Tag: skipass

  • Schi la Sinaia

    Schi la Sinaia

    Astăzi vă propunem să mergem la schi,
    într-una dintre cele mai vechi staţiuni din ţară: Sinaia. Situată la poalele Munților
    Bucegi, Sinaia a devenit faimoasă încă din secolul al XIX-lea, atunci când aici
    a fost ridicat Castelul Peleş, reşedinţa de vacanţă a familiei regale a
    României. Construit în anii 1880,
    Castelul Peleş este una dintre atracțiile cele mai importante ale orașului, cu
    arhitectură impresionantă și detalii artistice ce reflectă influențe europene
    și orientale.


    În staţiunea Sinaia se poate practica cel
    mai bun schi de altitudine din România, aici existând un domeniu schiabil de 22
    km, cu pârtii cu grade de dificultate diferite, incluzând pârtii de nivel începător,
    intermediar și avansat, toate echipate cu instalaţii moderne de transport pe
    cablu și oferind condiții excelente de schi, incluzând servicii de închiriere
    echipament, școli de schi și baruri pe pârtie.


    Valentin Trăistaru, şeful şcolii de schi
    Europa Schi Star, ne-a spus că tocmai s-a deschis sezonul de schi la Sinaia şi
    a ne-a lansat o invitaţie într-o staţiune pregătită la nivel internaţional:

    Pârtiile sunt într-o condiţie excepţională, a mai nins şi natural, cu
    ajutorul tunurilor (n.r. de zăpadă) şi
    pregătirii foarte bune a echipei de oameni care pregătesc pârtiile este un
    strat de aproximativ 30 cm. Sunt condiţii chiar superbe. La acest moment cred
    că este singurul loc unde se poate schia pe nişte pârtii mai lungi, care sunt
    de culoare albastră şi roşie. În acest moment Varianta, una pentru începători,
    de culoare albastră, Lăptic, sau 2 Valea Soarelui, majoritatea de sus din masiv
    sunt funcţionale.


    Atunci când este zăpadă abundentă, schiorii
    experimentaţi se pot bucura de pârtia Carp, care porneşte de la Cota 2000 şi ajunge
    până la Cota 1.400. Transportul pe cablu este asigurat de vechea telecabină, încă
    în funcţiune, dar şi de un telescaun modern. Din Sinaia până la Cota 2000 se
    poate ajunge şi cu o mai nouă telegondolă. În Valea Dorului cele trei piste,
    deservite de telescaun, au ca punct final o cabană cunoscută pentru că în zilele
    cu soare, turiştii se opresc din schiat şi se întind la soare, în căutarea unui
    bronz sănătos de munte.


    Tarifele la transportul pe cablu au rămas
    la fel ca cele din sezonul trecut. Astfel, o cartelă cu 24 de puncte costă 100
    de lei (20 de euro) pentru adulți și 60 de lei (12 euro) pentru copii. Cea mai
    scumpă cartelă, cu 300 de puncte, îi costă pe adulți 825 de lei (165 de euro)
    și 540 de lei (108 euro) pentru copii. Prețurile skipass-urilor diferă în
    funcție de zilele săptămânii. Un skipass valabil o zi întreabă costă 210 lei (42
    de euro) de luni până vineri și 230 de lei (46 de euro) în zilele de sâmbătă și
    duminică. Aceeași cartelă, valabilă două zile, costă 395 de lei (79 de euro). Menţionăm
    că o urcare cu gondola sau cu cabina consumă 6 puncte, iar una cu teleschiul,
    trei. Cei care nu vor să schieze, dar își doresc să ajungă la cota 2000 trebuie
    să plătească 95 de lei (19 euro) pentru o cartelă valabilă o urcare și o
    coborâre. Totuşi pentru a vă bucura de schi la Sinaia este recomandat să
    consultaţi prognoza meteo, pentru că în zilele cu vânt puternic telecabina nu
    urcă până la 2000 de metri.


    Deşi sunt funcţionale numai patru din cele
    17 pârtii omologate de la Sinaia, putem deja spera să ne bucurăm de un sezon
    bun pe schiuri şi poate şi de o coborâre pe Drumul de Vară, peste ceva vreme,
    pârtia cea mai lungă din staţiune, ce măsoară aproape trei kilometri.






