Tag: scutire

  • A fost promulgat noul Cod Fiscal

    A fost promulgat noul Cod Fiscal

    Retrimis în iulie în Parlament de preşedintele Klaus
    Iohannis şi trecut din nou de legislativ săptămâna trecută, noul Cod Fiscal a
    fost promulgat de şeful statului, care şi-a motivat şi decizia din vară: O dezbatere nu avusese loc. În societatea
    civilă, s-a dezbătut înainte de prima aprobare foarte puţin Codul Fiscal. Am
    considerat că aşa nu este bine şi este nevoie de o dezbatere mai amplă. Acest
    lucru, după retrimitere, s-a şi întâmplat şi pot să spun că dezbaterea care a
    avut loc după retrimitere a fost pe măsura aşteptărilor.

    Noua formă a
    Codului Fiscal prevede toate amendamentele convenite săptămâna trecută de
    liderii partidelor politice, dar şi o serie de propuneri de natură tehnică
    avansate de mai multe instituţii. Reducerea TVA la 20% de la începutul anului
    viitor şi la 19 procente de la 1 ianuarie 2017, dată la care vor fi eliminate
    şi taxa pe stâlp şi supraacciza la carburanţi – sunt cele mai cunoscute măsuri
    ale noului Cod Fiscal.

    Despre altele s-a vorbit mai puţin, dar nici impactul
    acestora nu este de neglijat. Este vorba despre posibilitatea acordată
    consiliilor locale de a aplica impozite de cinci ori mai mari pentru clădirile
    şi terenurile neîngrijite situate în intravilan. Încadrarea în această
    categorie, precum şi procedurile de aplicare se adoptă prin hotărâri la nivel
    local.

    De asemenea, cresc taxele pentru casele proprietate personală şi se
    modifică subiectul impozitării, clasificarea fiind făcută în funcţie de
    destinaţie, rezidenţială sau nu. În schimb, a fost adoptată scutirea de la
    plata impozitului pe clădirile şi terenurile utilizate în cadrul
    întreprinderilor care asigură încadrarea în muncă a persoanelor din categorii
    vulnerabile. Taxa pe construcţiile speciale se elimină de la începutul anului
    viitor, însă doar pentru investiţiile în agricultură.

    Prin noul cod fiscal se
    amână, pe de altă parte, pentru 2017 reducerea impozitului pe dividende, de la
    16 la 5%. Analistul economic Ionel Blănculescu, consilier onorific al
    premierului Victor Ponta, a declarat, la Radio România, că scăderea TVA va
    contribui la reducerea evaziunii fiscale şi la încurajarea consumului.

    Consultantul fiscal Adrian Benţa consideră, însă, că noua legislaţie are
    tendinţa să transfere impozitarea de la persoanele juridice către persoanele
    fizice şi aduce dezavantaje micilor întreprinzători, precum plata unor impozite
    de peste 20 de ori mai mari pentru locuinţele folosite ca sediu de firmă. O
    altă creştere ţine de introducerea de plăţi suplimentare la pensii.