Tag: ssrbatori de iarna

  • Sărbători de iarnă în Sibiu

    Sărbători de iarnă în Sibiu

    În preajma
    sărbătorilor de iarnă, ajungem în Transilvania, în județul Sibiu. Descoperim
    azi frumosul târg de Crăciun care atrage turiști, mari și mici, deopotrivă. Pe
    de altă parte, în Păltiniș, iubitorii sporturilor de iarnă vor găsi pârtii de
    schi, de săniuș, dar și școli de schi pentru cei mari și mici deopotrivă. Iar
    mediul rural își așteaptă turiștii cu obiceiuri și tradiții inedite, un
    spectacol fascinant care întregește oferta de vacanță a Sibiului. Ne oprim,
    însă, în centrul orașului, alături de Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul
    Târgului de Crăciun, de la care aflăm istoria unui succes.

    Târgul
    de Crăciun, în forma actuală, care seamănă cu alte târguri de Crăciun din
    vestul Europei, a luat naștere în anul 2007, când Sibiul a fost și capitală
    culturală europeană. De atunci, a tot crescut. La vremea aceea era singurul
    târg de acest fel din România. Între timp, au apărut și altele și ne bucură
    acest lucru. Am ajuns de la 30 de căsuțe în 2007, la ediția cea mai mare din
    2019, cu 120 de căsuțe. Anul acesta e totul un pic mai restrâns din cauza
    pandemiei și avem 80 de căsuțe. Este o evoluție interesantă și e foarte
    interesant că a devenit o atracție turistică. Dacă la început era foarte
    interesant pentru turiști, acum a devenit mult mai căutat de către turiști.


    Târgul de Crăciun
    de la Sibiu este deschis până în data de 2 ianuarie 2022, iar accesul se face
    în conformitate cu normele la nivel național pentru prevenirea răspândirii
    virusului Covid-19. Acum este necesară prezentarea certificatului verde care
    atestă vaccinarea sau trecerea prin boală. După ce intrați, chiar dacă nu se
    mai desfășoară atâtea activități ca în
    2019, oferta rămâne bogată. Andrei Drăgan Răduleț.

    Anul acesta
    nu le-am putut desfășura. În mod normal, avem ateliere pentru copii și se pot
    face lumânări, biscuiți. Anul acesta accesul la activități e restricționat doar
    pentru grupuri organizate, care vin din școli. În continuare, aproximativ 4.000
    de copii au activități, numai că e un pic mai complicat și trebuie planificat.
    Anul acesta, ne-am rezumat la experiența de bază a târgului, aceea de a te
    plimba pe la cele 80 de căsuțe pentru a găsi cadoul ideal pentru tine sau
    pentru cei dragi. De asemenea, se mai poate gusta din diversele mâncăruri. Avem
    standuri gastronomice foarte variate, de la un expozant din Ungaria, a cărui
    participare la Sibiu e deja o tradiție, până la produsele românești: mezeluri,
    brânzeturi, cozonaci, dulciuri fără zahăr. Așadar, anul acesta ne-am rezumat la
    esențial, dar din ce e esențial nu lipsește nimic.



    Care este impresia
    turiștilor? Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul Târgului de Crăciun din Sibiu. În primul rând, am observat că turiștii din străinătate, mulți
    dintre ei venind pentru prima dată în România la târgul de Crăciun, spun că au
    găsit un târg așa cum ar fi găsit și în Germania sau Austria. Un târg cu o
    sumedenie de produse care sunt reprezentative pentru toată România. Expozanții
    noștri sunt din 22 de județe, așadar e o Românie în miniatură, nu e doar ceva
    specific Sibiului. Apoi, sunt impresionați de prietenia orașului. Sibiul e,
    oricum, un oraș foarte prietenos cu turiștii, iar expozanții din târg sunt
    obișnuiți și știu să vorbească diferite limbi străine. Știu să facă astfel
    încât să le asigure tuturor o vizită plăcută. Ai ce face în Sibiu. Și în târg,
    câteva ore pe zi, dar acesta fiind chiar în centru, oferta e completată de
    diferite muzee, restaurante. E o destinație completă.


    Sibiul este un
    loc care se simte, fiecare putând găsi aici ceva pe gustul său, indiferent că
    dorește să facă o plimbare, să descopere muzee sau istorie, spune Mirela
    Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei.

    Oricărui turist îi recomandăm în primul
    rând vizitarea centrului istoric. Este un ansamblu de patrimoniu extrem de
    valoros, alcătuit din piețele centrale și din străzile din centrul istoric,
    atât din orașul de sus cât și din orașul de jos. Sunt imobile istorice, extrem
    de valoroase, în care Primăria Sibiu continuă să investească pentru a le pune
    în valoare. Spre exemplu, doar anul trecut am finalizat reabilitarea turnurilor
    care fac parte dintr-una dintre centurile de fortificație ale vechiului burg:
    turnurile de pe strada Valea Cetății. Acestea au fost reintrat în circuitul
    turistic după decenii în care au stat închise. În al doilea rând, aș dori să-i
    invit pe turiști să viziteze muzeele Sibiului. Complexul muzeal național
    Brukenthal este foarte cunoscut atât în zonă cât și în Europa. Este primul
    muzeu deschis în sud-estul Europei. Însă, nu ratați o vizită nici la Muzeul
    Astra. Poate cel mai cunoscut este muzeul în aer liber, care oferă
    posibilitatea unei plimbări într-un cadru extrem de frumos, dar și prin istoria
    civilizației tradiționale românești. Mai recomand Muzeul Farmaciei, Muzeul de
    Istorie, Casa Artelor. Toate sunt importante, dacă doriți să cunoașteți Sibiul
    și cultura care-l animă.


    Toate acestea se
    află foarte aproape de Târgul de Crăciun, la care vă puteți întoarce oricând
    pentru atmosferă, spune Andrei Drăgan Răduleț. E o atmosferă
    care te duce în mijlocul Crăciunului. Chiar dacă e un an mai complicat, chiar
    dacă, de-a lungul timpului, am trecut prin tot felul de ani complicați în
    diverse feluri, în momentul în care intri în Piața Mare, totul e plin de
    lumină. Clădirile sunt luminate, sunt proiecții, există o plasă de lumini, e
    plin de căsuțe cu oameni primitori și muzică de sezon, ceea ce face ca
    atmosfera să fie autentică. Pe de altă parte, e foarte interesant să observi un
    târg care e încă la început, față de alte târguri europene cu tradiție, unde
    aglomerați și aspectul turistic e mult mai pregnant. Noi avem, în continuare,
    un târg sincer, plăcut, în care te poți plimba fără să te lovești mereu de
    cineva, te poți opri în ritmul tău. Este o surpriză pentru mulți să vadă Româna
    în acest sezon. În afară de schi, România n-a prea ieșit în evidență cu multe
    lucruri iarna, iar, pe lângă aspectele tradiționale, Târgul de Crăciun de la
    Sibiu este în ton cu ceea ce caută mulți.


    Invitația la Sibiu
    a fost deja lansată. Până săptămâna viitoare, când vom descoperi o altă
    destinație, drum bun și vreme frumoasă!