Radio România Internațional

Tag: sirop

  • Sezonul afinelor

    Sezonul afinelor

    În zonele montane din România
    a început culesul afinelor de pădure, fructe de culoare albastru închis ale
    unui mic arbust cu înălţimea de 30 … 50 de cm, pe care îl întâlnim în zonele
    umbroase. Faţă de afinele de cultură, cele din natură sunt ceva mai mici, având
    în medie un diametru de jumătate de cm, ceea ce face dificil culesul acestora.
    Locuitorii din Carpaţi folosesc un aşa-numit pieptene, de fapt o cutie din lemn
    sau metalică asemănătoare unui
    făraş, prevăzută cu un pieptene care reţine boabele de afine în interior, fără
    a distruge arbustul. Afinele conţin, între altele, tanin şi vitamina C, fiind
    recomandate celor cu diabet, dar şi celor cu probleme intestinale datorită
    proprietăţilor antibacteriene.


    Afinele pot fi consumate, aşadar, în stare proaspătă, dar
    şi transformate în dulceaţă, suc sau afinată, o băutură alcoolică preparată în
    special în Bucovina şi Transilvania şi apreciată de turiştii care vizitează aceste
    provincii (istorice româneşti). Afinata este recomandată celor cu afecţiuni la
    stomac sau intestinale, însă trebuie consumată cu moderaţie. O băutură similară
    se poate obţine, înlocuind afinele cu fragi, de fapt căpşuni sălbatice,
    întâlniţi, de asemenea, în zonele montane, dar pe suprafeţe însorite, la
    marginea pădurilor.

    După
    consumarea afinatei, fructele alcoolizate pot fi folosite la brioşe.


    Din afine se poate prepara suc şi sirop. Pentru a
    pregăti, de exemplu, sirop de afine, avem nevoie de un kg de afine şi de două
    kg de zahăr. După ce au fost spălate, afinele sunt pasate, iar sucul obţinut va
    fi amestecat cu zahărul într-un vas pe care îl punem apoi la foc mic până când
    zahărul se va topi. Din momentul în care începe să fiarbă, mai lăsăm siropul pe
    foc încă jumătate de oră, adăugăm puţină zeamă de lămâie. Turnăm apoi siropul
    în sticle pe care le astupăm bine şi le lăsăm să se răcească lent. Siropul
    poate fi consumat diluându-l cu apă plată sau apă minerală.


    Din afine se poate face şi dulceaţă, metoda de preparare
    fiind similară cu cele ale altor fructe. Dulceaţa de afine poate fi folosită ca
    umplutură pentru clătite sau pusă deasupra papanaşilor. De asemenea, dulceaţa
    de afine poate şi combinată cu orez fiert pregătind rapid un desert care poate
    poate fi servit cald
    sau rece.


    Afinele pot fi foloste şi
    la prepararea unui tort. Avem nevoie de jumătate de kg de afine, de 200 de
    grame de zahăr, de 100 de grame de făină, de 3 ouă, de jumătate de kg de
    frişcă, de 100 de grame de ciocolată rasă şi de un plic de zahăr vanilat.
    Gălbenuşurile se bat împreună cu 100 de grame de zahăr, după care se adaugă şi
    albuşurile, bătute tot împreună cu zahăr, până ce se transformă în spumă,
    precum şi făina. Se poate adăuga şi praf de copt. Turnăm compoziţia într-o
    formă de tort pe care o punem în cuptor, la foc mediu, timp de circa 30 de
    minute. După ce se răceşte se taie în două părţi egale între care punem frişca
    amestecată cu afinele, cu ciocolate rasă şi cu zahărul vanilat. Acoprim şi
    partea de sus a tortului, îl ornăm cu afine şi ciocolată rasă, după care îl
    lăsăm la frigider pentru circa 2 ore.

  • Sezonul afinelor

    Sezonul afinelor

    În zonele montane din România
    a început culesul afinelor de pădure, fructe de culoare albastru închis ale
    unui mic arbust cu înălţimea de 30 … 50 de cm, pe care îl întâlnim în zonele
    umbroase. Faţă de afinele de cultură, cele din natură sunt ceva mai mici, având
    în medie un diametru de jumătate de cm, ceea ce face dificil culesul acestora.
    Locuitorii din Carpaţi folosesc un aşa-numit pieptene, de fapt o cutie din lemn
    sau metalică asemănătoare unui
    făraş, prevăzută cu un pieptene care reţine boabele de afine în interior, fără
    a distruge arbustul. Afinele conţin, între altele, tanin şi vitamina C, fiind
    recomandate celor cu diabet, dar şi celor cu probleme intestinale datorită
    proprietăţilor antibacteriene.


    Afinele pot fi consumate, aşadar, în stare proaspătă, dar
    şi transformate în dulceaţă, suc sau afinată, o băutură alcoolică preparată în
    special în Bucovina şi Transilvania şi apreciată de turiştii care vizitează aceste
    provincii (istorice româneşti). Afinata este recomandată celor cu afecţiuni la
    stomac sau intestinale, însă trebuie consumată cu moderaţie. O băutură similară
    se poate obţine, înlocuind afinele cu fragi, de fapt căpşuni sălbatice,
    întâlniţi, de asemenea, în zonele montane, dar pe suprafeţe însorite, la
    marginea pădurilor.

