Radio România Internațional

Tag: Sfatul Tarii

  • 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

    100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

    Sunt exact 100 de ani de când, pe 27 martie 1918, spre
    sfârşitul Primului Război Mondial, pe fondul disoluţiei imperiului ţarist,
    Sfatul Ţării, organismul legislativ din Basarabia, a votat unirea acestei
    provincii majoritar româneşti cu Patria Mamă. A fost primul act al constituirii
    statului naţional unitar român, proces care, la sfârşitul aceluiaşi an, avea să
    se încheie prin intrarea sub autoritatea Bucureştiului a Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi
    Crişanei aflate, până atunci, sub stăpânirea imperiului habsburgic.

    Departe de a fi euforice, ceremoniile consacrate Basarabiei au un caracter mai
    curând evocator şi nu sunt lipsite de tristeţe. Unirea n-a durat decât 22 de
    ani. În vara lui 1940, în urma unui ultimatum, Moscova lui Stalin a anexat atât
    Basarabia, cât şi nordul Bucovinei, teritorii care aparţin, în prezent,
    fostelor republici sovietice Moldova şi Ucraina. Sute de mii de basarabeni s-au
    refugiat, atunci, în România micşorată, alte zeci de mii au fost deportaţi în
    Siberia sau Kazahstan, iar în locul lor ocupanţii au adus colonişti recrutaţi
    din toate ungherele Imperiului.


    Decizia
    adoptată de Sfatul Ţării de la Chişinău a fost un gest politic şi patriotic
    care face cinste elitelor vremii şi tuturor celor care l-au visat şi au lucrat
    pentru înfăptuirea lui     – afirmă, într-un mesaj, preşedintele Klaus Iohannis.
    El mai apreciază că actul de acum o sută de ani este şi o permanentă sursă de
    inspiraţie pentru necesitatea dezvoltării şi aprofundării continue a
    Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Moldova. Într-o
    declaraţie solemnă, adoptată, marţi, în şedinţă comună, senatorii şi deputaţii
    de la Bucureşti afirmă, la rândul lor, unitatea poporului şi a limbii române,
    rolul avut de înaintaşii politici şi drumul ce trebuie urmat de oamenii
    politici de astăzi, precum şi dorinţa comună de a continua procesul de
    modernizare şi integrare instituţională a Republicii Moldova în Uniunea
    Europeană.

    În alocuţiunea sa, preşedintele Camerei Deputaţilor,
    social-democratul Liviu Dragnea, s-a pronunţat explicit pentru reunificare. Suntem
    două state, dar o singură ţară, pentru că Basarabia e România – a spus şi liberalul
    Victor Paul Dobre. Şefa Guvernului, Viorica Dăncilă, a afirmat că acordă o
    atenţie specială relaţiilor bilaterale şi proiectelor comune. Venit la
    Bucureşti, preşedintele Legislativului de la Chişinău, Andrian Candu, a
    subliniat caracterul privilegiat al relaţiilor bilaterale, întemeiate pe
    comuniunea de limbă, istorie, cultură şi civilizaţie, şi a pledat pentru
    intensificarea cooperarării economice. Strănepoata Regelui Ferdinand, cel care
    a întregit România în 1918, Principesa Margareta, Custodele Coroanei, a
    reiterat, la rându-i, susţinerea Casei Regale pentru aspiraţiile europene ale
    Republicii Moldova.

