Tag: socializare

  • Podcast Jurnal de Ambasadă – Biblioteca Prichindeilor

    Podcast Jurnal de Ambasadă – Biblioteca Prichindeilor

    Noul episod al podcastului Ambasadei României în Regatul Spaniei este dedicat proiectului Biblioteca Prichindeilor din Spania.

    Această rețea de biblioteci își propune să ofere acces ușor la literatura în limba română pentru familiile cu copii de origine română din #diaspora și să ofere un mediu propice pentru socializare între copiii din comunitatea românească.

    În prezent, în Spania există trei biblioteci de prichindei: Biblioteca Prichindeilor din Bilbao, Biblioteca prichindeilor din Tarragona și Biblioteca Prichindeilor din Comunidad de Madrid. Aceste biblioteci dispun de aproximativ 2.500 de #cărți, iar proiectul este susținut de voluntari. Împrumuturile și participarea la atelierele de lectură sunt gratuite pentru copiii români din Spania.

    Stăm de vorbă cu cele trei coordonatoare implicate în proiectul din Spania: Ruxandra Bojița din Tarragona, Oana Darie din Madrid și Andreea Crainic din Bilbao.

  • Epuizarea fizică și psihică în pandemie

    Epuizarea fizică și psihică în pandemie

    Dacă acum un an,
    la începutul pandemiei, telemunca părea soluția ideală pentru a ne feri de
    contaminare continuând lucrul de acasă, între timp percepția s-a modificat.
    Epuizarea psihică sau așa-numitul sindrom burn out a început să afecteze din
    ce în ce mai mulți angajați și, în curând, s-au observat corelații între
    această afecțiuni și munca de acasă. La nivel internațional au apărut deja
    studii în acest sens, iar la nivel național au loc, de asemenea, cercetări în
    domeniu, aflăm de la psiho-pedagogul Dragoș Iliescu.

    Avem date statistice
    care vin în principal de la grupurile de lucru constituite în special la
    Universitatea din București și la Universitatea de Vest din Timișoara în
    domeniul sănătății ocupaționale și care se axează, mai ales, pe această
    problemă a stresului la locul de muncă. Este o creștere explozivă cum a fost și
    prezisă, de altfel. Iar burnt out-ul nu vine din prea multă muncă așa cum
    credeam până acum. Dar în pandemie nu părem a munci prea mult, căci mai mult
    stăm pe-acasă, mai ales ca școlari. Totuși se știe deja că epuizarea aceasta nu
    vine doar din muncă, ci și din alte chestiuni care sunt mai mult contextuale.
    Iar ceea ce duce la burnt out nu este neapărat stresul în sine, cât stresul
    prelungit sau cronicizat. Din păcate, stresul cronic te deformează și la
    momentul actual, vorbim de stres cronic, adică de acele lucruri pe care le
    facem constant și uneori presupun muncă excesivă și cerințe emoționale sau
    relaționale sau cognitive și așa mai departe. Ele te deformează, dacă se
    cronicizează


    Studiile de
    specialitate referitoare la stresul ocupațional indică faptul că oamenii percep
    că în pandemie muncesc mai mult, chiar de-acasă. Volumul de muncă ar fi crescut
    chiar cu aproximativ 40%. Nu se știe dacă obiectiv chiar aceasta e realitatea
    sau e vorba doar de o percepție subiectivă. Dar, în definitiv, percepțiile
    contează în acest caz, căci oamenii reacționează în funcție de percepții
    continuă Dragoș Iliescu.

    Adevărul
    este că barierele dintre viața privată și viața de la muncă s-au estompat
    aproape complet. Ai sentimentul că muncești de dimineața până seara fără
    limite. Te mai oprești să mănânci sau să gătești copiilor, apoi te întorci să
    muncești. Sunt multe persoane în situația asta, simți că muncești mai mult și
    că se rupe echilibrul dintre viața de familie și cea profesională. Asta se
    asociază cu insecuritatea dată de pandemie, căci nu știi ce ce va întâmpla.
    Toate aceste elemente devin stresori și, în contexul în care nici nu dispar ca
    să te lase să te recuperezi, ei devin extrem de nocivi


    Estomparea limitelor dintre viața privată și cea profesională a observat-o
    și Petru Păcuraru la cursurile organizate în calitate de expert în resurse
    umane. Director al firmei de pregătire profesională HPDI, Petru Păcuraru ne
    spune cum își descriu stările clienții lui, angajați care lucrează în
    telemuncă.