    După
    consumarea afinatei, fructele alcoolizate pot fi folosite la brioşe.


    Din afine se poate prepara suc şi sirop. Pentru a
    pregăti, de exemplu, sirop de afine, avem nevoie de un kg de afine şi de două
    kg de zahăr. După ce au fost spălate, afinele sunt pasate, iar sucul obţinut va
    fi amestecat cu zahărul într-un vas pe care îl punem apoi la foc mic până când
    zahărul se va topi. Din momentul în care începe să fiarbă, mai lăsăm siropul pe
    foc încă jumătate de oră, adăugăm puţină zeamă de lămâie. Turnăm apoi siropul
    în sticle pe care le astupăm bine şi le lăsăm să se răcească lent. Siropul
    poate fi consumat diluându-l cu apă plată sau apă minerală.


    Din afine se poate face şi dulceaţă, metoda de preparare
    fiind similară cu cele ale altor fructe. Dulceaţa de afine poate fi folosită ca
    umplutură pentru clătite sau pusă deasupra papanaşilor. De asemenea, dulceaţa
    de afine poate şi combinată cu orez fiert pregătind rapid un desert care poate
    poate fi servit cald
    sau rece.


    Afinele pot fi foloste şi
    la prepararea unui tort. Avem nevoie de jumătate de kg de afine, de 200 de
    grame de zahăr, de 100 de grame de făină, de 3 ouă, de jumătate de kg de
    frişcă, de 100 de grame de ciocolată rasă şi de un plic de zahăr vanilat.
    Gălbenuşurile se bat împreună cu 100 de grame de zahăr, după care se adaugă şi
    albuşurile, bătute tot împreună cu zahăr, până ce se transformă în spumă,
    precum şi făina. Se poate adăuga şi praf de copt. Turnăm compoziţia într-o
    formă de tort pe care o punem în cuptor, la foc mediu, timp de circa 30 de
    minute. După ce se răceşte se taie în două părţi egale între care punem frişca
    amestecată cu afinele, cu ciocolate rasă şi cu zahărul vanilat. Acoprim şi
    partea de sus a tortului, îl ornăm cu afine şi ciocolată rasă, după care îl
    lăsăm la frigider pentru circa 2 ore.

  • Deserturi din căpșune

    Deserturi din căpșune

    Chiar dacă ploile au fost și sunt în exces, în piețele și magazinele din
    România au apărut căpșunele. Sunt, parcă, mai mici față de anii trecuți, din
    cauza ploilor după cum explică vânzătorii, dar dulci și aromate. După ani de
    declin al producţiei interne, se remarcă o revenire a producătorilor care au
    început să cultive nu numai soiuri de mare productivitate, ci şi cu acel gust
    de pe vremea bunicilor. Aceste fructe se diferenţiază prin mărimea lor,
    culoare, intensitatea aromei şi gust pentru că în lume există peste 600 de
    soiuri de căpşuni. Originar din America, arbustul care ne dă acest delicios
    fruct a început să fie cultivat în Europa în secolul al 18-lea şi, în timp, a
    pătruns şi în spaţiul românesc.


    Căpşunele pot fi servite
    imediat după ce le-am îndepărtat codiţele şi le-am spălat. Bineînţeles, le
    punem în castroane, iar deasupra lor presărăm zahăr sau, de ce nu?, turnăm
    puţină miere. Căpșunele mai pot fi servite într-o combinație cu smântână, cu un
    iaurt mai gras și cu miere sau cu frișcă. Smântâna trebuie amestecată cu puțin
    miere și cu esență de vanilie după care se toarnă în cupe în care deja am pus
    căpșunele întregi sau, dacă sunt mai mari, tăiate în jumătăți.



    Pentru a păstra savoarea acestui fruct şi după
    trecerea perioadei culesului, putem să facem o dulceaţă de căpşune. Avem nevoie
    de 3 kg de căpşune, de un kg şi jumătate de zahăr şi de o lămâie. După ce li se
    îndepărtează codiţele şi după ce sunt spălate, căpşunele trebuie puse într-o
    cratiţă, în straturi, alternativ cu zahărul, adăugându-se zeama rezultată din
    stoarcerea lămâii, pentru ca fructele să se întărească puţin şi să nu se
    strivească. Vasul trebuie lăsat la rece timp de câteva ore până ce căpşunele
    lasă zeamă. Se pune la fiert, la foc mic, iar periodic trebuie îndepărtată
    spuma formată. După circa 45 de minute, scoatem puţină zeamă pe o farfurie şi o
    lăsăm să se răcească pentru a vedea dacă este consistentă şi dacă se leagă. Dacă
    acesta nu curge în farfurie, atunci dulceaţa este gata şi poate fi turnată în
    borcane cu capac, pe care le lăsăm să se răcească lent, după care le depozităm
    într-un loc răcoros.


    Există o metodă de a obţine atât dulceaţă, cât şi
    sirop de căpşune. După ce au lăsat zeamă, căpşunele sunt mutate într-o altă
    cratiţă, iar la fiert este pusă doar zeama lăsată de acestea. După circa o
    jumătate de oră, o parte din zeamă este turnată în vasul cu căpşune care este,
    de asemenea, pus la fiert până ce zeama capătă consistenţă. Restul de zeamă,
    căreia i se mai adaugă vreo 200 de grame de zahăr, este lăsat la fiert până
    când acest sirop capătă, de asemenea, consistenţă, putând fi turnat apoi în
    sticle.


