În 2014 un caz
deosebit de grav atrăgea atenţia presei şi opiniei publice. O elevă în vârstă
de 18 ani din localitatea vasluiană Văleni a fost violată de şapte tineri. După
ce magistraţii au decis arestarea agresorilor, n-au întârziat să apară
reacţiile comunităţii. Paradoxal, n-au fost puţini cei care au ţinut partea
vinovaţilor, afirmând că victima a distrus şapte familii şi că ar fi
instigat să fie violată.
Atitudini sexiste şi discriminări de gen întâlnim
însă şi la case mai mari, chiar în Parlamentul European, unde un deputat
polonez a declarat că femeile ar trebui să câştige mai puţin decât bărbaţii,
pentru că sunt mai slabe, mai mici şi mai puţin inteligente. O afirmaţie
asemănătoare a fost făcută de un cunoscut neurochirurg şi politician român care
a afirmat că femeile nu sunt făcute pentru chirurgie. Şi pentru că în luna
martie doamnele şi domnişoarele beneficiază de un plus de atenţie, brandurile
au pregătit, la rândul lor, surprize. Una dintre ele a venit din partea
lanţului de brutării Paul, ale căror vitrine au afişat, în replică,
specialităţile Croque servitoare şi Croque Monsieur.
Andreea Bragă, de la
centrul FILIA, organizaţie non-guvernamentală care luptă împotriva
inegalităţilor de gen prin activism, advocacy şi cercetare, ne oferă o
explicaţie: Cred că
aceste lucruri sunt posibile pentru că nu avem o educaţie care să preţuiască
egalitatea de gen, respectul între femei şi bărbaţi, istoria feministă, contribuţia femeilor în
societate, care să ne înveţe cât de nocivă este discriminarea. Şi, pe lângă
acest tip de mesaje transmise de formatori de opinie, ne lovim şi de atitudini
conservatoare, care atacă drepturile femeilor. Este cazul recentului marş
împotriva avortului, care a avut loc în foarte multe oraşe din România şi care
a stigmatizat public femeile pentru dreptul lor de a decide asupra propriului
corp. Astfel de manifestări ne arată că nu învăţăm nimic din istoria României.
Să ne amintim că avortul a fost interzis în perioada comunistă şi că peste
10.000 de femei -numai din datele oficiale – au murit din această cauză. Este
clar că suntem într-un moment în care drepturile femeilor sunt atacate de
aceste valori conservatoare şi în acelaşi timp nu avem o alternativă la nivel
de educaţie. Avem legi, avem o Constituţie care spune că suntem egali, însă
realitatea -şi când spun realitatea mă refer şi la datele statistice-ne arată
că există foarte multe inegalităţi.
Conform statisticilor, una din patru femei din România a fost
agresată fizic sau sexual de partenerul de viaţă cel puţin o dată în viaţă şi,
potrivit rapoartelor recente ale Ministerului Public – 2013, 2014, 2015 -
numărul victimelor creşte de la an la an. Iar dacă vorbim despre piaţa muncii,
femeile din România sunt plătite mai prost şi mai puţin promovate decât
bărbaţii. România are a treia cea mai scăzută rată de ocupare a forței de muncă
în rândul femeilor din Uniunea Europeană, conform datelor publicate de Banca
Mondială. Cum
spune Andreea Bragă, alternativa faţă de mentalităţile şi atitudinile sexiste
de care ne lovim ar trebui găsită în educaţie. Dar rezultatele la care au
ajuns sociologii în urma analizei
ilustraţiilor -peste 1600 la număr – din manualele şcolare nu pare să fie în
favoarea egalităţii de gen, chiar dacă vorbim de manuale apărute în ultimii
ani.
