În sudul României, în apropiere de Dăbuleni -
patria pepenilor, se întind peste o sută de mii de hectare aride. Sahara
României li se mai spune. Zona acoperă deja mare parte din estul județului
Dolj, iar silvicultorii și ONG-urile încearcă din greu să oprească avansul
nisipurilor, în principal cu ajutorul plantațiilor de salcâm. În comună Cârcea,
în apropiere de Aeroportul Internațional Craiova, în timpul verii culturile
agricole suferă. Iar verile în Oltenia sunt lungi. Fundația Pădurea de Mâine a
venit însă cu o idee nouă și face un experiment.
Aici avem un sol brun-roșcat,
o structură semi-argiloasă, explică Marian Mechenici, de la o companie care ajută
la înființarea aceastei plantații experimentale. Nu răspunde foarte bine în
perioada secetoasă. Se crapă destul de mult. Echipele sale au pregătit 1,3
hectare de teren care a fost semănat cu cereale și legume, ca și câmpurile din
jur. Ce diferențiază această parcelă, însă, este că a fost plantată simultan cu
arbori și pomi fructiferi. Mereu în căutare de noi soluții în lupta climatică,
fundația menționată finanțează aici un studiu privind performanța sistemelor
agroforestiere.
Noi ne dorim să luptăm cât mai activ împotriva schimbărilor
climatice și pentru a crește suprafețele împădurite din România, explică
Mihail Caradaică, directorul acesteia.
În special în zona de câmpie, acolo
unde regăsim în jur de 6% din pădurile României, sistemele agroforestiere aduc
beneficii multiple – reducerea dioxidului de carbon din atmosferă, creșterea
potențialului economic al culturilor agricole prin umiditatea oferită de arbori
și fertilizarea solului, protecție pentru animalele domestice acolo unde
sistemele agroforestiere sunt implementate în ferme, mai spune acesta.
Dar ce
este un sistem agroforestier? Aflăm de pe site-ul fundației. În literatură de
specialitate sunt multe definiții, dar toate subliniază integrarea arborilor și
a altor specii lemnoase (în diverse combinații) în culturile agricole, în
pășuni sau în activitățile zootehnice, pentru a extrage beneficii suplimentare
de pe aceeași suprafață de teren. Perdelele forestiere care protejează
culturile de cereale sau arborii solitari sau în pâlcuri păstrați pe pășunile
pentru animale sunt exemple la îndemână pentru România, dar conceptul este mult
mai bogat în aplicații. Este poate cel mai vechi model de management durabil al
pământului, datând din perioada neolitică, atunci când oamenii au început să
cultive plante la adăpostul pădurilor. Însă în secolul al XX-lea sistemele
agroforestiere au fost înlocuite aproape complet în Occident de agricultura
intensivă: culturi plantate pe suprafețe neîntrerupte, îngrijite cu mijloace
mecanizate și susținute chimic pentru a face față dăunătorilor sau pentru a
deveni mai productive. În ultimii 40 de ani perspectiva a început, însă, să se
schimbe – iar rolul structurilor forestiere integrate în culturi agricole sau
zootehnie este din ce în ce mai bine înțeles și pus în practică.
Potrivit
Asociației Europene pentru Sisteme Agroforestiere (EURAF), pe continentul
nostru sunt peste 8 milioane de hectare cultivate în acest mod. Arborii
oferă lemn pentru construcții sau energie, fructe comestibile, umbră și hrană
pentru animale. În același timp, stabilizează solul și îi echilibrează
compoziția chimică, oferă protecție culturilor în fața intemperiilor sau a
dăunătorilor, purifică aerul și păstrează calitatea apelor dintr-un areal.
Pădurile sau perdelele forestiere susțin culturile agricole, le fac mai
productive și le cresc reziliența în fața schimbărilor climatice. Cercetarea
noastră este, sperăm, primul pas pentru o dezvoltare pe scară largă a
agrosilviculturii românești, spun specialiștii de la Fundația Pădurea de Mâine.
Cercetătorul principal al proiectului este Mihai Enescu, șef de lucrări la
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București:
Avem un plot pe care
l-am divizat în 20 de parcele de formă pătrată, cu 24 de metri latura, în care
vom planta atât specii forestiere comune de genul stejarului, frasinului,
paltinului, arțarului și multe altele, dar și unele mai puțin utilizate în
prezent în România. Specii xerofite în mod special, care rezistă la condițiile
secetoase, cum ar fi specii autohtone – stejarul pufos, sau și altele,
alohtone, din alte țări, cum ar fi glădița sau ulmul de turkestan (Ulmus pumila – lat.). Vom planta de
asemenea și arbuști fructiferi. Aici, în spatele meu, vedem deja smeur, în
sistem intensiv. Vom planta și mur, dar și loturi cu specii agricole. Vor fi
loturi cu porumb și floarea-soarelui de desimi diferite si tehnologii moderne.
Vom testa și alte propuneri, care deja au dat rezultate bune în țările cu
precădere din centrul și vestul Europei, adică la distanțe mai mari. Vom veni
de asemenea cu rânduri irigate, rânduri neirigate, rânduri fertilizate, rânduri
nefertilizate, astfel încât să răspundă la peste douăzeci de întrebări de
cercetare. Mizez pe rezultate rapide, poate nu chiar în primul an, dar în anii
doi, trei și patru, pentru că este un proiect care se va întinde pe patru ani.
Mizez pe rezultate cel puțin interesante, pe care abia așteptăm să le
promovăm.
Ținta finală a proiectului este realizarea unui ghid
de bune practici în folosul agricultorilor și silvicultorilor români. Un
manual de utilizare a sistemelor agroforestiere în țara noastră, care să țină
cont de specificul local – ce specii se pot combina, unde, cum, când – și cu ce
efecte.