Tag: Silvia Kerim

  • Teatrul radiofonic pentru copii

    Teatrul radiofonic pentru copii

     

    Radioul și-a făcut din educarea și culturalizarea tuturor o misiune prioritară. Copiii sunt un public generos, iar emisiunile pentru ei au fost mereu în atenția managementului și a jurnaliștilor. Dramatizările radiofonice s-au bucurat de un real succes, în spatele lor stând eforturile celor care scriau scenarii ori adaptau texte clasice, al actorilor și regizorilor, al echipelor tehnice. Toți aceștia au scris istoria teatrului radiofonic pentru copii, au lăsat acele amintiri pe care le au viitorii adulți. În fonoteca Radio România există pagini de referință ale istoriei teatrului radiofonic pentru copii, nume importante fiind legate de ea.

     

    Scriitoarea Silvia Kerim a fost și jurnalistă de radio și a lucrat cu dăruire la dramatizările pentru copii. Și-a început meseria în 1961 și a ajuns într-o redacție cu oameni de calitate care încercau să scape de ideologia politică a vremurilor. În 1998, Centrul de Istorie Orală din Radio România a intervievat-o pe Silvia Kerim și a aflat cum au putut jurnaliștii de la teatrul radiofonic pentru copii să păstreze calitatea produsului lor.

     

    ”Am fost repartizată într-un loc pentru mine foarte plăcut, se numea Teatrul la microfon pentru copii. A fost un noroc pentru că majoritatea pieselor care constituiau repertoriul teatrului pentru copii erau poveşti. Erau izvorâte din literatura clasică, deci minciuna ideologică nu prea încăpea acolo. Actorii erau mari şi foarte mari, regizori mari şi foarte buni încât compromisul şi minciuna nu prea încăpeau.”

     

    Ca în orice loc, oamenii sunt cei care fac ca lucrurile să funcționeze iar Silvia Kerim a avut parte de colegi deschiși.

    ”La Teatrul la microfon pentru copii l-am avut ca şef pe Eduard Jurist, de la el am învăţat ce înseamnă să fii modest ca şef, să nu faci pe şeful, să ai o atenţie egal distribuită faţă de redactori mai mici sau de cei mai vechi. Tot acolo l-am avut coleg pe Vasile Mănuceanu. Acolo era, în acea redacţie a emisiunilor pentru tineret, acel scriitor de rară înzestrare care s-a numit Călin Gruia. Mi-ar face mare plăcere să o pomenesc pe Mioara Paler care, la un moment dat, a fost şefa secţiei de emisiuni pentru copii şi căreia îi datorez bucuria de a scrie pentru copii. Ei au simţit în mine această iubire pentru copii, au simţit această dorinţă a mea de a scrie pentru copii.”

     

    Silvia Kerim a scris scenarii pentru dramatizări radiofonice pentru copii și își aducea aminte de cât de importante au fost, pentru ea, poveștile din copilărie spuse de părinți.

    ”Mi s-au dat să prelucrez nişte poveşti care erau traduse prost din literatura chineză sau japoneză. Mi s-au dat astfel de poveşti și povestioare care aveau un tâlc al lor. Eu, repovestindu-le, mi-am dat seama că pun foarte mult din imaginaţia mea şi că, la un moment dat, aş putea să scriu chiar eu poveştile care îmi hălăduiau prin cap şi care aveau, la rândul lor, o rădăcină magică. Mama mea ne spunea în fiecare seară, fratelui meu şi mie când eram foarte mici, seară de seară, poveşti. În general, prima parte era “Albă ca Zăpada“, cred că un an la rând am ascultat seară de seară “Albă ca Zăpada“, fie în episoade, fie scurtată. Și dacă mama cumva se încurca la un amănunt, săream amândoi s-o contrazicem şi îi aduceam aminte că, de fapt, nu Sfiosul făcuse şi spusese aşa şi pe dincolo. A doua poveste era, în general, despre animale pe care mama le-a iubit foarte tare, ca şi tatăl meu de altfel. Ambii părinți ne-au transmis această iubire pentru animale.”

     

    În anii în care Silvia Kerim dădea viață poveștilor pentru copii pe unde hertziene, regimul comunist îndoctrina publicul în forță. Dar jurnalista a ales să se opună într-un mod subtil grosolăniilor ideologice.

     

    ”Vreau neapărat să spun că o astfel de încercare, în cazul textelor mele, era destul de grea. Eu n-am scris niciodată cuvântul ”pionier”, în scenariile mele n-au apărut niciodată cuvintele “partid“, “pionier“, “şoim“. Scenariile şi poveştile mele sunt cu eroi andersenieni, sunt poveşti triste cu oameni săraci, cu bunici care mor, cu cea mai scumpă prăjitură este plăcinta cu mere sau cu cel mai plăcut desert care este pâinea prăjită cu magiun de prune. Întotdeauna m-am gândit că sunt mult mai mulţi copii nefericiţi şi orfani decât copii bogaţi şi râzgâiaţi. Și că aceste poveşti trebuie să ajungă la ei, sau mai bine zis şi la ei. Într-o vreme în care noi trebuia să scriem numai despre copii fericiţi, care în numele partidului cresc sănătoşi şi n-au nici o grijă, când aveau de-a face cu nişte scrieri în care realitatea se înfăţişa destul de tristă şi lipsită de speranţă, nu era prea uşor ca un text să treacă de cenzură.”

