Tag: sirieni

Geopolitica evoluează dramatic, schimbând
radical concepte şi principii. Logica bipolară a echilibrului internaţional al
puterii cere tot mai multe detalii care, la un moment dat, evoluează
independent. De câteva luni, Europa se confruntă cu o situaţie care nu ţine
cont nici de America şi nici de Rusia, nici de Europa şi nici de Balcani. Până
în vara trecută, Grecia era preocupată doar de uriaşele sale probleme
financiare şi economice.

În ultimele luni, însă, s-a trezit pe propriile plaje
cu o problemă uriaşă, pe care nimeni nu se grăbeşte să o rezolve. De ani de
zile, africanii se urcă în ambarcaţiuni improvizate şi se îndreaptă spre
ţărmurile Europei, pe care puţini dintre cei porniţi la drum le şi vor atinge.
Ne amintim că fenomenul nu este deloc nou, am asistat la astfel de drame şi în
mările Chinei dar şi pe apele dintre Cuba şi Statele Unite. Avea şi un nume,
această plecare disperată peste ape, se numea boat-people, deşi
ambarcaţiunile respective de abia dacă pluteau. Debarcarea pe coastele Italiei
a acestor refugiaţi sau dispariţia lor în apele Mediteranei deveniseră o ştire
banală, care nu a iscat reacţii semnificative din partea decidenţilor Europei
unite.

În vara trecută s-a întâmplat ceva, un fenomen ca un declanşator, care a
adus pe coastele Greciei adevărate valuri de refugiaţi care traversau Mareea
Egee şi apoi o luau, pe jos, spre Germania, trecând peste frontiere altădată
adevărate fortăreţe. Budapesta s-a trezit dintr-o dată cu mii de oameni,
bărbaţi dar şi femei, copii şi bătrâni, care ştiau că de acolo pleacă trenul
spre Germania. Primele măsuri de urgenţă i-au ajutat pe aceşti primi refugiaţi
transeuropeni dar au reuşit şi să stimuleze emigraţia periculoasă, cu orice
preţ. Disponibilitatea unor ţări europene dezvoltate de a primi aproape pe
oricine a făcut carieră astfel că ruta emigraţiei s-a mutat din Vestul iberic
spre Estul turco-grec. Dacă primii refugiaţi erau trecuţi în contul dramei ce
se petrece în Siria, ulterior s-a constatat o maximă diversitate a celor
plecaţi spre centrul Europei.

Pe lângă victimele conflictelor ce nu mai par a
se termina – sirieni, afgani şi irakieni – refugiaţii ţărmurilor Greciei vin şi
din Pakistan, din Egipt şi Sudan, din Yemen şi chiar Maroc. Singura reacţie
europeană a fost una pe cont propriu, a fiecăreia dintre ţările tranzitate de
refugiaţi în drumul lor spre Germania. Ungaria a ridicat un gard inexpugnabil,
în regim rapid şi dur. Apoi, pe rând, ţările care se anunţau bucuroase să îi
primească pe refugiaţi şi-au închis graniţele, punând sub semnul întrebării
mari cuceriri europene precum libertatea de mişcare şi sistemul Schengen.
Poziţia oficială europeană, unică şi clară, lipseşte cu desăvârşire şi nu este
anunţată. Treptat, problema refugiaţilor s-a mutat din centrul Europei,
destinaţia năpăstuiţilor care supravieţuiau lungului drum, spre marginea
continentului, în Balcani.

Dacă acum un secol, Balcanii erau numiţi butoiul cu
pulbere al Europei, pe care au şi aruncat-o în aer, odată cu declanşarea
primului război mondial, acum Balcanii sunt drumul pe care vin refugiaţii.
Singura problema a Europei comunitare pare a fi îndepărtarea problemei de
frontierele Schengen, chiar trimiterea acestor oameni înapoi în Turcia, ultima
etapă înaintea Europei, cu preţul unor fonduri considerabile. În acest timp, oamenii
amăgiţi trăiesc iarna balcanică pe marginea unor frontiere care nu se mai lasă
trecute. Stau în Balcanii despre care nu ştiu nimic şi nici nu îi interesează,
o regiune complexă pe care nici Europa nu pare interesată să o cunoască şi să o
înţeleagă.