Tag: sisteme bancare

  • Inflaţie în scădere

    Inflaţie în scădere

    Rata anuală a inflaţiei va
    continua să scadă în Romania într-un
    ritm susţinut în următoarele luni, estimează Banca Naţională. Instituţia
    apreciază, însă, că se menţin incertitudini şi riscuri în contextul războiului
    din Ucraina, dar şi al politicii fiscale din România, care trebuie să împace
    nevoia de reducere a deficitului bugetar cu măsurile de sprijin pentru
    populaţie şi economie. Banca Centrală a decis să menţină rata dobânzii de
    politică monetară la nivelul de 7% pe an, astfel încât, în lunile următoare,
    ratele de credite să nu mai crească. De acest indicator depind cantitatea
    de monedă aflată în circulaţie, cursul de schimb valutar, dobânzile din piaţă,
    dar şi alte pârghii folosite pentru atingerea obiectivelor de politică
    economică. Este prima şedinţă a conducerii BNR care menţine neschimbată rata
    dobânzii de politică monetară, în condiţiile în care aceasta a crescut continuu
    din noiembrie 2021.


    Analistul
    financiar Adrian Codirlaşu spune că decizia era anticipată şi că nu va avea un
    impact semnificativ asupra dobânzilor practicate de către bănci
    : Nu a fost luată,
    practic, o decizie de politică monetară, lucru care şi de către pieţe era larg
    aşteptat.
    Prin urmare, impactul asupra evoluţiei ratelor de dobândă
    de pe piaţa monetară este extrem de redus. Rata de dobândă de piaţă monetară
    vedem că este pe un trend de scădere, însă ROBOR-ul nu va coborî sub 6. Prin urmare, mai degrabă scadenţele lungi ar
    putea în continuare să scadă odată ce se confirmă procesul dezinflaţionist.
    IRCC-ul în acest trimestru este la valoarea maximă. Din trimestru următor, deja
    va fi o uşoară scădere, de la 5.98, poate la un 5.93-5.94. Nu va merge anul
    acesta semnificativ sub 6. Probabil mai puternic va scădea anul următor, când
    şi Banca Centrală probabil va opera prima scădere de rată de dobândă..


    Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a
    inflaţiei îşi va accelera probabil descreşterea în următoarele luni, însă
    persistă o serie de incertitudini şi riscuri. Adrian Codirlaşu le-a menţionat
    pe principalele două: Rămâne războiul, principalul risc, care poate
    aduce încă surprize negative în regiunea aceasta sau chiar în toată UE. OPEC
    Plus, adică OPEC plus Rusia au anunţat că reduc cantitatea de petrol, scopul
    fiind de a creşte preţul pe piaţa internaţională. Aceasta se va duce în
    inflaţie în caz că prețul rămâne ridicat sau în caz că le iese această
    operaţiune şi chiar creşte preţul petrolului. Deci, rămân încă energia ca un
    factor de vulnerabilitate, dar şi incertitudinile legate de război.


    Incertitudini şi riscuri generează şi
    turbulenţele din sistemele bancare din Statele Unite şi Elveţia, care ar putea
    exercita efecte adverse prin afectarea economiilor statelor dezvoltate şi a
    percepţiei de risc asupra Europei Centrale şi de Est, cu impact asupra
    costurilor de finanţare.