Tag: spiritualitate

  • Generaţia Z şi raportarea la ideea de spiritualitate

    Generaţia Z şi raportarea la ideea de spiritualitate

    La momentul Recensământului din 2011, România era a patra țară din lume ca număr de ortodocși: 18.750.000 de credincioși, adică 7,2% din numărul total de ortodocși. Deși majoritatea populației României era (și continuă să fie) de confesiune ortodoxă, procentul credincioșilor practicanți era mult mai mic. Astfel, conform studiului „Religie și comportament religios” condus de Fundația Soros România, doar 59% dintre ortodocși se rugau frecvent. De asemenea, puțin peste jumătate mergeau cel puțin o dată pe lună la biserică și aproape 40% numai la sărbătorile importante. Față de recensământul din 2011, la cel mai recent, din 2021, aproape 2,7 milioane de români (aproape 15% din totalul populației) nu și-au declarat apartenența religioasă. Mai mult decât dublu față de 2011.

     

    La finalul anului 2022, în România a fost lansată a treia ediție a Barometrului Vieții Religioase. Potrivit rezultatelor acestui Barometru lansat de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” și de LARICS (Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică), 83% dintre români se declară religioși, 27% participă săptămânal la slujbele religioase, iar 17% lunar; 54% dintre români se roagă zilnic; 70% consideră firesc din punct de vedere democratic sau chiar necesar ca unii lideri de opinie să se exprime public în favoarea religiei. Aproape 60% dintre români nu ar vota un politician ateu. Instituțiile în care românii au cea mai mare încredere sunt, în această ordine: Biserica, Armata, Academia și Poliția.

     

    În ceea ce privește tinerii din Generația Z și relația cu spiritualitatea, pare să se manifeste un interes în scădere față de religie și de căutare a unor alternative de manifestare. Astrologia, cultura cristalelor, dar și știința sau ecologia, explică antropologul Alex Dincovici. Iar Elina (elevă de liceu), Miruna (studentă), Ştefan (elev de liceu) povestesc despre cum se raportează ei la ideea de spiritualitate.

     

     

  • Tabără de cultură şi spiritualitate în Vilaller, Spania

    Tabără de cultură şi spiritualitate în Vilaller, Spania

    Peste 35 de copii şi tineri din Vilaller, Tomellosso, Santander, Villarrobledo, Valdemoro, Vinaros sunt prezenţi zilele acestea în tabăra de cultură şi spiritualitate de la Vilaller, Spania. Participanţii beneficiază de cursuri de limba şi literatura română, istorie, tradiţii şi obiceiuri româneşti, dar şi de formare duhovnicească, promovarea spiritualităţii şi drepturilor culturale fundamentale.



    Activităţile taberei au loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Timotei Lauran, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Spania şi Portugalia.



    În cuvântul de deschidere, părintele Teofan de la Mânăstirea ,,Sfânta Cuvioasă Paraschiva, Vilaller a mulţumit Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni pentru sprijinul financiar acordat, fără de care aceste tabere nu ar fi avut loc.



    Delegaţia IEH, condusă de Oriana Miclea, director al Direcţiei Ştiinţifice de Proiecte şi Programe a dăruit celor prezenţi manuale de limba şi literatura română, tradiţii şi obiceiuri româneşti,spiritualitate şi geografia României.



    Tabăra de cultură şi spiritualitate de la Vilaller face parte dintr-o serie de patru tabere care au loc în perioada 3 – 23 iulie 2016. Prima tabară a fost la Faro, Portugalia (3 – 9 iulie). În perioada 10-16 iulie 2016 se desfăşoara activităţile taberei de la Mânăstirea ,,Sfânta Cuvioasă Paraschiva din Vilaller, Spania, în perioada 15-22 iulie

    va avea loc tabăra de la Protopopiatul de Sevilla – Valle de Lecrín, Spania, iar la Centrul de Spiritualitate Sf Tereza, Spania activiţăţile vor avea loc între 17-23 iulie.



    Taberele se adresează în special tinerei generaţii şi sunt realizate în baza parteneriatului dintre Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni şi Episcopia Ortodoxă Română din Spania şi Portugalia.



