Tag: siguranta scolara

  • Noutăţile anului şcolar 2023 – 2024

    Noutăţile anului şcolar 2023 – 2024

    Un nou an școlar a început, luni, cu noi
    provocări pentru cei aproximativ trei milioane de elevi și preșcolari din România,
    care s-au întors înapoi în bănci sau pentru care este chiar prima zi. Anul
    şcolar se întinde pe 36 de săptămâni de cursuri, iar organizarea acestuia este
    pe cinci module, la fel ca cel anterior. Săptămâna verde şi Şcoala
    altfel vor avea loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024. De
    menționat faptul că pot fi stabilite de şcoli în oricare dintre modulele 1, 2,
    3 sau 4, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Perioadele pentru
    cele două săptămâni, Şcoala altfel şi Săptămâna verde, vor trebui
    comunicate de către şcoli părinţilor şi elevilor până la data de 1 octombrie.
    Şi anul acesta, va fi o vacanţă mobilă, în perioada 12 februarie – 3 martie,
    care, până acum, a fost fixată doar de câteva inspectorate şcolare.


    Cursurile anului
    şcolar se vor încheia pe 21 iunie 2024.
    Pentru clasele din învăţământul liceal
    – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul
    şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 28
    iunie 2024.


    Este primul an în care se va aplica noua lege a Educației, care
    vine cu o serie de schimbări și care vizează și examenele naționale. Elevii
    care au intrat în clasa a V-a vor fi primii care vor da examen suplimentar de
    admitere la liceu, în vara lui 2027. La finalul clasei a VIII – a vor susține
    unul la limba română și unul la matematică. Ulterior, vor susține un al doilea
    concurs organizat de colegiile centenare, unde concurența este foarte mare.
    Între cele două concursuri, va fi o săptămână de pauză.


    Examenul de Bacalaureat
    a suferit, de asemenea, modificări, care nu se vor aplica, însă, din acest an,
    ci pentru elevii care intră în clasa a IX -a în anul școlar 2025-2026.


    În acelaşi
    timp, autoritățile își doresc ca şcoala să fie un loc sigur prin prevenirea şi
    combaterea traficului şi consumului de droguri în rândul elevilor. De asemenea,
    autoritățile au în vedere reducerea cazurilor de bullying şi a riscului de
    expunere a elevilor la infracţiuni, în special a celor comise cu violenţă. În
    acest sens, mai mulţi miniştri ai Cabinetului Ciolacu au semnat, zilele
    trecute, un plan privind siguranţa şcolară.


    În ceea ce privește profesorii, ministerul
    Educației va adopta un set de standard privind sprijinul pentru programul de
    formare inițială. Se va pune accent pe pregătirea practică eficientă începând
    cu anul școlar 2025-2026. Amintim că, în luna mai, sindicatele din învățământ
    au declanșat o grevă generală din cauza salariilor mici. După mai multe runde
    de negocieri, Guvernul a acceptat propunerile de majorare a salariilor cu 25%
    și acordarea unor sume de 1500 de lei anual pentru personalul didactic și
    auxiliar și 1000 de lei pentru cel nedidactic până în 2027.