Situația imigranților și a solicitanților de azil este o problemă a Uniunii
trecută de ceva vreme în planul al doilea. Recent, organizația Medici fără
Frontiere a dat publicității un raport în care atrage atenția asupra
problemelor grave de sănătate și bunăstare cu care se confruntă imigranții
blocați pe insulele din Grecia. Ionuț Sibian, membru al Diversity Europe Group,
CESE, vorbește despre eforturile făcute de organizațiile non-guvernamentale
pentru ajutorarea acestor persoane.
ONG-urile sunt prezente în toate aceste tabere și încearcă să facă viața
acestor oameni mai ușoară, să acopere necesarul de hrană, (să acorde) servicii
medicale, educație, integrare pe piața muncii ș.a.m.d. Însă, având în vedere
numărul acestor oameni, organizațiile non-guvernamentale nu au capacitatea de a
suplini statul, ele pot face niște lucruri, dar guvernul și autoritățile locale
au instrumentele și resursele ca să acopere aceste necesar. O altă zonă pe care
ONG-urile s-au focusat, a fost respectarea drepturilor acestor persoane, și a-i
apăra de atacurile care au la bază ura vizavi de ei, dar, din păcate, situația
din aceste tabere nu este mai bună decât în urmă cu câteva luni.
Este nevoie de un acord între toate statele UE pentru o nouă abordare a
problemei imigranților, însă mai multe țări, printre care și România, sunt
reticente și își manifestă rezervele față de găzduirea unei părți din totalul
celor care solicită azil în interiorul spațiului comunitar, spune Ionuț Sibian:
Comisia Europeană a lansat anul trecut un nou pact privind migrația și
azilul care își propune să aducă regulamentele europene mai aproape de nevoile
și de constrângerile care au apărut în ultimul timp, dar pentru astfel de
decizii importante este nevoie de unanimitatea voturilor țărilor membre și aici
sunt multe divergențe. Există o lipsă de solidaritate în rândul membrilor
pentru rezolvarea printr-un efort comun a acestei probleme.
Pe de altă parte,
Comisia Europeană încearcă să finanțeze statele care au un număr mare de oameni
care vin pe țărmurile lor și inclusiv ONG-urile beneficiază de suport
financiar. Însă, fără o redistribuire a acestor oameni către toate țările din
Uniunea Europeană, nu cred că situația poate fi rezolvată. Cred că
solidaritatea trebuie să se extindă dincolo de buget. Suntem solidari și cerem
solidaritate în momentul în care împărți bugetul UE sau și când există astfel
de probleme cu care se confruntă fiecare stat membru? După cum ați văzut,
țările care au o tradiție în a primi imigranți, încearcă să se ajute unele pe
celelalte, însă cele care nu au o astfel de tradiție, cum e și România, din
frica creșterii unor mișcări anti-migrație, naționaliste-populiste în țările
lor, sub această scuză, încearcă să se sustragă de la orice obligație.
Mai
mult, multe dintre ele, justifică (poziția) prin faptul că acești migranți nu
își doresc să vină în țări ca România, Bulgaria și că privesc aceste state ca
țări de tranzit, pentru că doresc să ajungă în s Germania, Franța, țările
nordice, state cu o bunăstare economică.