Tag: securitate europeana

  • UE, vârful apărării mondiale

    UE, vârful apărării mondiale

    Trăim într-un
    mediu geopolitic, în care am asistat la înarmarea alimentelor, a energiei, a
    migrației, la înarmarea informației și la interferență în procesele noastre
    democratice. Acestea au fost premisele discuţiilor din cadrul Conferinței
    șefilor de delegații ale Uniunii Europene în lume, ce a avut loc în prima
    jumătate a lunii noiembrie.


    Țările Uniunii
    Europene nu își pot permite să obosească în a mai oferi sprijin acolo unde se
    decide viitorul securității europene şi mondiale a fost una dintre concluziile
    discuţiilor.


    Josep Borrell
    Fontelles, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica
    de Securitate și Vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil pentru o
    Europă mai puternică în lume, a declarat:

    Din ce în ce mai mult trăim într-o lume în care creşte
    multilateralitatea, dar şi frica. Lumea e plină de războaie. Şi multilateralitatea
    nu se referă doar la economie sau înarmare, ci şi la faptul că avem adevăruri
    diferite, abordări diferite ale războiului. În termeni strategici avem de a
    face cu două superputeri: Statele Unite ale Americii încă nedezmembrate şi
    China. Dar, când la jumătatea anilor 70 China a început să se deschidă spre
    lume, atingea 1% PIB-ul SUA, iar azi e
    la 80%. Uimitor!


    UE trebuie să
    îşi menţină poziţia de actor puternic şi vizionar a mai spus Borrell, precizând
    că Uniunea Europeană se află într-o situaţie intermediară, nefiind o putere în
    adevăratul sens al cuvântului, nici o alianţă militară, nici măcar nu este un stat, dar este mult mai
    mult de atât. Şi cum în această lume toată lumea negociază cu toată lumea şi nu
    există un consens clar asupra valorilor, este o lume fragmentată, care
    accentuează entropia sistemului. Astfel, rolul UE pare să fie, tot mai mult, de
    a contribui activ la facilitarea negocierilor, la găsirea valorilor comune.

    Josep Borrell Fontelles: Aceasta e coaliţia care ne interesează. Nu există soluţie
    militară a acestor conflicte. Ţine de strategia politică, nimeni nu poate
    câştiga în faţa terorismului latent, dar în orice circumstanţă trebuie să
    căutăm soluţii politice. Reacţiile sunt toate de înţeles, dar nu rezolvă
    problemele.

    Cred că avem trei responsabilităţi: trebuie să continuăm să ne
    păstrăm poziţia fermă şi echilibrată; şi să evităm să importăm acest conflict
    în Europa, cu orice preţ; Numai în Franţa, în octombrie, s-au petrecut o mie de
    acte antisemite. Trebuie să luptăm împotriva unor astfel de fenomene.
    Sentimentele antisemite şi antimusulmane sunt total inacceptabile.

    Al doilea
    aspect este soluţia umanitară, unde dincolo de ceea ce ducem, trebuie să existe
    o lege a ajutoarelor umanitare care să fie respectată. Pentru aceata trebuie
    permis accesul comunităţii internaţionale a Crucii Roşii la ostatici, ca o
    primă fază în vederea eliberării lor. Este o iniţiativă la care trebuie să
    lucrăm.

    Se adaugă o creştere a ajutorului umanitar, evacuarea reprezentanţilor
    terţelor părţi, din Gaza. Este, de asemenea, necesar să fie păstrate canale de
    comunicare deschise cu Israel, cu autoritatea palestiniană, cu Katar, cu Arabia
    Saudită şi desigur cu Statele Unite şi UE. Va fi cea mai importantă provocare
    politică pentru noi.


    În cadrul
    discuţiilor a fost subliniată importanța construirii unor noi relații cu țările
    din Africa și America Latină, menționându-se că PE va promova în mod activ
    diplomația parlamentară, care acoperă deja peste 160 de țări.