Tag: spitalul Maria Sklodowska Curie

  • SOS bebelușii României

    SOS bebelușii României

    La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ʹMaria Sklodowska Curieʹ din București funcționează cea mai modernă secție de Terapie Intensivă pentru nou-născuți din România și din sud-estul Europei. Cele 27 de locuri sunt, însă, insuficiente pentru copiii aduși pe lume prematur sau cu diverse afecțiuni, din toată țara, care au nevoie de îngrijiri medicale la cele mai înalte standarde. În lipsa unui număr satisfăcător de paturi, mulți dintre bebelușii cu probleme își pierd viața înainte chiar de a ajunge în grija specialiștilor. Mai precis, zeci dintre ei mor anual, în așteptarea,pe o listă, a eliberării unui loc la ATI neonatologie.



    Este motivul pentru care, supranumit îngerul copiilor, șeful secției, medicul Cătălin Cîrstoveanu, și Asociația Inima Copiilor, prin președintele ei, Alexandru Popa, depun eforturi considerabile pentru a extinde zona de Terapie Intensivă. Practic, doctorul Cîrstoveanu se luptă pe cont propriu pentru ca toți bebelușii cu probleme de sănătate să aibă loc pe un pat de spital:

    România are nevoie de minimum 100 de paturi, pentru a nu mai avea aceste situații care sunt perpetuate de ani de zile, pe care nimeni nu a vrut să le rezolve sistematic, organizat, ordonat. De aceea, noi am construit, în urmă cu șapte ani, o secție: de la 8 – 10 paturi, ne-am dus la 27 de paturi. A investit comunitatea – firme, persoane private, fundații, asociații… Am făcut-o și la Constanța în același mod, acum repetăm acest lucru aici și motivul pentru care îl repetăm tot aici e fiindcă este un spital multidisciplinar care rezolvă mult mai mult decât se rezolvă în mare parte din țară, iar presiunea e enormă legat de cazurile ce trebuie tratate aici.


    Încercând să păstrăm limitele unei banale modestii, am căutat să ne inspirăm de la cei mai buni și să transpunem în practică modele cunoscute, funcționale, eficiente și super-performante. De exemplu, noi, aproape toată secția, am fost în SUA, la profesorul și prietenul nostru Edward Bell din Iowa și dânsul, cu multă generozitate, ne-a arătat, ne-a îndrumat, ne-a învățat, ca greșelile pe care le-au făcut ei să nu le mai facem noi și, astfel, am făcut un ʹshortcutʹ în timp la multe probleme pe care România medicală, în zona aceasta, nu le înțelege sau abia încearcă să le deslușească.



    La Londra – povestește șeful secției ATI neonatologie de la ʹMarie Curieʹ, Cătălin Cîrstoveanu – specialiști de la firma Ferrari au fost rugați să modernizeze transferul copiilor din blocul operator în secția de reanimare. Dacă oamenii aceia potschimba în patru secunde toate cele patru roți ale unei mașini de curse, de ce nu ar avea soluții și pentru mutarea la terapie intensivă, rapid și în deplină siguranță, a unor bebeluși abia operați? În alte mari spitale ale lumii s-a decis amplasarea unui RMN sau chiar a unei săli de operații în mijlocul secției de reanimare…Or, uitându-se în jur și văzând care sunt tendințele în domeniu, medicul Cîrstoveanu le dorește replicate și în România, la ʹMarie Curieʹ.



    Planurile sunt mari, pe măsura importanței misiunii. Va fi construit un nou corp spitalicesc care să cuprindă 20 de noi locuri, în camere individuale, la Terapie Intensivă, o sală operatorie neonatală sau locuri de cazare mai bune pentru părinți și personalul medical. Pe scurt, tot ce este mai bun și mai nou pentru copiii români – spune doctorul Cătălin Cîrstoveanu:


    E un corp de clădire mult mai mare decât ceea ce avem. Ne-am gândit să visăm și să programăm lucruri îndrăznețe, nu pentru un an, nu pentru trei, ci pentru zece – douăzeci – treizeci. Vrem să fim ca cei mai buni! Apoi, mai avem o problemă gravă! Am văzut că medicii și asistentele nu au un training suficient pentru a lucra și cu mâinile, nu numai cu capul. Le lipsește dexteritatea, manualitatea și am spus că trebuie să facem un centru de training, mai ales că am avut un program cu colegii noștri din spital, am mers în toată țara și am văzut că sunt mari problemele legate de manualitate și am spus că oamenii trebuie să învețe pe plastice, pe manechine cât mai asemănătoare corpului uman, al copilului, ca să învețe să facă în deplină siguranță proceduri pe copii. De aceea, facem și un centru de training.



