Tag: spatii neconventionale

  • Ascultă 5 minute de muzică clasică, între 1-31 octombrie

    Ascultă 5 minute de muzică clasică, între 1-31 octombrie

    Să asculţi muzică clasică la mall sau când îţi faci cumpărăturile la un hipermarket? Răspunsul este pozitiv: din octombrie 2010, în fiecare zi a lunilor martie şi octombrie, Radio România Muzical propune înregistrări cu celebre lucrări din muzica cultă în spaţii neconvenţionale – hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme.

    Partenerii proiectului sunt nume importante din retailul şi business-ul românesc, care au susţinut iniţiativa cu entuziasm, observând impactul pozitiv pe care campania o are şi asupra propriilor angajaţi, şi asupra clienţilor lor din întreaga ţară: Carrefour România, Cora România, Mega Image, Mobexpert, Dedeman, Leroy Merlin, Librăriile Humanitas, Castelul Bran, CRH România, Iulius Mall din Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava, Mood Media, Palas Mall Iaşi, ParkLake Shopping Center şi Băneasa Shopping City din Bucureşti, PwC România, Raiffeisen Bank, Vivo din Piteşti şi Baia Mare, Arena Mall din Bacău, Hello Shopping Park din Bacău, Total.

    O altă latură a proiectului se derulează în şcolile româneşti, Ascultă 5 minute de muzică clasică fiind un program naţional la care, în ultimul an şcolar, 2018-2019, au participat peste 220.000 elevi.

    În legătură cu Ascultă 5 minute de muzică clasică, Radio România Muzical şi ParkLake Shopping Center din Bucureşti organizează sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 19:00, un concert inedit: Clasic chic cu violonistul Răzvan Stoica, pianista Andreea Stoica şi Kamerata Stradivarius, eveniment urmat de lansarea discului Instinct semnat de Răzvan Stoica, unul dintre cei mai buni violonişti români ai momentului, care cântă pe o vioară Stradivarius.

    Detalii, pe www.romania-muzical.ro/5minute. Radio România Muzical, unicul post de radio românesc dedicat muzicii clasice, poate fi ascultat în FM (97.6 şi 104.8) sau live online – www.romania-muzical.ro.

  • “Ascultă 5 minute de muzică clasică” , între 1-31 octombrie, în spații neconvenționale

    “Ascultă 5 minute de muzică clasică” , între 1-31 octombrie, în spații neconvenționale

    Să asculți muzică clasică la mall sau când îți
    faci cumpărăturile la un hipermarket? Răspunsul este pozitiv : din octombrie
    2010, în fiecare zi a lunilor martie și octombrie, Radio România Muzical
    propune înregistrări cu celebre lucrări din muzica cultă în spații
    neconvenționale – hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme. Și din 1
    octombrie 2018, proiectul va ajunge în
    spații neobișnuite pentru audiția muzicii clasice, cele mai multe dintre
    lucrările propuse fiind semnate de compozitori români – un mod de a sărbători
    atât Centenarul României Mari, cât și aniversarea Radio România 90.De altfel, Ascultă 5 minute de muzică clasică este unul dintre principalele proiecte educative și
    culturale ale corporației publice Radio România, care în 1 noiembrie
    sărbătorește 90 ani de la înființare.




    Partenerii proiectului sunt nume importante din retailul și businessul
    românesc, care au susținut inițiativa cu
    entuziasm, observând impactul pozitiv pe care campania o are și asupra
    propriilor angajați, și asupra clienților lor din întreaga țară: Carrefour
    România, Cora România, Mega Image, Mobexpert, Dedeman, Librăriile Humanitas,
    Castelul Bran, CRH România, Iulius Mall, Mood Media, Palas Mall Iaşi, ParkLake
    Shopping Center, Băneasa Shopping City, PwC România, Raiffeisen Bank, Vivo, Arena
    Mall din Bacău, Hello Shopping Park din Bacău.




    Ambasador al proiectului este binecunoscutul violonist Alexandru Tomescu: Sunt
    sigur că aceste 5 minute de muzică clasică pe zi, timp de 2 luni pe an, vor
    trezi gustul multora dintre ascultători nu doar pentru muzica clasică, ci și
    pentru arte, cultură și frumos, îmbunătățind viața multora și deschizând noi
    ferestre existenței noastre spirituale.






    O altă latură a proiectului se derulează în
    școlile românești, Ascultă 5 minute de muzică clasică
    fiind un program național la care, în ultimul an școlar, 2017-2018, au
    participat peste 210.000 elevi.


    Mai multe informaţii despre această campanie pot fi accesate pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute.
    Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii clasice, poate fi
    ascultat în FM (97.6 și 104.8) sau live online la www.romania-muzical.ro.