    Căpșunele pot fi folosite
    cu succes și la produse de patiserie precum tarte sau prăjituri cu aluat.


  • Deserturi din căpșune

    Deserturi din căpșune

    Chiar dacă ploile au fost și sunt în exces, în piețele și magazinele din
    România au apărut căpșunele. Sunt, parcă, mai mici față de anii trecuți, din
    cauza ploilor după cum explică vânzătorii, dar dulci și aromate. După ani de
    declin al producţiei interne, se remarcă o revenire a producătorilor care au
    început să cultive nu numai soiuri de mare productivitate, ci şi cu acel gust
    de pe vremea bunicilor. Aceste fructe se diferenţiază prin mărimea lor,
    culoare, intensitatea aromei şi gust pentru că în lume există peste 600 de
    soiuri de căpşuni. Originar din America, arbustul care ne dă acest delicios
    fruct a început să fie cultivat în Europa în secolul al 18-lea şi, în timp, a
    pătruns şi în spaţiul românesc.


    Căpşunele pot fi servite
    imediat după ce le-am îndepărtat codiţele şi le-am spălat. Bineînţeles, le
    punem în castroane, iar deasupra lor presărăm zahăr sau, de ce nu?, turnăm
    puţină miere. Căpșunele mai pot fi servite într-o combinație cu smântână, cu un
    iaurt mai gras și cu miere sau cu frișcă. Smântâna trebuie amestecată cu puțin
    miere și cu esență de vanilie după care se toarnă în cupe în care deja am pus
    căpșunele întregi sau, dacă sunt mai mari, tăiate în jumătăți.



    Pentru a păstra savoarea acestui fruct şi după
    trecerea perioadei culesului, putem să facem o dulceaţă de căpşune. Avem nevoie
    de 3 kg de căpşune, de un kg şi jumătate de zahăr şi de o lămâie. După ce li se
    îndepărtează codiţele şi după ce sunt spălate, căpşunele trebuie puse într-o
    cratiţă, în straturi, alternativ cu zahărul, adăugându-se zeama rezultată din
    stoarcerea lămâii, pentru ca fructele să se întărească puţin şi să nu se
    strivească. Vasul trebuie lăsat la rece timp de câteva ore până ce căpşunele
    lasă zeamă. Se pune la fiert, la foc mic, iar periodic trebuie îndepărtată
    spuma formată. După circa 45 de minute, scoatem puţină zeamă pe o farfurie şi o
    lăsăm să se răcească pentru a vedea dacă este consistentă şi dacă se leagă. Dacă
    acesta nu curge în farfurie, atunci dulceaţa este gata şi poate fi turnată în
    borcane cu capac, pe care le lăsăm să se răcească lent, după care le depozităm
    într-un loc răcoros.


    Există o metodă de a obţine atât dulceaţă, cât şi
    sirop de căpşune. După ce au lăsat zeamă, căpşunele sunt mutate într-o altă
    cratiţă, iar la fiert este pusă doar zeama lăsată de acestea. După circa o
    jumătate de oră, o parte din zeamă este turnată în vasul cu căpşune care este,
    de asemenea, pus la fiert până ce zeama capătă consistenţă. Restul de zeamă,
    căreia i se mai adaugă vreo 200 de grame de zahăr, este lăsat la fiert până
    când acest sirop capătă, de asemenea, consistenţă, putând fi turnat apoi în
    sticle.


    Căpșunele pot fi folosite
    cu succes și la produse de patiserie precum tarte sau prăjituri cu aluat.


  • Preparate din afine

    Preparate din afine

    Faţă de afinele de
    cultură, cele din natură sunt ceva mai mici, având în medie un diametru de
    jumătate de cm, ceea ce face dificil culesul acestora. Locuitorii din Carpaţi
    folosesc un aşa-numit pieptene, de fapt o cutie din lemn sau metalică asemănătoare unui
    făraş, prevăzută cu un pieptene care reţine boabele de afine în interior, fără
    a distruge arbustul. Afinele conţin, între altele, tanin şi vitamina C, fiind
    recomandate celor cu diabet, dar şi celor cu probleme intestinale datorită
    proprietăţilor antibacteriene.


    Afinele pot fi consumate, aşadar, în stare proaspătă, dar
    şi transformate în dulceaţă, suc sau afinată, o băutură alcoolică preparată în
    special în Bucovina şi Transilvania şi apreciată de turiştii care vizitează aceste
    provincii (istorice româneşti). Pentru a prepara afinata, avem nevoie de 2 kg
    de afine, de un kg de zahăr şi de o damigeană în care să punem afinele şi
    zahărul. Lăsăm damigeana timp de câteva zile, după care o agităm pentru ca zahărul să se amestece şi să se
    dizolve în sucul lăsat de afine. Operaţiunea trebuie repetată la interval de
    două … trei zile, însă damigeana nu trebuie închisă pentru că în interior are
    loc un proces de fermentare a fructelor. După circa două săptămâni, peste
    afinele care acum sunt acoperite de suc se toarnă alcool rafinat alimentar, iar
    damigeana trebuie închisă bine de această dată şi depozitată într-un loc
    răcoros şi întunecos. Afinata este recomandată celor cu afecţiuni la stomac sau
    intestinale, însă trebuie consumată cu moderaţie. O băutură similară se poate
    obţine, înlocuind afinele cu fragi, de fapt căpşuni sălbatice, întâlniţi, de
    asemenea, în zonele montane, dar pe suprafeţe însorite, la marginea pădurilor.


