Radio România Internațional

Tag: separatism

  • Europe and the Catalan referendum

    Europe and the Catalan referendum

    Last year’s referendum on Brexit, which resulted in the ongoing divorce between London and Brussels, seems to have opened a real Pandora’s box. Perceived as a unitary whole, a space of common values, democracy, prosperity and accord for decades on end, Western Europe is currently devastated by a separatist trend which on Sunday swept over Catalonia and the whole of Spain. The regional government in Barcelona has announced that 40% of the electorate, that is less than two and a half million voters, participated in Catalonia’s independence referendum and 90% of them voted for the region’s breaking away from Spain.



    So, far from having reasons of exultation, the separatists were backed by not even half of the electorate. In turn, the Spanish government, which had long before declared the referendum as illegal and violating the Constitution, has been sharply criticized by the European partners for the great show of zeal made by the police officers deployed to block voting in Catalonia’s independence referendum. They injured hundreds of secessionists, forcefully entered schools and other public buildings including polling stations, seized electoral materials and took control of the center where the votes were to be counted.



    Both political and economic analysts say that the split between Barcelona and Madrid would be followed by an expensive partition for all. Catalonia, an autonomous region with a population of seven and a half million people is the most prosperous, as well as the most indebted region of Spain. Its public debt of 44 billion Euros should be paid if Barcelona no longer enjoys backing from Madrid. On the other hand, over 40% of Spain’s exports of electronic products and vehicles come from that region, also providing 12 of the 60 billion Euros the country annually gets from tourism.



    The European Commission has urged the Spanish government to “move very swiftly from confrontation to dialogue” and has denounced the use of violence during the referendum. The Romanian Foreign Ministry has announced it regrets Sunday’s incidents triggered by non-compliance with Spain’s constitutional order and has reiterated Romania’s firm support for that country’s sovereignty and territorial integrity.



    A press release of the Foreign Ministry says that Spain “is an important ally and strategic partner of our country, a relationship reflected both bilaterally and within the EU and internationally”. The press release further says “the legitimacy of any process or action pertaining to the internal order of a state consists of its observance of the Fundamental Law and of the rule of law in the respective state. That is why, Romania reiterates its consistent stand for the observance of international law, which does not allow for territorial changes to be made without the agreement of the state concerned.” (Translated by A.M. Palcu)

  • Transnistria – separatism pe termen lung

    Transnistria – separatism pe termen lung

    Joi, liderul
    regimului separatist din Transnistria, Evgheni Şevciuk, a semnat un decret de
    punere în aplicare a aşa-zisului referendum de pe 17 septembrie 2006, la care
    peste 98% dintre votanţi s-au pronunţat pentru independenţa faţă de Chişinău şi
    pentru aderarea la Federaţia Rusă. Potrivit decretului, legislaţia
    transnistreană urmează să fie adaptată de urgenţă celei ruseşti.

    Gesticulaţia
    lui Şevciuk încearcă să ofere o acoperire legală unei anomalii ce se
    perpetuează de un sfert de secol. Transnistria e ieşit, de facto, de sub
    controlul autorităţilor centrale încă din 1992, după un conflict armat soldat
    cu sute de morţi şi tranşat odată cu intervenţia trupelor ruse de partea
    separatiştilor. Independentă faţă de Moscova de numai câteva luni, tânara
    Republică Moldova a fost nevoită atunci să trimită poliţişti şi formaţiuni de
    voluntari, formate în regim de urgenţă, să lupte cu armament uşor contra
    tancurilor fostei Armate Roşii.

    Deşi, prin vocea fostului preşedinte Boris
    Elţîn, Rusia s-a angajat să-şi retragă trupele încă de la summit-ul OSCE de la
    Istanbul, din 1999, acestea se află şi acum în Transnistria. Sub protecţia lor,
    regimul separatist s-a consolidat continuu, chiar dacă aşa-zisa republică nu
    este recunoscută internaţional de nimeni. Ulterior, au existat mai multe
    tentative de reglementare a conflictului îngheţat, dar toate au eşuat. Tiraspolul
    continuă să vorbească despre Transnistria ca despre un stat independent, iar Chişinăul
    optează pentru reîntregire şi acordarea unui statut special regiunii
    transnistrene.