  • Cursuri de limbă, cultură şi istorie românească pentru etnicii români din regiunea Vidin, Bulgaria

    Cursuri de limbă, cultură şi istorie românească pentru etnicii români din regiunea Vidin, Bulgaria

    În perioada
    aprilie – decembrie 2016, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni în parteneriat
    cu Asociaţia Ave Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria, organizează cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie
    românească în Vidin si Kosava, în
    colaborare cu profesorii acreditaţi din regiune.




    Proiectul îşi propune cultivarea limbii
    române în forma ei standard, elevii păstrând astfel legătura cu limba, istoria şi cultura
    românească. De asemenea, frecventarea cursurilor ar putea fi folositoare celor
    care, în timp, intenţionează să studieze în România.


    În egală măsură, se urmăreşte promovarea
    valorilor culturale româneşti, dorindu-se crearea unei punţi culturale între
    românii din ţară şi cei din comunităţile istorice.


    Evenimentele şi
    acţiunile din cadrul proiectului sunt organizate conform misiunii şi obiectivelor IEH, răspunzând
    politicilor şi nevoilor europene şi naţionale de construcţie a unei generaţii
    europene educate ca fiind esenţială pentru o dezvoltare durabilă pe termen
    lung.


    Românii din
    Bulgaria nu sunt recunoscuţi ca minoritate naţională, ci doar ca grup etnic,
    neavând astfel dreptul la educaţie în limba lor în şcoli de stat.



  • Cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie românească  pentru etnicii români din Timoc

    Cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie românească pentru etnicii români din Timoc

    În perioada aprilie-decembrie 2016, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni derulează cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie românească, având drept scop conservarea şi promovarea identităţii lingvistice, etnice şi culturale în rândul tinerilor din comunitatea românească din Timoc.

    Vor fi cursuri săptămânale, de cunoaştere şi aprofundare a elementelor definitorii ale limbii, culturii, spiritualităţii şi istoriei româneşti, organizate în cadrul parohiilor româneşti din localităţile Bor – Brezonic, Gorneana (Gornjane), Metoniţa (Metovnita), Negotin, Malainiţa, Bobovo şi Golubăţ (Golubac).

    Prin aceste activităţi se intenţionează învăţarea limbii române literare, precum şi creşterea gradului de conştientizare a identității românești, în special în rândul părinţilor şi elevilor din comunitatea românească/vlahă din Serbia de Răsărit și să stimuleze înscrierea copiilor la cursul opţional de limba română din cadrul sistemului de învăţământ al Serbiei.

    Proiectul este derulat de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

  • Spiritualitate şi etnografie gorjană (UPDATE film YouTube)

    Spiritualitate şi etnografie gorjană (UPDATE film YouTube)


    Ne îndreptăm azi către sudul sud-vestul României. Vom vizita judeţul Gorj şi îl vom privi dintr-o cu totul altă perspectivă. Vom admira case tradiţionale, construite acum sute de ani, după tehnici moştenite din străbuni de către meşteri. Casa ţărănească, tradiţională din Gorj poate fi admirată inclusiv într-un muzeu dedicat etnografiei locale: Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj, de la Curtişoara.



    Pornim însă călătoria noastră din Hobiţa, comuna Peştişani. Acolo, spune conferenţiar univ. dr. Ion Mocioi, se află o casă muzeu Constantin Brâncuşi, amplasată în anul 1971 pe locul fostei case în care s-a născut celebrul sculptor român. “Casa se numeşte muzeu, fiindcă aici a fost amenajat un muzeu din dorinţa de a face cunoscută localitatea şi casa lui Brâncuşi. Se ştie că adevărata casă a sculptorului a luat foc înainte de anul 1900. O următoare casă a fost făcută de către sora lui Brâncuşi, la o distanţă apreciabilă de locul fostei case. Aceasta s-a păstrat până de curând, când şi ea a luat foc. Casa cuprinde trei camere şi o tindă, doar parter. Este pusă pe o temelie din piatră de râu. Temelia fiind destul de înaltă, are în faţă o scară, realizată din pietre mai mari, de râu. Este acoperită cu şindrilă. S-a păstrat tradiţia de a avea şindrilă continuă şi aşa e acoperită şi acum. Tinda e nepodită, făcută din lut bătut, uscat, întărit, aşadar e rezistentă. De asemenea, în toate cele trei camere, nu a fost scândură, podea, ci tot pământ bătut. Camera din mijloc era folosită pentru bucătărie şi avea o instalaţie specifică vremii, de la sfârşitul secolului al XIX-lea. A treia cameră era de tipul unei magazii, în care se ţineau toate celelalte bunuri ale familiei. Podul era astfel amenajat încât fumul de la vatra de foc din camera din mijloc să poată fi folosit pentru afumarea produselor din carne. În mare, aşa poate fi descrisă pe scurt casa aceasta. În toate camerele au fost aduse obiectele familiilor fraţilor lui Brâncuşi, exact aşa cum erau în vremea în care s-a născut sculptorul. Brâncuşi avea în zonă şi un teren care provenea din moştenirea părinţilor. Mama sa l-a vândut, pentru a-l putea întreţine pe sculptor la Şcoala Naţională de Arte Frumoase de la Bucureşti.”