  • 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România

    100 de ani de la unirea Basarabiei cu România

    Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării,
    organul legislativ al Republicii Moldoveneşti sau al Basarabiei încorporată în
    Rusia în anul 1812, vota unirea cu România. Se repara, astfel, o nedreptate
    istorică din urmă cu 106 ani. În urma situaţiei catastrofale pe care o
    aduseseră 3 ani de război în Rusia, care oricum se afla într-o stare de
    tensiune socială maximă din cauza reformelor ratate şi a modenirzării
    incomplete, revoluţiile succesive ale anului 1917, cea din februarie-martie şi
    octombrie-noiembrie, au readus speranţa unui nou început. Pe acest fundal de
    agitaţii pe multiple paliere sociale, politice şi economice, harta politică a
    Rusiei a suferit transformări. Au reapărut vechi state precum Polonia, altele
    şi-au afirmat noua identitate politică în timp cel alte teritorii s-au unit cu
    state vecine. Basarabia a intrat în această din urmă categorie, s-a unit cu
    România. Unirea a fost îndeosebi opera elitelor, iar istoricul Ioan Scurtu a
    detaliat mecanismul formării elitelor basarabene în anii de dinainte de 1917. Elita politică basarabeană s-a
    format îndeosebi după 1900, mai ales după revoluţia rusă din 1905, care a fost
    urmată de o anume îngăduinţă faţă de populaţia din imperiu prin introducerea
    unor reforme, inclusiv prin accesul la cultură, la educaţie, evident nu română.
    A apărut şi posibilitatea ca tinerii moldoveni să meargă să studieze pe
    teritoriul Rusiei. În acest fel s-a creat o elită care a avut un rol foarte
    important în procesul de dezvoltare a conştiinţei naţionale a românilor.
    Întorşi în Basarabia, intelectualii au început să editeze presă, să publice
    cărţi care se difuzau ilegal. Un fruntaş basarabean, Constantin Stere, care
    pentru activitatea lui naţională a fost deportat în Siberia şi care, după ce
    şi-a ispăşit pedeapsa, a venit în România, a promovat ideea aducerii în România
    de tineri care să frecventeze universitatea din Iaşi şi care să-şi creeze o
    cultură română solidă.


    Însă
    marile transformări politice nu sunt numai opera intelectualilor. Ele sunt şi
    rezultatul eforturilor structurilor organizate şi caracterizate de disciplină
    precum armata. Ioan Scurtu. În
    1917, când izbucnea revoluţia rusă, exista o elită intelectuală basarabeană. La
    ea se adaugă însă şi militarii. Era perioada războiului, Rusia a intrat în
    război în iulie 1914, şi evident că şi tinerii basarabeni au fost integraţi în
    armata rusă. În 1917 a izbucnit revoluţia la Petrograd, s-a instaurat un guvern
    provizoriu condus de prinţul Lvov care a luat două măsuri foarte importante
    pentru situaţia armatei. Prima a fost aceea a dreptului soldaţilor de a nu-şi
    mai saluta superiorii. Pentru o armată, care înseamnă înainte de toate ierarhie
    şi disciplină, a fost un lucru cu totul excepţional. S-a început un proces de
    constituire a unor comitete soldăţeşti care alegeau din rândul lor comandanţi
    degradându-i pe generali şi colonei şi creând o stare de instabilitate în
    cadrul armatei. A doua măsură a fost aceea ca militarii din armata rusă să se
    poată organiza pe criterii naţionale. Şi atunci a început, e adevărat că era iarnă şi nu
    se purtau ostilităţi militare, o mişcare în cadrul armatei ruse, militarii de
    diverse naţionalităţi îşi părăseau unităţile şi formau ei unităţi proprii, pe
    structuri naţionale. Aşa au procedat şi militarii moldoveni care au devenit
    factorul extrem de dinamic, activ, în mişcarea naţională pentru că guvernul
    provizoriu social-democrat afirmase că recunoştea organizarea autonomă a
    teritoriilor ruseşti pe criterii naţionale. Mişcarea naţională a apărut peste
    tot, în Finlanda, Ţările Baltice, Polonia şi evident Basarabia, de organizare a
    teritoriilor pe criterii naţionale şi autonome.


    Pe 27 martie, Sfatul Ţării,
    parlamentul Basarabiei, vota prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu
    România. Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 votau în favoarea Unirii, 3 votau
    împotrivă, iar 36 se abţineau, iar 13 deputaţi erau absenţi. S-a spus că acel
    act legitim a fost unul în care România s-a implicat prin mituirea votului. Ioan
    Scurtu a comentat această interpretare: Acestea sunt legende pentru că
    documentele arată limpede starea de spirit de atunci. La Congresul ostăşesc din
    iulie 1917 s-a hotărât organizarea unui parlament sub numele de Sfatul Ţării şi
    s-au desfăşurat alegeri care aveau ca principal obiectiv obţinerea autonomiei
    şi, în perspectivă, a unirii cu România. Acele alegeri s-au desfăşurat pe
    profesii, ale învăţătorilor, meseriaşilor, preoţilor, studenţilor, militarilor
    şi aveau în programul lor autonomia şi în perspectivă unirea. Când s-a întrunit
    Sfatul Ţării, pe 21 noiembrie 1917, deja se ştia care era obiectivul. Nu se
    pune problema în niciun fel că a existat cineva care să fi cumpărat votul, mai
    ales că era vorba despre o structură destul de complicată, nu era vorba de
    câţiva indivizi pe care să-i cumperi cu una cu două. Este de remarcat că
    lucrările Sfatului Ţării s-au derulat într-o atmosferă pozitivă, de respect, de
    recunoştere a punctelor de vedere exprimate. S-ar putea pune chestiunea
    numărului relativ mare de abţineri. Acelea nu au însemnat opoziţia faţă de
    unire, deşi ele au aparţinut minorităţilor naţionale. Reprezentanţii lor au
    declarat că fuseseră trimişi în Sfatul Ţării pentru a vota autonomia şi nu
    fusese organizată încă o consultare în legătură cu unirea.