    După consumarea afinatei, fructele rămase în damigeană
    pot fi folosite la brioşe. Avem nevoie de un sfert de kg de făină, de două ouă,
    de 100 de grame de unt şi de un pahar cu lapte sau de 400 de grame de smântână,
    de 50 de grame de zahăr, echivalentul a 8 linguri, de 5 grame de praf de copt,
    un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, esenţă de vanilie. Spargem ouăle şi le
    amestecăm cu zahărul şi cu untul într-un bol. În loc de unt şi lapte poate fi
    folosită numai smântână, mai fluidă, ca pentru gătit. Se adaugă făina, praful
    de copt, bicarbonatul de sodiu şi esenţa de vanilie şi se omogenizează obţinând
    un aluat ceva mai gros decât cel pentru clătite. Se adaugă afinele, se amestecă
    uşor şi apoi se pun un forme pentru brioşe după care se lasă pentru 20 de minute
    în cuptor, la foc mediu, adică la 180 de grade Celsius.


    Din afine se poate prepara suc şi sirop. Pentru a
    pregăti, de exemplu, sirop de afine, avem nevoie de un kg de afine şi de două
    kg de zahăr. După ce au fost spălate, afinele sunt pasate, iar sucul obţinut va
    fi amestecat cu zahărul într-un vas pe care îl punem apoi la foc mic până când
    zahărul se va topi. Din momentul în care începe să fiarbă, mai lăsăm siropul pe
    foc încă jumătate de oră, adăugăm puţină zeamă de lămâie. Turnăm apoi siropul
    în sticle pe care le astupăm bine şi le lăsăm să se răcească lent. Siropul
    poate fi consumat amestecându-l cu apă plată sau apă minerală.


    Din afine se poate face şi dulceaţă, metoda de preparare
    fiind similară cu cele ale altor fructe. Dulceaţa de afine poate fi folosită ca
    umplutură pentru clătite sau pusă deasupra papanaşilor.

  • Preparate din afine

    Preparate din afine

    Faţă de afinele de
    cultură, cele din natură sunt ceva mai mici, având în medie un diametru de
    jumătate de cm, ceea ce face dificil culesul acestora. Locuitorii din Carpaţi
    folosesc un aşa-numit pieptene, de fapt o cutie din lemn sau metalică asemănătoare unui
    făraş, prevăzută cu un pieptene care reţine boabele de afine în interior, fără
    a distruge arbustul. Afinele conţin, între altele, tanin şi vitamina C, fiind
    recomandate celor cu diabet, dar şi celor cu probleme intestinale datorită
    proprietăţilor antibacteriene.


    Afinele pot fi consumate, aşadar, în stare proaspătă, dar
    şi transformate în dulceaţă, suc sau afinată, o băutură alcoolică preparată în
    special în Bucovina şi Transilvania şi apreciată de turiştii care vizitează aceste
    provincii (istorice româneşti). Pentru a prepara afinata, avem nevoie de 2 kg
    de afine, de un kg de zahăr şi de o damigeană în care să punem afinele şi
    zahărul. Lăsăm damigeana timp de câteva zile, după care o agităm pentru ca zahărul să se amestece şi să se
    dizolve în sucul lăsat de afine. Operaţiunea trebuie repetată la interval de
    două … trei zile, însă damigeana nu trebuie închisă pentru că în interior are
    loc un proces de fermentare a fructelor. După circa două săptămâni, peste
    afinele care acum sunt acoperite de suc se toarnă alcool rafinat alimentar, iar
    damigeana trebuie închisă bine de această dată şi depozitată într-un loc
    răcoros şi întunecos. Afinata este recomandată celor cu afecţiuni la stomac sau
    intestinale, însă trebuie consumată cu moderaţie. O băutură similară se poate
    obţine, înlocuind afinele cu fragi, de fapt căpşuni sălbatice, întâlniţi, de
    asemenea, în zonele montane, dar pe suprafeţe însorite, la marginea pădurilor.


    După consumarea afinatei, fructele rămase în damigeană
    pot fi folosite la brioşe. Avem nevoie de un sfert de kg de făină, de două ouă,
    de 100 de grame de unt şi de un pahar cu lapte sau de 400 de grame de smântână,
    de 50 de grame de zahăr, echivalentul a 8 linguri, de 5 grame de praf de copt,
    un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, esenţă de vanilie. Spargem ouăle şi le
    amestecăm cu zahărul şi cu untul într-un bol. În loc de unt şi lapte poate fi
    folosită numai smântână, mai fluidă, ca pentru gătit. Se adaugă făina, praful
    de copt, bicarbonatul de sodiu şi esenţa de vanilie şi se omogenizează obţinând
    un aluat ceva mai gros decât cel pentru clătite. Se adaugă afinele, se amestecă
    uşor şi apoi se pun un forme pentru brioşe după care se lasă pentru 20 de minute
    în cuptor, la foc mediu, adică la 180 de grade Celsius.