    Victor Albinel Firescu, şeful secţiei de etnografie şi artă, din cadrul Muzeului Judeţean Gorj, spune că turiştii care ajung la Curtişoara pot vedea satul autentic, de acum două secole. Curtişoara este o comună situată la aproximativ 90 de km de Hobiţa şi la doar 13 km de Târgu Jiu, reşedinţa de judeţ. Nordul Olteniei, în general, şi Gorjul, în mod particular, sunt zonele care au favorizat apariţia şi dezvoltarea unui sistem arhitectural complex, bazat mai ales pe prelucrarea lemnului, spune Victor Albinel Firescu: “Condiţiile sunt de natură fizico-geografică, dar şi socială. O analiză succintă, bazată pe observaţie, scoate în evidenţă o regiune cu o bogată reţea hidrografică, factor determinant în constituirea aşezărilor. Un alt element important determinat de toponimie, este abundenţa materialului principal de construcţie: lemnul. Din punct de vedere social, condiţiile propice creaţiei materiale şi spirituale sunt specifice oamenilor liberi. Persistenţa caracterului liber al comunităţilor poate fi exemplificată până în contemporaneitate prin factorul de rezistenţă la colectivizare în perioada comunistă. Spiritul conservator şi practic al locuitorilor din acest spaţiu este pe deplin dovedit de arhitectura ecleziastică în lemn, mai mult decât de arhitectura laică. Aceasta din urmă capătă diferenţe nuanţe, în funcţie de contextul social şi de perioada istorică. Aşa se face că, în prezent, în Gorj pot fi întâlnite peste 120 de biserici monument, din lemn, bijuterii de artă arhitecturală. Cu adevărat uimitor, este modul de construcţie şi de ornamentare, dar şi durabilitatea în timp. Este efectul priceperii unor meşteri nu foarte şcoliţi, dar cu o experienţă în prelucrarea lemnului acumulată de-a lungul secolelor, transmisă din generaţie în generaţie.”



    Din punct de vedere al spaţiului, locuinţa e cea care adăposteşte şi protejează familia, continuă Victor Albinel Firescu, şeful secţiei de etnografie şi artă, din cadrul Muzeului Judeţean Gorj. Este centrul lumii. Este spaţiul dezvoltării armonioase a omului curat, nepătat şi frumos în ansamblu, ferit de relele lumii şi aflat în cea mai strânsă legătură cu natura. Însă cum arată Muezul Arhitecturii Populare din Gorj? “Avem parte de gospodării din toate zonele etnografice ale Gorjului. Muzeul se întinde pe o suprafaţă de câteva hectare. Pe lângă arhitectură în lemn, avem şi arhitectură ecleziastică. Puteţi vedea două biserici. Biserica Gheorghe Tătărăscu, strămutată din Poiana Rovinari în perioada anilor 2000-2002, şi biserica cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, ctitorie de la 1821 a Bălaşei Cornoiu. Cea din urmă este o biserică din zid, cu o pictură naivă, ţărănească, foarte frumoasă. Mi-aş dori să am aici oameni cărora să le pot explica tot ceea ce palpită pe acest pământ, care a dat oameni de mare anvergură, inclusiv în lumea folclorului. Vizitatorul nu poate pătrunde toate lucurile de aici dintr-o simplă vedere. Trebuie zăbovit puţin mai mult asupra lor.”



