Tag: sistem medical

Prilej de nemulţumire constantă atât pentru pacienţi, cât şi pentru profesioniştii care activează în acest domeniu, sistemul medical din România a fost recent comparat cu cel al altor 34 de state-europene. Raportul Health At A Glance”, publicat de Comisia Europeană la sfârşitul anului trecut, prezintă cele mai recente date privind starea de sănătate, factorii de risc pentru sănătate, precum şi accesul la servicii medicale de calitate în toate statele membre ale UE, în ţările candidate (cu excepţia Albaniei, din cauza disponibilităţii limitate a datelor) şi în ţările membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb. Rezultatele relevă, ca de obicei, un amestec de stări pozitive şi negative în toate statele, inclusiv în cel al României. De pildă, speranţa de viaţă la naştere în statele membre ale UE a crescut cu peste 5 ani între 1990 şi 2012, ajungând la 79,2 ani. Cu toate acestea, diferenţele dintre cele mai ridicate speranţe de viaţă (Spania, Italia şi Franţa), iar cele mai mici (Lituania, Letonia, Bulgaria şi România) nu s-au redus începând cu anii’1990. În cazul României, o explicaţie pentru această stare de fapt poate consta în faptul că, potrivit aceluiaşi document, în ţara noastră sunt cheltuiţi cei mai puţini bani pentru îngrijirea sănătăţii unei persoane, mai puţin chiar şi decât Serbia sau Muntenegru. Un exemplu în acest sens e faptul că România e ţara europeană cu cele mai puţine investigaţii de vârf (RMN şi CT) efectuate. Slaba finanţare, atât prin alocările bugetare — 4% din PIB în 2015 –, cât şi prin banii pe care fiecare persoană poate să-i plătească — explică, probabil, şi faptul că în România, sănătatea este foarte slab monitorizată. O consecinţă a acestui fapt transpare clar din rata mortalităţii în cazul cancerului cervical — cea mai mare din UE –, o formă de cancer care depistată în fază timpurie este vindecabilă. De aici se vede interdependenţa sistemului medical de situaţia economică din ţara respectivă: ţările mai bogate au sisteme medicale mai performante decât cele mai sărace precum România. În condiţiile în care economia nu atinge nivelul de performanţă al altor ţări europene, prea multe surse de finanţare a sistemului nu există. Principala sursă o constituie asigurările publice obligatorii percepute angajaţilor şi angajatorilor şi administrate de CNAS. Asigurările private sunt puţin răspândite în România, mulţi oameni plătind direct din buzunar serviciile medicale. O cincime din români folosesc acest mod de finanţare a propriului tratament şi a investigaţiilor. În aceste plăţi informale, s-ar putea să intre, pe lângă factura oficială, şi aşa-numitele cadouri” oferite personalului medical, o practică pe cât de hulită, pe atât de răspândită. Cristian Vlădescu, directorul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, leagă această situaţie de nivelul redus de salarizare a medicilor şi compară situaţia profesioniştilor din sănătate cu a celor din justiţie: La noi s-a recunoscut, în urmă cu mai mulţi ani, importanţa socială a sistemului juridic unde veniturilor profesioniştilor din domeniul respectiv este la nivelul mediei internaţionale. Însă, în ceea ce priveşte domeniul sanitar, lucrul ăsta nu s-a întâmplat. Altfel spus importanţa socială acordată medicilor nu este recunoscută. Se vede, însă, că populaţia acordă oamenilor din acest domeniu importanţa lor socială. Faptul că se dau plăţi informale, se poate explica şi în felul ăsta. Însă, pe termen scurt şi mediu, trebuie găsite soluţii pentru creşterea finanţării sistemului, inclusiv a veniturilor personalului.

Pe lângă faptul că au salarii mici, medicii sunt şi puţini ca număr în România, una din ţările europene cu cei mai puţini medici pe cap de locuitor, 2,5 la mia de locuitori. Polonezii sunt singurii cu o situaţie mai îngrijorătoare. Ea devine şi mai îngrijorătoare când luăm în calcul migraţia masivă a personalului medical: Ne învârtim într-un cerc vicios în care, pe de o parte, li se cer medicilor acelaşi grad de performanţă în salvarea vieţilor ca şi colegilor lor din Vest, dar, în acelaşi timp, statul le acordă o apreciere socială remunerându-i ca şi acum ar aparţine unei profesii mai puţin importante. Cercul vicios a început să se spargă de când am intrat în UE, căci medicii noştri pleacă. Şi vor pleca din ce în ce mai mulţi, căci cererea e mare pe piaţa occidentală.”

Aşa cum depinde de factorii economici, modul de organizare şi de finanţare a sistemului medical depinde şi de priorităţile fiecărui stat în parte. Deşi instituţiile UE sunt preocupate de starea de sănătate a cetăţenilor UE, lucru evident şi prin raportul Health At A Glance”, realizat de Comisie împreună cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), de la Bruxelles şi de la Strasbourg nu se pot impune anumite politici. Se pot face doar recomandări, după cum ne aminteşte eurodeputata Renate Weber: Din păcate, domeniul sănătăţii publice, din motive pe care eu personal, nu le înţeleg, nu aparţine legislaţiei aplicate în toată UE. Se aplică în acest caz, principiul subsidiarităţii, sănătatea ca şi educaţia rămânând domenii legiferabile de la nivelul statelor-membre. Nu înţeleg de ce. Dacă vrei să ai o Uniune sănătoasă din toate punctele de vedere, cred că starea de sănătate şi educaţia cetăţenilor trebuie să fie la acelaşi nivel în toate statele. Dar există nişte recomandări referitoare la politicile publice venite de la Bruxelles, recomandări care nu pot fi însă impuse sub nici o formă.

Dar, lăsând la o parte situaţia economică şi cea legislativă, îngrijirea propriei sănătăţi depinde de educaţie şi de un minim de cunoştinţe referitoare la prevenţie. Renate Weber: Când vorbesc de educaţie, mă refer la acel tip de comportament care, la nivel public, trebuie să fie obligatoriu pentru ca astfel, îmbolnăvirea să fie prevenită. Aici, într-adevăr, s-au mai făcut progrese prin legislaţie. Mă refer la interzicerea fumatului, la reglementările ce ţin de ţigările electronice, de pildă. Aici se îmbină legislaţia cu educaţia.”

În rest, în ceea ce priveşte România, raportul Health At A Glance” înregistrează atât aspecte pozitive, cât şi negative. Avem cea mai ridicată mortalitate din Europa în cazurile de accident vascular cerebral şi cea mai ridicată mortalitate infantilă, dar stăm bine la incidenţa diabetului, cu cel mai scăzut număr de diabetici de tip 1 la o sută de mii de locuitori. În privinţa consumului de alcool şi tutun România se află sub media Uniunii Europene. Alături de bulgari şi finlandezi avem cel mai redus consum de fructe din UE, dar mâncăm legume în rând cu restul europenilor, drept pentru care avem cele mai puţine persoane obeze din Europa.