Tag: Spitalul Victor Babeş

  • Anchetă în tragedia de la “Victor Babeș”

    Anchetă în tragedia de la “Victor Babeș”

    În aprilie, pacienți aflați în unitatea mobilă de Terapie Intensivă amplasată în curtea spitalului “Victor Babeș” din București și-au pierdut viața în urma unei defecțiuni tehnice. Din primele informaţii, tragedia ar fi avut loc după o creştere bruscă a presiunii în instalaţia de oxigen la care era conectat TIR-ul, care a dus la blocarea completă a ventilatoarelor la care erau conectate opt persoane. Trei dintre ele au decedat. Tragedia este pusă pe seama unei erori umane.



    Judecătorii au respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a şefului Serviciului Tehnic şi a unui instalator de la spital. Magistraţii români au decis, totuşi, plasarea lor în arest la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, cei doi fiind acuzaţi de ucidere din culpă. Pe lângă interdicţia de a părăsi domiciliul fără încuviinţarea organelor de anchetă, şeful Serviciului Tehnic şi instalatorul de la spital nu au voie să comunice cu persoanele vătămate, cu alţi inculpaţi, cu martorii sau cu experţii în cauză. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori și de inculpaţi.



    Procurorii precizează că, pe fondul neasigurării funcţionării în parametri optimi a instalaţiei de oxigen, precum şi a instruirii deficitare a personalului din subordine, s-a creat necesitatea intervenţiei asupra instalaţiei. Intervenţia, spun aceștia, a fost realizată defectuos de unul dintre cei doi inculpați, ceea ce a dus la oprirea automată a ventilatoarelor din dotarea unităţii mobile de Terapie Intensivă şi la decesul celor trei pacienţi.



    Pe de altă parte, unitatea medicală a transmis o poziție potrivit căreia angajaţii Serviciului tehnic din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş” care au fost reţinuţi miercuri în urma tragediei din aprilie îndeplinesc toate condiţiile legale şi de pregătire profesională pentru ocuparea posturilor pe care au fost angajaţi. Potrivit unei informări de presă, ancheta fiind în derulare, conducerea spitalului şi întreg personalul medical şi auxiliar din cadrul unităţii sanitare vor continua să sprijine autorităţile competente în vederea aflării depline a adevăruluiˮ.



    Accidentul de la Victor Babeș a survenit la numai câteva luni după producerea altor două tragedii în unități medicale din România. În noiembrie anul trecut, un incendiu izbucnit la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, tot la o secție ATI destinată pacienților cu COVID-19, a curmat viețile a zece persoane internate acolo. Medicul Cătălin Denciu, cel care și-a riscat viața pentru a-și salva pacienții și care a suferit răni grave, fiind internat în Belgia, a fost premiat de Organizația Mondială a Sănătății. Belgienii, la rândul lor, l-au numit Eroul anului 2020ˮ.



    Un alt incendiu care a avut loc, anul acesta, la sfârșitul lunii ianuarie, la o unitate medicală de elită din București, aflată în prima liniei în lupta cu pandemia, spitalul “Matei Balș”, a provocat moartea mai multor pacienți.






  • Anchetă privind accidentul de la Spitalul Victor Babeş

    Anchetă privind accidentul de la Spitalul Victor Babeş

    Continuă ancheta în dosarul penal al tragediei de la spitalul de boli Infecţioase şi tropicale Victor Babeş din București, unde trei paciente COVID-19 au murit după ce în unitatea mobilă unde erau îngrijite toate ventilatoarele s-au oprit brusc. Anchetatorii nu au precizat încă dacă a fost vorba de o eroare umană sau una tehnică. Primele date arată că toate ventilatoarele din tirul de terapie intensivă, unde a avut loc accidentul, au intrat în avarie în acelaşi timp, ca urmare a unui flux de oxigen peste limita admisă. Se fac expertize la faţa locului – a precizat şeful Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, Marian Mihoci:

    Au fost audiate în cauză până în acest moment 15 persoane, atât personal medical, cat și tehnic. Au fost ridicate documente, precum şi imaginile surprinse pe camerele de supraveghere instalate în interiorul spitalului. Bineînţeles, vom reface filmul evenimentului, prin corelarea acestor declaraţii date în cauză cu datele tehnice pe care le deţinem în acest moment, precum şi datele pe care le vom obţine prin dispunerea expertizelor, precum şi celorlalte rapoarte de constatare în cauză.

