Tag: standard de calitate

  • Directiva privind apa potabilă, pe agenda primei reuniuni a miniştrilor mediului din UE

    Directiva privind apa potabilă, pe agenda primei reuniuni a miniştrilor mediului din UE

    Consiliul UE şi-a adoptat poziţia cu privire la propunerea de revizuire a Directivei privind apa potabilă. Noile norme actualizează standardele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apa potabilă.

    Uniunea Europeană se asigură că apa de la robinet este sigură pentru consum în toate statele membre. În acest sens, Consiliul și-a adoptat poziția cu privire la propunerea de revizuire a Directivei privind apa potabilă. Noile norme actualizează standardele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apa potabilă și introduc o abordare eficientă în ceea ce priveşte costurile și riscurile pentru monitorizare. Acestea conțin, de asemenea, noi dispoziții privind materialele care intră în contact cu apa potabilă și privind îmbunătățirea accesului la apă. Revizuirea este un rezultat direct al primei inițiative cetățenești europene de succes Dreptul la apă.

    Ioan Deneș, ministrul apelor și pădurilor din România, care a prezidat Consiliul Mediu în care s-a discutat această directivă, a spus că cetăţenii europeni trebuie să poată consuma cu încredere apa, oriunde s-ar afla în Europa, fără motive de îngrijorare pentru sănătate.

    Am reuşit să ajungem la o soluţie de compromis echilibrată între nivelul obligațiilor legate de îmbunătățirea sau menținerea accesului la apă și nivelul de flexibilitate pentru luarea măsurilor necesare în funcție de necesitățile geografice, sociale și culturale ale statelor membre. Referitor la materialele în contact cu apa potabilă: pentru a asigura protecția sănătății umane am inclus cerințe minime de igienă în directivă. Un alt aspect important al propunerii este abordarea bazată pe risc, care acoperă întregul lanț de furnizare a apei, de la sursa de apă până la robinetul consumatorului. Prin această abordare, vom concentra timpul şi resursele pe acele riscuri care sunt cu adevărat importante şi pe măsurile eficiente din punctul de vedere al costurilor.

    Unul dintre elementele principale ale propunerii de reformare este actualizarea standardelor de calitate a apei aflate în prezent în vigoare, care au fost stabilite cu peste 20 de ani în urmă. În plus, directiva revizuită introduce noi obligații de îmbunătățire a accesului la apă. Statele membre vor trebui, de asemenea, să asigure accesul consumatorilor la informații privind proprietățile apei potabile, precum și la alte informații utile. Consiliul propune, de asemenea, o nouă procedură de stabilire a cerințelor de igienă pentru materialele care intră în contact cu apa destinată consumului uman. Scopul este îmbunătățirea calităţii unor astfel de materiale pentru a se asigura protecția sănătății umane și evitarea oricărei contaminări.

    Poziţia Parlamentului European asupra directivei în primă lectură este prevăzută pentru cea de a doua ședință plenară din martie, iar negocierile interinstituționale vor avea loc, probabil, în cursul președinției finlandeze.


  • Produse sigure pe piaţa unică a Uniunii Europene

    Produse sigure pe piaţa unică a Uniunii Europene

    Comisia Europeană a prezentat două propuneri
    legislative menite să îmbunătăţească aspecte ale liberei circulaţii a
    mărfurilor în Uniunea Europeană: facilitarea posibilităţii de a comercializa un
    produs în alt stat membru şi întărirea controalelor efectuate de autorităţile
    naţionale pentru a se asigura că produsele sunt sigure şi că ele respectă
    normele.

    Potrivit comisarului pentru piaţa internă, Elżbieta Bieńkowska, consumatorii
    trebuie să poată avea încredere că produsele pe care le utilizează sunt la
    acelaşi standard de calitate indiferent de unde provin : Piaţa unică se bazează pe încredere. Consumatorii trebuie să poată avea
    încredere că produsele pe care le utilizează sunt la acelaşi standard de
    calitate indiferent de unde provin; autorităţile publice trebuie să poată avea
    încredere că produsele de pe pieţele lor naţionale sunt sigure pentru cetăţenii
    lor. Scandalul legat de implanturile mamare şi scandalul ‘Dieselgate’ au
    subminat această încredere şi acum trebuie să o reconstruim prin instituirea de
    controale mai stricte la toate nivelurile. Produsele defectuoase nu au ce căuta
    în UE
    , a
    precizat Bieńkowska.

    Se propune un nou Regulament privind recunoaşterea
    reciprocă a bunurilor, prin care companiile vor putea, inclusiv, să folosească
    o declaraţie voluntară pentru a demonstra că produsele lor respectă toate
    cerinţele relevante în ţara lor. În mod similar, un mecanism de soluţionare a
    problemelor va permite o rezolvare mai rapidă a litigiilor între companii şi
    autorităţile naţionale. Comisia Europeană consideră că prea multe produse
    nesigure şi neconforme sunt, încă, vândute pe piaţa Uniunii Europene. Astfel,
    32% din jucării, 58% din produsele electronice, 47% din produsele pentru
    construcţii sau 40% din echipamentele individuale de protecţie nu îndeplinesc
    cerinţele în materie de siguranţă sau informaţiile pentru consumatori prevăzute
    în legislaţia comunitară. Iar acest lucru, pe de o parte, pune în pericol
    consumatorii şi, pe de altă parte, plasează companiile care respectă legislaţia
    într-o situaţie de dezavantaj concurenţial.

    Regulamentul va ajuta autorităţile
    naţionale să amelioreze controalele asupra produselor care intră pe piaţa UE.
    Având în vedere că 30% dintre bunurile din UE sunt importate, Comisia Europeană
    propune în continuare consolidarea inspecţiilor din porturi şi de la
    frontierele externe.