  • La schi în România

    La schi în România

    Majoritatea domeniilor schiabile din
    România sunt deschise turiştilor. Valea Prahovei rămâne şi în acest sezon în atenţia iubitorilor sporturilor de iarnă.
    La Sinaia, în zona de la cota 2.000, sunt deschise toate pârtiile, iar
    preţurile au rămas cele de anii trecuţi.O urcare sau o coborâre cu gondola
    costă 20 de lei (aproape 4 euro) pentru adulţi şi 15 lei (aproape 3 euro)
    pentru copii. Cu telescaunul, drumul este tarifat cu 22 de lei (4,6 euro)pentru
    adulţi şi 14 lei (3 euro) pentru copii. O urcare cu babyski-ul costă 5 lei. Se
    poate opta pentru mai multe variante de tarifare. De exemplu, un abonament de o
    zi ar costa 145 de lei/ adulţi ( 30,8 euro) şi 100 de lei/ copii (21 euro), dar
    sunt disponibile şi abonamente valabile 3 zile, la preţul de 370 de lei (78,7
    euro), sau cartele cu puncte.


    La Buşteni este deschisă pârtia
    Kalinderu 1 şi Kalinderu 2, iar pentru cei care nu schiază este amenajată o pârtie specială pentru săniuţe
    care funcţionează în paralel cu pârtia Kalinderu 1. Se poate închiria o sanie
    cu 10 lei pe zi de persoană. O zi de skipass la Buşteni costă 140 de lei (30
    euro) pentru un adult şi 70 de lei (14,8 euro) pentru copii. Şi pe pârtiile din staţiunea Azuga
    preţurile au rămas neschimbate faţă de anul trecut. Aici funcţionează mai
    multe centre unde puteţi închiria echipamente specifice sporturilor
    de iarnă. Preţurile variază între 30 şi 50 de
    lei pe zi pentru o pereche de schiuri, clăpari şi beţe. La Azuga s-a deschis o
    pârtie pentru snow tubing, iar preţul este de 10 lei pe oră de persoană. Un
    abonament de o zi la Azuga costă 110 lei (23,4 euro) pentru adulţi şi 85 de lei
    (18 euro) pentru copii.


    La Poiana Braşov sunt funcţionale
    două linii de telecabină şi una de telegondolă care asigură accesul spre
    culmile Postăvarului, la care se adaugă mai multe linii de teleski.O urcare simplă cu telecabina costă
    25 de lei (5,3 euro) pentru adulţi şi 12 lei (2,5 euro) pentru copii, iar o
    urcare şi o coborâre cu telecabina costă 35 de lei (7,4 euro) pentru adulţi şi
    20 lei (4,25) pentru copii. Cartelele cu puncte pentru telecabine, telegondolă,
    telescaune şi teleschiuri costă între 45 de lei (9,5 euro) şi 570 de lei (121
    euro) pentru adulţi.


    La Predeal, turiştii pot schia pe
    toate pârtiile de aici.
    Tariful pentru o urcare cu telescaunul este de 25 de lei pentru adulţi şi 15
    lei pentru copii. Costul pentru o urcare şi o coborâre cu telescaunul este de
    40 de lei în cazul adulţilor, respectiv 20 de lei pentru copii, iar o urcare cu
    teleschi este de 15 lei, respectiv 10 lei.


    În urmă cu câteva zile s-a deschis
    pârtia de schi Nemira din Slănic Moldova, județul Bacău. Pentru o urcare un
    adult va plăti aici 10 lei (2 euro) , în
    timp ce elevii și studenții vor scoate din buzunare 8 lei (1,7 euro). Turiștii
    fără schiuri plătesc aceleași tarife și la coborâre. Pentru șase urcări,
    tariful este 50 de lei pentru adulți și 35 de lei pentru elevi. De
    asemenea, pentru 9 urcări, prețurile sunt de 65 de lei/adult și 45 de lei
    pentru copii și elevi/studenți.


    În staţiunea Şugaş Băi, aflată la
    aproape zece kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, este pusa în funcţiune, deocamdată, doar
    pârtia mică de schi, care măsoară 250 de metri lungime. Aici tarifele nu
    au fost majorate faţă de sezonul trecut, astfel că biletul de acces pe pârtie
    va fi de 4 lei, iar copiii sub 18 ani, persoanele peste 60 de ani şi cele cu
    dizabilităţi vor beneficia de reducere.