Tag: sculptorita Doina Lie

  • Expoziţia jubiliară „Doina Lie”

    Expoziţia jubiliară „Doina Lie”

    În lunile octombrie și noiembrie, la Palatul
    Suțu din centrul capitalei, sediu al Muzeului Municipiului București (MMB), are
    loc o expoziție dedicată sculptoriței Doina Lie (1929 – 2012), reprezentantă
    foarte importantă a generației de sculptori care marchează configurația
    sculpturii românești contemporane. Artista s-a aflat la intersecția a trei mari
    tendințe stilistice: statuarul occidental, imaginea hieraticii bidimensionale
    și modernitatea europeană. Despre rădăcinile artistice ale sculptoriței și
    despre expoziția din București am stat de vorbă cu directorul adjunct al MMB,
    Elena Olariu:


    La Palatul Suțu, Muzeul
    Municipiului București, ne aflăm la a treia expoziție dedicată sculptorițelor
    din România, iar această sculptoriță, de data aceasta vine din Ardeal. Se
    numește Doina Lie și s-a născut la Sebeș, Alba, în 1929. Este o expoziție
    interesantă pentru că, așa cum am spus, de data aceasta, sculptorița vine din
    Ardeal. Ea s-a născut într o familie a unui preot greco-catolic și este
    important să subliniem acest lucru, deoarece arta sa cuprinde această latură
    foarte importantă, spirituală. Moștenirea sa spirituală este foarte importantă.
    Știm că în arta bizantină chipul cioplit și reprezentările acestea
    tridimensionale nu au fost folosite timp de secole și nu este o tradiție a
    culturii bizantine.

    Tocmai de aceea, artista având și o altfel de tradiție, la
    care se raportează, și aceea a lumii din Ardeal, ea cumva transmite în arta sa
    toată această tradiție pe care o poartă cu ea, făcând din sculptură un fenomen
    sincretic foarte elaborat, care exprimă propria sa viziune despre lume, o
    spiritualitate foarte puternică și în care îmbină tradiția artei gotice (pentru
    că, am spus, ea vine din Ardeal cu un bagaj artistic diferit puțin de ceea ce
    se întâmplă în Moldova sau în Țara Românească, de exemplu, și sculptează în
    manieră gotică, încearcă să se adapteze sau să se integreze într-o manieră post
    bizantină, cum spunem noi în sculptură, și care începea să se contureze în arta
    românească), dar se ancorează foarte bine și pe mișcările acestea moderne,
    europene.

    De altfel, din anul 1976, când regimul comunist se mai relaxează, ea
    expune foarte mult și în străinătate.Influențele moderne aduc în arta sa
    curente precum cubismul, acest expresionism care aparține culturii germane mai
    mult sau cum este foarte accentuat acolo, deci ea, de fapt, face o sinteză a
    foarte multor stiluri, a propriei sale personalități, a culturii pe care o are și
    astfel creează o operă extrem de originală, pe care vă invităm să veniți să o
    vedeți la Palatul Suțu, unde sunt expuse câteva lucrări importante, ca de
    exemplu Pieta, o, să zicem, formă foarte interesantă de redare a tradiției
    românești a nunții, Mirii Ctitorie și Terra, alte lucrări care
    într-adevăr merg pe această filieră foarte importantă a culturii românești de
    îmbinare a tradițiilor, să spunem, din Ardeal, dar și din celelalte zone
    românești.



    Elena Olariu ne-a dezvăluit cum este privită
    sculptorița Doina Lie în istoria artei românești și ce spune despre artistă
    unul dintre criticii de artă importanți din cultura românească:


    În istoria artei ea este cunoscută
    și pentru statuia lui Neagoe Basarab, care se află la Curtea de Argeș. Tot în
    expoziție vom putea vedea și macheta monumentului dedicat lui Iuliu Maniu din
    Alba Iulia, deci lucrări foarte importante. În expoziție se mai află lucrări de
    artă grafică foarte modern realizate, machete, dar și desene care pot fi
    privite ca niște opere de artă în sine. Criticul de artă Pavel Șușară a
    accentuat și această latură de magie pe care arta Doinei Lie o are. Opera
    artistei devine într-adevăr magică. Aceste personaje care au alura artei gotice
    sau vin din o tradiție bizantină sau sunt portretele unor personalități, au
    acea magie, într-adevăr a unor personaje mitologice.