Aproximativ
54% dintre europeni preconizează că vor rămâne activi pe piața muncii după
vârsta de pensionare, indică un sondaj recent realizat de o importantă bancă
europeană, la care au participat respondenţi din 15 ţări, dintre care 13 din
Europa. La nivel european, doar un sfert din populație se așteaptă să aibă
același nivel de trai după momentul pensionării. Ca de obicei, România
înregistrează valori chiar mai pesimiste. În cazul nostru, 63% dintre cei
chestionaţi consideră că vor fi nevoiţi să lucreze şi după vârsta pensionării
pentru a-şi putea plăti facturile. Pentru a înţelege, însă aceste procente,
Manuela Stănculescu, sociolog în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, trebuie să pornim de la faptul că ele
reprezintă opinii şi aşteptări. Sunt genul de opinii care se încadrează în
schema de răspunsuri privind așteptările legate de direcția în care merge țara
(bună sau rea) sau de nivelul de fericire personală. Iar, în această privinţă,
românii s-au situat mereu pe ultimele locuri în Europa, fiind pesimişti.
În
plus, sondajele de felul acesta relevă şi anumite comportamente sau
mentalităţi, spune Manuela Stănculescu. Românii au un anumit tip de comportament.
Doar în ultimii ani, au început – o parte din ei – să planifice pe termen lung.
De pildă: unii își planifică pensia. Din cauza trecutului comunist, noi încă ne
mai gândim: pensia ne vine, așteptăm să vină pensia. Parcă am crede că
pensia vine singură. În schimb, străinul știe că el trebuie să se preocupe de
propria lui pensie. În plus, în străinătate există multe mai multe instrumente
și posibilități financiare de a-ți gândi și planifica pensia. Este un gen de
comportament cu care occidentalul este obișnuit încă din școală. În România,
așa ceva nu se învață nici acasă, nici la școală. De-abia în ultima vreme, și
doar la nivelul populației peste medie, există tendința de a-ți forma acest tip
de comportament prin care începi să-ți planifici vacanțele, începi să-și faci
planuri bănești referitoare la școala copilului în străinătate. Asta nu exista
înainte
Cu alte cuvinte,
o mare parte a românilor – precum şi al celorlalţi est-europeni marcaţi de
comunism – trebuie să înţeleagă că planificarea pensiei este şi un tip de
responsabilitate asupra destinului personal. Acest tip de comportament moştenit
din comunism se vădeşte şi când se măsoară nivelul de economisire. Aic, în
plus, intervine şi condiţiile de trai. Aproximativ 69% dintre români susțin că nu reușesc să
economisească din cauza veniturilor prea mici. Pe lângă sărăcie şi mentalitate,
însă, apare şi o cauză cât se poate de concretă: oferta instituţiilor bancare
şi financiare, în general, consideră Manuela Stănculescu, referindu-se la
cauzele reale ale nivelului redus de economisire. Un nivel ridicat de
sărăcie. Multă lume nu poate să economisească pentru că nu are ce. În al doilea
rând, nu este dezvoltat nici comportamentul de economisire. De ce? Pentru că nu
există educație în acest sens. Problema țărilor ieșite din comunism este lipsa
educației financiare în școli. În al treilea rând, nu există o diversitate de
produse financiare care să încurajeze economisirea, căci în România, băncile nu
oferă această diversitate de produse bancare sau financiare așa cum se întâmplă
în restul Europei
Totuşi,
percepţiile şi aşteptările empirice ale populaţiei sunt susţinute, măcar
parţial, şi de date concrete. Încă din 2009, Banca Mondială avertiza că deficitul
din sistemul de pensii în România va depăşi 5% din Produsul Intern Brut (PIB)
până în 2020 şi va urma un trend ascendent după care se va reduce, până în
2050, la 6,2% din PIB. Deficitele sunt
cauzate de ritmul de îmbătrânire al populaţiei, dar şi de costurile tranziţiei
unei părţi din contribuţiile de la Pilonul I (pensii asigurate prin sistemul
public administrat de stat, finanţate din bugetul de asigurări sociale) către
Pilonul II (pensii asigurate prin contribuţii obligatorii la fonduri de pensii
administrate privat). În 2009, când se făceau aceste previziuni, România îşi
reformase recent sistemul de pensii structurându-l pe trei piloni: Pilonul 1,
adică unde se adună obligatoriu contribuţiile angajaţilor pentru a fi
administrate de stat, Pilonul II, obligatoriu pentru persoanele sub 35 de ani
şi opţional pentru grupa de vârsta 35-45 ani, către care un procent din
contribuţiile adunate de la angajaţi sunt administrate privat şi Pilonul III,
care este un sistem de pensii bazat pe aderare facultativă úi administrat de
companii private. Dacă momentan, puţin peste 7 milioane de români contribuie la
Pilonul 2, către Pilonul 3 se orientaseră, la sfârşitul anului 2016, în jur de
410.000 de persoane. Prin urmare, doar circa 400.000 de români înţeleseră că
planificarea pensiei depinde şi de o alegere individuală. Sau doar atâţi români
îşi permiteau să depună o sumă lunară în contul unei pensii private. Prin
urmare, pesimismul privitor la nevoia de a continua munca şi după pensioare se
explică prin nivelul de trai actual, dar şi pe datele cunoscute deja de opinia
publică privind scăderea demografiei.
Manuela Stănculescu revine cu detalii: Marile probleme legate de pensionările din viitor vin din
trei surse. Prima se referă la îmbătrânirea populației. Trecem printr-un proces
accentuat de îmbătrânire. Asta înseamnă că, de-acum în 10-20 de ani, vor tot
mai mulți oameni care ating pragul de pensionare. Ei vor fi susținuți de tineri
din ce în ce mai puțini. Iar cei puțini vor trebui să susțină foarte mulți
pensionari. Iar asta va pune presiune pe fondul de pensii. În afară de asta mai
există două surse foarte puternice. Una este economia informală, în continuare
foarte bine dezvoltată în România. Asta înseamnă, pe de o parte, o sursă de
supraviețure, dar pe de altă parte, pe termen lung, va fi instrumentul care ne
va ucide. Muncim la negru și nu ne înregistrăm veniturile, iar asta înseamnă
fie pensii foarte mici, fie deloc. A treia sursă este și migrația
internațională care funcționează în felul următor: cineva lucrează o perioadă
în străinătate fără forme legale clare, revine în țară unde stă tot o vreme fie
pe venitul minim garantat, fie fără nicio sursă de venit, după care pleacă iar.
Momentan, are din ce să trăiască, dar pentru pensie nu cotizează nici în
străinătate, nici în România. Vor fi, în viitor, niște generații care, din
cauza îmbătrânirii populației și a migrației, probleme vor fi foarte mari. De
aceea, e posibil ca, în viitor, în România, să putem vorbi și despre sărăcia
pensionarilor. În acel viitor, nu prea îndepărtat, e posibil ca pensionarii să
ajungă principala categorie expusă sărăciei. Momentan, nu e. Copiii și tinerii
au atins, în prezent, un nivel de sărăcie absolul inadmisibil pentru orice
societate modernă
Poate dacă, în prezent, s-ar lua în considerare
îmbunătăţirea situaţiei viitoare a acestor tineri, şi sustenabilitatea
sistemului de pensii ar creşte, conchid experţii.