    Invitaţia de final îni aparţine conferenţiarului univ. dr. Ion Mocioi: “Doresc să vină cât mai mulţi turişti să vină, ca să vadă locul unde s-a născut Brâncuşi, casa realizată de tatăl lui Brâncuşi, identică cu cea în care s-a născut sculptorul, care fusese realizată pe la 1870. În grădina aceasta sunt nişte pomi, unii dintre aceştia din vremea sculptorului. Este o atmosferă atrăgătoare, în care veţi găsi sufletul lui Brâncuşi. Părerea mea este că Brâncuşi trebuie vizitat la casa lui, în care s-a amenajat un muzeu, pentru a cunoaşte cât mai mult despre sculptor. Există acolo specialişti, care pot sta de vorbă cu toţi oaspeţii. În acest an, funcţionează şi la Târgu Jiu un muzeu naţional Constantin Brâncuşi, recent aprobat prin lege de către Parlamentul României.”



    Iată aşadar locuri de poveste, cu istorii bogate, cu legende, locuri care inspiră şi de unde s-au ridicat personalităţi marcante ale culturii şi spiritualităţii româneşti.


  • Şcolile confesionale (reluare din 3.04.2013)

    Şcolile confesionale (reluare din 3.04.2013)

    În România, există şcoli care funcţionează în cadrul reţelei de învăţământ public şi se găsesc, în acelaşi timp, sub autoritatea anumitor biserici. Sunt aşa-numitele şcoli confesionale unde se urmează programa obişnuită din şcolile de stat, dar care au, în plus, ceva particular, ceva care le diferenţiază de restul sistemului educaţional. Pentru a afla în ce constă acest specific şi mai ales, ce le face atrăgătoare în ochii elevilor, le-am cerut mai întâi lor părerea. Răzvan învaţă la Colegiul romano-catolic Sf.Iosif” din Bucureşti şi este în clasa a IX-a la profilul de matematică-informatică. Studiază aici din clasa întâi. Atunci, evident, părinţii i-au ales şcoala în locul lui, dar mai târziu, când a dat admiterea la liceu, a ales el să continue aici: Îmi place că se face şcoală. Nu este nevoie de meditaţii, căci profesorii predau foarte bine la ore, tot ce trebuie. Nu există droguri sau băutură, spre deosebire de alte licee unde sunt şi bătăi. Fiind un liceu mic, profesorii au timp să se intereseze de fiecare dintre noi.”



    Fiind la profilul de mate-info, Răzvan nu are decât o oră de religie pe săptămână. În schimb, Francesca, elevă în clasa a XII-a la profilul de teologie, urmează mai multe cursuri legate de religie. Ea este ortodoxă şi-i place că la liceul catolic, este încurajat echilibrul între dobândirea de cunoştinţe şi liniştea sufletească. Francesca: Pentru mine şi pentru părinţii meu a fost importantă ordinea în viaţă. Spre deosebire de cei de la mate-info, am patru-cinci ore pe săptămână care cuprind religia: istoria religiei, religia, materii de specialitate a profilului, dar care sunt echivalente cu istoria şi româna, căci au foarte multe lucruri în comun.”



    Sora Rodica Miron, directoarea Colegiului Romano-Catolic Sf.Iosif” din Bucureşti, consideră că obiectivul principal al acestei şcoli confesionale este, în afară de formarea intelectuală a copiilor, o formare etică şi spirituală conformă cu Evanghelia. Cum se poate realiza acest lucru, în condiţiile în care programa este cea obişnuită, aflăm de la sora Rodica Miron: Ceea ce este caracteristic pentru liceul nostru constă în modul de abordare al tuturor disciplinelor. Climatul întreg din şcoală îi ajută să se dezvolte din punct de vedere spiritual, cultural, să se formeze ca oameni. Există şi un director spiritual, există mai multe persoane consacrate — călugăriţe şi preoţi — care activează aici şi care stau la dispoziţia copiilor, atunci când au semne de întrebare de orice natură.”



