Tag: servicii educationale

  • Proiect european destinat combaterii abandonului şcolar

    Proiect european destinat combaterii abandonului şcolar

    La începutul lunii mai, la București, a fost semnat
    contractul de finanțare pentru un proiect de anvergură regională. Adăugăm că
    implementarea sa ține de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest care
    înglobează reprezentanții administrațiilor județene din regiunea de nord est a
    țării. Inițiativa cu finanțare europeană vizează domeniul larg al educației,
    iar reperele principale sunt oferite de doamna Eliza Chirica, purtător de
    cuvânt în cadrul Consiliului Județean Iași.




    Este
    vorba despre proiectul O şansă egală pentru toţi. Educaţie inclusivă în
    unităţile şcolare
    . Este un proiect care se va derula pe o perioadă de 36 de
    luni și care are un buget de 6,38 milioane de lei. În cadrul acestui
    proiect se urmărește creșterea gradului
    de participare la învățământul preșcolar a unui număr de 530 de copii care au vârstele între 3 și 5
    ani și 308 copii cu risc de părăsire
    timpurie a școlii. Totodată se vor lua
    măsuri pentru integrarea a 1955 de elevi din clasa pregătitoare și clasa a
    VIII-a în ciclul școlar, prin reducerea abandonului școlar. Toți acești copii
    de care vă vorbesc aparțin unor grupuri vulnerabile din mediul rural.


    În
    cadrul programului va fi îmbunătățită și competența profesională pentru 261 de
    cadre didactice și personalul calificat din școlile în care există acest risc
    educațional. Profesorii vor primi pachete pentru mobilitatea profesională.


    Banii
    care vor fi primiți vor fi utilizați pentru îmbunătățirea și diversificarea
    serviciilor educaționale, la refacerea sau reparația instalațiilor termice
    acolo unde este necesar, la anveloparea școlilor, amenajarea și dotarea
    spațiilor aferete desfășurării activităților educaționale.




    Deci vor fi fonduri pentru
    atragerea copiilor către școală, dar și fonduri pentru îmbunătățirea
    infrastructurii școlare.


    Sigur
    că da, un parc va fi amenajat la școala din Bălteni, județul Vaslui, și
    laboratorul de informatică din aceeași
    școală va fi dotat cu 16 laptopuri.


    În total, câte școli vor fi
    implicate în acest proiect?


    Vor
    fi implicate în jur de 15 școli, unele vor acorda susținere, altele vor fi cele
    care vor beneficia de bani pentru
    reabilitare, atragerea copiilor la școală, realizarea diverselor programe.