Tag: sorcova

  • Tradiţii de Anul Nou, reinventate?

    Tradiţii de Anul Nou, reinventate?

    Tradiţiile de sărbători par să fie unele dintre cele mai bine păstrate şi în ziua de azi. Odată cu începutul lunii decembrie, cete de colindători încep să ureze pe străzi, urmând diferite obiceiuri arhaice, mai mult sau mai puţin respectate. Astfel, chiar şi în marile oraşe, pot fi întâlniţi colindători cu Ursul, Capra, sau Pluguşorul, în preajma anului nou. L-am invitat pe Bogdan Voicu, sociolog, alături de noi, pentru a descoperi dacă mai avem tradiţii de sărbătorile de iarnă.

    Pentru început, Bogdan Voicu ne-a propus o privire retrospectivă, pentru a înţelege originea tradiţiilor de iarnă, din ţara noastră, pentru a putea înţelege şi cum s-au schimbat şi de ce:

    “Aho, aho, de Plugușor! Societățile erau agrare, perioada de iarnă era o perioadă în care se lucra mai puțin și atunci oamenii aveau și timp liber și aveau mai mult timp să socializeze cu ceilalți. Și atunci au apărut aceste tradiții, aceste moduri de a petrece, timp cu ceilalți, în care întărim simbolic legătura cu comunitatea, legătura cu cei din jur, ne înțelegem mai bine și ne pregătim practic ca să cooperăm în exploatarea agricolă ulterioară. În ziua de azi, nu mai suntem societăți agrare și atunci capătă mai puțină importanță simbolică această poveste de iarnă.

    Povestea de iarnă de fapt devine mai degrabă o sărbătorire, iar sărbătorirea a fost ca orice fel de eveniment uman, a fost subiect al încercării din partea unor grupuri să-i distorsioneze încărcătura inițială. Spre exemplu, deja în România anilor 80 chiar poate și mai devreme, am avut o întreagă pleiadă de oameni care a încercat să reinventeze tradițiile în sens mercantil, mergeau cu Capra, cu Plugușorul, Sorcova, dar cerând efectiv bani, uneori chiar agresiv, o parte din povestea respectivă fiind derulată multe din orașele României, mai ales în sud, de către echipele de fotbal care și-au găsit în acest mod, un mod de finanțare a activităților lor. Azi, ca tradiții contemporane, am rămas efectiv doar cu Moșul și cu bradul și ele un pic modificate.”

    “Şi vremea e împotriva noastră” a adăugat Bogdan Voicu, menţionând că şi la sate, acolo unde orăşenii pleacă pentru a petrece sărbători de iarnă tradiţionale, aceste obiceiuri sunt mai mult exploatate turistic.

    Fenomenul autentic este mai degrabă izolat, în momentul de față, în satele românești. Avem puține date reale, pe care să ne bazăm raționamentul, spunând că ar putea să se reinventeze tradiția respectivă. Aici este și o grijă redusă a societății față de tradiţiile cu pricina, pentru că, dacă ne gândim bine, în toată Europa de Vest astfel de tradiții au fost în continuu întărite și reinventate. România nu prea e preocupată de așa ceva, e mai degrabă mercantilă, este preocupată să întărească această exploatare bănească a orice.”

    Cu toate acestea, observăm cu bucurie că există iniţiative de a aduce tradiţia colindelor, de data aceasta de influenţă occidentală, în tot mai multe contexte sociale, în preajma sărbătorilor. Au apărut astfel tot mai numeroase coruri de adulţi, sau de copii, ce cântă în centrele comerciale, în biserici, în căminele pentru perosane în vârstă , sau pentru copii.

    În plus, Târgurile de produse tradiţionale sunt şi ele o tradiţie deja, în special în oraşe, unde Ignatul, sărbătoare tradiţională în care se tăia porcul, iar participanţii se bucurau de “pomana porcului”, alături de un pahar de palincă sau ţuică, nu poate fi respectat. Tot în oraşe, există tradiţia modernă a Târgurilor de Crăciun, unele dintre ele de renume internaţional, deja, cum sunt cele din Craiova, Sibiu, Braşov şi Bucureşti.

