Tag: spatiul SEE

  • Recomandare ANCOM: Atenție la condițiile de utilizare a roaming-ului!

    Recomandare ANCOM: Atenție la condițiile de utilizare a roaming-ului!

    ANCOM recomandă verificarea condițiilor de utilizare a
    serviciilor de telefonie și date mobile în roaming, dar și a setărilor
    telefonului, înainte de a pleca în vacanță, fie în România în localitățile de
    graniță, fie în statele pentru care nu există restricții de călătorie pe
    perioada pandemiei. Astfel utilizatorii pot evita cheltuieli nedorite. În
    apropierea granițelor se recomandă dezactivarea opțiunii de selectare automată
    a rețelei, iar în cazul unei călătorii în afara țării trebuie verificat dacă
    planul tarifar contractat include serviciul de roaming. Totodată, trebuie
    acordată atenție opțiunii pentru depășirea plafonului de 50 de euro pentru
    utilizarea internetului mobil în roaming.


    Călătoriile în localitățile de graniță din
    România


    Utilizatorii care călătoresc pe
    teritoriul României trebuie să știe că există riscul să intre în roaming
    involuntar, în special în zonele de graniță, dacă au activat acest serviciu,
    iar telefonul mobil sau tableta utilizate sunt setate pe selectarea automată a
    rețelei. În astfel de cazuri, echipamentul folosit se va conecta automat la
    rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află aceștia,
    care poate fi rețeaua unui operator dintr-un stat învecinat. Se recomandă ca
    utilizatorii aflați în aceste situații să fie atenți la mesajele venite din
    partea propriului operator, care este obligat să informeze abonaţii cu privire
    la tarifele pe care le aplică în roaming.


    Utilizatorii care se află pe
    teritoriul României dar intră în roaming involuntar vor fi facturaţi pentru
    serviciile de comunicații utilizate în roaming, ca și cum s-ar afla fizic pe
    teritoriul statului vecin.


    Utilizatorii trebuie
    să știe că folosirea telefonului/tabletei în roaming involuntar nu îi scutește
    de plata acestui serviciu!


    Pentru ca utilizatorii să știe cât
    mai exact care sunt zonele în care este posibil să intre în roaming involuntar,
    pe lângă lista localităților de graniță publicată pe pagina de internet ANCOM, aici,localitățile cu risc de roaming involuntar au
    fost incluse și în harta aisemnal.ro. Astfel,
    accesând aisemnal.ro, pe lângă informațiile despre nivelul semnalului,
    utilizatorii pot vedea și zonele de graniță în care riscă să se conecteze
    involuntar la stațiile de bază aflate pe teritoriul statului vecin și să
    comunice astfel la tarife de roaming.


    Călătoriile în spațiul UE/SEE


    De la intrarea în vigoare a
    regulamentului european Roam like at home, clienții operatorilor mobili din
    România care beneficiază de planuri tarifare cu acces la roaming în UE/SEE pot
    utiliza resursele naționale de voce, SMS și date și atunci când călătoresc în
    statele Uniunii Europene, în Norvegia, Islanda, Liechtenstein. Roam like at home se aplică și pe anumite teritorii
    europene îndepărtate, respectiv în Guyana Franceză, în insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion,
    Saint-Martin (numai partea insulei care aparține de Franța), Azore, Madeira și
    Canare, în insulele Åland, precum și în Gibraltar.


    Deși de la 1 februarie 2020 Marea
    Britanie nu mai este stat membru al UE, acordul Brexit prevede o perioadă de
    tranziție, în care cea mai mare parte a legislației europene continuă să se
    aplice în relația cu aceasta. Astfel, utilizatorii români care călătoresc
    ocazional în Marea Britanie vor beneficia, cel puțin până la 31 decembrie 2020,
    de roaming la tarife naționale.


    Furnizorii pot stabili anumite condiții de
    utilizare a serviciului de roaming în UE/SEE (politică de utilizare rezonabilă)
    pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a acestui serviciu în alte
    scopuri decât pentru călătorii ocazionale în afara României, de exemplu în
    scopul de a preveni roaming-ul permanent în UE/SEE.


    În cazul în care limitele de utilizare rezonabilă
    sunt depășite, furnizorul poate să perceapă anumite suprataxe, în plus față de
    tarifele naționale, pentru prestarea ulterioară a serviciul de roaming în
    UE/SEE, însă doar după o informare prealabilă.


    Mai multe informații privind
    politica de utilizare rezonabilă în roaming sunt disponibile pe InfoCentru
    ANCOM, aici.


    Călătoriile
    în afara spațiului UE/SEE


    În cazul în care utilizatorii
    călătoresc în afara spațiului UE/SEE, recomandările ANCOM sunt ca aceștia să
    verifice dacă planul
    tarifar achiziționat include serviciul de roaming international și dacă
    furnizorul acestui serviciu a încheiat contracte de roaming
    cu furnizorii din statele vizitate.


    ANCOM
    sfătuiește utilizatorii să verifice, înainte de a efectua o călătorie în state
    din afara SEE, care sunt tarifele aplicabile în aceste state pentru serviciul
    de roaming internațional.


    Mai
    multe informații sunt disponibile aici.


    Plafonul
    de 50 de euro la utilizarea internetului în roaming


    Utilizatorii
    care călătoresc în străinătate, fie în spaţiul UE/SEE, fie în afara acestuia,
    trebuie să știe că au dreptul să beneficieze de un plafon implicit de 50 de
    euro/lună (fără TVA) la utilizarea serviciului de internet mobil în roaming
    dacă nu au optat pentru un alt plafon din ofertele comerciale ale furnizorilor.
    Serviciile de internet mobil în roaming vor fi restricționate la atingerea
    plafonului (implicit sau ales) dacă utilizatorii nu își exprimă acordul
    explicit pentru continuarea furnizării serviciului sau dacă nu au renunțat în
    mod expres la aplicarea plafonului implicit.


    Mai multe
    informaţii privind utilizarea şi costurile serviciului de roaming sunt
    disponibile aici.