  • Ascultă 5 minute de muzică clasică – proiect Radio România Muzical

    Ascultă 5 minute de muzică clasică – proiect Radio România Muzical

    Din 1 şi până în 31 octombrie, Ascultă
    5 minute de muzică clasică în spaţii neconvenţionale – hipermarketuri,
    mall-uri, librării, muzee, graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul
    post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz.


    Proiectul
    aduce în fiecare zi înregistrarea unei lucrări foarte cunoscute, în spaţii
    aglomerate şi neobişnuite pentru audiţia muzicii clasice, deschizând astfel,
    către publicul larg, universul acestui tip de artă sonoră, etalon al valorii şi
    tradiţiei.


    Ascultă
    5 minute de muzică clasică, unul dintre principalele proiecte educative şi culturale
    ale corporaţiei publice Radio România, a pornit în octombrie 2010 şi de atunci
    s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie şi octombrie. Piesa zilei
    poate fi ascultată, bineînţeles, şi la Radio România Muzical.


    Partenerii
    proiectului pentru ediţia octombrie 2017 sunt: Arena Mall din Bacău, Băneasa
    Shopping City din Bucureşti, Carrefour România, Castelul Bran, Cora România,
    CRH România, Dedeman, Hello Shopping Park din Bacău, Iulius Mall Iaşi, Iulius
    Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj, Iulius Mall Suceava, Librăriile Humanitas,
    Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Mood Media, Palas Mall Iaşi,
    Park Lake din Bucureşti, PWC România, Vivo Piteşti, Vivo Baia Mare.


    Proiectul
    Ascultă 5 minute de muzică clasică a cunoscut din 2014 şi o nouă formă
    de dezvoltare, graţie unui parteneriat semnat între Radio România şi Ministerul
    Educaţiei Naţionale. Proiectul facilitează apropierea copiilor faţă de muzica
    clasică în cel mai simplu mod, prin audiţia concretă a materialelor puse la
    dispoziţie de Radio România Muzical care includ atât o lucrare muzicală, cât şi
    o poveste despre acea piesă muzicală. Copiii au şi posibilitatea de a participa
    la un concurs derulat online cu întrebări în legătură cu lucrările ascultate.
    În anul şcolar 2014-2015, aproximativ 120.000 de copii din toată ţara au
    participat la proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică, în anul
    şcolar 2015-2016 la proiect au participat 145.000 de copii şi au fost
    organizate şi două concursuri naţionale: unul de desene inspirate de muzică,
    pentru elevii claselor primare, şi unul de audiţii muzicale, pentru elevii
    claselor gimnaziale. În anul şcolar 2016-2017, la proiect au participat 165.000
    de elevi şi a fost organizată a doua ediţie a concursului naţional Ascultă 5
    minute de muzică clasică. Pentru anul şcolar 2017-2018, proiectul Ascultă
    5 minute de muzică clasică se deschide în 9 octombrie 2017.


    Alte
    informaţii despre această campanie, pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute,
    care găzduieşte, de asemenea, fişierele audio ale pieselor din proiect, precum
    şi concursul destinat elevilor.

  • Lectura în spaţii neconvenţionale

    Lectura în spaţii neconvenţionale

    25% dintre românii care
    trăiesc în provincie declarau, în 2015, că nu au cumpărat nici o carte în
    ultimele 12 luni în timp ce în Bucureşti, doar 6% spuneau acest lucru. De
    asemenea, în timp ce 62% dintre bucureşteni declarau că au cumpărat, în acea
    perioadă, între una şi cinci cărţi, locuitorii celorlalte zone din România
    cumpăraseră tot între una şi cinci cărţi în proporţie de 48%. Datelor acestea,
    cuprinse în Barometrul de Consum Cultural de acum doi ani, li se pot adăuga
    cele recente aflate într-un
    studiu realizat de Asociaţia Curtea Veche, ONG care promovează lectura de
    plăcere în rândul copiilor din România. Valentina Roman,directoarea
    executivă a asociaţiei, ni le sintetizează. Doar 8% dintre copiii din Bucureşti citesc de plăcere în timpul lor
    liber. O mare parte din cei care nu citesc spun că nu au timp pentru asta,
    fiindcă sunt ocupaţi cu şcoala sau alte cursuri suplimentare de tip
    after-school sau pur şi simplu nu găsesc cărţi care să le placă. Părinţii i-ar
    obliga să citească volume care pe ei nu-i interesează.