    Însă tocmai această atmosferă spirituală îi descurajează pe unii părinţi şi copii. Sora Rodica Miron: Unii ajung la noi cu totul întâmplător, dar, după aceea, nu mai pleacă. Nu se face prozelitism. Nu-i ştim pe cei din şcoală care sunt catolici şi nici pe cei ortodocşi sau neoprotestanţi. E adevărat că nu avem decât copii creştini, căci abordarea noastră este una creştină. Şi lucrăm în mod unitar cu toţii copii pe care-i avem în şcoală. Din toată istoria liceului — care a împinit anul trecut 20 de ani de la reînfiinţare — cred că un singur elev a devenit preot. Sunt şi câteva călugăriţe, dar mai departe majoritatea au urmat o carieră laică.”



    Copii aparţinând tuturor confesiunilor creştine sunt primiţi şi la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu” din Oradea. Acolo 60% sunt ortodocşi, în jur de 30% romano-catolici şi greco-catolici, iar restul aparţin altor confesiuni creştine. Potrivit directorului Aurelian Cristea, scopul asumat de acest liceu este formarea personalităţii elevilor în sensul valorilor general creştine, nu neapărat al unei dogme anume: La clasele de cultură generală se studiază o oră de religie pe săptămână. La clasele de specializare în teologie sunt trei sau patru ore de specialitate în plus. O dată pe săptămână, vinerea de la opt la nouă, avem o liturghie a tinerilor la care participă toţii elevii şcolii. În plus, avem multe activităţi extra-curiculare şi extra-şcolare neobligatorii pentru copii, propuse de voluntari — preoţi şi profesori de religie — care prin complexitatea lor atrag copiii şi le formează personalitatea pe principii morale, altruiste, de iubire, de compasiune pentru cei care au nevoie, de reacţie în faţa problemelor vieţii prin rugăciune şi prin încredere faţă de cel de lângă noi.”



    Părintele Vasile Gavrilă, a înfiinţat şcoala Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti cu gândul de a oferi copiilor şi părinţilor ortodocşi o alternativă la învăţământul obişnuit, una apropiată de credinţa lor. Încearcă să facă acest lucru urmând în acelaşi timp aria curiculară adoptată de Ministerul Educaţiei, mai ales într-un anumit tip de comportament al dascălilor. Spre deosebire de celelalte şcoli confesionale prezentate, şcoala Sfinţii Trei Ierarhi” este o şcoală privată, acreditată de minister şi binecuvântată de Patriarhul BOR Daniel. Acest lucru îi conferă o anumită independenţă vizibilă în mai multe aspecte. Preotul Vasile Gavrilă: Tot ceea ce se studiază se studiază şi din această perspectivă, a adevărului revelat, dumnezeiesc. Nu este o antiteză între ştiinţă şi cultură, iar noi încercăm o îmbinare a culturii cu adevărul revelat. Dar fiind o şcoală particulară, avem dreptul să-i înscriem pe cei pe care dorim noi să-i înscriem. Se face un fel de selecţie printr-un acord între noi, şcoală, şi părinţii care ne împărtăşesc obiectivul. Prioritară pentru noi, pe lângă educaţie, este formarea personalităţii copilului într-un spirit creştin ortodox.”



    Preot ortodox este şi părintele John Downey. American convertit la ortodoxie şi hirotonisit preot cu 5 ani în urmă, el predă engleză. Iată cum transmite spiritul ortodox la orele sale: Nu vorbesc prea mult despre valorile creştine când predau engleză, ci încerc să le predau respectând spiritul creştin. De pildă, atunci când vreau să fac linişte în clasă. Copiii sunt copii şi fac gălăgie. Ca profesor trebuie să fiu ferm, dar şi plin de compasiune. Trebuie să-i disciplinezi, dar, în acelaşi timp, trebuie să înţeleagă că-i iubeşti, deşi nu eşti neapărat prietenul lor, dar nici duşmanul lor. De asemenea, încerc să stabilesc o relaţie personală cu fiecare copil, căci perspectiva ortodoxă este foarte personală.”