    L-am întrebat pe Bogdan Voicu dacă Târgurile de Crăciun pot fi considerate dintre noile tradiţii de sărbători:

    “Noi, Târgurile de Crăciun și de Paști, bâlciurile, le-am pierdut pe timpul comunismului. Ele erau o tradiție importantă în perioada interbelică în partea ardelenească a țării, erau un import nemţesc, care exista de câteva secole. Noi le-am cam pierdut, acum începem să le recuperăm, însă le recuperăm fără să le integrăm cu tradițiile anterioare. Aici m-aș fi așteptat ca autoritățile locale să fie mai active în acest sens, să încerce să încurajeze și tradițiile legate de sărbătorirea iernii. În continuare nu sunt la dimensiunea târgului tradiţional din vestul Europei. Dar asta nu înseamnă că sunt rele, sunt un lucru foarte bun, sunt un bun prilej de a petrece timpul și pot să constituie un element de reinventare a tradiției.”

    Pentru aceia dintre dumneavoastră care doresc să fie păstrători ai tradiţiilor, vă reamintim câteva dintre acestea. În satele bucovinene se obişnuia ca „mascaţii” să umble într-o ceată, care reunea personaje precum: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, etc. Umblatul cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului şi ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, semnificând purificarea și fertilizarea solului în noul an. Există ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic.

    În prima zi a noului an, se merge cu „Pluguşorul” şi cu „Sorcova”, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători, pe timpul sărbătorilor, vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine.

  • Sărbători tradiționale românești

    Sărbători tradiționale românești


    La mulţi ani! Gustul sărbătorilor cu urători, produse tradiționale și miros de sobă atrage și astăzi. Începând din 24 decembrie, casele românilor primesc cu brad împodobit, fie după ultima modă a decoraţiunilor de sărbători, fie, tradiţional, cu mere, nuci şi boabe de fasole uscată.


    Trecem în revista câteva obiceiuri practicate în satele românești în perioada Crăciunului și Anului Nou, în zone în care tradiţia este păstrată cu sfinţenie.



    Am vorbit întâi cu Pavel Berengea, conducătorul formaţiei Cununiţa, de la Ilva Mare, județul Bistriţa-Năsăud, după prezentarea unui moment de teatru popular la Muzeul naţional al satului Dimitrie Gusti, din Bucureşti: Am prezentat astăzi un obicei de la noi din zonă, Belciugarii sau Jocul caprei, dar Belciugarii se numește din moși-strămoși, unde este o reeditare a obiceiului nostru de iarnă și de vară, pentru că vara ocupația principală a locuitorilor nostri este creșterea oilor care merg la munte, în Munții Rodnei și toamna, după un timp, își aduc aminte de oile noastre și au făcut acest obicei. Merg în ajun de Crăciun pe la casele oamenilor și îi încântă cu acest frumos obicei, care este un obicei străvechi. Este ciobanul care dirijează toată această acțiune și păzește capele, apoi este un urs care vrea să atace caprele, dar sunt apărate de cioban și, bineînțeles, unul care cântă, un fluieraş, acuma noi avem un carinetist, un saxofonist, acuma e mai modern decât fluierul și noi avem acest obicei prezentat în toată țara, dar nu numai și la Paris, peste hotare. Un obicei foarte frumos, apreciat. Apreciat pentru ritmul frumos care îl deosebește de alte jocuri ale caprei din alte zone ale țării și care place, extraordinar ritmul acesta care se aude de la Belciugatele de la Ilva Mare. Avem 20 de membri ai formației, belciugari şi colindătoare, care de care mai frumoși, îmbrăcaţi frumos în straie bătrânești. Şi ne place să prezentăm și să perpetuăm aceste porturi, tradițiile și obiceiurile. (Capra 13 sec)



