Pe 6 septembrie 1940, regimul
legionaro-antonescian proclama România stat naţional-legionar. Aceasta însemna
că modelul de stat și societate era cel fascist imaginat de Garda de Fier și
inspirat din modelele fascismului italian și de cel al nazismului german. Susținător
al teoriei superiorității rasiale, fascismul românesc a fost sincronizat cu cel
european și majoritatea studiilor istorice consideră regimul
legionaro-antonescian drept unul dur și împotriva normelor democratice
elementare.
Un astfel de regim a fost posibil în
urma unei puternice crize cum a fost cea în care s-a aflat domnia regelui Carol
al II-lea, versiune locală românească a crizei europene. Din 1938, Carol al
II-lea proclamase regimul de autoritate personală interzicând drepturi și
libertăți. La începutul lunii septembrie 1940, suveranul era considerat
principalul responsabil pentru dezastrul teritorial pe care România îl suferise.
În luna iunie, Basarabia și Bucovina de Nord erau anexate de Uniunea Sovietică
iar în luna august Ungaria încorpora Transilvania de Nord prin dictatul de la
Viena.
Pe 5 septembrie, sub presiunea străzii, Carol al II-lea îl numea pe
generalul Ion Antonescu conducător al statului și părăsea tronul. Deşi a durat
numai 4 luni şi jumătate, până pe 23 ianuarie 1941, regimul
legionaro-antonescian a fost caracterizat de măsuri represive, în special
împotriva camarilei lui Carol al II-lea cea care ruinase democraţia. Răzbunarea
legionarilor împotriva a 65 de demnitari carlişti este explicabilă prin faptul
că aceștia fuseseră implicaţi în măsurile de reprimare a lor şi mai ales în
moartea liderului Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu, în noiembrie 1938.
Una dintre victimele legionarilor a
fost istoricul Nicolae Iorga. Născut în 1871, el este considerat de istoricii
naţionalişti drept cel mai important istoric român, această opinie fiind
răspândită şi în rândul opiniei publice. Se poate vorbi chiar despre un cult
Iorga din două motive: opera sa impresionantă şi moartea sa tragică. Iorga a
scris enorm, circa 1.250 de cărţi şi 25.000 de articole. Înainte de a fi
victima terorismului fascist, Iorga a fost modelul intelectualului care a
cochetat cu extremismul sfârșind tragic. El a cultivat naţionalismul şi a căzut
victimă furiei sale. Istoricul Ioan Scurtu a rezumat ideile lui Nicolae Iorga
şi activitatea sa politică.
Iorga a fost un naţionalist, în 1910 a înfiinţat împreună cu A. C. Cuza
Partidul Naţionalist Democrat. El a cultivat ideea că românii trebuie să se
afirme în toate domeniile, inclusiv în cel economic, ştiut fiind că încă de la
sfârşitul secolului al 19-lea principalele întreprinderi industriale, băncile
şi comerţul se aflau în mâinile minorităţilor naţionale şi ale străinilor. El
spunea că trebuie ca elementul românesc să-l înlocuiască pe cel străin, să se
realizeze o naţionalizare. Numai că această acţiune trebuia să se desfăşoare
într-o manieră paşnică, românii trebuind să se pregătească, să înveţe, să-şi
însuşească tainele fiecărei meserii în aşa fel încât în concurenţa cu străinii
să poată învinge. Sigur că legionarii au propagat aceste idei, numai că ei au mers
pe o linie extremistă ajungând până la lichidarea celor care se opuneau
politicii lor.
Despărţirea lui Iorga de legionari al căror mentor voia
să fie s-a produs la jumătatea anilor 1930. Firea orgolioasă și dificilă a lui
Iorga a făcut ca relația să degenereze. Ioan Scurtu a detaliat cum a degenerat
relaţia. Momentul critic s-a
înregistrat în martie 1938, când după ce partidele politice au fost dizolvate,
Mişcarea Legionară îşi încetase activitatea printr-o circulară a lui Codreanu
încă din 24 februarie 1938. Comerţul legionar a continuat însă, acele magazine
ale legionarilor se vindeau produse la preţuri mai mici, la cele de producţie.
Nicolae Iorga a apreciat că aceste magazine legionare deveniseră centre unde
aceştia se adunau şi puneau la cale acţiuni care să vizeze destabilizarea
statului. A cerut desfiinţarea comerţului legionar.
În acest context, Codreanu
I-a adresat o scrisoare lui Iorga în care îl acuza de necinste sufletească.
După ce propagase ideea ca românii să facă comerţ astfel încît să-i înlăture pe
străini, în principal pe evrei, Iorga cerea desfiinţarea acestor magazine.
Iorga a arătat scrisoarea lui Armand Călinescu, acesta lui Carol al II-lea şi
Iorga a fost sfătuit să îl dea în judecată pe Codreanu şi astfel s-a ajuns la
proces. Pe parcursul desfăşurării procesului, Iorga şi-a dat seama că a intrat
pe un făgaş cu totul riscant şi şi-a retras plîngerea. Dar procesul a continuat
şi Codreanu a fost condamnat la 6 luni de închisoare. În timp ce se desfăşura
procesul, au avut loc percheziţii la sediul Mişcării Legionare, la Casa Verde,
la locuinţele mai multor legionari.
Pe această bază s-a intentat un nou proces
lui Codreanu care, în mai 1938, a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică
pentru acţiuni împotriva statului şi deţinere de documemnte secrete, acuzaţii
care nu erau întemeiate. El se afla în închisoare şi când era transportat de la
Râmnicu Sărat la Jilava, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938 a fost
asasinat în dreptul pădurii Tâncăbeşti.
Pe 27 noiembrie 1940, Nicolae Iorga
era ridicat de acasă de o echipă legionară și dus în pădurea Strejnicu unde era
împușcat de 9 ori. Astfel, istoricul plătea cu viața pentru opiniile sale
într-o epocă în care violența politică, ura și abuzul țineau loc de act de justiție.