    Din afine se poate prepara suc şi sirop. Pentru a
    pregăti, de exemplu, sirop de afine, avem nevoie de un kg de afine şi de două
    kg de zahăr. După ce au fost spălate, afinele sunt pasate, iar sucul obţinut va
    fi amestecat cu zahărul într-un vas pe care îl punem apoi la foc mic până când
    zahărul se va topi. Din momentul în care începe să fiarbă, mai lăsăm siropul pe
    foc încă jumătate de oră, adăugăm puţină zeamă de lămâie. Turnăm apoi siropul
    în sticle pe care le astupăm bine şi le lăsăm să se răcească lent. Siropul
    poate fi consumat amestecându-l cu apă plată sau apă minerală.


    Din afine se poate face şi dulceaţă, metoda de preparare
    fiind similară cu cele ale altor fructe. Dulceaţa de afine poate fi folosită ca
    umplutură pentru clătite sau pusă deasupra papanaşilor.

  • Le chocolat fait maison

    Le chocolat fait maison

    Le chocolat fait
    maison est un dessert qui a marqué l’enfance de générations entières de Roumains
    ayant vécu leur jeunesse à l’époque communiste. A l’époque, les mères de famille
    s’efforçaient à préparer toute sorte de plats et de spécialités culinaires afin
    de compenser la pénurie de produits alimentaires dans les magasins.

    Voilà
    pour l’histoire, passons maintenant à la recette. Côté ingrédients il vous faut
    450 grammes de sucre, 150 millilitres
    d’eau, 150 grammes de beurre à 80% matière grasse, 500 grammes de lait en
    poudre et 100 grammes de cacao. La première étape est la préparation d’un
    sirop, donc mettez dans une casserole le sucre et l’eau à bouillir jusqu’à ce
    que les bulles qui résultent sont plutôt grandes et leur mouvement est assez
    lent.

    Coupez le feu et faites fondre
    dans le sirop le beurre, coupé en cubes. Mélangez le lait en poudre au cacao,
    que vous avez préalablement passé par une passoire. Vous laissez reposer le
    mélange sirop – beurre jusqu’à ce que sa température arrive à environ 40 – 45
    degrés et vous ajoutez le mélange lait en poudre/cacao. N’attendez surtout pas
    que la température du sirop baisse trop car le mélange risque de se solidifier
    et il deviendra difficile à homogénéiser.

    Cette masse de chocolat fait maison et encore
    assez chaude, vous devez la poser dans un plateau beurré à l’avance ou sur du
    papier de cuisine. Vous pouvez également modeler des billes ou bien la mettre
    entre deux gaufres. Laissez reposer ensuite au frais, pas nécessairement au
    frigo, et ensuite coupez le chocolat fait maison en portions ou en différentes
    formes suivant votre propre imagination.

  • Affaires avec de la confiture de pétales de rose

    Affaires avec de la confiture de pétales de rose

    La confiture de pétales de rose, très populaire jadis, revient à l’attention des Roumains et les cultivateurs qui ont jeté les bases d’une telle affaire se déclarent contents. En dépit du fait que seuls les Français, les Italiens et les Bulgares sont de grands producteurs d’huiles parfumés, de confitures ou de sirops de pétales de rose, depuis quelques années a commencé le développement de cette affaire qui exige beaucoup de compétence et de passion comme disent les cultivateurs de roses, en Roumanie aussi.



    Les époux Nicoleta et Dan Florea habitent Ucea de Sus du département de Brasov et, il y a 5 ans, ils ont investi dans une plantation de roses. Ils ont trouvé un terrain abandonné à l’extrémité du village et l’ont aménagé avec des pommiers, des poiriers ainsi qu’avec des roses. Ils ont cherché la variété appropriée pour les confitures, la rose de Damasse, qui a un parfum intense et une inflorescence abondante et ont démarré leur besogne.



    Nicoleta Florea raconte les débuts de l’affaire : “Nous avons fondé la plantation en automne 2010 et ensuite nous l’avons inscrite dans le domaine de l’agriculture écologique. Trois années de conversion sont passées et notre plantation est devenue, en juin 2013, une plantation bio. Jusqu’à ce moment, pendant les trois années, nous avons transformé les roses et en avons fait trois produits, respectivement la confiture de pétales de rose, le sirop de roses et le vinaigre de roses. La superficie est de 2000 mètres carrés , ce n’est pas très grand et nous avons 1200 plantes dans notre roseraie. Nous voulons amplifier cette superficie car les demandes pour nos produits ont augmenté. A partir du mois de juin jusqu’en octobre on cueille chaque jour des pétales de rose. Leur floraison est alternative et il s’agit de deux variétés. Pratiquement, nous avons consulté Internet et avons trouvé un producteur des semis de roses au département de Bacàu qui nous a aidés à en procurer. Nous avons essayé s’ils se prêtent à notre sol car notre terrain se trouve aux pieds de la montagne. Ca s’est bien passé, nous sommes parvenus à 1200 souches, notre production a été grande et, en première année même, au-delà de nos attentes. Nous ne savions rien sur les roses de confiture et le hasard a fait que nous pensions à une affaire de famille”.



