Radio România Internațional

Tag: sistem

  • Măsuri de protecţie pentru pensionari

    Măsuri de protecţie pentru pensionari

    Măsura decisă de Guvern cu privire la scutirea de plata unor contribuţii de sănătate va fi aplicată pentru cinci sute de mii de pensionari. Ea vine ca urmare a majorării punctului de pensie
    şi a armonizării noului cod fiscal cu Legea Sănătăţii.

    Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, explică: Este vorba de punerea în
    concordanţă a noului cod fiscal cu Legea reformei din sanătate. Vechea
    prevedere considera că doar pensiile care sunt sub punctul de pensie de 740 de
    lei (166 euro) sunt scutite de contribuţiile la asigurări de sănătate. Noul
    plafon este 872 de lei, ca urmare a majorării punctului de pensie. Aceasta modificare va viza 508.000 de persoane, care nu vor plăti, aşadar,
    contribuţia la asigurări de sănătate la pensia pe care o primesc.

    Până acum, aproape două milioane de pensionari erau scutiţi de la plata contribuţiilor de sănătate. În România, numărul total al
    pensionarilor depăşeşte cinci milioane, o cifră ridicată care, de la un an la altul,
    face tot mai
    dificilă susţinerea plăţilor de la bugetul de stat, chiar dacă majoritatea pensiilor sunt sub 1000 de lei (224 euro).Situaţia
    pare gravă: în unele judeţe, numărul
    pensionarilor a
    ajuns să-l depăşească pe cel al angajărilor. Pensia medie, în
    România, este printre cele mai mici din Europa, la un nivel de aproape 200 de euro, adică
    de cinci ori mai mică decât în Franţa sau de 20 de ori mai mică decât în Luxemburg. Acest fenomen are loc în condiţiile în care, din punct
    de vedere tehnic, sistemul românesc
    foloseste cote mari de contribuţii individuale la pensii.

    Analiştii economici apreciază că, printre cauze, se numără trecerea prea lentă de la sistemul de pensii publice la sistemul de pensii private, scăderea
    populaţiei active, crizele economice şi
    creşterea ratei şomajului. Nu în ultimul rănd, sunt
    citati politicienii care promit creşteri nesustenabile şi
    corupţia din
    sistem, favorizată de permisivitatea legilor şi de unele mentalităţi de tip comunist. Deficitul de fonduri şi împrumuturile
    neperformante pentru acoperirea plăţilor se răsfrâng negativ nu doar asupra pensionarilor deveniţi
    victime sigure ale
    măsurilor de austeritate dar şi asupra nivelului general de trai al populaţiei.

    Ca
    urmare, dezbaterile privind pensiile se află la ordinea zilei; ele provoacă reacţii
    puternice ale societăţii, aşa cum s-a întâmplat, recent, când parlamentarii şi-au acordat
    pensii speciale, calculate în funcţie de numărul de mandate pe care le-au deţinut în Legislativ.

    O dezbatere similară, la care
    a fost chemată să-şi spună cuvântul şi Curtea Constituţională, a fost generată de propunerea de acordare de pensii speciale
    aleşilor locali. În rândurile lor se află şi foşti secretari de partid care au
    îndeplinit, în perioada comunismului, funcţii asimilate celor actuale.

  • Cresc salariile în sistemul de sănătate

    Cresc salariile în sistemul de sănătate

    Puţine sunt subiectele care stârnesc atâtea pasiuni în dezbaterile
    publice din România ca situaţia din sistemul sanitar. Pacienţii şi rudele
    acestora acuză condiţiile precare din spitale, incompetenţa, reaua-voinţă sau
    grosolănia personalului, de la portari la directorii spitalelor. Medicii şi
    asistenţii, la rându-le, se plâng de subfinanţarea cronică a sistemului, de
    lipsa aparaturii şi – leit-motiv vechi de zeci de ani – de lefurile prea mici.

    Executivul de la Bucureşti a anunţat că va încerca să corecteze o parte a
    acestor anomalii, astfel că salariile personalului din sistemul public de sănătate,
    care însumează aproape 200 de mii de oameni, vor creşte cu 25%, de la 1
    octombrie. Măsura va fi adoptată săptămâna viitoare, în şedinţă de guvern, a
    precizat premierul social-democrat Victor Ponta. El spune că vor urma şi alte
    majorări, astfel că, în 2017, se va ajunge la dublarea salariilor de azi. Măsura,
    mai susţine Ponta, este posibilă în principal graţie economiilor făcute după
    introducerea, anul acesta, a cardului obligatoriu de sănătate.