    O
    rezervaţie de dinozauri – scrie presa internaţionala despre această regiune,
    unde statuile lui Lenin şi stemele cu seceră şi ciocan au rămas intacte, drepturile
    omului sunt o necunoscută, iar traficul cu armament, droguri şi carne vie sunt
    activităţile cele mai profitabile.

    Comentatorii de la Chişinău, citaţi de
    corespondenţii Radio România, spun că recenta iniţiativă a lui Şevciuk e una, pur
    şi simplu, populistă. În decembrie, acolo e programat un pseudo-scrutin
    prezidenţial. Iar liderul separatist, tot mai impopular, pe fondul unei acute
    crize economice, încearcă să-şi
    recupereze capitalul electoral.

    Ideea e împărtăşită, de la Bucureşti, şi de Preşedinţia
    României. Decretul liderului separatist de la Tiraspol de aderare a
    Transnistriei la Rusia se înscrie într-o retorică provocatoare, în
    contextul aşa-ziselor alegeri prezidenţiale din regiune – subliniază, într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Klaus Iohannis, care
    îndeamnă la o atitudine reţinută.

    Specialiştii în geopolitică amintesc că
    Şevciuk e, oricum, telecomandat de la Moscova şi avertizează că situaţia din Transnistria
    are, deja, toate ingredientele scenariului din Crimeea, anexată, acum doi ani,
    de ruşi tot în numele aşa-zisei voinţe populare exprimate printr-un referendum
    nerecunoscut de comunitatea internaţională.

  • Războiul din Transnistria

    Războiul din Transnistria

    Reformele iniţiate de liderul sovietic Mihai Gorbaciov, cunoscute sub numele de perestroika şi glasnost, la jumătatea anilor 1980, nu au fost de niciun folos Uniunii Sovietice. Prăbuşirea ei în 1991 a confirmat falimentul sistemului fondat în 1917 de revoluţia bolşevică a lui Lenin. Dar colapsul URSS a lăsat deschisă opţiunea confruntărilor armate. Cu toate că regimul partidului comunist părea că prin brutalitate lichidase posibilitatea ca disensiunile să fie rezolvate pe cale militară, acestea fuseseră numai îngheţate sau amânate.



    Decesul vechiul sistem sovietic a însemnat însă şi regândirea manierei prin care Rusia, succesoarea principală a URSS, să-şi menţină influenţa în fostele republici unionale. Una dintre metode a fost încurajarea mişcărilor separatiste. Primele pe lista Kremlinului au fost Georgia şi Moldova, Ucraina fiind considerat încă un stat fidel Moscovei. Încă din 1990, în Georgia şi-au proclamat independenţa republicile-fantomă Osetia de Sud şu Abhazia, în timp ce în Moldova au apărut Republica Nistreană sau Transnistria şi Găgăuzia. Toate aceste teritorii sunt subiecte de drept internaţional ale Georgiei şi Moldovei, nefiind recunoscute de niciun alt stat.



    Proclamarea Republicii Moldoveneşti Nistrene pe 2 septembrie 1990 după ce Republica Moldova îşi declarase suveranitatea pe 23 iunie 1990 a deschis drumul către separatism. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruşi şi 1,9% bulgari. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU, pe 2 martie 1992, preşedintele moldovean Mircea Snegur autoriza intervenţia militară împotriva forţelor rebele care atacaseră posturi de poliţie loiale Chişinăului de pe malul estic al Nistrului şi la Tiraspol. Rebelii, ajutaţi de trupele sovietice ale armatei a 14-a, şi-au consolidat controlul asupra părţii majoritare a zonei disputate. Armata moldovenească, în inferioritate, nu a putut să recâştige controlul asupra Transnistriei nici până astăzi, în ciuda medierilor din ultimii 25 de ani.



