Tag: securizarea granitelor externe

  • Frontierele Uniunii Europene

    Frontierele Uniunii Europene

    Managementul frontierelor europene urmează să fie, de acum înainte, mai
    eficient, odată cu inaugurarea, joi, la graniţa bulgaro-turcă, a Agenţiei
    Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă. Noul organism al
    Uniunii Europene are menirea să oprească valul de imigranţi ce doresc să ajungă
    în Europa, după ce ţări precum Italia, Bulgaria, Grecia s-au confruntat cu
    şocul generat de un aflux necontrolat de refugiaţi anul trecut.

    Prezent la inaugurare, comisarul pentru Migraţie şi Afaceri Interne,
    Dmitris Avramopoulos, a declarat că noua agenţie reprezintă o demonstraţie fără
    precedent a voinţei şi unităţii popoarelor europene, iar frontiera externă a
    unui stat membru al UE este frontiera tuturor statelor membre. Usile sunt deschise pentru aceia care sunt
    eligibili pentru protectie internatională. Si vor fi închise pentru cei care
    vor ne traverseze frontierele illegal
    , a mai punctat oficialul european.

    La rândul său, premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat că Turcia
    trebuie să rămână un partener strategic al Uniunii, întrucât nicio poliţie de
    frontieră nu poate face faţă milioanelor de migranţi potenţiali din aceasta
    ţară.

    Construit pe baza agentiilor de control al frontierelor Frontex, noul
    organism va avea, până în 2020, 1000 de ofiţeri şi un buget anual de 320 de
    milioane de euro. El va dispune de resurse tehnice semnificative şi va putea
    conta pe o rezervă de reacţie rapidă în componenţa căreia vor intra 1500 de
    ofiţeri şi funcţionari civili.

    In ceea ce priveste contribuţia României, ministrul
    de Interne, Dragoş Tudorache, a precizat că ţara se află printre primii trei
    contributori la noul Frontex şi, până la sfârşitul anului, va pune la
    dispoziţia Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă 75
    de poliţişti de frontieră. El a mai precizat că: La acest moment, avem detaşaţi 400 de
    poliţişti de frontieră în 14 operaţiuni comune Frontex, avem patru nave
    maritime de patrulare, avem zece echipaje, un microbuz, în general o prezenţă
    foarte importantă, tocmai de aceea şi suntem în topul primilor trei
    contributori la agenţie. Vom continua să ne menţinem acest interes şi această
    solidaritate cu celelalte state membre, nouă ne revine conform noii baze
    juridice a agenţiei un număr de personal suplimentar pe care suntem deja pregătiţi
    să îl punem la dispoziţia agenţiei încă de la sfârşitul acestui an, deci ne vom
    îndeplini toate obligaţiile care reies din noua bază juridică.

    De menţionat că, din misiunea desfăşurată la
    frontiera între Bulgaria şi Serbia, întregul număr de personal este alcătuit
    din ofiţeri români. La frontiera bulgaro-turcă lucrează echipaje române de
    detecţie pe timpul nopţii şi echipaje canine.