    Realizată în decembrie 2016 pe eşantion reprezentativ de 1.082 de elevi bucureşteni cu
    vârsta între 11-14 ani, această cercetare a adus în prim plan şi frecventarea
    bibliotecilor publice. Dacă elevii merg sau nu merg la bibliotecă, aflăm tot de
    la Valentina Roman: Aproape două treimi ne-au spus că nu obişnuiesc să meargă la biblioteca
    şcolii pentru că acolo nu au un spaţiu unde să poată să stea să citească, nu au
    un spaţiu dedicat lecturii. Un alt motiv ar fi acela că acolo, nici nu găsesc
    titluri adecvate vârstei lor. Un alt procent mic dintre cititori merg şi la
    bibliotecile publice. Preferă să facă schimb de cărţi între ei, dacă unul
    dintre copii îşi cumpără un titlu dorit de ceilalţi. De altfel, şi marea
    majoritate a recomandărilor se fac între prieteni. Pe acestea, copiii le
    preferă în locul celor de la şcoală sau ale părinţilor.


    Deşi
    puţin cunoscute sau frecventate, bibliotecile de cartier pot fi nu doar un
    spaţiu propice lecturii sau luării cu împrumut a cărţilor, ci şi unul dedicat
    socializării sau activităţilor comunitare. Este ceea ce şi-au propus să arate,
    de-a lungul mai multor campanii, bibliotecarii din cadrul Bibliotecii
    Metropolitane Mihail Sadoveanu din Bucureşti, instituţie cu filiale în toate
    sectoarele capitalei şi aproape în fiecare cartier. Cea mai recentă campanie de
    acest fel s-a numit Călătoreşte cu o carte şi s-a desfăşurat împreună cu
    Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB). La începutul lunii martie,
    bibliotecarii s-au urcat în mijloacele de transport în comun şi au împărţit
    călătorilor zâmbete şi îndemnuri la lectură după cum ne-a povestit Anca
    Râpeanu, managerul general al Bibliotecii Metropolitane. Mare parte din
    bucureşteni, zi de zi, o bucată din viaţă şi-o petrec în mijloacele de
    transport în comun. Şi fiindcă traficul este atât de aglomerat şi călătorii
    petrec mai mult timp decât şi-ar dori în autobuz sau tramvai, ce-ar fi dacă ar
    folosi acel timp ca pe o pauză binevenită în care să citească o carte care le
    place? Dar ce am făcut pentru aceşti călători în mijloacele de transport în
    comun? Am profitat de faptul că era 1 martie – o zi specială pentru femei,
    pentru domnişoare şi doamne – şi le-am oferit felicitări făcute de copiii care
    participă la atelierele de creaţie organizate de Biblioteca Metropolitană
    Bucureşti. În felul acesta, încercăm să le spunem bucureştenilor nu doar că
    avem multe cărţi bune pentru împrumut puse la dispoziţia lor, în apropierea
    lor, ci şi faptul că le oferim şi alte tipuri de programe – educative, de
    socializare, de divertisment – la care pot participa oricând, tot gratuit.


    În
    cele şase zile de campanie, 50 de bibliotecari plus 7 voluntari şi 10 stagiari
    au călătorit cu autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele din Bucureşti pe rutele
    cele mai apropiate de bibliotecile public din oraş. Au discutat direct cu circa
    11.000 de bucureşteni şi, pe lângă felicitări, au împărţit şi… cărţi de
    vizită. Ce fel de cărţi de vizită ne spune Marilena Chiriţă, şefa serviciului
    de Marketing şi Comunicare al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Ce carte de vizită mai potrivită poate
    avea biblioteca, dacă nu pliantul promoţional unde sunt listate toate cele 34
    de filiale ale noastre? Cei prezenţi în mijloacele de transport în comun -
    doamne, domnişoare, dar şi domni – au fost interesaţi de locaţiile noastre, de
    serviciile pe care le oferim. Am regăsit şi persoane care sunt deja utilizatori
    ai bibliotecilor noastre. În momentul în care, prezenţi fiind în autobuz sau în
    tramvai, intram în discuţie cu călătorii se crea un grup. Oamenii veneau cu
    întrebări, voiau să ştie cum pot avea acces la serviciile bibliotecii, că este
    gratuit, că poate una din filialele noastre se află la doi paşi de locuinţa lor
    sau de serviciu.


