Pe 26 iulie 2024, deci în mai puţin de două luni, are loc festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Până atunci, vă prezentăm o nouă ediţie a Legendelor Olympiei, rubrica noastra lunară dedicată personalităţilor sportului românesc, cu fragmente din interviuri de colecţie difuzate, de-a lungul vremii, la Radio România Internaţional. Vorbim astăzi despre Laura Badea, singura româncă medaliată cu aurul olimpic într-o probă individuală feminină de scrimă.
S-a născut la Bucureşti, în data de 29 martie 1970. La şcoală a luat parte la competiţii de atletism şi de handbal, apoi, la vârsta de 13 ani, a început scrima la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 din București. În noiembrie 2004, după o carieră de excepţie, în care a câştigat titlul olimpic la floretă, în 1996, la Atlanta, dar şi numeroase medalii la campionatele mondiale şi europene, la individual sau cu echipa, Laura Badea s-a retras. La puţin timp, am realizat un interviu. Am rugat-o să ne prezinte întâi începuturile carierei sale internaţionale.
„Primul succes internațional a fost la un concurs în Bulgaria, în 1986. Am fost, am luat locul doi, era de seniori concursul… A fost o evoluție bună, am fost cu antrenoarea mea, poate și asta m-a încurajat. După acel concurs mi-am dat seama că pot să fac mai mult, deci că am șanse de a accede la podium și am lucrat mai mult. Am făcut chiar și trei antrenamente pe zi, îmi era foarte greu, a fost o perioadă destul de grea, dar rezultatele n-au întârziat să apară. În 1987 am câștigat Cupa României la seniori cu o concurență inegalabilă, cu Reka Szabo, cu Elisabeta Tufan, cu Claudia Grigorescu. Era o bătălie foarte mare ca să ajungi campion național sau să câștigi Cupa României.
Pe urmă am reușit să fiu pe locul șase în 1990 la Campionatele Mondiale. Acolo aș fi avut șanse la medalie, dar poate datorită arbitrajului, poate datorită faptului că nu eram încă obișnuită cu concursurile internaționale, pentru că, după cum bine știți, era greu să ieși afară, să mergi la competiții în străinătate pe vremea lui Ceaușescu. Acum e mult mai ușor, adică poți să participi la concursuri, să-ți cunoști adversarii ca și cadet, ca și junior, deci e mult mai mult, mai ușor. Pentru mine a fost un rezultat bun și a fost începutul rezultatelor internaționale la nivel de Campionat Mondial, Campionat European”.
A urmat o carieră internaţională de excepţie, atât la nivel individual, cât şi cu echipa României.
„În 1991 am făcut parte din echipa care s-a clasat pe locul patru, dar care a fost un rezultat bun, la Campionatul mondial de seniori din Ungaria. Şi tot așa, în 1992 am fost în echipa de la Barcelona, echipa care a luat medalia olimpică de bronz. Mi-am adus și eu contribuția la acest rezultat. Apoi a fost titlul mondial pe echipe, am câștigat două medalii, una de bronz și una de argint la Campionatele europene de seniori.
Pe urmă a fost Campionatul Mondial pe echipe, unde cred că am avut un aport deosebit. În finala cu Italia. Chiar am reușit să întorc un scor nefavorabil echipei noastre. Era scorul 4-3 pentru Italia. Dacă aș fi pierdut acel meci, în care Valentina Vezzali avea 4-0, meciul s-ar fi terminat, am fi ieșit pe locul doi, dar de la 4-0 am întors scorul și am câștigat acel asalt cu cinci-patru. S-a relansat meciul, scorul s-a făcut 4-4 și Elisabeta Tufan a avut ultimul asalt, pe care l-a câștigat și așa am devenit noi campioane mondiale. Şi nu trebuie să uităm că a ieșit și Reka Szabo campioană mondială de seniori, eu ocupând locul șase la individual”.
La Jocurile Olimpice de la Atlanta, Laura reuşea performanţa de a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic în proba individuală de floretă. Printre învinsele sale se aflau Giovanna Trillini, campioana olimpică din ’92, si Valentina Vezzali, considerată la acea oră drept cea mai buna floretistă din lume.
„A fost o conjunctură favorabilă, cred eu. Ele se gândeau că vor concura împreună în finală. Cu Trillini, sincer, nici eu nu mai credeam la 13-8 că voi putea întoarce acel meci, dar mi-am spus că n-am ce să pierd. Mi-am dorit foarte mult știind că mama mea este bolnavă, știind că tatăl meu n-a apucat să se bucure de rezultatele mele și atunci mi-am dorit foarte mult medalia și am reușit să să câștig acel meci cu Trillini. Mai bine zis, aceea a fost finala, pentru că, ulterior, cu Vezzali mi-a fost mult mai ușor. Am condus tot timpul și aveam încredere că voi câștiga. A fost prima medalie de aur a României la Atlanta, pe 22 iulie 1996, n-o să uit niciodată”.
Întoarcerea în ţară a campionilor olimpici de la Atlanta a reprezentat un eveniment special, iar primirea de care s-a bucurat Laura Badea a fost de neuitat.
„Bineînţeles, mediatizarea a fost largă și toată lumea m-a cunoscut mai bine decât pe ceilalți sportivi care au obținut ulterior medalii. Ce să spun? A fost o primire deosebită, plus că eu de abia așteptam să ajung. Era și prietenul meu, erau în primul rând mama mea și familia mea care se gândeau foarte mult la mine și care au fost alături în acel concurs pentru că au stat cu sufletul la gură ca eu să pot să câștig acea semifinală cu Trillini. Am fost susținută foarte mult chiar și cei de la Comitetul Olimpic, unii au fost prezenți, Federația noastră și bineînțeles coechipierii și coechipierele mele.”
După retragerea din activitate, Laura Badea a rămas în lumea sportului. Din 2011 până în 2017 a fost Directorul Academiei Olimpice Române, iar din 2014 până în 2017 consilierul președintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. A mai fost, printre altele, președintele Federației Române de Scrimă din martie 2017 până în ianuarie 2018.
Scrimerii români au obţinut, de-a lungul vremii, 17 medalii olimpice. Prima sportivă din România care a urcat pe podiumul olimpic a fost Olga Orbán Szabó, în 1956, la Melbourne, când a obţinut argintul în proba individuală de floretă. Tot o medalie de argint, dar la spadă, a fost şi ultima obţinută de sportivii tricolori, în 2021, la Tokyo, prin Ana Maria Brînză. Între ele s-au aflat alte 15 medalii, dintre care patru de aur: Ionel Drîmbă, la floretă, în 1968, la Ciudad de Mexico, apoi Laura Badea, tot la floretă, la Atlanta, în 1996, Mihai Covaliu, la sabie, în 2000, la Sydney, apoi echipa de spadă, în concursul feminin, la Rio, în 2016.
