Teatrul Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, Covasna, a marcat Centenarul Marii Uniri de la 1918 prin mai multe evenimente culturale, inclusiv premiera spectacolului Nu chiar 1918”, creat de regizorul Cristian Ban și dramaturgul Székely Csaba, împreună cu întreaga echipă de actori ateatrului.
Acţiunea din spectacol are loc în prezent, într-un sat, unde oamenii decid să pună în scenă un spectacol despre Unire. De aici şi titlul Nu chiar 1918”, pentru a nu duce cu gândul la un spectacol istoric. Populaţia din Sfântu Gheorghe este majoritar maghiară (aproximativ 70%), la fel şi publicul Teatrului Andrei Mureşanu”, astfel că spectacolul îşi propune să creeze un spaţiu de dialog între minoritatea românească şi majoritatea maghiară din zonă. Anna Maria Popa, managerul teatrului, invită la spectacol ambele comunităţi: Am încercat cu foarte mult bun simţ şi cu grijă să abordăm un subiect care la noi în zonă este de fiecare dată sensibil. Am încercat să avem grijă la aceste sensibilităţi şi să deschidem o platformă de dialog. Ceea ce ne-am dorit cu acest spectacol este să rămânem pozitivi, să ne asigurăm că spectatorii noştri pleacă cu zâmbetul pe buze din sala de teatru, demni, şi în acelaşi timp că ne punem cu toţii, împreună, întrebări asupra ce s-a întâmplat, de fapt, în aceşti 100 de ani de la Marea Unire. Este foarte important să comunicăm şi să avem un dialog cinstit unii cu alţii. Cred că de aici pleacă problematica pe care noi o punem pe tavă şi sperăm să fie preluată şi discutată mai departe de publicul nostru”.
Am vrut să fac un spectacol care să iasă din zona festivismului în ceea ce priveşte Centenarul şi care să arate lucrurile aşa cum sunt, dar, foarte important, un spectacol de la care publicul să iasă optimist, încrezător. Atât cât se poate”, a declarat regizorul Cristian Ban:
Eu am cerut ca acest text să fie scris de Székely Csaba. Ştiind cum scrie el, ştiam că vor apărea personaje de etnie maghiară, români, primari, săteni, corupţi… Şi asta m-a provocat, acest mix de personaje, pe care să le prezint pe scenă cu un final cumva optimist, adică lucrurile se vor schimba. Nu a ieşit foarte optimist. Am avut discuţii cu trupa, pentru că, atunci când lucram la final, exista senzaţia că e deprimant şi am luat decizia ca ultimele replici de la final, spuse de cei cinci săteni, să fie scrise chiar de cei cinci actori. Le-am cerut să se gândească ce ar răspunde ei dacă ar fi întrebaţi de public ce simt faţă de ţară acum, cu ocazia Centenarului?Mie de asta îmi place, că finalul e foarte sincer. E o comedie pură, dar finalul am ţinut să fie altfel, să nu se audă nici musca în sală, mai ales atunci când personajul de etnie maghiară spune discursul lui Iuliu Maniu. Pentru mine, acela e cel mai important moment din spectacol. Încă de când am avut textul şi în primele zile de repetiţii, am centrat totul în jurul acelui discurs”.
Pentru dramaturgul Székely Csaba, Nu chiar 1918” este prima piesă scrisă în limba română. Şi prima în care acţiunea se întâmplă într-un sat din Transilvania în care românii sunt majoritari şi există un singur personaj de etnie maghiară. Este un succes, dacă ne luăm şi doar după reacţiile spectatorilor la premieră: Este o poveste despre România de azi. Şi despre cum ne raportăm la o sărbătoare. Sunt unii care chiar vor să sărbătorească, care sunt sinceri, şi sunt unii care folosesc pretextul sărbătorii ca să fure. Şi asta se întâmplă şi în piesa asta, şi în spectacol. Am vrut să arăt cum funcţionează sistemul”.
Piesa conţine şi elemente istorice, care se regăsesc, desigur, în spectacol, şi care, pe lângă faptul că te fac, ca spectator, să te gândeşti ce înseamnă Centenarul pentru tine, te trimit, cumva, să mai citeşti despre cele întâmplate la 1 Decembrie 1918. Dramaturgul Székely Csaba: Primarul, la un moment dat, este întrebat de reporteriţă ce fel de spectacol vor vedea. Şi el spune că va fi un spectacol educativ, cu muzică şi dans… M-am gândit că nu ar strica dacă chiar asta ar fi şi ar avea şi o parte educativă, ca să aflăm ce au spus acei oameni care au făcut Marea Unire. Astfel, auzim cuvintele rostite de Iuliu Hossu, de Ştefan Cicio-Pop şi de Iuliu Maniu. Iar cuvintele lui Iuliu Maniu sunt interesante nu doar din această perspectivă, ci şi prin faptul că au o relevanţă foarte puternică pentru prezent”.
Sper ca acest spectacol să fie văzut şi de oameni din afara secuimii”, spune regizorul Cristian Ban: Eu sunt de zece ani în Sfântu Gheorghe. Şi este oraşul meu preferat din România. Toţi cei care aud că mă duc la Sfântu, montez la Sfântu sau am premieră la Sfântu găsesc să spună ceva despre unguri. Cum te descurci cu atâţia unguri? Poţi să îţi iei pâine fără să te întrebe în maghiară? Toate astea sunt nişte mituri, sunt false. Şi asta am vrut să se vadă în spectacol. Că oamenii, de fapt, convieţuiesc foarte bine aici. Românii cu maghiarii. La televizor, trei oameni spun că nu e aşa. Şi atunci alte trei milioane îi cred. Dar în realitate nu e aşa. Şi asta am vrut să se vadă pe scenă”.