    Şi, tot
    săptămâna viitoare, Executivul va trimite în Parlament un proiect de lege care
    să precizeze condiţiile în care pacienţii pot oferi medicilor aşa-numitele
    atenţii, cărora foarte mulţi români le spun cu năduf, pur şi
    simplu, şpagă. Ministerul Justiţiei va elabora un proiect de lege care să
    prevadă condiţiile în care pacienţii pot aduce contribuţii suplimentare pentru
    cei care i-au tratat. Astfel, acestea nu vor implica răspunderea penală dacă
    vor îndeplini, cumulativ, trei condiţii: nu vor fi condiţionate de către medic
    sau asistent, vor fi acordate după încheierea actului medical şi vor fi
    declarate de către cei care le primesc, pentru a putea fi fiscalizate.

    Măsurile
    prietenoase decise de Guvern survin pe fondul turbulenţelor tot mai acute din
    sistemul sanitar. Astfel, peste 16.000 de medici au aderat la un grup de iniţiativă,
    creat pe o reţea de socializare, în care discută despre salariile mici şi
    despre o posibilă grevă generală.

    Din opoziţie, co-preşedintele PNL, Alina
    Gorghiu, acuză echipa executivă că s-a lansat într-o spirală a populismului, ce
    va face, în scurt timp, România neguvernabilă. Solicitările de majorări
    salariale sunt justificate, dar nu pot fi îndeplinite simultan, fiindcă vor
    compromite stabilitatea financiar-bugetară a ţării – apreciază politiciana
    liberală. Ea mai avertizează că majorarea salariilor din sistemul sanitar va
    atrage revendicările celorlalte categorii de bugetari. Iar primele reacţii îi dau dreptate.

    Liderii
    de sindicat ai politiştilor au solicitat, prompt, majorarea cu 25% a
    salariilor. Iar sindicatele din Educaţie au salutat măsura creşterii salariilor
    pentru medici, dar au şi solicitat acelaşi tratament pentru profesori.
    Sindicaliştii spun că majorările salariale acordate unor categorii de personal
    în detrimentul altora au dus, deja, la o exacerbare a stării de nemulţumire în
    rândul angajaţilor din învăţământ, care poate provoca acţiuni de protest cu
    ocazia începerii, peste mai puţin de o lună, a noului an şcolar.

  • Sistemul de sănătate

    Sistemul de sănătate

    Sistemul
    cu card şi cel fără card trebuie să funcţioneze în paralel timp de şase luni,
    adică până la finele lui octombrie! Prin această cerere, medicii de familie nu
    fac decât să exprime o anumită nemulţumire faţă de felul în care decurge
    introducerea în România a sistemului de decontare a serviciilor medicale şi a
    medicamentelor numai pe baza cardului de asigurat.

    Pornită relativ greoi pe 1
    mai, implementarea acestui sistem s-a poticnit, în principal, din cauza reţelei
    informatice deficiente, dar şi a faptului că nu toţi asiguraţii au intrat, în
    prealabil, în posesia cardului. Să se meargă în
    paralel, şase luni, cu card şi fără card, pentru a se corecta din mers
    problemele – spun, deci, medicii de familie, în opinia cărora, deşi important,
    cardul nu poate fi, în acest moment, unicul instrument de validare şi de
    decontare a serviciilor medicale. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de
    Sănătate, Vasile Ciurchea, susţine, în schimb, că trecerea defintivă la
    sistemul cu card de sănătate se va produce în august: Sigur
    că vom continua să acordăm servicii atunci când cineva nu poate să prezinte
    cardul din diverse motive – că nu l-a primit, că nu i-a fost emis sau eu ştiu
    ce altă motivaţie – dar o spun pentru a nu ştiu câta oară: acest lucru, la un
    moment dat, se va opri. Probabil că la sfârşit de iulie, început de august.