     

    Teatrul radiofonic pentru copii a fost o minune prin care radioul s-a apropiat de mințile inocente. Iar oamenii care l-au făcut posibil au transmis mai departe ceea ce primiseră și ei.

     

  • Casa Kerim din București

    Casa Kerim din București

    În cartierul care azi se întinde spre est din spatele Pieței Unirii, mai supraviețuiesc azi străzile și casele Bucureștiului istoric ridicat și dezvoltat pe malul stâng al Dâmboviței. Tot aici se afla și vechiul cartier evreiesc cu clădiri a căror arhitectură și mărime variau în funcție de starea materială a membrilor acestei minorități care, la un moment dat, ajunsese să constituie 11% din populația capitalei.

     

    Din păcate, în urma demolărilor și sistematizării din perioada comunistă, zona și-a schimbat mult aspectul. Totuși, oaze istorice au supraviețuit, cum ar fi strada Parfumului unde se află și una dintre casele cu multă încărcătură culturală. E vorba de Casa Kerim, denumită și Parfumeria de către cea mai cunoscută locatară a ei scriitoarea, jurnalista și omul de radio Silvia Kerim. Născută în 1931, Silvia Kerim a fost cunoscută mai ales prin intermediul dramatizărilor destinate teatrului radiofonic pentru copii, dar și datorită interviurilor sale cu personalități culturale, din lumea teatrului și a cinematografiei.

     

    Stilul ei boem este încă vizibil în casa în care a locuit toată viață, o perioadă chiar împreună cu soțul său regizorul de film Mircea Veroiu. Unul dintre marii regizori-intelectuali ai cinematografiei românești, Mircea Veroiu s-a remarcat prin ecranizări extrem de personale ale unor opere literare celebre semnate de Ioan Slavici, Garabet Ibrăileanu și Mateiu Caragiale. Decedat înaintea Silviei Kerim, în 1997, Mircea Veroiu poate fi, de asemenea, redescoperit în intimitatea Parfumeriei, ne spune Doina Dogăroiu, reprezentanta asociației culturale Hearth, cea care administrează azi Casa Kerim:

     

    “Silvia Kerim s-a născut în această casă unde a trăit toată viața ei, cu o singură perioadă foarte scurtă, în care nu a locuit aici. Dar, în rest, toată viața a trăit aici. A și murit în această casă. Cu Mircea Veroiu a stat doar o perioadă de nouă ani, dar casa a căpătat forma pe care o are acum în acea perioadă când Mircea Veroiu a investit banii pe care el îi obținuse din cele câteva filme făcute în anii 1970. Deci casa are forma pe care o vedem în zilele noastre și datorită lui Mircea Veroiu. El a plecat în 1981 din țară, iar aici a rămas doar Silvia Kerim în această casă până în 2016 când a murit.”

     

    Deși căsătoria dintre Silvia Kerim și Mircea Veroiu s-a încheiat, la un moment dat, prin divorț, dragostea regizorului pentru casa de pe strada Parfumului nu s-a stins nici după emigrarea sa la Paris în 1981. Modificările pe care el le-a adus clădirii au constat, mai ales, în extinderea ei prin construirea unei aripi unde s-a aflat după aceea dormitorul. Totuși, aceste schimbări nu au afectat aspectul casei, dimpotrivă: au fost realizate în ton cu specificul arhitectural al clădirii și al cartierului, ne explică Doia Dogăroiu.

     

    “Noi acuma ne aflăm în fostul cartier evreiesc, care era și un cartier de negustori în același timp. Și da, este o casă tipică aparţinând negustorimii înstărite din clasa de mijloc de la începutul secolului trecut. A fost casa familiei Kerim, tatăl Silviei, turc de origine, care a cumpărat-o în urma unei licitații. Iniţial fusese a unui avocat şi ea are o poveste pe care o știm de la Silvia Kerim, din cărțile ei. A fost a unui avocat. Soția lui a jucat la cazinoul din Sinaia și a pierdut casa pur și simplu la ruletă. 

    Casa a fost vândută la licitație în urma acestui eveniment nefericit pentru familia domnului avocat. Tot Silvia Kerim povestește că domnul avocat își iubea atât de mult soția încât, deși era casa lui preferată, nu s-a supărat pe ea. Tatăl Silviei Kerim a cumpărat în urma acestei licitații casa. Ea s-a născut aici, la fel şi fratele ei. Tatăl ei a murit, din păcate, foarte devreme, deci a rămas cu mama ei și după aceea cu Mircea Veroiu, cu care a avut o relație de nouă ani de zile aici în casă.”

     

    În prezent, Casa Kerim sau Parfumeria este administrată de Asociația Hearth care organizează aici diverse proiecte culturale cum ar fi spectacole de teatru experimental, seri de lectură și proiecții de filme. Recent s-a desfășurat un cine-maraton unde au fost vizionate, evident, filmele semnate de Mircea Veroiu.