    La Tulcea, răsună urările cetei de Moşoaie, strigate în ritmuri marcate de zgomotul clopoţeilor stârniţi de mersul săltat al urătorilor, mascaţi cu capete făcute din dovleac pictat, menit să alunge spiritele rele. Vine cu detalii profesor maistru Ion Trandafir, îndrumătorul mai în vârstă al cetei de urători: Moşoaiele, în Luncaviţa de Tulcea, au o mare importanţă, începând de la sfântul Neculai şi până la Bobotează, la Luncaviţa sunt tradiţiile luncăviţene, Moşoaiele. Aceste Moşoaie au o costumaţie specifică, care în seara de ajun vesteşte gospodarul şi alungă spiritele rele, să rămână curtea curată, Crăciunul când vine să vină fără spirite rele. Gospodarii, când aud clopotele, atunci au poarta deschisă. Dacă o gazdă nu primeşte o ceată de colindători, atunci nu se simte mulţumită că vine Crăciunul. Vin o ceată, două, trei. Sunt foarte multe cete. Iar la Sărbătoarea Moşoaielor Luncaviţa vin aproape 50, de asta le şi spune Sărbătoarea Moşoaielor.



    Şi cum în zonă trăiesc şi mulţi turci şi tătari, de Sărbătoarea Moşoaielor se spune că turcii le primesc pe Moşoaie în case, iar românii fac baclavale.



    În Transilvania, pregătirile de Crăciun încep încă de pe 15 noiembrie, dată la care începe Postul Crăciunului. De acum încolo, munca la câmp era încheiată, oamenii nu mai mănâncă deloc carne, iar femeile se întâlnesc la şezători pentru a ţese straiele de sărbătoare. Îmbrăcată tradiţional în straie bogat brodate, Maria Ana Mariş, din zona Clujului ne-a povestit: Se colindă de Naşterea Mântuitorului şi avem şi colinde precreştine, Colindatul Junilor, Ceata Junilor şi colindele specifice zonei noastre, că la noi nu se maschează, nu se costumează, se îmbracă doar în costume tradiţionale. Cu mare drag se aşteaptă şi se primesc colindătorii.



    De Anul Nou, în gospodăriile tradiţionale, dar chiar şi în oraşe, se păstrează obiceiul cetelor ce merg din casă în casă, respectiv pe străzi, urmând datinile străbune. Sorcova, Pluguşorul, Capra sau umblatul cu Ursul sunt doar câteva dintre cele mai frumoase obiceiuri, păstrate peste timp.



    În satele bucovinene se obişnuieşte ca mascaţii să umble într-o ceată, care reuneşte personaje mascate: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc.



    Umblatul cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un ursar, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul puiului de urs). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului şi ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an. Există ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic.



    În prima zi a noului an, se merge cu Pluguşorul şi cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători, pe timpul sărbătorilor, vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine.






  • Sărbători în fel şi chip

    Sărbători în fel şi chip

    Trecerea dintre ani este un
    moment pe care fiecare ţară îl marchează cu fast, dar şi cu obiceiuri
    specifice. Dincolo de mâncărurile tradiţionale, diferite de la ţară la ţară,
    există datini ce s-au păstrat şi care sfidează modernitatea. În Grecia se sparg
    farfurii, pentru ca anul nou să fie bogat, în Danemarca se spune că dacă te
    trezești cu multe obiecte vechi de veselă la ușa casei ești norocos și ai muți
    prieteni. Şi tot aşa.


    Nu mai puţin colorate sunt sărbătorile românilor. De Anul Nou, în
    gospodăriile tradiţionale, dar chiar şi în oraşe, se păstrează obiceiul cetelor
    ce merg din casă în casă, respectiv pe străzi, cu Sorcova, Pluguşorul, cu Capra sau cu Ursul.


    Din seara de 31 decembrie pornesc prin sate cetele de colindători costumaţi
    pentru a speria spiritele rele. În satele bucovinene se obişnuieşte ca
    mascaţii să umble în ceată de personaje: ursul, capra, căiuţii, cerbii,
    urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. Umblatul cu Ursul
    este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău
    purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu
    ciucuri roşii. În zgomot de tobe şi fluier şi sprijinită într-un ciomag, masca
    mormăie și imită pașii legănați ai ursului. Semnificația este purificarea și
    fertilizarea solului în noul an. Există ipoteza că la originea acestui obicei
    s-ar afla un cult traco-getic.


    Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile
    care evocă la Viclaim personaje biblice sunt înlocuite acum de masca unui
    singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în
    Hunedoara, colind cu capra sau ţurca în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour)
    în partea sudică a Transilvaniei. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită
    brezaia (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii), şi obiceiul se practică
    mai ales de Anul Nou. Capra se face dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de
    cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie, peste care se pune o altă
    hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită, sau se lipeşte o piele subţire cu
    păr pe ea. Cercetătorii presupun ca dansul caprei provine din ceremoniile sacre
    arhaice închinate morţii şi renasterii divinităţii.


    Un obicei pitoresc este păstrat la Cavnic, în judeţul Maramureş, unde începând de la Crăciun
    şi până la începutul lunii ianuarie, când oamenii sărbătoresc Crăciunul cel
    bătrân, colindă Brondoşii. Se spune că aceştia i-ar fi alungat pe tătari, care
    veniseră la Cavnic, în 1717. Dar astăzi menirea lor este tot să alunge spiritele
    rele.


    În sudul ţării, anul începe cu colindul Brezoaielor, după cum am aflat de
    la Ştefan Costel, sătean al comunei Domneşti, judeţul Ilfov: Noi,
    Brezoile, intrăm în casele gospodarilor din comuna Domneşti, la începutul lunii
    ianuarie, pe data de 1 a fiecărui an, ca să speriem duhurile rele din case. Cu
    ocazia asta noi am încercat, după zeci de ani să reînviem acest obicei, pentru
    că de-a lungul anilor, se pierduse în negura timpului. Acum o echipă din comuna
    Domneşti şi-a propus să adunăm copii şi să-i învăţăm ca să ducă aceste
    obiceiuri străvechi mai departe. Brezoile nu sunt un număr fix, pot să
    participe toţi cetăţenii urbei. Costumele specifice ale Brezoii sau Dumalu, cum
    se mai zice la noi, sunt aceste zdrenţe, clopote, chipuri cu pene.


    Din decembrie până pe 6 ianuarie, la Luncaviţa, în judeţul Tulcea pornesc
    cetele de Moşoaie. I-am întâlnit şi noi, la Muzeul naţional al satului Dimitrie
    Gusti, din Bucureşti şi am aflat cum măştile sunt pregătite tot anul, de la profesor
    Marcu Trandafir Acest obicei este o tradiţie locală de la
    Luncaviţa de Tulcea. Masca aceasta este confecţionată dintr-o plantă înrudită
    cu bostanul. Dar bostanul are miezul pentru plăcintă, iar planta asta (cătrun)
    are doar seminţe. Înainte tineretul le folosea pentru măşti de Moşoaie, iar
    bătrânii le foloseau la culesul viei: o parte se tăia şi se făcea ca un ibric,
    de turnat mustul, iar o altă cătrună tăiată deasupra şi cu vrejul drept se
    folosea ca pâlnie. Ei, aţi văzut că la Moşoaie au nasul întors şi ca să fie
    aşa, oamenii le suspendă pe ceva şi în momentul în care cresc vrejul acela se
    întoarce.


    Aşa urâte sunt Moşoaiele că spiritele rele fug de lângă casa omului, iar
    dacă nu merge cu urâţenia, Moşoaiele au şi măciuci din papură şi bat spiritele
    rele.


    În prima zi a noului an, se merge cu Pluguşorul şi cu Sorcova,
    obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care
    primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători
    vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine.

  • Tradiţii de Anul Nou

    Tradiţii de Anul Nou

    Aho, aho, copii şi fraţi,/Staţi puţin şi nu mânaţi,/Lângă boi
    v-alăturaţi/Şi cuvântul
    mi-ascultaţi este strigarea ce se aude cel mai des de Anul Nou la români. Am
    venit cu Pluguşorul, pentru a vă ura noroc, sănătate şi belşug!


    Urare tradiţională, pluguşorul
    păstrează scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. Este
    întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar
    plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural,
    mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul
    pluguşorului şi-a pierdut astăzi caracterul de incantaţie magică. Recitată
    într-un ritm vioi, urarea devine tot mai veselă, mai optimistă, pe măsură ce se
    apropie de sfârşit.