    În paralel cu eforturile de introducere în România a sistemului de
    decontare a serviciilor de sănătate pe bază de card, autorităţile de la
    Bucureşti au continuat, săptămâna aceasta, să dezbată deficitul de medici care,
    în căutarea unor venituri mai bune, aleg în număr foarte mare să muncească
    peste hotare. Or, în Parlament se află în pregătire o lege care pune bazele
    majorării veniturilor în sectorul medical.

    Potrivit ministrului sănătăţii,
    Nicolae Bănicioiu, actul normativ ar veni în sprijinul fiecărui absolvent de
    medicină, dar şi al medicilor care au ales să rămână în România, în ciuda
    tuturor dificultăţilor.Nicolae Bănicioiu: 2015 sper să fie anul în care această lege să fie votată de
    Parlament. A fost o încercare săptămâna trecută la Senat, nereuşită, dar,
    evident, mai este o săptămână. Săptămâna viitoare sper să fie mult mai optimistă,
    astfel încât în luna iunie legea să fie în Camera Deputaţilor, care este şi cea
    decizională. Dacă nu trece în 2015, atunci va fi foarte greu să motivăm mai
    ales tinerele generaţii, care, iată, sunt tot mai atrase să plece peste hotare
    să lucreze.

    În egală măsură, medicii şi-ar putea suplimenta
    veniturile prin acordarea de consultaţii private, după program, în spitalul sau
    policlinica de stat în care îşi desfăşoară activitatea. Ministrul sănătăţii
    agreează şi propunerea potrivit căreia absolvenţii de medicină să rămână să
    profeseze cinci sau zece ani în ţară, respectându-se, totodată, legislaţia
    europeană privind mobilitatea în interiorul Uniunii Europene.

  • Europa fără ziduri

    Europa fără ziduri

    Revelaţia anului 1989 a fost aceea a vieţii fără ziduri. Omenirea şi mai ales Europa au descoperit că diviziunile nu sunt implicite şi nici măcar necesare, nu sunt un blestem şi nici un instrument benefic. Până în 1989, zidurile pătrunseseră adânc în mentalitatea oamenilor, fără ele nu exista viaţă. Ele ofereau inclusiv acea aparenţă a invincibilităţii, a siguranţei maxime. Ambele părţi în care comunitatea este împărţită de un zid oarecare se simte protejată de celălalt.



    Desigur, nu putem generaliza, mai ales că au existat nenumăraţi şi de multe ori necunoscuţi eroi care au încercat să deschidă ochii oamenilor, să deschidă ferestre în zidurile cu care Europa se îngrădea. Totul pornea chiar din inima sa, din Europa Centrală, acolo unde cele două mari conglomerate, Estul comunist şi Vestul capitalist, se priveau faţă în faţă, peste tot felul de ziduri. Într-o parte estică şi una vestică se împărţea lumea, Europa, Germania şi Berlinul. Acolo, la Berlinul care îi unise pe foştii aliaţi în lupta împotriva barbariei naziste, se ridica zidul simbol al confruntării reci, bipolare, în care a trăit omenirea după al doilea război mondial şi până în 1989, anul căderii zidurilor. Regimurile comuniste din Europa de Est au rezistat la tot felul de tentative interne de reformă, la presiuni externe, la curse de dotare cu arme incredibile, la planuri ideologice şi măsuri economice de amploare, dar nu a rezistat dorinţei oamenilor de a trăi în libertate.



    Zidul Berlinului a existat în realitate deşi dimensiunea de simbol este mult mai importantă. El a apărut destul de târziu, în 1961, când sistemul comunist îşi consumase rezervele şi nu mai avea de oferit nici măcar iluzii. El separa partea vestică a Berlinului, cea administrată de aliaţii capitalişti care luptaseră împotriva lui Hitler, de Germania de Est, Republica Democrată a Germaniei, după numele oficial, aflată sub regimul comunist al sovieticilor, tot un aliat antihitlerist dar de o cu totul altă ideologie.



    Ridicarea Zidului Berlinului de către germanii estici şi sovietici a reprezentat dovada fizică a incapacităţii comunismului de a reprezenta o cale socială viabilă, o alternativă sau o soluţie. Era demonstraţia că, la cel mai înalt nivel, s-a înţeles că oamenii au înţeles că nu mai au ce aştepta de la comunism, care este cu totul altceva decât ar fi putut sugera propagandiştii şi slujitorii săi. Prezentat ca un regim politic al puterii muncitorilor, tocmai muncitorii au fost cei mai puternici luptători împotriva comunismului.



