Tag: sprijin extern

  • Sprijin internaţional pentru România

    Sprijin internaţional pentru România

    De
    câteva zile, numărul
    cazurilor noi de COVID diagnosticate în România este în scădere, însă sistemul
    sanitar rămâne sub o presiune uriaşă. Spitalele sunt în continuare pline, la
    terapie intensivă nu mai este nici un pat liber, iar medicii fac faţă cu greu
    valului foarte mare de solicitări. În aceste condiţii, România a continuat să
    transfere pacienţi în stare gravă în alte state europene care s-au oferit să îi
    trateze. Miercuri, încă 6 bolnavi în stare gravă au plecat în Germania, în cel
    de-al treilea şi ultim transfer către această ţară. Selecţia pacienţilor a fost
    realizată de o echipă formată din medici germani care de vinerea trecută au
    venit în România şi au analizat situaţia bolnavilor.

    Șeful Departamentului
    pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat Noi am avut 18 locuri în
    Germania, care, acum, toate sunt ocupate şi, bineînţeles, asta ne-a
    eliberat locuri inclusiv în unele secţii de Terapie Intensivă. Urmează încă
    două-trei săptămâni de presiune pe sistemul sanitar şi, din păcate, un număr mare
    de decese, pentru că este încă un număr mare de pacienţi în stare foarte
    critică în spitale. Colegii germani când au mers şi au verificat ce pacienţi
    vor lua, nu era uşor să găsim pacienţi care să suporte transferul. Este posibil
    să continuăm transferurile şi către Polonia şi către Cehia.

    Ungaria vecină este o altă țară, prima de altfel, care a primit
    pacienți din România. Peste 70 de persoane au fost trimise până
    acum în spitale din străinătate, iar, în pofida eforturilor, aproape o treime
    dintre ei au murit. Nivelul foarte ridicat al deceselor asociate infectării cu
    SARS-CoV-2 – de ordinul sutelor în fiecare zi – este, de altfel, ceea ce
    îngrijorează cel mai mult în acest val patru al epidemiei din România. Situaţia
    grea a determinat mai multe ţări să vină în ajutor, între care și Israelul.
    Miercuri, România a primit zece concentratoare de oxigen din partea acestei
    țări – primele dintr-o tranşă de 40. David Saranga,
    ambasadorul statului Israel în România România este un prieten adevărat al Israelului. Și, din acest motiv,
    statul Israel a hotărât să ajute o ţară prietenă. Din păcate, România trece printr-o perioadă
    dificilă din cauza pandemiei şi are nevoie de sprijin. Și pentru asta suntem
    noi aici. Statul Israel face această donaţie de 40 de concentratoare de oxigen
    care vor ajuta la tratament. Nu este uşor de a găsi concentratoare de oxigen
    zilele acestea.

    Ajutor a venit din
    partea altor țări și sub formă de medicamente. Sau echipe de cadre medicale
    care au sărit în ajutorul colegilor români, așa cum este cazul la spitalul
    modular din estul țării, în apropiere de Iași, unde medici, asistente și
    paramedici din Republica Moldova tratează pacienți alături de cadrele medicale
    din România.