    O descriere foarte simplă ar fi: Nici nu
    îmi dau seama c-a trecut ziua. Efectiv am văzut lumină și apoi întuneric.
    Nu m-am ridicat de pe scaun de patru ore, nu am avut pauză de prânz . Simt o presiune constantă de care nu reușesc
    să scap nici în weekend. Am dureri de
    cap, am insomnii și m-am îngrășat. (…) Burnt out-ul vine la pachet cu o gamă
    întreagă de lucruri neplăcute, dar te și privează de o comunicare mai bună și
    de timpul petrecut cu cei dragi. Cred că e surprinzător și contra intuitiv.
    Ți-ai fi imaginat că lucrul de acasă ar trebui să te ajute, dar, de fapt, te
    privează de multe, dacă nu ești atent să separi sfera profesională de cea
    privată


    Copiii, de asemenea, sunt
    afectați de epuizare din cauza școlii online și a expunerii prelungite în fața
    ecranelor digitale. Ei manifestă simptomele obișnuite ale acestei afecțiuni,
    motivele care duc la epuizare fiind aceleași ca în cazul părinților. Totuși,
    dacă există un specific al acestui sindrom la copii, el vine din faptul că
    stresorii sunt școala și lipsa socializării cu prietenii. Iar în acest caz,
    părinții trebuie să caute ajutor specializat, dar și să le fie aproape prin
    comunicare și înțelegere. De altfel, mecanismele de gestionare a acestei
    afecțiuni psihice trebuie dezvoltate atât pentru tineri, cât și pentru adulți,
    căci ea nu va dispărea prea curând așa cum nici telemunca nu va înceta odată cu
    încetarea pandemiei. Petru Păcuraru ne spune de ce.

    Dacă discutăm în
    general, am putea spune că în jur de 20 la sută dintre angajații din România
    sunt în telemuncă. Dar în marile orașe, din cauza faptului că nu există foarte
    multă industrie și angajații lucrează mai mult la birouri, telemunca merge spre
    50%. De pildă, noi lucrăm cu cei din
    domeniul bancar, unde telemunca poate atinge 80% dintre angajați. În IT, acest
    procent ajunge la 90%. Cred că în industriile care nu necesită ca omul să fie
    prezent în mod tradițional la serciviu, cum ar fi zonele de producție, munca de
    acasă depășește 50 la sută. E clar că pentru următorii 3-5 ani de zile, noi vom
    avea un hibrid între munca de acasă și cea de la birou. Deci anticipez faptul
    că în următorii ani de zile vom reuși să gestionăm și acest burn out aferent
    lucrului la distanță


  • Timpul de odihnă al românilor şi activităţile lor preferate

    Timpul de odihnă al românilor şi activităţile lor preferate

    Pandemia de
    Covid-19 a reconfigurat dramatic societatea. Măsurile de carantină luate de toate
    țările au reașezat într-o paradigmă nouă existențele. Internetul ne-a apropiat
    viețile, a topit distanțele, iar Guvernele au globalizat masca. Partea proastă
    o reprezintă izolarea și sentimentul alienării. Partea bună este un câștig la
    capitolul timp liber. Am descoperit că putem merge la serviciu
    din living și că, prin asta, economisim trei ore pe zi. Dar nu a fost așa pentru toată lumea.

    Conform unui
    studiu sociologic, doar 3 din 10 români consideră că au avut mai mult timp
    decât înaintea pandemiei, în timp ce 4 din 10 simt nevoia să doarmă mai mult.
    Vom folosi acest studiu drept pretext pentru a analiza cum influențează o criză
    de asemenea anvergură calitatea somnului. În contextul unei carantine
    destul de lungi, mulți dintre noi ar spune că am avea destul de mult timp să-l
    dedicăm somnului, dar lucrurile nu stau așa. Pandemia a decantat probleme pe
    care mulți dintre noi nu știau că le au și a renăscut comportamente atavice.
    Psihologul Daniela Ionescu explică:

    Cea mai mare teamă a omului este cea de
    necunoscut, iar pandemia are foarte multe necunoscute. Informațiile sunt puține
    (adesea contradictorii și amenințătoare), sentimentul siguranței de sine este
    grav afectat, apar frica și vinovăția și comportamentele de tip ‘luptă sau fugi’.
    Un strănut naște automat întrebarea dar dacă… ?, în mintea celui care
    a strănutat, dar și a celor din jur. Creierul nostru nu suportă incertitudinea.
    Când nu are toate informațiile, pune de la el, chiar deformând realitatea
    obiectivă, astfel încât să rezulte un scenariu coerent, pe baza căruia să
    acționeze pentru a recăpăta controlul. De aceea deseori ne confruntăm, în
    situații ținând de firescul vieții, dar interpretate într-un context perceput
    ca periculos, cu reacții nepotrivite, exagerate, uneori aberante.



