A venit primăvara
în Europa, pe alocuri cu temperaturi de vară toridă. Undeva, în zona
mediteraneean-balcanică a continentului, cea mai apropiată de Asia, mii de
oameni se bucură de aceste evoluţii meteorologice pentru că au petrecut iarna
în corturi. Este vorba, desigur, de refugiaţii care au traversat marea sau doar
frontiera turco-greacă, îndreptându-se spre Germania. Acestea sunt datele
generale ale situaţiei, dar de multe ori ele se dovedesc a fi inexacte.
Refugiaţii sunt numiţi, acum, migranţi, constatându-se că mulţi dintre ei nu
provin din zonele de conflict, precum cea din Siria, şi a căror soartă a
impresionat profund comunitatea europeană. Iar Germania, a cărei politică a
stimulat exploziv exodul spre Europa, devine tot mai mult o ţintă îndepărtată,
acolo, în mijlocul Europei, înconjurată de alte ţări care şi-au închis
graniţele pentru ei.
O simplă comparaţie cu situaţia din septembrie trecut
demonstrează o gestionare cel puţin neinspirată a acestei situaţii inedite. Nu
există nici în prezent o soluţie generală şi eficienţă pentru situaţia celor
obligaţi să îşi părăsească casele pentru a-şi salva vieţile. Venirea lor în
număr extrem de mare, în condiţii dificile, pe ţărmurile Greciei i-a prins
total nepregătiţi pe decidenţii europeni. În prima clipă s-a mers pe mâna
acceptării generale, ceea ce a stimulat migrarea. Altfel spus, cei care nu erau
hotărâţi să plece au vândut rapid totul şi au plecat spre Europa, iar cei care
încercau de mai mult timp să ajungă acolo au găsit acum soluţia rapidă.
La
scurt timp s-a constatat că nu toţi migranţii sunt sirieni sau irakieni, mulţi
au venit din Maroc, din India sau
Pakistan, pentru a ajunge în Grecia şi de acolo, pe jos, peste frontiere, spre
Europa Centrală sau de Vest. Soluţiile individuale şi radicale, de genul
gardului maghiar, cel mai nou zid din Europa, au apărut destul de repede, iar
închiderea pur şi simplu a frontierelor în faţa refugiaţilor a devenit un gest
firesc, într-o Europă care şi-a făcut anterior drapel din libera circulaţie. În
timpul acestei ierni, exodul spre centrul Europei a migranţilor ajunşi pe
ţărmurile Greciei a fost stopat, mii de oameni rămânând
blocaţi în Balcani, neputând merge mai departe, spre ţările dezvoltate ale
Uniunii Europene, ce promitea să îi primească, şi nevrând să se întoarcă acolo
unde nu au mai lăsat nimic.
Odată oprit exodul, liderii europeni au demarat
operaţiunea de întoarcere în Turcia, cea mai apropiată ţară din Asia, a celor
ce ajunseseră deja în Grecia. Primii migranţi care nu sunt sirieni au făcut
deja acest drum înapoi pentru care Uniunea Europeană plăteşte zdravăn.
Migranţii se întorc acasă sau într-un exil mai apropiat de casă, lăsând în urmă
o Europă confuză, care transmite un mesaj neclar, departe de poziţia puternică,
inteligentă şi unitară pe care ar fi trebuit să o demonstreze în situaţii de
criză.
Desigur, nu gardurile de sârmă, oamenii înarmaţi şi expulzările forţate
ar fi trebuit să fie soluţia la migraţia masivă spre Europa. În primul rând,
dacă nu vrei să primeşti pe cineva, nu îl chemi. Şi dacă spui public că îl
primeşti, nu îi închizi uşa în nas, lăsându-l să doarmă într-un cort, in
Grecia, o ţară vlăguită de criza economică. Oamenii disperaţi care au traversat
marea în condiţii dramatice şi-au găsit salvarea şi adăpost pe pământul Grecia,
au plecat mai departe pe un drum incredibil pentru acest secol, apoi au fost
obligaţi să rămână lipiţi de frontieră. În tot acest timp, deşi nu erau nici ei
în cea mai bună situaţie, grecii au avut un comportament exemplar, de un
umanism profund.