    În noiembrie 1989, când căderea Zidului Berlinului declanşa un domino geopolitic, muncitorii polonezi, grupaţi într-un sindicat cât o ţară, impuseseră deja liderului militaro-comunist al Poloniei partajarea paşnică a puterii. În ziua de 9 noiembrie, un oficial german spune public că Zidul poate fi trecut chiar atunci. Odioasa construcţie este luată cu asalt, ca un monstru mort care le-a înnegurat viaţa oamenilor. A doua, zi, pe 10 noiembrie, liderul stalinist al Bulgariei, Todor Jivkov, ceda puterea. Revoluţia de catifea din Cehoslovacia, de atunci, a început la Praga, fix după o săptămână. România a fost ultima în care regimul comunist a dispărut.



    Pentru a încheia neagra paranteză postbelică, românii au trebuit să plătească jertfa supremă. Nicolae Ceauşescu a luptat până în ultima clipă pentru perpetuarea sistemului dictatorial comunist pe care l-a impus la un nivel imposibil de suportat. Românii încheiau toamna căderii Zidurilor, din 1989, înlăturându-l pe dicitator şi regimul său, la 22 decembrie.

  • Cum poţi fi diferit în sistemul şcolar românesc

    Cum poţi fi diferit în sistemul şcolar românesc

    Aproape zilnic primim informaţii pe mail privind cursuri care mai de care mai sofisticate pentru copii supradotaţi sau pentru aceia ai căror părinţi speră să îi poată încadra în categoria celor supradotaţi. Şi asta pentru că pentru mai multe zeci de ani, România s-a mândrit programatic cu rezultatele extraordinare pe care copiii supradotaţi le obţin la concursurile internaţionale. Acesta a fost argumentul suprem în susţinerea sistemului de învăţământ românesc. Scăderile sistemului în a obţine performanţe pentru copiii obişnuiţi puteau fi astfel trecute cu vederea. Cât despre integrarea copiilor cu dizabilităţi, sistemul şcolar se dovedeşte complet nepregătit. Potrivit datelor din 2013 ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, din cei peste 72.700 de copii cu dizabilităţi din România, aproximativ 24.100 frecventează învăţământul de masă, adică mai puţin de o treime. Chiar dacă România a adoptat toată legislaţia europeană cu privire la protecţia copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi şi s-a angajat să asigure toate facilităţile pentru persoanele cu handiap, punerea în practică durează prea mult şi lasă de dorit.



    Din fericire însă, mai multe organizaţii non-guvernamentale au creat programe de integrare a copiilor cu dizabilităţi. Un astfel de exemplu îl reprezintă proiectul Să redescoperim şcoala”, ajuns, după trei ani de desfăşurare, la bilanţ. Care a fost scopul proiectului şi cât de bine şi l-a atins aflăm de la Daniela Vişoianu, manager proiect C4C Să redescoperim şcoala”: În momentul acesta putem să raportăm 1860 copii care au participat la taberele organizate de noi în cadrul proiectului sau la ateliere, şcoli de vară, şcoli de duminică. Au participat la toate aceste activităţi împreună cu părinţii lor. Intenţia proiectului este să le arate şi copiilor care au nevoi speciale că pot să facă ceva cu mintea lor, cu mâinile lor şi să-i pună pe aceşti copii şi în altă lumină în faţa părinţilor lor. Suntem foarte mulţumiţi să spunem că spre finalul proiectului, părinţii văd lucrul acesta.”



