Crearea
Uniunii Energetice se numără între proiectele prioritare ale Comisiei Europene
pentru perioada 2014-2019, fapt menţionat, de altfel, de preşedintele Comisiei,
Jean-Claude Juncker, încă de la începutul mandatului său. Proiectul este unul
ambiţios, cu atât mai mult cu cât spaţiul comunitar este cel mai mare
importator mondial de energie, cu peste jumătate din totalul energiei
consumate. Iar tendinţa este de creştere a acestui procent, undeva în jurul
valorii de 70% în următorii 15 ani. Nu în ultimul rând, aşa-numitele crize ale
gazului determinate de conflictul comercial dintre Federaţia Rusă şi Ucraina,
din 2006 şi 2009, alături de situaţia actuală incertă de la frontiera celor
două state, sporesc argumentele în favoarea asigurării securităţii energetice a
Uniunii Europene, scoţând în evidenţă riscurile la care Europa este expusă prin
dependenţa de gazele ruseşti.
În aprilie anul trecut, delegaţia poloneză la UE
a făcut un pas important – a transmis Comisiei Europene şi statelor membre un
document referitor la o foaie de parcurs pentru o Uniune Energetică Europeană,
structurată pe câţiva piloni fundamentali: infrastructură, mecanisme de
solidaritate, consolidarea puterii de negociere a statelor membre şi a UE faţă
de terţi, dezvoltarea surselor de energie indigene în UE, diversificarea
surselor de energie – în special de petrol şi gaze naturale – şi consolidarea
comunităţii Energetice. Poziţia Varşoviei fusese, de altfel, explicată anterior
de, pe atunci, premierul Donald Tusk într-un interviu acordat ziarului
Financial Times, în care se aprecia că dependenţa excesivă a UE faţă de gazele
ruseşti slăbeşte alianţa europeană.
Plecând de la exemplul uniunii
bancare a UE, Tusk aprecia că este necesar ca la nivelul UE să existe un
organism comun însărcinat cu negocierea si achiziţionarea de energie, acest
organism urmând să contrabalanseze poziţia de monopol a Rusiei şi în timp să
restaureze o piaţă liberă concurenţială. În general primită cu interes la nivel
european, sprijinită chiar puternic de Marea Britanie, care la rândul ei a
transmis Comisiei o serie de propuneri privind întărirea cooperării în domeniul
energiei, propunerea nu a convins însă pe toată lumea. Scepticii au avertizat
că un astfel de plan ar putea necesita eforturi prea mari, semne de întrebare
fiind legate şi de nivelul de încredere instituţional în ceea ce priveşte
înmagazinarea comună sau tranzacţionarea într-un aşa-numit coş energetic
european.
Pentru Bucureşti, propunerile Poloniei, respectiv ale Marii Britanii,
conţin factori de interes major din punct de vedere al securităţii energetice,
implicarea sa activă în formularea politicii europene viitoare în materie de
energie putând să contribuie la consolidarea poziţiei României ca producător şi
hub energetic în zona Europei de Sud-Est. Deocamdată, alături de Bulgaria,
Ungaria şi Slovacia, România a semnat, în mai, la Riga, o declaraţie comună
privind interconectarea regională în domeniul gazelor naturale. Documentul a
fost iniţiat în contextul eforturilor întreprinse la nivel european şi regional
pentru consolidarea securităţii energetice. Demersul confirmă angajamentul
celor patru ţări pentru concretizarea Uniunii Energetice, dar promovează şi
proiecte de infrastructură energetică din Europa Centrală şi de Est finanţabile
cu fonduri europene, a explicat ministrul român de externe, Bogdan Aurescu: În primul rând e foarte important că textul face referire la
diversificarea atât a surselor cât şi a rutelor de aprovizionare cu gaz natural
şi în al doilea rând face referire chiar la propunerea Comisiei Europene de
stabilire a Uniunii Energiei. Şi, nu în ultimul rând, are ca scop principal să
promoveze această implementare a interconectărilor în sistem bi-direcţional
între statele care au semnat această declaraţie comună.
Mult mai puţin dependentă
de gazele ruseşti comparativ cu alte state din UE, România poate deveni chiar
un pol energetic important, s-a subliniat în cadrul unei conferinţe organizată
la Parlamentul european de Ziua Energiei Româneşti. Corespondentul Radio
România la Bruxelles, Cerasela Rădulescu, cu o sinteză a aprecierilor făcute în
cadrul acestui eveniment la care au participat specialişti în domeniu,
europarlamentari români şi oficiali ai Comisiei Europene: Infrastructura energetică învechită a
Europei, pieţele slab integrate ale energiei, în special la nivel
transfrontalier, precum şi lipsa coordonării în cadrul politicilor energetice
naţionale, înseamnă adesea că europenii şi societăţile comerciale din UE nu
beneficiază de o mai mare posibilitate de alegere sau de o scădere a preţurilor
energiei, a constatat executivul comunitar, atunci când a elaborat proiectul
său ambiţios, de creare a unei Uniuni Energetice. Şi, de amintit, că şase state
membre depind de un furnizor extern unic pentru toate importurile lor de gaze
şi anume de Rusia, iar multe dintre acestea se află în regiunea de sud-est şi
centrală a Europei. Nu
este şi cazul României, au amintit organizatorii, potrivit cărora, România
poate deveni un pol energetic important în regiune, mai ales dacă vor exista
investiţii europene în infrastructură.