    Pe
    27 martie 1918, unirea Basarabiei cu Regatul României avea să fie primul moment
    al unei serii care se va încheia pe 1 decembrie 1918. Atunci când odată cu
    unirea Transilvaniei se va parafa naşterea României Mari

  • Basarabia

    Basarabia

    În urmă cu un secol, părea că haosul cotropise această
    parte a Europei. Singurul element de siguranță era constituit de autoritățile
    statului române, în frunte cu regele și parlamentul, care se retrăseseră la
    Iași, capitala istorică a vechiului principat al Moldovei. În 1859, Moldova se
    unise cu un al doilea principat român, cel al Valahiei, punând bazele regatului
    României de mai târziu. Totuși, Moldova Unirii din 1859 nu era una întreagă,
    așa cum o menținuseră glorioșii săi voievozi, lipsindu-i Basarabia, ținutul
    dintre Prut și Nistru.

    În 1812, Imperiul țarist în plină expansiune ajunsese la
    Nistru și, îmbinând forța cu diplomația, dar mai ales cu mituirea, reușise să ia
    Basarabia, în negocierile cu otomanii. De fapt, prin corupție, Rusia obținuse
    extinderea denumirii de Basarabia de la cele două mici provincii din sudul
    ținutului dintre Prut și Nistru la întreaga regiune dintre cele două mari
    cursuri de apă. Deși bazat pe trădarea negociatorului turc, care a câștigat
    valori materiale dar și-a pierdut viața, acordul a rămas în funcțiune și românii
    suferă efectele sale până în prezent. La mai bine de un secol de la cucerirea
    rusească, românii basarabeni se aflau într-o situație imposibilă, pe care au
    transformat-o într-un moment istoric pentru poporul lor.

    În 1917, revoluțiile
    rusești îi lasă pe români în fața inamicului, iar Basarabia din spatele lor este
    transformată de armata rusă bolşevizată într-un pământ al jafului și suferinței.
    Responsabilii Basarabiei proclamă Republica Democratică Moldovenească, la
    început ca o formă de autonomie iar în 1918 ca o republică independentă. Este
    momentul în care agresiunea bolșevică răvășește întreg teritoriul basarabean, astfel că aceiași patrioți moldoveni cheamă în ajutor armata română. În această
    situație complicată, Sfatul Țării, legislativul Republicii Democratice
    Moldovenești din 1918, votează unirea cu România. 86 de voturi au fost în
    favoarea Unirii cu România, 36 au fost abțineri și numai 3 voturi au fost
    împotrivă.

    În proclamație se spune că Republica Democratică
    Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și
    vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din
    trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe
    baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi
    înainte și pentru totdeauna se unește cu Mama sa, România!.     Era ziua de
    27 martie 1918, România neocupată era înconjurată de inamici dar, chiar în
    acele momente dramatice, românii basarabeni au reușit, cu clarviziune, hotărâre
    și înțelepciune, să înfăptuiască visul Unirii cu Țara.


    Documentele vremii ne
    arată o remarcabilă activitate politică a reprezentanților românilor de o parte
    și de alta a Prutului, care corespunde și criteriilor contemporane ale deciziei
    democratice. Basarabia s-a unit cu România în luna martie a anului 1918,
    ultimul an oficial de război mondial. România era redusă, practic, la
    dimensiunea Moldovei din dreapta Prutului și tocmai fusese forțată să semneze o
    pace grea cu Puterile Centrale, care, însă, nu avea să fie ratificată vreodată
    de către regele Ferdinand. Peste câteva luni, războiul avea să se încheie,
    odată cu înfrângerea Germaniei, Austro-Ungariei și a aliaților lor.