    Iulian Capsali are doi copii înscrişi la şcoala Sfinţii Trei Ierarhi”. Fiind ortodox practicant, doreşte să-i aducă şi pe copii mai aproape de credinţa lui, mai ales că la şcolile publice sunt lucruri care-l nemulţumesc: Dacă te comporţi creştineşte acasă şi acelaşi spirit există şi în şcoală, lucrurile sunt valorificate de sufletul copilului. El intră în acest duh al Bisericii. Este cu atât mai bine dacă acest duh este prezent şi în şcoală. Ceilalţi copii ai mei vin de la şcoală cu lucruri care-i tulbură. Imaginaţi-vă că sunt colegi de-ai copiilor mei care se droghează şi devin la rândul lor dealeri în şcoală, la liceu. Cred că nu există liceu în Bucureşti unde acest fenomen să nu fie prezent.”



    Şcolile confesionale sunt, aşadar, o alternativă pentru cei care împărtăşesc anumite valori şi vor să le transmită şi copiilor lor.

  • Şcolile confesionale

    Şcolile confesionale

    În România, există şcoli care funcţionează în cadrul reţelei de învăţământ public şi se găsesc, în acelaşi timp, sub autoritatea anumitor biserici. Sunt aşa-numitele şcoli confesionale unde se urmează programa obişnuită din şcolile de stat, dar care au, în plus, ceva particular, ceva care le diferenţiază de restul sistemului educaţional. Pentru a afla în ce constă acest specific şi mai ales, ce le face atrăgătoare în ochii elevilor, le-am cerut mai întâi lor părerea. Răzvan învaţă la Colegiul romano-catolic Sf.Iosif” din Bucureşti şi este în clasa a IX-a la profilul de matematică-informatică. Studiază aici din clasa întâi. Atunci, evident, părinţii i-au ales şcoala în locul lui, dar mai târziu, când a dat admiterea la liceu, a ales el să continue aici: Îmi place că se face şcoală. Nu este nevoie de meditaţii, căci profesorii predau foarte bine la ore, tot ce trebuie. Nu există droguri sau băutură, spre deosebire de alte licee unde sunt şi bătăi. Fiind un liceu mic, profesorii au timp să se intereseze de fiecare dintre noi.”



    Fiind la profilul de mate-info, Răzvan nu are decât o oră de religie pe săptămână. În schimb, Francesca, elevă în clasa a XII-a la profilul de teologie, urmează mai multe cursuri legate de religie. Ea este ortodoxă şi-i place că la liceul catolic, este încurajat echilibrul între dobândirea de cunoştinţe şi liniştea sufletească. Francesca: Pentru mine şi pentru părinţii meu a fost importantă ordinea în viaţă. Spre deosebire de cei de la mate-info, am patru-cinci ore pe săptămână care cuprind religia: istoria religiei, religia, materii de specialitate a profilului, dar care sunt echivalente cu istoria şi româna, căci au foarte multe lucruri în comun.”



    Sora Rodica Miron, directoarea Colegiului Romano-Catolic Sf.Iosif” din Bucureşti, consideră că obiectivul principal al acestei şcoli confesionale este, în afară de formarea intelectuală a copiilor, o formare etică şi spirituală conformă cu Evanghelia. Cum se poate realiza acest lucru, în condiţiile în care programa este cea obişnuită, aflăm de la sora Rodica Miron: Ceea ce este caracteristic pentru liceul nostru constă în modul de abordare al tuturor disciplinelor. Climatul întreg din şcoală îi ajută să se dezvolte din punct de vedere spiritual, cultural, să se formeze ca oameni. Există şi un director spiritual, există mai multe persoane consacrate — călugăriţe şi preoţi — care activează aici şi care stau la dispoziţia copiilor, atunci când au semne de întrebare de orice natură.”



    Însă tocmai această atmosferă spirituală îi descurajează pe unii părinţi şi copii. Sora Rodica Miron: Unii ajung la noi cu totul întâmplător, dar, după aceea, nu mai pleacă. Nu se face prozelitism. Nu-i ştim pe cei din şcoală care sunt catolici şi nici pe cei ortodocşi sau neoprotestanţi. E adevărat că nu avem decât copii creştini, căci abordarea noastră este una creştină. Şi lucrăm în mod unitar cu toţii copii pe care-i avem în şcoală. Din toată istoria liceului — care a împinit anul trecut 20 de ani de la reînfiinţare — cred că un singur elev a devenit preot. Sunt şi câteva călugăriţe, dar mai departe majoritatea au urmat o carieră laică.”