Cosima Rughiniş, iniţiatoarea acestei ample cercetări, ne-a spus că ea şi
ceilalţi sociologi au avut în vedere două aspecte: reprezentarea de gen şi
felul în care apare tehnologia în ilustraţii. Pe scurt, fetele sunt frumoase,
cuminţi, îmbrăcate în roz, cu o oglindă sau o păpuşă în mână. Când cresc,
păpuşa este înlocuită cu un copil, oglinda cu o cratiţă. Băieţilor, în schimb,
li se permite să fie rebeli, să mânuiască o sabie, să cucerească spaţiul sau să
descopere formule chimice. Cosima Rughiniş: Problema
este că realitatea nu este aşa, există femei care sunt electricieni, ingineri,
care au ales să fie şoferi de taxi. Manualele nu reflectă realitatea, o
îngustează. Manualele nu îi ajută pe copii să vadă lumea în care mamele lor au
o ocupaţie, dimpotrivă, le formează o percepţie distorsionată sau o grilă de
interpretare care nu corespunde lumii în care trăim. Manualele ar trebui să
contribuie la îmbogăţirea perspectivei pe care o are un elev faţă de lumea în
care trăieşte, ar trebui să le încurajeze pe fete să aibă aspiraţii. Or, cum
spuneam, nu numai că nu-i ajută pe copii în acest sens, manualele nici măcar nu
îi ajută să observe lumea reală, lumea în care ei trăiesc. Şi dacă aceste
constatări nu ne-au uimit în cazul manualelor mai vechi, de la cele noi, mai
ales de la cele publicate în ultimii ani, aveam alte aşteptări.
Ilustraţiile sunt sprijinite de conţinut. Iar pentru a realiza o
schimbare la nivelul conţinutului -limitându-ne la cazul manualelor de
literatură- autorii ar trebui să descopere că există şi femei scriitoare. Mai
mult, scriitoare contemporane. Cosima Rughiniş, sociolog: În cazul manualelor, sursele acestor inegalităţi sunt multiple. Pe de parte,
există sexismul cultural generic în care trăim şi care este neproblematizat în
România. Pe de altă parte, dacă ne gândim la structura manualelor, acestea
preiau multe texte literare din secolul al XIX-lea. Texte scrise de regulă de
bărbaţi, din perspectiva lor de secol XIX. În felul acesta, trecutul lor devine
o sursă pentru realitatea copiilor noştri. O posibilă rezolvare ar fi ca
manualele să preia şi texte scrise de femei, şi unele din aceste femei să ne
fie contemporane. Ca o concluzie, pe lângă reprezentări sexiste, manualele
includ o mulţime de reprezentări patriarhale, pe care le regăsim în România de
acum un secol şi jumătate. Vă invit
să vă uitaţi în manualele de educaţie civică la lecţia despre lider, acolo se
observă clar diferenţa între genuri. De regulă, cu două trei excepţii, toate
manualele prezintă băieţi lider, după cum era de aşteptat.
Cum se împacă mentalităţile de secol
XIX desprinse din cele mai multe manuale cu legislaţia actuală? Ne răspunde
Andreea Bragă: Avem o lege şi o strategie în domeniul egalităţii de şanse între femei
şi bărbaţi însă atâta timp cât nu există voinţă politică, oameni care să
considere că egalitatea de gen este o prioritate, nu vom repara mare lucru. Iar
când spun priorităţi mă refer şi la anumite forme de violenţă cu care se
confruntă femeile, atât în spaţiul public, cât şi în cel privat. Suntem cu
toţii conştienţi de aceste probleme, însă ele rămân mereu în afara discursului
public. Foarte rar vedem dezbateri despre cum puteam să bugetăm mai multe adăposturi
pentru victimele violenţei în familie, în condiţiile în care peste 13 judeţe
care n-au nici un adăpost de acest gen. Sau avem propuneri legislative care
încurajează discriminarea sau hărţuirea la locul de muncă, în sensul că la
prima abatere, agresorul nu primeşte decât un avertisment. Este clar că pentru
a determina o schimbare structurală în societate în primul rând avem nevoie de
educaţie. Educaţie care să se facă cât mai devreme posibil. Şi avem nevoie de
informare şi sensibilizare şi în rândul politicienilor.