    După câteva
    zile, pe același fond de degringoladă și haos, Congresul General al Bucovinei, convocat
    de Consiliul Național Român, structură reprezentativă a românilor din Bucovina
    aflată până atunci sub stăpânire austriacă, votează unirea regiunii istorice cu
    România. După alte câteva zile, românii ardeleni își trimit reprezentanții la
    Alba Iulia, în inima Transilvaniei, și cu toții votează unirea cu România.
    Astfel se încheie procesul reunirii provinciilor istorice românești în
    interiorul acelorași frontiere, proces istoric început acum un secol, la
    Chișinău, când a fost votată Unirea Basarabiei cu România.

  • Unirea Basarabiei cu România

    Unirea Basarabiei cu România

    Pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării, adunarea
    reprezentativă a românilor basarabeni, vota unirea cu Regatul României. Actul
    era considerat o reparaţie a raptului teritorial din 1812 şi, în cadrul
    instabil al primului război mondial, s-a dovedit a fi cea mai bună soluţie
    politică. Rămasă singură pe frontul de est după ieşirea Rusiei din război,
    România ceruse pacea şi urma să facă faţă pe de-o parte ocupaţiei Puterilor
    Centrale, pe de alta evacuării armatei ruse cuprinse de febra revoluţionară.


    Doctorul
    în medicină Daniel Ciugureanu a fost unul dintre cei mai fervenţi susţinători
    ai unirii Basarabiei cu România. Fiul său, Gheorghe Ciugureanu, a acordat un
    interviu Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 1993 în care
    a vorbit despre tatăl său. Provenit dintr-o veche familie de boieri moldoveni
    din zona Hotin, Ciugureanu a obţinut titlul de doctor în medicină al
    Universităţii din Kiev. În timpul studenţiei a înfiinţat cercul cultural
    Deşteptarea împreună cu istoricul Ştefan Ciobanu, cu scriitorul Alexe Mateevici, cu
    inginerul Nicolae Codreanu şi alţi naţionalişti. În 1993, Gheorghe Ciugureanu
    îşi amintea din spusele tatălui său care era componenţa politică a Sfatului Ţării al
    Basarabiei care urma să aibă rolul decisiv al unirii provinciei cu România: În anul 1917 a participat la
    înfiinţarea Sfatului Ţarii, adică Parlamentul fostei Republici Moldoveneşti,
    care şi-a ţinut prima şedinţă în ziua de 25 noiembrie 1917. În şedinţa din 27
    noiembrie 1917 a proclamat autonomia Republicii Democratice Moldoveneşti, însă
    rămânând în compunerea Imperiului Rus. Compoziţia Sfatului Ţării era cam de
    felul acesta: în afara de câteva fracţiuni politice mai puţin însemnate,
    constituite mai mult pe baze etnice, cum a fost Uniunea Germanilor, Uniunea
    Găgăuzilor, Evreilor şi ucraineni şi polonezi, erau de fapt două fracţiuni
    politice importante care se înfruntau. Era aşa-zisa fracţie ţărănească, condusă
    de Ion Inculeţ, secondat de Pantelimon Erhan si Pantelimon Halippa, şi alţii
    care militau pentru autonomia Basarabiei, însă rămânând în cadrul Imperiului
    Rus. Blocul Moldovenesc îl avea ca lider pe Daniel Ciugureanu, urmat de
    Buzdugan, Anton Crihan, Ştefan Holban, Dimitrie Bogoz si alţii.



    Unirea nu a fost ceva care să meargă
    uşor, deşi mulţi basarabeni aveau convingeri naţionaliste. Perioada de anarhie
    care a urmat instaurării puterii sovietice la Petrograd a fost în măsură să
    provoace o mare nelinişte. Gheorghe Ciugureanu: În prima fază, puterea era în mâna fracţiei ţărăneşti, Ion
    Inculeţ a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării, iar executivul era condus de
    Pantelimon Erhan care activa cumva sub oblăduirea guvernului central de la
    Petrograd pe vremea aceea. Prima fază a fost de la prima şedinţă din 25
    noiembrie 1917, până la 14 ianuarie 1918. În această perioadă şi înainte de
    formarea Sfatului Ţării, dar în special în aceasta perioadă, s-a accentuat
    invazia dezertorilor ruşi de pe frontul moldovenesc. Această dezertare în masă
    s-a produs ca urmare a revoluţiei care a început în Rusia. Îîn drumul lor
    spre ţară treceau prin Basarabia dedându-se la jafuri şi la crime, fiind
    secondaţi şi de pleava locală. Situaţia a ajuns intolerabilă pentru că ei erau
    manevraţi de comisarii poporului şi au dezlănţuit o adevărată vânătoare
    împotriva capilor mişcării patriotice româneşti. In acest fel a fost ucis
    Simion Gurafa care, în paranteză fie spus, este naşul meu. A fost ucis la via
    lui Hodorogea, un alt mare patriot român, de o bandă de dezertori. Tatăl meu
    atunci a trebuit să se ascundă, să dispară de pe firmament, pentru că altfel ar
    fi fost bineînţeles una dintre primele victime.