    Şi pentru că învăţământul ar trebui să fie favorabil incluziunii şi învăţării de-a lungul vieţii pentru toţi copiii şi tinerii, indiferent de situaţia lor, în cadrul proiectului au fost găsite şi variante prin care integrarea socială a copiilor cu dizabilităţi poate fi facilitată. Proiectul Să redescoperim şcoala” a adus specialişti străini care au lucrat cu copiii şi cu părinţii lor, a organizat întâlniri cu specialiştii din domeniul îngrijirii copiilor cu dizabilităţi şi a reunit informaţia strânsă într-un manual. Despre ce este vorba aflăm de la Daniela Vişoianu: Anul trecut a însemnat pentru noi şi lansarea unui manual de educaţie alternativă, în care vorbim pe larg despre copiii cu cerinţe educaţionale speciale, în care prezentăm anumite tipuri de activităţi sau de exerciţii care se pot organiza cu aceşti copii, nu după curriculum. Dar sunt metode care pot fi duse în orice cadru şcolar pentru a îmbunătăţi interacţiunea dintre pedagogii care lucrează cu aceşti copii şi copii sau pot fi bază pentru părinţi ca să lucreze împreună cu copii lor, alte lucruri decât cele din cadrul şcolar. Manualul are în plus prezentări susţinute ale pedagogiilor alternative recunoscute în România. Experţi din centre de referinţă, cum sunt cel de la Simeria sau de la Corabia, unde se lucrează cu copii cei mai grav afectaţi, cu diagnostice foarte severe, sunt prezenţi în acest manual şi vorbesc despre experienţa lor sau vorbesc despre ce poate să aducă în plus o pedagogie alternativă, dacă copiii cu cerinţe educaţionale speciale ajung să interacţioneze cu ei. Vorbim despe cele şase alternative educaţionale din România recunoscute de Ministerul educaţiei, prezente în şcolile de la noi. Cea mai cunoscută este Step by Step. Îşi prezintă şi ei abordarea în manual şi au fost prezenţi la activităţile noastre. Se adaugă Waldorf, pedagogia curativă, planul Iena, Montessori.”



    Formarea de cadre didactice şi specialişti din serviciile educaţionale în perspectiva incluziunii este un alt deziderat pe care proiectul şi l-a atins: 400 specialişti acreditaţi de către Autoritatea Naţională de Calificări pot aplica deja metodele învăţate de lucru cu copiii cu nevoi speciale.



    Iar pentru viitor este pregătită inaugurarea unei sensory room în Bucureşti, ce urmează să fie pus la dispoziţia terapeuţilor şi copiilor cu nevoi speciale. Daniela Vişoianu: Dacă toate lucrurile merg bine o să putem să inaugurăm în luna aprilie o sensory room în Bucureşti. Sensory room este o încăpere specială, indicată pentru terapiile indicate copiilor cu nevoi educative speciale, în care există un mobilier care este foarte moale sau care are incluse în el boxe sau alte structuri de sunet şi care vibrează, iar copii cu deficienţe percep sunetul prin vibraţie, care au nişte panouri cu lumini astfel încât se poate lucra în umbră sau penumbră, pentru copii cu deficienţe de vedere. Toate aceste stimulente care sunt în această încăpere ajută copilul să fie mult mai implicat în procesul pe care îl derulează terapeutul.”



    Fiecare iniţiativă în acest sens aduce un plus în integrarea copiilor cu dizabilităţi şi este binevenită.

  • Cum poţi fi diferit în sistemul şcolar românesc

    Cum poţi fi diferit în sistemul şcolar românesc

    Aproape zilnic primim informaţii pe mail privind cursuri care mai de care mai sofisticate pentru copii supradotaţi sau pentru aceia ai căror părinţi speră să îi poată încadra în categoria celor supradotaţi. Şi asta pentru că pentru mai multe zeci de ani, România s-a mândrit programatic cu rezultatele extraordinare pe care copiii supradotaţi le obţin la concursurile internaţionale. Acesta a fost argumentul suprem în susţinerea sistemului de învăţământ românesc. Scăderile sistemului în a obţine performanţe pentru copiii obişnuiţi puteau fi astfel trecute cu vederea. Cât despre integrarea copiilor cu dizabilităţi, sistemul şcolar se dovedeşte complet nepregătit. Potrivit datelor din 2013 ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, din cei peste 72.700 de copii cu dizabilităţi din România, aproximativ 24.100 frecventează învăţământul de masă, adică mai puţin de o treime. Chiar dacă România a adoptat toată legislaţia europeană cu privire la protecţia copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi şi s-a angajat să asigure toate facilităţile pentru persoanele cu handiap, punerea în practică durează prea mult şi lasă de dorit.



