Cei 30 ani scurși
de la căderea comunismului au adus, evident, multe schimbări economice și
politice, dar și sociale. Chiar sfera privată a relațiilor familiale și
afective a trecut prin diverse transformări. Una dintre ele vizează instituția
căsătoriei care, în timpul comunismului, a păstrat forma sa tradițională, în
ciuda faptului că ideologia de atunci promitea și o revoluționare a
moravurilor. Concepția tradiționalistă asupra căsniciei, laolaltă cu alte
cutume sociale conservatoare, nu numai că nu s-a modificat în comunism, dar în
anumite privințe chiar s-a accentuat astel încât pe atunci tinerii obișnuiau să se căsătorească devreme. Căsătoria
marca intrarea deplină în maturitate, un prag care trebuia trecut cât mai
repede.
Tradiția impunea ca imediat după terminarea studiilor – fie că erau
medii, fie că erau superioare -, tinerii să-și înceapă viața adevărată angajându-se
și căsătorindu-se pentru a putea întemeia o familie. Statul comunist, la rândul
lui, încuraja această concepție de viață, tinerilor necăsătoriți fiindu-le și
mai greu decât celor căsătoriți să primească, prin repartizare, o locuință de
către stat. Evident, această mentalitate nu a dispărut imediat după căderea
comunimului, iar 1990,bărbații se căsătoreau în medie la 25 de ani, iar femeile
la 22 de ani. O analiză sociologică realizată de recent de agenția Frames ne
arată, însă, că de-atunci încoace, schimbările nu au întârzia să apară: românii
nu doar că se căsătoresc mai târziu, dar și mai rar.
În 1990, la Oficiile de Stare Civilă erau înregistrate 192.652 de
căsătorii, în 2018 numărul acestora a scăzut cu aproape 50.000, la 143.292.
Românii nu mai fac din căsătorie o prioritate ca în timpul comunismului,
consideră analistul Frames, Adrian Negrescu:
În 2018, situația asta dispăruse. Acum românii se căsătoresc, în general,
doar când au siguranța financiară care le permite să achiziționeze o casă și să
întemeieze o familie cu copii. Acum oamenii sunt interesați și de cariere.
Femeile sunt, de asemenea, influențate de aceste tendințe. Își doresc, mai
întâi, un loc de muncă stabil, un venit sigur și sunt foarte interesate de tot
ce înseamnă emancipare precum și de alte aspecte ce țin de societatea dinamică
în care trăim. La începutul anilor 1990, bărbații se căsătoreau în medie la 25
de ani, iar femeile la puțin peste 22 de ani. În mediul rural, vârsta femeilor
la căsătorie era chiar mai mică, în jurul a 21 de ani. În 2018, am ajuns ca
bărbații să se căsătorească în medie cam pe la 31 de ani, iar femeile la 28 de
ani. Este o creștere în vârstă semnificativă care denotă schimbările societății
care ne-a făcut să fim mai atenți la evoluția noastră individuală, familia
fiind în plan secund.
Cu toate acestea,
la nivel european, România se situează printre ţările cu o rată a nupţialităţii
ridicată, de 7,3‰, alături de Lituania (7,5‰), Cipru şi Letonia (6,8‰) şi Malta
(6,3‰). În plus, deși căsătoria tradițională nu pare a mai fi la modă,
relațiile de durată nu au dispărut, ci îmbracă alte forme, mai puțin oficiale.
Adrian Negrescu: Nu s-a schimbat, însă, nimic în zona
sentimentală a relațiilor. Suntem multe cupluri care adoptă traiul în
concubinaj, având chiar o locuință împreună și banii la comun, dar care amână
căsătoria oficială. Se gândesc că poate n-au bani de nuntă sau sunt presați de
alte aspecte economice. Întemeierea unei familii, venirea pe lume a copiilor,
presupun multe cheltuieli. Toată lumea își dorește un copil, dar din păcate, nu
toți au venituri la un nivel care să le permită siguranța pe care o doresc.
Acest nivel de siguranță sau de trai decent era altul la începutul anilor 1990.
Acum, în anii 2000, exigențele economice sunt altele. Unui copil trebuie să-i
asiguri un trai cât mai bun, să cheltui mai mult pentru educație și pentru
sănătate. Tot acest pachet de considerent economice influențează în mod evident
percepția legată de căsătorie.
Nu doar
considerentele economice schimbă percepția despre căsătorie, ci și viziunea
asupra fericirii personale. Oamenii au devenit mai exigenți atât cu ei-înșiși,
cât și cu cei din jur. Suntem mai pretențioși cu privire la comportamentul
partenerului, căci avem alte standarde legate de propria noastră mulțumire și
fericire. Amănâm momentul în care ne legăm pe viață de un anumit om până găsim
persoana potrivită care să ne satisfacă atât nevoile persoanele, cât și pe cele
referitoare la statul economico-social. Însă, odată găsită acea persoană și
oficializată relaţia, despărțirea pare a fi o alegere destul de rară, căci
statisticile despre divorțuri ne arată că, deși în prezent se căsătoresc greu,
românii divorțează și mai greu.
Adrian Negrescu: Dacă în 1990, se
înregistrau 32.000 de divorțuri, în 2018, erau chiar mai puține, în jur de
30.000. Nu e o scădere semnificativă, dar indică un nivel în plus de
maturizare. Suntem mai atenți la relația pe care o avem deja și la modalitățile
de gestionare a problemelor care pot apărea. Am învățat sau învățăm cum să
susținem o relație de durată. Asta înseamnă mai mult decât împărțirea
locuinței. Înseamnă mai multă atenție acordată partenerului și așteptărilor
sale și înseamnă să înveți cum să contruiești ceva împreună. Interesantă este
și vârsta la care divorțează românii. În 2018, vârsta medie a bărbaților aflați
în proces de divorț era 43 de ani, iar a femeilor de 39 de ani. Deci, în plină
maturitate. Iar în cazul bărbaților, această vârstă coincide oarecum cu
așa-numită criză dintre 40 și 50 de ani.
La femei, intervin alte considerente,
în opinia mea. Pentru ele, importante sunt mulțumirile sau nemulțumirile legate
de relația în sine. În general, femeile sunt mult mai mature decât bărbații de
la vârste tinere și sunt mult mai atente la aspecte pe care bărbații nu le
observă. Vor mai mult de la o relație și când ajung să fie atrase sau să
stagneze în zona aceea de gospodină tradițională, femeile cu carieră încearcă
să iasă din relația respectivă pentru că-și doresc mai mult. Nu este
întâmplătoare vârsta de 39 de ani. E o vârstă la care multe femei au atins
independența economică și așteptările lor de la viață ajung poate să difere de
cele ale bărbatului cu care s-a căsătorit în tinerețe.
La nivelul Uniunii Europene, România, cu o rată a
divorţurilor de 1,5‰, se află la mijlocul clasamentului în care campioane sunt
Letonia şi Lituania (3,1‰) şi Danemarca (3,0‰). Cele mai mici rate de divorţialitate
la nivel european s-au înregistrat în Malta (0,8 ‰) şi Grecia (1,0‰).