    În faţa pericolului evident al
    distrugerii totale, fruntaşii basarabeni au cerut sprijinul armatei române în
    vederea instaurării ordinii. Cu toate acestea, basarabenii nu au cedat fără
    proteste în faţa acţiunilor armatei române. Gheorghe Ciugureanu: Criza ajunsese la vârful ei. În
    luna ianuarie 1918, la începutul lunii, în gara Chişinău au fost masacraţi
    voluntarii ardeleni care veniseră în
    Basarabia să-i ajute pe basarabeni în lupta lor împotriva acelor bande. Acele
    acţiuni a avut ca urmare o consfătuire secretă a capilor Blocului Moldovenesc,
    aflat în momentul acela în opoziţie, consfătuire care s-a ţinut în casa
    inginerului Nicolae Codreanu şi care a fost prezidată de tatăl meu. La această reuniune s-a
    hotărât trimiterea unor emisari la Iaşi, la guvernul român de la Iaşi, ca să ceară ajutorul
    armatei române pentru stăvilirea acestor masacre şi crime. Emisarii Blocului
    Moldovenesc au ajuns la Iaşi, au înmânat o cerere a Blocului Moldovenesc de a
    trimite un corp de armată română şi a avut un efect fulgerător. Imediat, a doua
    zi, cu mari sacrificii, un corp de armată care lupta pe linia Carpaţilor a fost
    detaşat de acolo şi, sub comanda generalului Ernest Broşteanu, a fost trimis în
    Basarabia. Acest corp de armată a intrat în Basarabia cam în ziua de 9
    ianuarie, deci imediat după 3 zile a şi trecut Prutul şi s-a îndreptat spre
    Chişinău. În acel moment, s-a produs o intervenţie cu totul insolită a Sfatului
    Ţării si a executivului din Basarabia sub forma unei telegrame de protest
    adresată guvernului României de la Iaşi, semnată de Ion Inculeţ şi
    contrasemnată de Pantelimon Erhan, şeful executivului, prin care se protesta în
    termeni extrem de energici împotriva intrării armatei române în Basarabia.




    Unirea Basarabiei cu România din martie 1918,
    deşi nu a fost împărtăşită iniţial de toţi basarabenii, a fost cea care a adus
    pacea, după 4 ani de război sângeros.

  • Amplu marș unionist la Chișinău

    Amplu marș unionist la Chișinău

    Mii de persoane au participat duminică la Chișinău la un marș unionist cu ocazia marcării a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Participanţii s-au adunat inițial la un miting în fața Teatrului Național de Operă și Balet “Maria Bieșu”, unde au cerut unirea celor două state, transmit Radio Chişinău, Moldpres şi Agerpres.



    “Unirea este inevitabilă pentru că așa vrea Dumnezeu, însă de noi depinde cât de repede se va produce aceasta. Țara întregită este cea mai mare avere pe care o putem lăsa copiilor noștri, iar Prutul niciodată nu a fost o graniță și nu trebuie să fie frontieră între românii de aici și românii de acolo”, a declarat Nicolae Dabija, reprezentant al grupului de inițiativă al Sfatului Țării 2”.



    Potrivit Platformei Unioniste Acțiunea 2012”, 50.000 de persoane au participat duminică la ceea ce a fost descris drept cel mai amplu marș unionist de la Chișinău.



    Manifestanți din toate raioanele Republicii Moldova au format în scuarul Teatrului de Operă și Balet un tricolor uriaș din mii de baloane, pe care l-au purtat până în scuarul Gării de Trenuri, unde este amplasat un monument în memodria basarabenilor deportați în Siberia în anii puterii sovietice. Manifestanții au scandat Unire!”, Jos hotarul de la Prut!”, Basarabia e România!”.



