Enciclopedia imaginariilor din România – lucrare amplă dedicată deopotrivă
imaginarului literar, lingvistic, religios și artistic – consacră cel de-al
treilea volum al său imaginarului istoric.
Mai
mult decât celelalte reprezentări colective, imaginarul istoric ia naștere din
întâlnirea imaginației cu acțiunea umană în plan politic, social sau cultural.
Asta consideră realizatorii acestei lucrări pentru care modul în care oamenii
din trecut și-au imaginat conducătorii, i-au mitizat sau nu, și au visat pur și
simplu cu ochii deschiși către viitor constituie tot atâtea fapte istorice. Iar
în România, cercetarea imaginarului istoric și nu numai are deja o anumită tradiție pe care ne-o amintește
acum istoricul Sorin Mitu, coordonatorul volumului trei din Enciclopedia
imaginariilor din România.
Adevărul este că imaginarul istoric se
studiază în România de vreo 40 de ani, cam de prin anii 70-80 ai secolului
trecut. Am avut profesori și predecesori care au cultivat acest domeniu. De
pildă, profesorul Alexandru Duțu care a activat la Universitatea București și
care a fost, în primul rând, un istoric al mentalităților, dar care a oferit
deschideri și în direcția imaginarului. Făcând un salt peste timp, la finalul
anilor 80, s-a remarcat profesorul Sorin Antohi care, de asemenea, a avut
contribuții solide și a promovat acest domeniu de cercetare la noi. Și, în
fine, îl avem și pe profesorul Lucian Boia care a fost cel mai consistent,
insistent și productiv promotor al acestei direcții de cercetare în
istoriografia românească. Prin urmare, generația actuală de istorici este
pregătită pentru acest tip de abordare. Iar eu am încercat să reunesc între
copertele acestei cărți un număr de autori consacrați, cu o operă deja solidă
pe temele acestea, capabili să producă o sinteză a studiilor precum și un
instrument de lucru.
Ca și celelalte patru volume din
Enciclopedia imaginariilor din România, și cel dedicat imaginarului istoric
are 20 de capitole scrise de 20 de cercetători din marile centre universitare
ale țării de la Cluj, Iași, Sibiu și București. Care sunt temele pe care le
abordează? De pildă, tema conducătorului providențial, detaliată acum de
istoricul Sorin Mitu. Conducătorul providențial, salvator,
modern care pornind de la Alexandru Ioan Cuza sau Carol I, trecând prin
Corneliu Zelea-Codreanu, Carol al II-lea sau Nicolae Ceaușescu până la
salvatorii de azi (Ion Iliescu, Traian Băsescu sau Klaus Iohannis) au
structurat speranțele și dorințele oamenilor. Nu facem, evident, o istorie
politică descriptivă și evaluativă a ceea ce au făcut acești conducători
providențiali, ci am încercat să punem în evidență felul în care au atras
mulțumile sau le-au sedus și cum, apoi, mulțumile s-au simțit abandonate și au
încercat să găsească alți salvatori. Am încercat să surprind mecanismele
interioare, psihologice ale relației noastre cu conducătorii.
Istoria poate, așadar, să ne ofere un
model de reflecție pentru conduita noastră politică de azi, în relație cu
reprezentanții noștri politici. Dar cum rămâne cu modul în care oamenii din
trecut s-au raportat la cotidian, făcând abstracție de conducători sau de
evenimente majore. Exemple pot fi găsite în capitolul dedicat evaziunilor.
Istoricul Sorin Mitu:
Acesta este poate unul dintre teritoriile
cele mai reprezentative ale imaginarului: evaziunea, dorința de a evada din
cotidian, de a visa cu ochii deschiși, etc. Poate ar fi fost bine să fie mai
multe asemenea domenii, dar deocamdată am sondat aspecte legate de călătorie,
de moarte, de felul în care este perceput peisajul. Sunt subiecte care ne
emoționează, ne structurează psihicul și nu aveau cum să lipsească. Fără
îndoială că asemenea subiecte sunt de interes maxim și sigur că formează o
altfel de istorie. Ne interesează, evident, și câți soldați au murit în lupta
de la Podul Înalt, dar ne interesează și de ce au murit, cum a fost văzut
sacrificiul lor. Imaginarul, ca și istoria mentalităților, este o istorie mult
mai umană, mai apropiată de cotidian. Sigur sunt foarte multe discuții, iar
acum o sută sau două sute de ani, o asemenea istorie ar fi fost socotită una minoră.
Dar ea reprezintă partea de sub apă a aisbergului, partea cea mai consistentă a
realității și face o legătură, instituie o legătură între noi, cei de azi care
avem imaginarul nostru, și cei care au gândit și au visat în trecut, într-un
mod diferit de cel actual.
Printre cele 20 de
capitole scrise de cei 20 de contributori ai volumului trei din Enciclopedia
imaginariilor din România se numără și unele dedicate imaginarului
minorităților etnice cum ar fi cea maghiară și cea germană.