Tag: Sectia Speciala

  • Concluziile ultimului raport MCV

    Concluziile ultimului raport MCV

    Comisia Europeană remarcă o tendinţă pozitivă în reforma sistemului judiciar şi în lupta împotriva corupţiei din România, dar anunţă că va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţia situaţiei până la îndeplinirea tuturor obiectivelor. Comisia a publicat, marți, raportul privind progresele înregistrate de autoritățile de la București din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare instituit încă de la aderarea României la UE, în 2007, și al cărui scop este tocmai acela de a semnala eventuale defecţiuni şi de a propune remedii în angrenajul justiţiei.



    Or, Comisia salută faptul că, anul acesta, s-a dat un nou impuls reformei şi corectării regreselor din perioada 2017-2019. Ca urmare – spune Executivul comunitar – s-au înregistrat progrese în privința tuturor recomăndarilor din cadrul MCV care nu au fost, încă, puse în aplicare, iar multe dintre acestea sunt aproape de a fi îndeplinite, dacă progresele rămân constante. În viziunea Comisiei Europene, România trebuie să mai lucreze la şapte recomandări din 2018 şi la zece recomandări din 2017. Este criticată numirea, la începutul anului trecut, a procurorului general al ţării şi a şefului DIICOT, în pofida avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii.



    Şi CSM primeşte o bilă neagră, între altele pentru poziţia ambiguă privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, a cărei existenţă şi funcţionare sunt considerate, la Bruxelles, preocupante. Chiar în ziua publicării noului raport MCV al Comisiei Europene, la Bucureşti, Curtea Constituţională şi-a menţinut, însă, decizia potrivit căreia Secţia specială pentru magistrați este constituţională şi nu poate fi desfiinţată decât de Parlament, printr-o nouă lege.



    Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a promis că va găsi soluţii: Nu putem aştepta de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene să ne rezolve problemele interne. Ni s-a lăsat toată libertatea să facem acest lucru. De asemenea, nu putem aştepta doar de la justiţie să fie rezolvate aceste probleme, ca atare, este foarte important, ca politicieni, să găsim soluţia pentru desfiinţarea grabnică a acestei Secţii de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi consider în continuare că proiectul Guvernului este cel corect şi voi încerca să îi conving pe colegii parlamentari să meargă pe această soluţie. Este foarte important să reuşim să desfiinţăm această Secţie care, inclusiv în cadrul acestui raport, a fost criticată.”



    În privinţa luptei împotriva corupţiei, Comisia Europeană notează că numirea unui nou şef la DNA a condus la stabilitate instituţională. Situaţia s-a îmbunătăţit faţă de 2019, dar DNA se confruntă cu o serie de provocări, una dintre ele fiind deficitul de personal – mai spune Comisia.



  • Candidatura Laurei Codruța Kovesi, susținută de oficialii europeni

    Candidatura Laurei Codruța Kovesi, susținută de oficialii europeni

    Laura Codruța Kovesi a fost plasată joi sub control judiciar de către procurorii Secției de anchetare a magistraților. În același timp, fosta șefă Direcției Naționale Anticorupție are interdicția de a părăsi țara. După audierile de peste șase ore la nou înființata secție specială de anchetare a magistraților, Kovesi a anunțat că procurorul de caz i-a interzis să vorbească cu presa despre ce s-a întâmplat la audieri și despre dosarul pentru care a fost chemată.



    CE: România trebuie să revină pe calea corectă



    Comisia Europeană urmăreşte cu mare îngrijorare evoluţiile privind statul de drept în România şi subliniază că aceasta trebuie să repună urgent procesul de reformă pe calea corectă, acest lucru însemnând progrese, nu paşi înapoi, a declarat vineri Margaritis Schinas, purtător-şef de cuvânt al executivului comunitar, conform Agerpres.



    Schinas a mai afirmat, vineri, că România ar trebui să se abţină de la luarea oricăror măsuri care ar afecta negativ progresele realizate domeniul justiției, în ultimii ani.


    “În acelaşi timp, luăm notă de decizia procurorului de a închide, din lipsă de probe, procedurile judiciare iniţiate împotriva unor oficiali ai Comisiei. Doresc să vă reamintesc faptul că în primul rând autorităţile române nu au nicio jurisdicţie asupra acestor chestiuni”, a mai declarat reprezentantul Comisiei Europene.



    Kovesi trebui să participe nestingherită la procesul de selecție a procurorului-șef european



    Totodată, executivul Uniunii Europene a cerut coaliției de guvernare de la București să coopereze pentru desemnarea procurorului-şef european. Într-o declaraţie publică, purtătorul de cuvânt al Comisiei Margaritis Schinas s-a referit explicit la activitatea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din justiţie.



    “”Este vital ca toţi candidaţii, promovaţi de o comisie independentă de selecţie, să fie trataţi corect pe parcursul acestui proces. De aceea, Comisia face apel la guvernul şi autorităţile române să respecte pe deplin principiul cooperării sincere, consfinţit în Tratat, în ceea ce priveşte procedura de selecţie a procurorului-şef european. Toţi candidaţii trebuie să poată participa nestingherit la toate etapele procedurii de selecţie. Vă reamintim că Comisia a subliniat deja preocupările serioase privind Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie în ultimul raport din MCV referitoare la independenţa judiciară a acestui organ”, a mai precizat Margaritis Schinas.



    Antonio Tajani va discuta cazul Kovesi cu lifedii gruprilor din PE



    Și preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, s-a declarat îngrijorat de faptul că Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar. Tajani a exprimat sprijinul Parlamentului European faţă de candidatul român la postul de procuror-şef european, printr-o postare pe contul său de Twitter.


    “Voi ridica problema la şedinţa liderilor grupurilor din Parlamentul European, miercuri”, a mai anunţat Antonio Tajani mesajul publicat vineri.