    Copii aparţinând tuturor confesiunilor creştine sunt primiţi şi la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu” din Oradea. Acolo 60% sunt ortodocşi, în jur de 30% romano-catolici şi greco-catolici, iar restul aparţin altor confesiuni creştine. Potrivit directorului Aurelian Cristea, scopul asumat de acest liceu este formarea personalităţii elevilor în sensul valorilor general creştine, nu neapărat al unei dogme anume: La clasele de cultură generală se studiază o oră de religie pe săptămână. La clasele de specializare în teologie sunt trei sau patru ore de specialitate în plus. O dată pe săptămână, vinerea de la opt la nouă, avem o liturghie a tinerilor la care participă toţii elevii şcolii. În plus, avem multe activităţi extra-curiculare şi extra-şcolare neobligatorii pentru copii, propuse de voluntari — preoţi şi profesori de religie — care prin complexitatea lor atrag copiii şi le formează personalitatea pe principii morale, altruiste, de iubire, de compasiune pentru cei care au nevoie, de reacţie în faţa problemelor vieţii prin rugăciune şi prin încredere faţă de cel de lângă noi.”



    Părintele Vasile Gavrilă, a înfiinţat şcoala Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti cu gândul de a oferi copiilor şi părinţilor ortodocşi o alternativă la învăţământul obişnuit, una apropiată de credinţa lor. Încearcă să facă acest lucru urmând în acelaşi timp aria curiculară adoptată de Ministerul Educaţiei, mai ales într-un anumit tip de comportament al dascălilor. Spre deosebire de celelalte şcoli confesionale prezentate, şcoala Sfinţii Trei Ierarhi” este o şcoală privată, acreditată de minister şi binecuvântată de Patriarhul BOR Daniel. Acest lucru îi conferă o anumită independenţă vizibilă în mai multe aspecte. Preotul Vasile Gavrilă: Tot ceea ce se studiază se studiază şi din această perspectivă, a adevărului revelat, dumnezeiesc. Nu este o antiteză între ştiinţă şi cultură, iar noi încercăm o îmbinare a culturii cu adevărul revelat. Dar fiind o şcoală particulară, avem dreptul să-i înscriem pe cei pe care dorim noi să-i înscriem. Se face un fel de selecţie printr-un acord între noi, şcoală, şi părinţii care ne împărtăşesc obiectivul. Prioritară pentru noi, pe lângă educaţie, este formarea personalităţii copilului într-un spirit creştin ortodox.”



    Preot ortodox este şi părintele John Downey. American convertit la ortodoxie şi hirotonisit preot cu 5 ani în urmă, el predă engleză. Iată cum transmite spiritul ortodox la orele sale: Nu vorbesc prea mult despre valorile creştine când predau engleză, ci încerc să le predau respectând spiritul creştin. De pildă, atunci când vreau să fac linişte în clasă. Copiii sunt copii şi fac gălăgie. Ca profesor trebuie să fiu ferm, dar şi plin de compasiune. Trebuie să-i disciplinezi, dar, în acelaşi timp, trebuie să înţeleagă că-i iubeşti, deşi nu eşti neapărat prietenul lor, dar nici duşmanul lor. De asemenea, încerc să stabilesc o relaţie personală cu fiecare copil, căci perspectiva ortodoxă este foarte personală.”



    Iulian Capsali are doi copii înscrişi la şcoala Sfinţii Trei Ierarhi”. Fiind ortodox practicant, doreşte să-i aducă şi pe copii mai aproape de credinţa lui, mai ales că la şcolile publice sunt lucruri care-l nemulţumesc: Dacă te comporţi creştineşte acasă şi acelaşi spirit există şi în şcoală, lucrurile sunt valorificate de sufletul copilului. El intră în acest duh al Bisericii. Este cu atât mai bine dacă acest duh este prezent şi în şcoală. Ceilalţi copii ai mei vin de la şcoală cu lucruri care-i tulbură. Imaginaţi-vă că sunt colegi de-ai copiilor mei care se droghează şi devin la rândul lor dealeri în şcoală, la liceu. Cred că nu există liceu în Bucureşti unde acest fenomen să nu fie prezent.”



    Şcolile confesionale sunt, aşadar, o alternativă pentru cei care împărtăşesc anumite valori şi vor să le transmită şi copiilor lor.