    Din fericire însă, mai multe organizaţii non-guvernamentale au creat programe de integrare a copiilor cu dizabilităţi. Un astfel de exemplu îl reprezintă proiectul Să redescoperim şcoala”, ajuns, după trei ani de desfăşurare, la bilanţ. Care a fost scopul proiectului şi cât de bine şi l-a atins aflăm de la Daniela Vişoianu, manager proiect C4C Să redescoperim şcoala”: În momentul acesta putem să raportăm 1860 copii care au participat la taberele organizate de noi în cadrul proiectului sau la ateliere, şcoli de vară, şcoli de duminică. Au participat la toate aceste activităţi împreună cu părinţii lor. Intenţia proiectului este să le arate şi copiilor care au nevoi speciale că pot să facă ceva cu mintea lor, cu mâinile lor şi să-i pună pe aceşti copii şi în altă lumină în faţa părinţilor lor. Suntem foarte mulţumiţi să spunem că spre finalul proiectului, părinţii văd lucrul acesta.”



    Şi pentru că învăţământul ar trebui să fie favorabil incluziunii şi învăţării de-a lungul vieţii pentru toţi copiii şi tinerii, indiferent de situaţia lor, în cadrul proiectului au fost găsite şi variante prin care integrarea socială a copiilor cu dizabilităţi poate fi facilitată. Proiectul Să redescoperim şcoala” a adus specialişti străini care au lucrat cu copiii şi cu părinţii lor, a organizat întâlniri cu specialiştii din domeniul îngrijirii copiilor cu dizabilităţi şi a reunit informaţia strânsă într-un manual. Despre ce este vorba aflăm de la Daniela Vişoianu: Anul trecut a însemnat pentru noi şi lansarea unui manual de educaţie alternativă, în care vorbim pe larg despre copiii cu cerinţe educaţionale speciale, în care prezentăm anumite tipuri de activităţi sau de exerciţii care se pot organiza cu aceşti copii, nu după curriculum. Dar sunt metode care pot fi duse în orice cadru şcolar pentru a îmbunătăţi interacţiunea dintre pedagogii care lucrează cu aceşti copii şi copii sau pot fi bază pentru părinţi ca să lucreze împreună cu copii lor, alte lucruri decât cele din cadrul şcolar. Manualul are în plus prezentări susţinute ale pedagogiilor alternative recunoscute în România. Experţi din centre de referinţă, cum sunt cel de la Simeria sau de la Corabia, unde se lucrează cu copii cei mai grav afectaţi, cu diagnostice foarte severe, sunt prezenţi în acest manual şi vorbesc despre experienţa lor sau vorbesc despre ce poate să aducă în plus o pedagogie alternativă, dacă copiii cu cerinţe educaţionale speciale ajung să interacţioneze cu ei. Vorbim despe cele şase alternative educaţionale din România recunoscute de Ministerul educaţiei, prezente în şcolile de la noi. Cea mai cunoscută este Step by Step. Îşi prezintă şi ei abordarea în manual şi au fost prezenţi la activităţile noastre. Se adaugă Waldorf, pedagogia curativă, planul Iena, Montessori.”



    Formarea de cadre didactice şi specialişti din serviciile educaţionale în perspectiva incluziunii este un alt deziderat pe care proiectul şi l-a atins: 400 specialişti acreditaţi de către Autoritatea Naţională de Calificări pot aplica deja metodele învăţate de lucru cu copiii cu nevoi speciale.



    Iar pentru viitor este pregătită inaugurarea unei sensory room în Bucureşti, ce urmează să fie pus la dispoziţia terapeuţilor şi copiilor cu nevoi speciale. Daniela Vişoianu: Dacă toate lucrurile merg bine o să putem să inaugurăm în luna aprilie o sensory room în Bucureşti. Sensory room este o încăpere specială, indicată pentru terapiile indicate copiilor cu nevoi educative speciale, în care există un mobilier care este foarte moale sau care are incluse în el boxe sau alte structuri de sunet şi care vibrează, iar copii cu deficienţe percep sunetul prin vibraţie, care au nişte panouri cu lumini astfel încât se poate lucra în umbră sau penumbră, pentru copii cu deficienţe de vedere. Toate aceste stimulente care sunt în această încăpere ajută copilul să fie mult mai implicat în procesul pe care îl derulează terapeutul.”



    Fiecare iniţiativă în acest sens aduce un plus în integrarea copiilor cu dizabilităţi şi este binevenită.