierberii, nu a fost amestecat atât cât
    trebuia. Prunele trebuie spălate, apoi li se îndepărtează codiţele şi li se
    scot sâmburii. Pentru a mai reduce timpul de fierbere, prunele trebuie trecute
    prin maşina de tocat sau terciuite cu ajutorul unui pasator, după care sunt
    puse la fiert. În variantă tradiţională, prunele sunt fierte într-un vas de lut
    pus deasupra jarului, amestecând periodic, până când, după 6 … 8
    ore, volumul pastei de prune se reduce
    la un sfert faţă de cel iniţial.

    Magiunul de prune poate fi pregătit şi în
    bucătărie. Prunele pot fi puse într-o cratiţă la fiert şi pe aragaz, apoi, după
    vreo două ore, vasul poate fi trecut în cuptor unde va rămâne câteva ore până când magiunul scade suficient de mult.
    Atunci câ se răceşte, pasta trebuie să fie atât de groasă încât lingura cu care
    am amestecat să rămână în poziţie verticală. Magiunul poate fi turnat fie cald,
    fie rece în borcane care trebuie păstrate apoi la întuneric, într-un loc
    răcoros. Dacă a fiert suficient, magiunul de prune nu are nevoie de
    conservanţi. De asemenea, nu se adaugă nici zahăr, fructoza din prune fiind
    suficientă pentru ca magiunul să aibă un gust plăcut, dulce-acrişor. Magiunul
    de prune poate fi consumat ca atare, întins pe o felie de pâine, sau poate fi
    folosit la diverse produse de patiserie precum cornuleţe, tarte şi checuri sau
    pentru a umple gogoşi sau clătite. Dacă în reţetă adăugăm zahăr, în proporţie
    de un kg la 3 kg de prune, atunci vom obţine, după un mod asemănător de preparare,
    gem de prune.


    Un preparat tradiţional mai ales pentru
    Transilvania îl reprezintă găluştile cu prune sau gomboţii cu prune. Avem
    nevoie de un kg de prune, de un kg de cartofi sau de una, două căni de făină,
    de un ou, de pesmet, zahăr, scorţişoară, ulei şi sare. La reţeta cu cartofi,
    începem prin a pune cartofii la fiert în coajă, iar în apă adăugăm şi puţină sare. După fierbere, îi decojim şi îi transformăm în pireu pe care îl lăsăm să se
    răcească, apoi adăugăm puţină făină şi gălbenuşul unui ou şi frământăm până
    obţinem un amestec având consistenţa unui aluat pe care îl întindem şi îl
    împărţim în pătrăţele. Învelim prunele în aluat şi formăm bile pe care le
    punem, pe rând, într-un vas cu apă clocotită. Lăsăm bilele să fiarbă până când
    acestea se ridică la suprafaţă. Le luăm cu o spumieră, le scurgem puţin, după
    care le tăvălim în pesmet amestecat cu zahăr şi le pudrăm cu scorţisoară.