    Mircea Druc a fost premier al Republicii Moldova între 25 mai 1990 şi 28 mai 1991. Atunci când a izbucnit conflictul, el era unul dintre conducătorii partidului de opoziţie Frontul Popular Creştin-Democrat. După părerea lui, războiul din Transnistria nu putea fi evitat. ”Războiul ruso-român de pe Nistru din 1992, din punctul meu de vedere, nu putea fi evitat, oricât ne-am căzni acum să-i acuzăm pe unii sau pe alţii. Ghinionul basarabenilor şi al celor din stânga Nistrului a fost unul foarte banal: prezenţa, dincolo de Nistru, a arsenalelor şi depozitelor de arme care au fost evacuate de armata sovietică din ţările fostului lagăr socialist. Acolo a fost dus armamentul din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, de peste tot unde fuseseră sovieticii.


    După cele mai simple calcule, era acolo armament în valoare de peste 4 miliarde de dolari. În 1989 şi 1990, în toiul perestroikăi lui Gorbaciov, s-a declanşat conflictul între Tiraspol şi Chişinău deoarece complexul militar-industrial de la Tiraspol nu putea admite, împreună cu alte forţe anti-Gorbaciov şi anti-perestroika, că Uniunea Sovietică va dispărea. Ele refuzau un adevăr simplu: toate imperiile, mai devreme sau mai târziu, dispar. Până în august 1991, acele forţe au militat şi au crezut că vor salva Uniunea Sovietică, că garantul bunăstării şi fericirii lor va supravieţui. Dar mătuşa a decedat, colapsul a avut loc în august 1991. Uniunea Sovietică a dispărut de iure la 5 decembrie 1991 după semnarea de către cei trei preşedinţi ai Rusiei, Bielorusiei şi Ucrainei a actului de destrămare a Uniunii Sovietice.”



    Mircea Druc crede că războiul a avut o puternică motivaţie economică, la fel de importantă precum cea geostrategică. ”Şi a apărut un lucru banal. La Chişinău, câteva clanuri aveau o singură problemă la conducere: cum să împartă moştenirea sovietică, complexul agraro-industrial. Deci bogăţia colhozurilor, a sovhozurilor, şi a tot ce prin osteneala poporului dintre Nistru şi Prut s-a acumulat timp de 50 de ani. Dincolo, în Transnistria, era o formulare foarte trivială: ei îşi spuneau că n-o să lăsăm să încapă în mâinile boilor de moldoveni sau a românilor fascişti aceste 4 miliarde de dolari. Îi înjurau pe Elţîn şi pe cei de la Moscova deoarece ei spuseseră că tot ce este pe teritoriul unei foste republici sovietice socialiste intră în proprietatea acelei republici. Şi s-au întrebat ce să facă. Nu vom permite, spuneau ei, ca această bogăţie să fie împărţită. Şi au ajunsă să opună rezistenţă.


    Dacă nu era acest tezaur, această sursă de îmbogăţire, nu se mai luptau atât de vehement Chişinăul cu Tiraspolul, şi nu intervenea a treia forţă pe care eu personal o simţeam atunci că există. De ce nu ne-au tratat trupele sovietice, şi centrul, pe noi, românii basarabeni, cum i-au tratat pe ”aristocraţii” baltici? Pentru că, aşa cred eu, îşi dădeau seama că românii basarabeni sunt mult mai repeziţi şi vărsarea de sânge va fi inevitabilă. Dar atunci când a apărut posibilitatea să i se dea lui Snegur toată averea de 4 miliarde, au spus nu. Chiar democraţii lui Elţîn de la Moscova au decis să intervină, inclusiv cu armata a 14-a. Ca să aflăm pînă la urmă că tot acest arsenal a fost vândut şi banii dirijaţi de către Ruţkoi şi Cernomârdin. După 23 de ani nu mai este nimic acolo, nimic de împărţit.”



    În urma luptelor au murit aproximativ 600 de combatanţi din ambele tabere. În 1992, în urma unei convenţii cu privire la reglementarea paşnică a conflictului semnat între Republica Moldova şi Rusia, s-a consfinţit status-quo-ul de pe teren care a însemnat de fapt perpetuarea conflictului dintre Chişinău şi Tiraspol.