    Întreg proiectulde la ʹMarie Curieʹ, carear putea deveni funcțional în maximum doi ani, costă în jur de 5 milioane de euro. Un ajutor esențial în strângerea fondurilor necesare îl are Asociația Inima Copiilor, cea care, de altfel, a făcut posibil, între multe altele, ca o parte din copiii cu malformații cardiace grave născuți în România să poată fi operați în spitalul bucureștean prin crearea unei secții de cardiochirurgie neonatală. Președintele Asociației, Alexandru Popa trece în revistă modalitățile prin care cei care doresc pot ajuta, acum, la extinderea secției ATI:


    Modalitatea, pentru cei din țară, este un SMS la 8844 cu textul BINE. Se abonează, practic, la o donație lunară de 2 euro. Sau ne pot sponsoriza. Sau pot face donații în conturile noastre care se pot afla foarte ușor de pe site-ul inimacopiilor.ro; tot acolo există și un modul de plată online – se pot face tranzacții foarte sigure. Mai avem prieteni care își donează ziua de naștere sau organizează evenimente pe galantom.ro și adună bani pentru acest proiect sau pentru alte proiecte pe care le facem.

    Din păcate, noi cerem bani. Pare, așa … Dar banii aceștia nu sunt pentru noi. Sunt pentru copiii pe care noi îi ajutăm și, din păcate, toate lucrurile costă și, dacă vrem lucruri de calitate, trebuie să plătim bani destul de mulți. În general, noi plătim mai puțin decât plătește statul român, pentru că negociem bine și, pe de altă parte, pentru că furnizorii de echipamente ne simpatizează și se bucură, de foarte multe ori, să facă parte dintr-un proiect umanitar în care ei văd că se întâmplă lucruri cu adevărat și copiii care, în alte părți nu au nicio șansă, în secțiile pe care le-am făcut noi sunt salvați. Deci despre asta e vorba când cerem bani.



    La ora actuală, anual, 300 de nou-născuți cu boli grave din toate colțurile țării trec prin secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la ʹMarie Curieʹ. După viitoarea extindere, alți peste 200 vor avea șansa unor îngrijiri medicale de top. Cu ajutorul nostru, al tuturor!

  • Niciun copil singur în spital

    Niciun copil singur în spital

    Creşterea
    incidenţei cazurilor de cancer în România ultimilor ani nu i-a ocolit nici pe
    copii. În cazul lor, afecţiunile oncologice, dar şi alte boli grave, sunt,
    oricum, mai greu de îndurat, iar tragedia se amplifică atunci când boala este
    însotiţă şi de singurătate. Spitalele pediatrice din România, oricum puţine şi
    aglomerate, ţin loc de cămin şi unui număr destul de mare de bebeluşi şi copii
    care fie sunt abandonaţi, fie sunt vizitaţi rar de cei apropiaţi, fie sunt
    nevoiţi să petreacă multe luni consecutive în spital. Zilele lor se scurg între
    intubări, pansamente, injecţii şi operaţii. Deşi personalul medical face tot ce
    poate ca să-i ajute, afecţiunea părintească – esenţială, uneori, în cazul
    vindecării – le lipseşte.


    Pentru a suplini lipsa căldurii sufleteşti, asociaţia
    Inima copiilor a demarat proiectul Niciun copil singur în spital. Iniţiativa
    i-a aparţinut Adelinei Toncean şi este momentan aplicată la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Maria
    Sklodowska Curie din Bucureşti. Adelina Toncean: Sunt voluntar în secţia de terapie nou-născuţi din cadrul spitalului
    Marie Curie. Am început singură voluntariatul după ce am luat în plasament doi
    copii cu afecţiuni medicale grave. Unul dintre ei nu mai este. Celălalt a
    petrecut singur un an şi jumătate în spital. Chiar dacă din punct de vedere
    medical e recuperat, trauma lăsată de zilele de singurătate este extrem de
    vizibilă. Mereu mi-am zis că într-o zi o să fim mai mulţi care facem acest
    lucru: să intrăm cu toţii în secţie pentru ca fiecare copil singur să fie
    alături de cineva. Şi, în prezent, sunt 3200 de persoane înscrise care au
    aceeaşi dorinţă: vor să ajutăm copiii din spitale rămaşi singuri. Am numit
    programul Niciun copil singur în spital tocmai în ideea de a crea un model
    care funcţionează şi care poate să fie extins oriunde.