    L’affaire a démarré avec leur propre argent car les fonds européens n’étaient pas prévus pour financer la catégorie fleurs. Après avoir planté les semis, la surprise vint fin mai lorsque la plupart des plantes étaient en fleurs. Tout était couleur rose, le parfum baignait tout. Jusqu’à la fin de la campagne, au mois d’octobre, on cueille quelques 500 kilos de pétales, le produit fini étant suffisant pour 8000 pots. On obtient d’un kilo de pétales 40 petits pots de 200 grammes de confiture.



    Au début, la famille Florea pensait vendre les pétales mais, en absence d’acheteurs, la seule variant était d’en faire des confitures et des sirops, à présent ils sont contents de leur production et veulent en amplifier la gamme, comme confirme Nicoleta Florea : “En 2013, notre production était de 23 milliers de pots de confiture, 1000 bouteilles de sirop et 3000 bouteilles de vinaigre. Hormis ces trois produits nous envisageons essayer un autre produit par le séchage des pétales pour en faire du thé puisque les roses ont des propriétés miraculeuses, contiennent des vitamines, améliorent de différentes maladies. Les personnes souffrantes d’asthme, de tension artérielle élevée, de difficultés circulatoires, peuvent consommer nos produits”.



    Chaque membre de la famille Florea a son rôle dans l’affaire. Les hommes s’occupent des travaux agricoles, les femmes transforment la matière première et les enfants cueillent les pétales. L’investissement initial a été de 10 milliers de lei(quelques 2200 euros), un investissement pas trop grand qui a été récupérée pendant l’année suivante, nous dit Nicoleta Florea : “C’est une affaire de famille et tout ce que nous gagnons, nous réinvestissons. Je peux dire que cette année nous avons un profit accru vis-à-vis des autres années car nous avons la certification bio. Nous avons eu la grande chance de nous trouver dans l’Association Bio Roumanie et grâce à cette association, nos produits sont vendus dans les grands supermarchés de Roumanie. Nous avons eu des demandes de l’extérieur mais puisque nous ne produisons de très grandes quantités, nous avons décidé de vendre notre production en Roumanie. Puisque nous nous sommes proposé la diversification de notre production et l’amplification des superficies cultivées de roses, il est bien possible d’exporter l’année prochaine. Depuis 2013 nous participons à Berlin à la SEMAINE VERTE, ensuite en 2013-2014 nous avons participé à la Foire BIOFACH de Nuremberg ou nous avons eu du succès. Nos produits y sont très appréciés et il y a des contrats possibles à conclure en Chine, au Japon, en Pologne, en Autriche mais nous ne disposions pas encore d’assez grandes quantités. Ceci nous a donné l’occasion de réfléchir et nous nous sommes proposé de fonder une Association des cultivateurs de roses pour confiture”.



    La famille Florea a des projets d’envergure surtout qu’elle vient de recevoir des fonds européens pour mettre sur pieds une ferme mixte. Le projet d’un montant de 22 milliers d’euros est destiné à l’acquisition d’outillages et pour créer une plantation de 500 mètres. Maintenant, ce bout de paradis des Florea de Ucea de Sus est une combinaison de plantations de roses, de pommiers, de tomates et, même, de framboises. (trad.: Costin Grigore)

  • Dulceaţă de căpşuni

    Dulceaţă de căpşuni

    (În România) Este vremea căpşunilor, dar şi a pregătirii dulceţii sau siropului de căpşuni. Pentru dulceaţă avem nevoie de 3 kg de căpşuni, de un kg şi jumătate de zahăr şi de o lămâie. După ce li se îndepărtează coditele şi după ce se spală, căpşunile sunt puse în straturi alternativ cu zahărul într-o cratiţă, adăugându-se zeama de la o lămâie. Vasul trebuie lăsat la rece timp de câteva ore până ce căpşunile lasă zeamă. Se pune la fiert, la foc mic şi se spumează permanent. După circa 45 de minute, se scoate puţin sirop pe o farfurie pentru a i se verifica consistenţa. Dacă acesta nu curge în farfurie, atunci dulceaţă este gata şi poate fi turnată în borcane cu capac, pe care le lăsăm să se răcească lent, după care le depozităm într-un loc răcoros.



    Mai există o metodă de a obţine atât dulceaţă, cât şi sirop de căpşuni. După ce au lăsat zeamă, căpşunitle sunt mutate într-o altă cratiţă, iar la fiert este pusă doar zeama lăsată de acestea. După circa jumătate de oră, o parte din zeamă este turnată în vasul cu căpşuni care este, de asemenea, pus la fiert până ce zeama capătă consistenţă. Restul de zeamă, căreia Ii se mai adaugă vreo 200 de grame de zahăr, este lăsată la fiert până când acest sirop capătă consistenţă, putând fi turnat apoi în sticle.

