Tag: situatie tensionata

  • Situaţie tensionată la Chişinău

    Situaţie tensionată la Chişinău

    Dacă
    până pe 29 ianuarie la Chişinău n-ar fi fost instalat un nou executiv – al
    treilea în mai puţin de un an -, preşedintele Nicolae Timofti ar fi fost
    obligat să declanşeze procedurile pentru un scrutin legislativ înainte de
    termen, pe care, potrivit tuturor sondajelor privind intenţiile de vot, stânga
    pro-moscovită, socialistă şi populistă, şi l-ar fi adjudecat confortabil.

    Tocmai spectrul anticipatelor a fost, se pare, cel mai puternic impuls pentru
    cei 57 de deputaţi, dintr-un total de 101, care, într-o şedinţă organizată
    aproape conspirativ şi care n-a durat decât jumătate de oră, au votat pentru
    programul şi componenţa echipei lui Pavel Filip. Aceştia aparţin grupurilor parlamentare
    democrat, din care provine şi noul premier, şi liberal, cărora li s-au adăugat
    un grup de deputaţi ex-comunişti, convertiţi, peste noapte, la
    social-democraţie, şi câţiva liberal-democraţi, al căror partid a trecut, de
    altfel, oficial, în opoziţie. Şi tot îndepărtarea anticipatelor trebuie să-i fi înfuriat pe miile de
    manifestanţi filoruşi care, imediat după
    vot, au intrat în sediul Legislativului trecând peste cordoanele de ordine. Confruntările s-au soldat cu 13 răniţi, între care opt poliţişti şi liderul
    Partidului Liberal, fostul preşedinte interimar al Republicii, Mihai Ghimpu.

    Într-un interviu pentru Radio România, analistul Iulian Chifu, director al
    Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi fost consilier prezidenţial la
    Bucureşti în mandatele lui Traian Băsescu, notează că, exact în momentul
    asaltului de la Parlament, aterizau intempestiv pe aeroportul din Chişinău
    liderul populist, Renato Usatîi, şi cel socialist, Igor Dodon, sosiţi de la
    Moscova cu ceea ce Chifu numeşte indicaţiile pe care le-au primit acolo.

    La discreta ceremonie de învestire a noului
    Executiv, preşedintele Timofti a subliniat că sprijinul popular este un
    element obligatoriu pentru succesul politicilor guvernamentale. Reprezentanţe
    ale instituţiilor internaţionale acreditate la Chişinău au făcut apel la calm
    şi au îndemnat autorităţile să nu permită escaladarea situaţiei.

    În numele
    României vecine, premierul Dacian Cioloş a subliniat importanţa unei guvernări
    stabile la Chişinău, care să realizeze reformele economice şi sociale necesare.

    La rându-i, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a declarat că
    încurajează toate părţile interesate din Republica Moldova să se angajeze
    într-un dialog pentru a găsi, împreună, calea de urmat.

    Potrivit profesorului
    Chifu, singura cale sunt reformele, care ar convinge FMI şi România să-şi reia
    împrumuturile ce ar mai permite Republicii Moldova să respire. În caz contrar,
    avertizează el, devine de neoprit mersul către falimentul financiar, economic
    şi, finalmente, statal.