    Participanții la marș au salutat constituirea “Sfatului Țării 2”. Peste 1700 de delegați din toate localitățile Republicii Moldova, reprezentanți ai diasporei unioniste și invitați din România au adoptat astăzi cu vot unanim, în cadrul Congresului de constituire a Sfatului Țării 2”, Foaia de parcurs a Reunificării până în 2018” și pașii ulteriori acestui act. Printre obiectivele pe care și le propune Sfatul Țării 2”, sunt demararea proiectului investițional pentru Republica Modova, aprobarea de către Parlamentele de la București și Chișinău a principiilor reunificării, înfrățirea tuturor localităților din R. Moldova cu localități din România, facilitarea procesului de redobândire a cetățeniei române, crearea unui spațiu audiovizual unic România — R. Moldova, unificarea programelor educaționale din România și R. Moldova.



    La data de 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România. La 28 iunie 1940, URSS a anexat Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

  • Ideea unităţii la români

    Ideea unităţii la români

    Acum 97 de ani, primul război mondial se ducea spre final. Începuse ca o luptă de cocoşi, la nivel de imperii, şi continuase cu o violenţă incredibilă. Mentalitatea oamenilor şi mai ales a împăraţilor şi a politicenilor lor rămăsese la fel, belicoasă, arogantă, absurdă. Doar tehnica evoluase teribil astfel că războiul clasic se transformase într-o eficientă maşină de ucis.



    În Europa, frontierele se mutau la fiecare atac armat, iar oamenii cădeau victime atât altor oameni, cât şi bolilor şi foametei. Imperiul ţarist suferise o Mare Revoluţie comunistă la sfârşitul lui 1917, iar Imperiul austro-ungar se dezintegra pe măsură ce popoarele şi ţările adunate cu forţa în componenţa sa alegeau independenţa. Dispariţia Rusiei din frontul celor ce luptau cu Puterile Centrale a lăsat descoperit flancul est-european al primului război mondial.



    România a fost nevoită să ceară o pace extrem de grea, încercând să păstreze măcar o pâlpâire din fiinţa naţională. Familia regală, parlamentul, guvernul şi armata, cât mai rămăsese, se retrăseseră în Moldova, la Iaşi. La mică distanţă, dincolo de Prut, anarhia ocupa ceea ce fusese Imperiul ţarist. Jumătate din principatul medieval al Moldovei intrase, în 1812, sub stăpânirea Rusiei, iar un secol şi ceva mai târziu, pe fondul prăbuşirii imperiului, românii din Basarabia proclamaseră independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti pe care o constituiseră.



    La începutul anului 1918, liderii basarabeni, adunaţi în Sfatul Ţării, organul deliberativ care conducea la Chişinău, au iniţiat consultări cu regiunile Basarabiei asupra unirii cu România. Sprijinul general pentru această opţiune istorică a făcut ca, la 27 martie 1918, Sfatul Ţării din Chişinău, unde erau reprezentate, alături de românii basarabeni, şi minorităţile naţionale dintre Prut şi Nistru, să voteze Unirea cu România. În favoarea Unirii au votat 86 de deputaţi şi doar 3 — un bulgar şi doi ucraineni — au fost împotrivă. Astfel, Basarabia, acea parte a Moldovei aflată între Prut şi Nistru, şi oamenii care trăiau de secole acolo, a scăpat nebuniei sovietice care a afectat lumea de la Est de Nistru, până la Pacific.



    Bolşevicii, totuşi, nu au uitat niciodată această decizie suverană a românilor din Basarabia astfel că, după doar 22 de ani, Stalin dădea un ultimatum României, în iunie 1940, şi în mai puţin de 48 de ore a ocupat din nou Moldova de la Est de Prut, până la Nistru.



    Revenind la sfârşitul primului război mondial, de acum 97 de ani, dezintegrarea imperiilor a permis şi românilor din alte regiuni să aleagă Unirea cu statul român. În octombrie-noiembrie 1918, românii din Cernăuţi, capitala Bucovinei, au votat, la rândul lor, Unirea cu România. Peste o lună, la 1 decembrie 1918, reprezentanţii tuturor românilor din Transilvania, aflată până atunci în componenţa răposatului Imperiu austro-ungar, s-au adunat la Alba Iulia şi au votat, într-o mare adunare publică, unirea cu România.



    Integrarea noilor provincii cu Regatul României a fost un proces mai de durată dar pentru prima dată se regăseau, în aceleaşi frontiere, cu un singur rege şi o singură capitală, toate regiunile unde românii erau majoritari. Această minune istorică a fost posibilă nu prin forţa armelor ci printr-un proces plebiscitar, cu votul atât al românilor sau al reprezentanţilor lor cât şi al altor minorităţi naţionale.