    Opt pacienţi erau internaţi în tirul de terapie mobilă atunci când s-a produs incidentul. Personalul medical a reuşit să ţină în viaţă cinci dintre ei, iar ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a dat asigurări că s-a făcut tot ceea ce era posibil pentru salvarea bolnavilor, iar prioritatea a fost transferul lor la alte spitale. El a mai spus că avizul temporar de funcţionare a secţiei mobile indică respectarea tuturor normelor. Nu există deocamdată informaţii că defecţiunea ar fi fost la regulatorul de presiune din exteriorul tirului sau în interiorul unităţii, a explicat Vlad Voiculescu:

    Ştim că a fost o problemă care ţine de presiunea oxigenului şi, este o supoziţie în momentul ăsta, asta ar fi putut duce la oprirea tuturor ventilatoarelor. Este vorba de o companie care a făcut o lucrare cu o ţeavă de o anumită dimensiune, care a fost înlocuită de o altă companie, care a dus lucrarea la bun sfârşit. Vorbim despre o instalaţie făcută special pentru unitatea mobilă de terapie intensivă.

    Cei cinci pacienţi aflaţi în unitatea mobilă care au supravieţuit au fost transferaţi în alte spitale şi sunt bine în acest moment. Tragedia de la Victor Babeş nu este singulară. În noiembrie, un incendiu a izbucnit la secția ATI, destinată pacienților cu Covid-19, a Spitalului de Urgență Piatra Neamț, iar în ianuarie, în București, în cel mai modern spital de boli infecțioase din țară, Matei Balș. Ambele incendii s-au soldat cu morți, unii carbonizați.

    Între timp, conducerea Camerei Deputaţilor a decis ca noua moţiune simplă la adresa ministrului Voiculescu depusă de PSD să fie dezbătută luni şi votată miercuri, săptămâna viitoare. Social-democraţii îi reproşează lui Vlad Voiculescu, între altele, incapacitatea realizării unui program de testare şi eşecul privind creşterea numărului de paturi pentru Terapie Intensivă.

  • Un nou accident cu victime în sistemul sanitar

    Trei pacienţi cu COVID-19 au murit în urma unei defecţiuni la instalaţia de oxigen a Unitatăţii Mobile de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeş din Capitală. Premierul Florin Cîţu a transmis, luni seara, condoleanţe familiilor celor trei persoane decedate şi a anunţat că a cerut ministrului Afacerilor Interne o anchetă rapidă în acest caz, pentru ca toţi cei care vor fi găsiţi vinovaţi să răspundă.



    Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că în cursul zilei de marţi va solicita un control asupra problemelor tehnice care au dus la situaţii precum cea de la Spitalul Victor Babeş din Capitală. El a transmis luni seara condoleanţe familiilor victimelor.



    Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că, potrivit informaţiilor existente, luni, în jurul orei 16,25, a existat o creştere bruscă, de peste 6 bari, a presiunii oxigenului în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeş. Arafat a arătat că nu există informaţii în legătură cu motivele care au dus la această creştere a presiunii şi că acest aspect face obiectul unei anchete.



    Ventilatoarele sunt de fabricaţie americană. Ventilatoarele, când se depăşeşte 6 bari, intră în sistem de autoprotecţie şi se opresc, a precizat secretarul de stat în MAI. El a menţionat că tirurile de terapie intensivă sunt în garanţie şi au fost verificate la interval de două – trei luni de către reprezentanţii firmei care asigură garanţia.

  • Un nou accident cu victime în sistemul sanitar

    Un nou accident cu victime în sistemul sanitar

    Trei pacienţi cu COVID-19 au murit în urma unei defecţiuni la instalaţia de oxigen a Unităţii Mobile de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeş din Capitală. Premierul Florin Cîţu a transmis, luni seara, condoleanţe familiilor celor trei persoane decedate şi a anunţat că a cerut ministrului Afacerilor Interne o anchetă rapidă în acest caz, pentru ca toţi cei care vor fi găsiţi vinovaţi să răspundă.



    Premierul a adăugat că în acest război cu pandemia de COVID-19 presiunea pe spitale, în special pe secţiile de terapie intensivă, este foarte mare şi de aceea este nevoie de ajutorul tuturor actorilor din societate, subliniind că vaccinarea este singura soluţie. Şeful Executivului a precizat că autorităţile vor încerca în continuare să asigure cât mai multe paturi la terapie intensivă.



    Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că în cursul zilei de marţi va solicita un control asupra problemelor tehnice care au dus la situaţii precum cea de la Spitalul Victor Babeş din Capitală. El a transmis luni seara condoleanţe familiilor victimelor.



    Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că, potrivit informaţiilor existente, luni, în jurul orei 16,25, a existat o creştere bruscă, de peste 6 bari, a presiunii oxigenului în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeş. Arafat a arătat că nu există informaţii în legătură cu motivele care au dus la această creştere a presiunii şi că acest aspect face obiectul unei anchete.



    Ventilatoarele sunt de fabricaţie americană. Ventilatoarele, când se depăşeşte 6 bari, intră în sistem de autoprotecţie şi se opresc, a precizat secretarul de stat în MAI. El a menţionat că tirurile de terapie intensivă sunt în garanţie şi au fost verificate la interval de două – trei luni de către reprezentanţii firmei care asigură garanţia.