  • Dulceaţă de căpşuni

    Dulceaţă de căpşuni

    (În România) Este vremea căpşunilor, dar şi a pregătirii dulceţii sau siropului de căpşuni. Pentru dulceaţă avem nevoie de 3 kg de căpşuni, de un kg şi jumătate de zahăr şi de o lămâie. După ce li se îndepărtează coditele şi după ce se spală, căpşunile sunt puse în straturi alternativ cu zahărul într-o cratiţă, adăugându-se zeama de la o lămâie. Vasul trebuie lăsat la rece timp de câteva ore până ce căpşunile lasă zeamă. Se pune la fiert, la foc mic şi se spumează permanent. După circa 45 de minute, se scoate puţin sirop pe o farfurie pentru a i se verifica consistenţa. Dacă acesta nu curge în farfurie, atunci dulceaţă este gata şi poate fi turnată în borcane cu capac, pe care le lăsăm să se răcească lent, după care le depozităm într-un loc răcoros.



    Mai există o metodă de a obţine atât dulceaţă, cât şi sirop de căpşuni. După ce au lăsat zeamă, căpşunitle sunt mutate într-o altă cratiţă, iar la fiert este pusă doar zeama lăsată de acestea. După circa jumătate de oră, o parte din zeamă este turnată în vasul cu căpşuni care este, de asemenea, pus la fiert până ce zeama capătă consistenţă. Restul de zeamă, căreia Ii se mai adaugă vreo 200 de grame de zahăr, este lăsată la fiert până când acest sirop capătă consistenţă, putând fi turnat apoi în sticle.

  • Preparate din fructe de pădure

    Preparate din fructe de pădure

    În zonele montane din România a început culesul afinelor, fructe de culoare albastru închis ale unui mic arbust cu înălţimea de 30 … 50 de cm, pe care îl întâlnim în zone umbroase, în păduri. Faţă de afinele de cultură, cele din natură sunt ceva mai mici, având în medie un diametru de jumătate de cm, ceea ce face dificil culesul acestora. Locuitorii din Carpaţi folosesc un aşa-numit pieptene, de fapt o cutie din lemn sau metalică ca un făraş, prevăzută cu un pieptene care reţine boabele de afine în interior, fără a distruge arbustul. Afinele conţin, între altele, tanin şi vitamina C, fiind recomandate celor cu diabet, dar şi celor cu probleme intestinale datorită proprietăţilor antibacteriene.



    Afinele pot fi consumate, aşadar, în stare proaspătă, dar şi transformate în dulceaţă, suc sau afinată, o băutură alcoolică preparată în special în Bucovina şi Transilvania şi apreciată de turiştii care vizitează aceste provincii istorice (româneşti). Pentru a prepara afinata, avem nevoie de 2 kg de afine, de un kg de zahăr şi de o damigeană în care să punem afinele şi zahărul. Lăsăm damigeana timp de câteva zile, după care o agităm pentru ca zahărul să se amestece şi să se dizolve în sucul lăsat de afine. Operaţiunea trebuie repetată la interval de două … trei zile, însă damigeana nu trebuie închisă pentru că în interior are loc un proces de fermentare a fructelor. După circa două săptămâni, peste afinele care acum sunt acoperite de suc se toarnă alcool rafinat alimentar, iar damigeana trebuie închisă bine de această dată şi depozitată într-un loc răcoros şi întunecos. Afinata este recomandată celor cu afecţiuni la stomac sau intestinale, însă trebuie consumată cu moderaţie. O băutură similară se poate obţine, înlocuind afinele cu fragi, de fapt căpşuni sălbatice, întâlniţi, de asemenea, în zonele montane, dar pe suprafeţe însorite, la marginea pădurilor.



    Din afine se poate prepara suc şi sirop. Pentru a pregăti, de exemplu, sirop de afine, avem nevoie de un kg de afine şi de două kg de zahăr. După ce au fost spălate, afinele sunt pasate, iar sucul obţinut va fi amestecat cu zahărul într-un vas pe care îl punem apoi la foc mic până când zahărul se va topi. Din momentul în care începe să fiarbă, mai lăsăm siropul pe foc încă jumătate de oră, adăugăm puţină zeamă de lămâie. Turnăm apoi siropul în sticle pe care le astupăm bine şi le lăsăm să se răcească lent. Siropul poate fi consumat amestecându-l cu apă plată sau apă minerală.



    Din afine se poate face şi dulceaţă, metoda de preparare fiind similară cu cele ale altor fructe. Dulceaţa de afine poate fi folosită ca umplutură pentru clătite sau pusă deasupra papanaşilor.

  • Preparate din fructe de pădure

    Preparate din fructe de pădure

    În zonele montane din România a început culesul afinelor, fructe de culoare albastru închis ale unui mic arbust cu înălţimea de 30 … 50 de cm, pe care îl întâlnim în zone umbroase, în păduri. Faţă de afinele de cultură, cele din natură sunt ceva mai mici, având în medie un diametru de jumătate de cm, ceea ce face dificil culesul acestora. Locuitorii din Carpaţi folosesc un aşa-numit pieptene, de fapt o cutie din lemn sau metalică ca un făraş, prevăzută cu un pieptene care reţine boabele de afine în interior, fără a distruge arbustul. Afinele conţin, între altele, tanin şi vitamina C, fiind recomandate celor cu diabet, dar şi celor cu probleme intestinale datorită proprietăţilor antibacteriene.