    Adelina
    Toncean a ţinut în braţe mulţi copii, i-a hrănit şi i-a ajutat pentru ca în
    timpul tratamentelor şi a perioadei grele de boală să nu fie singuri. S-a
    ataşat de fiecare din ei, iar ziua când am intervievat-o nu era una prea
    plăcută pentru unul dintre copii. Adelina Toncean: E unul dintre copiii pe care i-am hrănit în fiecare zi. Chiar n-am
    lipsit nici o zi de la David. Mai întâi, l-am hrănit cu seringa, apoi cu
    biberonul… Dar azi l-am văzut iar. I s-a întâmplat ce li se întâmplă de
    obicei copiilor singuri: să se ducă acasă şi să se întoarcă simţindu-se rău.
    L-am văzut din nou intubat, bolnav de rujeolă. Apoi un alt copil se pregăteşte
    să plece, deci nu e cea mai bună zi nici din viaţa unui voluntar, nici din
    viaţa secţiei.



    Programul
    Nici un copil singur în spital are deja numeroase cereri venite din partea
    oamenilor care vor să fie voluntari. Sunt persoane de toate vârstele: de la
    tineri de peste 15 ani până la seniori care au proprii lor nepoţi. Condiţiile
    minimale pentru a fi acceptaţi în program sunt ca voluntarii să nu sufere de
    boli transmisibile şi să treacă printr-un curs unde sunt învăţaţi cum pot ajuta în
    cadrul secţiei de terapie intensivă şi sunt pregătiţi pentru a face faţă unui
    loc unde limita dintre viaţă şi moarte este foarte subţire. Pregătirea medicală
    se face cu ajutorul… Petruţei. Cine e Petruţa, aflăm tot de la Adelina
    Toncean: Petruţa este un simulator medical. Arată ca o păpuşă care are şi
    greutatea unui nou-născut, dar are şi coloană vertebrală, clavicule, căpşorul
    nu stă drept decât dacă este sprijinit corect. Este, de fapt, un manechin care
    se aranjează pentru a fi cât mai aproape de situaţia reală a copiilor din
    secţie: este intubată, are branule, caterer, gastro-stomă… În felul ăsta,
    voluntarii pot învăţa – fără să se teamă că ar putea face rău – care sunt
    manevrele prin care un copil poate fi atins, să înţeleagă care sunt cele mai
    importante tipuri de atingere şi să înveţe să-i ia în braţe, căci toţii copii
    au nevoie să fie luaţi în braţe. Aşa arată aici realitatea: un copil intubat în
    braţele cuiva care-i dă voie să adoarmă ascultând nu aparate, ci bătăi ale unei
    inimii.



    Printre
    cei care au studiat cu ajutorul Petruţei s-a numărat şi Andrada
    Constantiniuc: Am făcut mult timp voluntariat în alte
    oraşe, iar când am venit în Bucureşti, am căutat mult timp ceva care să mi se
    potrivească. Atunci când am citit un articol legat de acest proiect, mi-am dat
    imediat seama că acolo e locul meu. La Marie Curie, la secţia de Terapie
    Intensivă, sunt câţiva copii care n-au părinţi şi stau mereu singuri şi din
    cauza asta, se şi refac mult mai greu. Rolul nostru este să stăm cu ei, să
    ajutăm personalul medical să-I hrănească – în cazul unor copii, durează şi o
    oră să mănânce 100 de ml. – şi să fim alături de ei. Un copil care simte
    contactul uman îşi revine multe mai repede din boală, i se dezvoltă creierul
    mult mai repede şi îşi doreşte să trăiască spre deosebire de cel singur care,
    pur şi simplu, renunţă să lupte.


    Fiindcă sunt mulţi voluntari înscrişi în programul
    Niciun copil singur în spital, fiecare petrece acolo cam 2-3 ore pe
    săptămână, în principal în timpul orelor de masă. Suficient, însă, cât să simtă
    şi ei că, la rândul lor, au primit ceva. Andrada Constantiniuc: În principiu, nu doar copiii
    beneficiază de voluntariat, ci şi noi voluntarii. Te face să afli care sunt
    priorităţile adevărate ale vieţii şi nu te mai stresezi în legătură cu fapte
    care nu contează cu adevărat.