    De Anul Nou, în gospodăriile
    tradiţionale, dar chiar şi în oraşe, se păstrează obiceiul cetelor ce merg din
    casă în casă, respectiv pe străzi, urmând datinile străbune. Sorcova,
    Pluguşorul, Capra sau umblatul cu Ursul sunt doar câteva dintre cele mai
    frumoase obiceiuri, păstrate din
    moşi-strămoşi.


    În satele bucovinene se
    obişnuieşte ca mascaţii să umble în ceată, care reuneşte personaje mascate:
    ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii,
    bunghierii etc.


    Umblatul cu Ursul este întâlnit
    doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe
    cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri
    roşii. Masca este condusă de un ursar, însoţită de muzicanţi şi urmată,
    adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în
    rolul puiului de urs). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului şi
    ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai
    ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și
    fertilizarea solului în noul an.

    Există ipoteza că la originea acestui obicei
    s-ar afla un cult traco-getic. Eugen Amaria, care conduce ceata ce colindă cu
    Ursul, din comuna Preuteşti, judeţul Suceava, ne-a povestit despre acest joc
    tradiţional: Cu jocul Ursului Jocul Ursului este în felul
    următor: intră în scenă oamenii îmbrăcaţi în urs, urşii, pe coate şi în
    genunchi, se ridică sus (pe două picioare), mor, apoi se descântă ursul, învie
    şi apoi dansează şi iese din scenă. Suntem 13 oameni, alături de cei care fac
    muzica. Costumele sunt cusute de noi din piei de oaie, fiecare participant îşi
    face costumul lui cum vrea, iar muzicanţii sunt în costume populare
    tradiţionale. La noi se colindă din 31 decembrie până în anul nou, Se alungă
    spiritele rele sperând să vină altele mai bune, marcând trecerea dintr-un an în
    celălalt.


    Cosmin Rusu, membru al grupului
    Străjerii din Dolheşti – Suceava, colindă reprezentând personajul ţiganului
    într-o altă ceată de colindatori din Bucovina şi ne-a explicat:

    Am venit cu Capra, Dansul măştilor,
    Dansul urşilor, Dansul Ţiganilor, pe care îl prezint eu, un dans tradiţional
    românesc pe care îl păstrăm încă din străbuni. Este un dans al sărbătorilor de
    iarnă şi întâmpină venirea iernii. Odată cu venirea ţiganilor, vin şi
    sărbătorile.


    Umblatul cu Capra ţine, de
    regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje
    biblice sunt înlocuite acum de masca unui singur animal, al cărui nume variază
    de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, colind cu capra sau ţurca în
    Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi
    Oltenia, capra este denumită brezaia (din cauza înfăţişării pestriţe a
    măştii), şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. Capra se face dintr-un
    lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie
    roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită,
    sau se lipeşte o piele subţire cu păr pe ea. Cercetătorii presupun ca dansul
    caprei, precum şi alte manifestări ale măştilor zoomorfe (căiuţii – feciori
    travestiţi în cai, ţurca – masca de taur), întâlnite în satele românesti la
    vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi
    renasterii divinităţii.


    Un obicei pitoresc este păstrat
    la Cavnic, în judeţul Maramureş. Aici, începând de la Crăciun şi până la
    începutul lunii ianuarie, când oamenii sărbătoresc Crăciunul cel bătrân
    pentru simplul fapt că respectă întocmai obiceiurile ştiute de demult, când
    Naşterea Domnului era marcată în calendarul de rit vechi, colindă Brondoşii. Cine
    sunt brondoşii ne spune Ioana Petruţ , managerul Casei de cultură din Cavnic: Se spune că în trecut au alungat tătarii, care veniseră aici, la
    Cavnic, în 1717, iar în zilele noastre alungă spiritele rele. Aşa spun oamenii
    locului că i-au speriat (pe tătari) şi au fugit pentru că nu ştiau cine îi
    atacă şi de atunci acest obicei. Au rămas până în zilele noastre aceşti mascaţi
    şi colindă casele şi străzile. Majoritatea băieţilor au haine de Brondoşi.


    În prima zi a noului an, se
    merge cu Pluguşorul şi cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi
    belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei
    care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce
    vine. (Şt.B)