Tag: Sirma Guci

Poetâ și prozatoari armânâ. Easti faptâ pi data di 11 di Mai anlu 1960, tu hoara Beidaud, tu
Rumânie. Tora bâneadzâ tu câsâbalu Constanța. Sirma Guci easti și-un bun cântâtor a cânticlui armânescu.
Puizii și prozâ șcurtâ-ngrâpseaști și publicâ nica dit anlu 1990, tu revista “Deșteptarea.
Cartea cu puiziili-a llei, “Caftâ-mi”, fu publicatâ di Editura-a
Fundațillei Culturalâ-Armâneascâ “Dimândarea Pârinteascâ”, București, 1995.

Puteț s-ascultaț puizii anyrâpsiti di Sirma Guci ș-dghivâsiti di Aurica Piha și Cristian Stere.

Da-ñi mâna

Vruta-a mea, dă-ñi mâna –
Și-ngâtan la zboarâ,
Tut ahât mușeatâ
S-ti-aflu ș-mâni searâ!
Ș-tut cu frândza nuclu
S-nâ veaglli di lumi –
Altâ arâhati
lu-i ma ghini, spuni!?
Frâmti ningâ frâmti,
Zboarâ ningâ zboarâ,
Va nâ-astupâ zborlu,
Ș-lișurat, va s-chearâ.
Va țâ-ndredz cusița,
Și-a-ù lleai furca, ș-lâna,
lo va s-fug cu furlli,
Și-a țâ fac cu mâna…
Sâ-ñi mi-aștepțâ ș-mâni,
Că-a s-fug di la stani,
Și-a s-alas maș câñlli
S-aiba-ngâtan!
Ș-mâni-searâ, dorlu
Va nâ-adunâ iara –
Frâmti ningâ frâmti,
lara ca tora-seara…

Tuti cu-aradâ

Dit gârnu – pânea,
Din țeruri – ploaea,
Dit leamni – foclu,
Ș-dit ñeari – fumeallea.
Dit sini, lapti,
Dit foc, cinușea,
Dit munti, șopat,
Ș-dit lândzid, tusea…
Dit loc, lilicea,
Dit api, arina,
Dit vălliuri, niholu,
Ș-dit oamiñi, numa.
Dit mini, zorea
Că nu pot s-grescu
Ș-ma multi zboarâ
Ta sâ-ngrâpsescu…

Pi mindueari
Al Eminescu

Dit pâduri ți da di steali,
Ți ș-cu frândza mi-anvâlescu,
Nu-i ananghi că sum eali
lo, pi mindueari escu.
Dit fântâñi cari ș-plângu
A lor apâ ți-i sicatâ,
Câtâ iu s-mi pingâ vimtul,
Și-a meu suflit di iu s-adapâ?…
Ma ș-dit vrearea-a noastâ tutâ,
Ți s-chiru tu-unâ searâ,
Tini țâ-arâdz cu ea, lea vrută,
Io u-alag, oarâ di oarâ…

La noimi

Bati sâhatea,
Lândurli fug,
Chirolu curâ.
Poarta-i dișcllisâ,
Frândzâli ardu
Fum maș pit călliuri,
Ș-mini –
Cari mi-alag
Ș-nu mata ñi-mi-aflu.

Vàhi aclo?…

Vàhi aclo neaua cadi pi voi,
Ș-perlu lai – di chiro nu-i alghit?
Pristi noi, iara-a s-treacâ un an,
Fâr di murgiu, ș-făr di-apiritâ…
Vàhi aclo, toamna stealilí cad
Màri, ca mearili coapti, di mer?
Canâ steauâ nu cadi-aoați
Și-arudzinâ-i tu-ațeali din țer.
Câtâ boați-a s-am, ta sâ strig,
Ș-câti mâñi albeața-aestâ s-u-acaț?
Maș aoa nica s-plândzi di dor,
Nividzuț di canâ, ș-nintribaț..
Vàhi aclo, nica somnul âi lișor,
Cu-a lor lăcârñi uscati pi gurâ?
Dzâ-lâ, Doamne, la soea di-Armâñi.
Că-a nostu plângu tut curâ!…

Marea simfonii

S-avea faptâ un om,
Ș-cu el dinâcali muzica.
Ș-cu el
Dinâcali lumea s-feați diznău.
Cu prota dzuuâ, cu-a daua, cu-a treia..
Și-anda lumea fu etimâ,
El dzâsi:
– Io nu-am numâ, ma
Voi, ș-cu mini –
U-adrăm nai ma marea Simfonii
A loclui!
Ti ea,
Mindueam unâ numâ
Și u-aflai:
Beethoven.

Dupâ “Picurarlu di la Pind” di Dina Cuvata, Scopia, 2001.