    Acum luați această tendință și puneți-o în contextul unei
    carantine de felul celei prin care am trecut în primăvară. Rezultatul -
    izolarea și măsurile impuse de distanțarea socială au repercusiuni uriașe
    asupra omului, iar o calitate slabă a somnului e primul simptom al faptului că
    ceva nu e în regulă. Sociologul Gelu Duminică explică:

    Deprivarea de somn apare într-o mulțime de contexte, cum zic toți
    specialiștii. În contexte de tensiune, de criză, corpul omului acționează în
    diferite feluri. E foarte posibil ca în anumite contexte de criză, tensiunea
    resimțită de corp să se materializeze inclusiv prin faptul că nu mai ai somn.
    Lipsa de odihnă a creierului și a corpului duce, de asemenea, la o
    supratensiune. E un cerc vicios: tensiunea generează lipsa de somn, lipsa de
    somn generează tensiune. Perioada asta de Covid a adus o tensiune.

    Mai ales în
    prima parte. Tensiune generată și de toate mesajele care ne-au venit din
    societate (moartea e mai aproape decât crezi, e foarte probabil să i se-ntâmple
    ceva ție și celor dragi), dar și despre izolare. Izolarea fiind un factor cu
    care noi nu am fost obișnuiți și toată viața noastră a fost dată peste cap. Și
    atunci comportamentul omului, zice sociologia, depinde foarte mult de context
    și situație. Situația în care ne-am aflat a fost una cu care noi nu eram
    obișnuiți. Și atunci, logic, tensiunea a fost mare și s-a materializat și prin
    lipsa de somn.



    Carantina nu ne-a apărat foarte mult, pentru că animalul
    social care e omul a reacționat prin depresii și anxietăți, care slăbesc
    sistemul imunitar. Daniela Ionescu:
    Suntem programați genetic să trăim în
    colectivități. Ne construim echilibrul psihic și evoluăm prin interacțiune,
    deci nu poate fi vorba de distanțare socială. Cu cât ești mai conectat fizic,
    social și psihic cu ceilalți, cu atât starea ta de sănătate fizică și psihică
    este mai bună. Izolarea poate duce la oboseală cronică.

    Pot apărea atacuri de
    panică, sentimente de tristețe, de neajutorare, abuzul de alcool și droguri,
    deseori – ideile suicidare. Nici distanțarea fizică nu aduce beneficii
    echilibrului psihic. Avem nevoie de apropieri, de atingeri fizice. Acestea ne
    dau încredere, siguranță. Este primul limbaj pe care-l învățăm la venirea pe
    lume. Cel mai direct și mai complet, și nu poate fi înlocuit de nicio formă de
    comunicare verbală sau scrisă. Atingerea transmite rapid și exact o gamă mult
    mai largă de sentimente și trăiri decât, de exemplu, expresia feței sau
    gestica.

    Distanțarea, de orice fel ar fi ea, duce la creșterea agresivității, a
    actelor de vătămare și autovătămare. Generează comportamente aberante și
    contribuie la instalarea depresiei, iar printre efectele depresiei se numără și
    scăderea imunității. Sau poate că, dimpotrivă, distanțarea ne va ajuta să
    înțelegem mai bine măsura relațiilor interumane, ne va ajuta să prețuim mai
    mult prezența celuilalt, atingerile, îmbrățișările, să ne dezvoltam empatia,
    compasiunea, altruismul, conștiința de sine și de lume.



    53% dintre respondenți au recunoscut că mersul la
    restaurant și frecventarea barurilor și teraselor sunt activitățile care le-au
    lipsit cel mai mult în perioada carantinei. 48% au spus că le lipsesc
    concertele și mersul la cinema. În comparație, doar 15% au spus că le-a lipsit
    practicarea hobby-urilor. Din nou Daniela Ionescu: Omul este o ființă
    socială. Una dintre nevoile lui fundamentale este cea de a aparține, iar
    satisfacerea ei presupune relaționare. Stima și încrederea de sine se
    construiesc prin experimentarea facilitată de interacțiune.

    La fel,
    compasiunea, empatia, altruismul, socializarea contribuie în mod esențial și la
    dezvoltarea noastră cognitivă și afectivă, dar și la construirea mecanismelor
    de adaptare la lume și viață ne ajută să gestionăm stresul și anxietatea.
    Izolarea socială poate duce nu numai la boli fizice, dar și la pierderea
    simțului realității. Uneori chiar la deces. Pe de altă parte, nevoia excesivă
    de socializare poate ascunde deseori dezechilibre psihice pe care individul le
    ține sub control concentrându-se pe interacțiunile cu alții.

    Socializarea în
    prezența și prin intermediul mâncării așa cum se întâmplă și în restaurante,
    are la bază amintirea primisii, odată cu laptele matern, de afecțiune confort,
    protecție. Mâncarea e un limbaj prin care ne comunicăm intențiile, emoțiile și
    facem conexiuni cu ceilalți. A mânca împreună este un schimb energetic, un act
    de apropiere, de intimitate. Așa cum mâncarea ne hrănește fizic, relațiile ne
    hrănesc emoțional, iar, când avem ambele tipuri de hrană, satisfacția este
    completă.