    Afinele pot fi consumate, aşadar, în stare proaspătă, dar şi transformate în dulceaţă, suc sau afinată, o băutură alcoolică preparată în special în Bucovina şi Transilvania şi apreciată de turiştii care vizitează aceste provincii istorice (româneşti). Pentru a prepara afinata, avem nevoie de 2 kg de afine, de un kg de zahăr şi de o damigeană în care să punem afinele şi zahărul. Lăsăm damigeana timp de câteva zile, după care o agităm pentru ca zahărul să se amestece şi să se dizolve în sucul lăsat de afine. Operaţiunea trebuie repetată la interval de două … trei zile, însă damigeana nu trebuie închisă pentru că în interior are loc un proces de fermentare a fructelor. După circa două săptămâni, peste afinele care acum sunt acoperite de suc se toarnă alcool rafinat alimentar, iar damigeana trebuie închisă bine de această dată şi depozitată într-un loc răcoros şi întunecos. Afinata este recomandată celor cu afecţiuni la stomac sau intestinale, însă trebuie consumată cu moderaţie. O băutură similară se poate obţine, înlocuind afinele cu fragi, de fapt căpşuni sălbatice, întâlniţi, de asemenea, în zonele montane, dar pe suprafeţe însorite, la marginea pădurilor.



    Din afine se poate prepara suc şi sirop. Pentru a pregăti, de exemplu, sirop de afine, avem nevoie de un kg de afine şi de două kg de zahăr. După ce au fost spălate, afinele sunt pasate, iar sucul obţinut va fi amestecat cu zahărul într-un vas pe care îl punem apoi la foc mic până când zahărul se va topi. Din momentul în care începe să fiarbă, mai lăsăm siropul pe foc încă jumătate de oră, adăugăm puţină zeamă de lămâie. Turnăm apoi siropul în sticle pe care le astupăm bine şi le lăsăm să se răcească lent. Siropul poate fi consumat amestecându-l cu apă plată sau apă minerală.



    Din afine se poate face şi dulceaţă, metoda de preparare fiind similară cu cele ale altor fructe. Dulceaţa de afine poate fi folosită ca umplutură pentru clătite sau pusă deasupra papanaşilor.

  • A la Une de la presse roumaine du 24.01.2013

    A la Une de la presse roumaine du 24.01.2013


    Le souhait de l’USL d’avancer les élections présidentielles de 2014 pour les organiser simultanément avec celles européennes fait couler beaucoup d’encre dans la presse écrite parue jeudi à Bucarest. L’ardeur avec laquelle le leader libéral, Crin Antonescu, souhaite s’installer à Cotroceni « naît des idées des plus drôles » s’amuse le quotidien Adevarul. « Le sommeil de Crin Antonescu engendre des monstres », poursuit le quotidien qui s’inquiète du fait que la Roumanie pourrait devenir bientôt « un pays à deux présidents ». Et cela, parce que, en cas de scrutin présidentiel avancé, l’USL n’exclut pas la possibilité que le futur chef de l’Etat prête serment un peu plus tard, quand le mandat du président Traian Basescu expire. Du coup, six mois durant « la Roumanie serait le pays à deux présidents » titre Adevarul et note que l’avancement du scrutin présidentiel servirait notamment à Crin Antonescu « qui pourrait encore profiter de la vague de popularité dont bénéficie l’USL » et qui risque de diminuer considérablement d’ici la fin 2014.


    En réplique, les sociaux-libéraux affirment par la voix de leur patron Victor Ponta qu’un scrutin simultané « s’accompagnerait d’une campagne électorale d’un mois ou deux tout au plus, écartant le risque que le pays se trouve en période électorale pendant une année », lit-on dans Jurnalul National. Un argument combattu par Romania libera dans un édito signé Sabina Fati, qui croit que « le premier ministre roumain joue un double rôle ». L’idée de réduire de six mois le mandat de Basescu serait plutôt « un cadeau empoisonné offert à Crin Antonescu » qui commence à remarquer que les libéraux sont devenus dernièrement des « hommes politiques de second rang ». Face à la proposition de l’USL, le chef de l’Etat, Traian Basescu s’est dit prêt à démissionner six mois avant la fin de son mandat à la seule condition que « les 588 parlementaires démissionnent eux aussi et permettent ainsi de nouvelles élections parlementaires afin que leur nombre diminue à 300 », peut-on lire dans Romania libera. Une idée rejetée par l’USL qui n’a pas envie de voir ses membres risquer les sièges qu’ils viennent d’occuper.


    Par ailleurs, le journal Adevarul annonce que la Roumanie a jeté un million d’euros par la fenêtre à cause d’une seule personne, ou plutôt de son absence. L’histoire se passe dans le département de Vâlcea, à Bordesti, là où l’argent européen a fait possible l’ouverture du seul laboratoire ultra performant d’analyse des eaux de la région. Pourtant, depuis son inauguration, en 2008, en pleine campagne électorale, le labo en question n’a jamais été fonctionnel, faute de technicien spécialiste du contrôle sanitaire des eaux. Selon les calculs faits par la mairie de la commune de Bordesti et cités par Adevarul, « si le laboratoire avait été fonctionnel, l’administration locale aurait économisé, ces 4 dernières années, quelque 30.000 lei, soit plus de 7000 euros ».


    Nous allons finit par une bonne nouvelle annoncée par Romania libera : le sirop de sureau de la région roumaine de Saschiz sera lancé le mois prochain en exclusivité en Grande Bretagne. Comme quoi, la qualité, la vraie, a toujours du succès !