    Campania a avut ca
    motto: O carte bună poate fi citită în orice mijloc de transport în comun. Şi
    este încă prea devreme pentru a i se contabiliza reuşitele sau eşecurile. Nu acelaşi
    lucru se poate spune despre o altă campanie desfăşurată la Biblioteca
    Metropolitană, care dintr-un demers lunar a devenit unul săptămânal, tocmai
    fiindcă a prins la public. Este vorba despre Ora de poveşti. Anca Râpeanu: Am
    început cu 16 filiale unde un voluntar citeşte o poveste copiilor între 3 şi 6
    ani, însoţiţi de părinţi. Ora de poveşti a fost creată cu acest scop: copilul
    de trei ani nu este un cititor, dar poate deveni dacă i se citeşte şi dacă se
    obişnuieşte cu obiectul-carte. Faptul că vin însoţiţi de părinţi şi faptul că
    aceştia observă cum reacţionează copilul lor la lectura unei poveşti, sperăm că
    este un imbold pentru părinţi să le citească zilnic copiilor acasă, măcar vreo
    10-15 înainte de culcare.



    Şi poate această Oră de poveşti, petrecută
    în bibliotecă, îi va face şi pe părinţi să împrumute o carte pe care s-o
    citească în autobuz în lungul drum sau plictisitorul drum către serviciu.

  • Ascultă  5 minute de muzică clasică – un proiect Radio România Muzical

    Ascultă 5 minute de muzică clasică – un proiect Radio România Muzical

    Din 1 martie, România “Ascultă 5 minute de muzică clasică”, grație unui proiect inițiat de Radio România Muzical, parte a corporației publice Radio România, singurul post românesc dedicat muzicii clasice și de jazz. Până în 31 octombrie, în fiecare zi, piese celebre din repertoriul clasic, în interpretări semnate de mari artiști români, se vor auzi în spații neconvenționale pentru muzica cultă: hipermarketuri, mall-uri, magazine de bricolaj și mobilă, sedii de firme, dar și librării și muzee.



    Alături de partenerii tradiționali ai proiectului — lanțurile de magazine Carrefour, Cora, Mega Image, Băneasa Shopping City din București, Iulius Mall din Iaşi, Timişoara, Cluj, Suceava, Palas Mall Iaşi, Librăriile Humanitas, Castelul Bran, PWC România și CRH România — anul acesta, au apărut și parteneri noi: lanțurile de magazine Mobexpert și Dedeman, Pitești Mall, Hello Shopping Park și Arena Mall din Bacău, Gold Plaza Baia Mare, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești.



    Păreri ale celor care au ascultat muzică clasică în aceste spații la edițiile trecute:


    “Numai 5 minute? Am auzit mai devreme, când am intrat, era o piesă la pian. Pur şi simplu m-am învârtit pe-acolo numai să stau s-o ascult.”


    “E mare lucru! Părerea mea e că atunci când intri într-un magazin şi auzi o piesă de muzică clasică mai accesibilă pentru public, atunci într-adevăr şi magazinul respectiv îşi face o reclamă bună.”


    “Într-un spaţiu neconvenţional şi atât de comercial, cu oameni care sunt preocupaţi în special de a-şi asigura coşul zilnic, deodată auzi o muzică diferită şi este un moment în care te detaşezi puţin şi intri într-o altă lume. Acele 5 minute fac foarte bine!”


    “Pe lângă originalitatea lui, care este lăudabilă, ne ajută foarte mult, un pic să ne deschidem sufletul și să fim un pic mai buni, pentru că suntem sătui de atâta muzică comercială, care știm ce efecte are asupra psihicului în primul rând, pe care de cele mai multe ori le ignorăm. Cred că în timp începem să gustăm mai mult din această categorie mai selectă de muzică.”



    Unul dintre principalele proiecte educative și culturale ale corporației publice Radio România, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” își propune să apropie publicul larg de muzica clasică prin audiția propriu-zisă, atât în spații neconvenționale și aglomerate, cât și în școlile românești, la orele de muzică. Campania a pornit în octombrie 2010, cu audiții în spațiile publice de tipul hipermarketurilor, mall-urilor, librăriilor și muzeelor și de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie și octombrie. Piesa zilei poate fi ascultată, bineînțeles, și la Radio România Muzical.



    Din 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este și program național în școlile românești, grație unui parteneriat semnat între Ministerul Educației Naționale și Radio România. Proiectul falicitează apropierea copiilor față de muzica clasică în cel mai simplu mod, prin audiția concretă a materialelor puse la dispoziție de Radio România Muzical care includ atât o lucrare muzicală, cât și o poveste despre acea piesă muzicală. Copiii au și posibilitatea de a participa la un concurs derulat online cu întrebări în legătură cu lucrările ascultate. În anul școlar 2014-2015, aproximativ 120.000 de copii din toată țara au participat la proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică”.



    Mai multe informaţii despre această campanie pot fi accesate pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute care găzduieşte, de asemenea, fişierele audio ale pieselor din proiect, precum și concursul destinat elevilor.