Tag: statie Colectiv

  • Jurnal românesc – 27.11.2015

    Jurnal românesc – 27.11.2015

    România
    turistică rămâne o prezenţă modestă atât în plan intern, cât şi extern. Ţări
    mult mai mici au încasări mai mari din turism decât România, singura ţară
    europeană în care turismul nu reprezintă nici măcar 1% din PIB – arată datele
    publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Ţara noastră depăşeşte
    doar Lituania, Letonia şi Luxemburgul. Anul trecut, turiştii străinii au
    petrecut în jur de 4 milioane de nopţi în România. Spre comparaţie, în Ungaria
    străinii au petrecut peste 12 milioane de nopţi, în Bulgaria şi Cehia – peste
    20 de milioane, iar în Spania – peste 250 de milioane, cam câte ar contabiliza
    România în aproximativ 70 de ani. În studiul privind turismul din ţările
    europene, românii ocupă, totodată, ultimul loc în clasamentul zilelor petrecute
    în străinătate raportate la populaţie. Chiar dacă percepţia este că foarte
    mulţi dintre aceştia îşi petrec vacanţele în Grecia, Austria, Turcia sau
    Spania, datele indică faptul că, în medie, un român petrece, anual, de fapt,
    mai puţin de o zi în străinătate. În 2014, turismul din România a încasat în
    total 1,4 miliarde de euro, iar turiştii români au cheltuit în străinătate 1,8
    miliarde de euro.




    Regia Autonomă de
    Transport Bucureşti (RATB) a decis ca, începând de vineri, două staţii aferente
    unor linii de tramvai şi autobuz de pe Bulevardul Mărăşeşti şi de pe Splaiul
    Independenţei să fie denumite ‘Colectiv’, în memoria victimelor din clubul
    Colectiv.Potrivit unui comunicat, reprezentanţii
    RATB precizează că decizia este susţinută de mulţi călători care au trimis
    propuneri în acest sens. Amintim că, organizat într-un spaţiu
    impropriu, concertul unei trupe rock s-a sfârşit tragic odată cu aprinderea
    accidentală a materialului cu care era antifonat un stâlp de susţinere,
    incendiul propagându-se apoi cu repeziciune la plafonul clubului. Sute de
    oameni – de cinci ori mai mulţi decât ar fi avut dreptul clubul să primească -
    au fost prinşi sub bucăţile incandescente de material desprinse din tavan. 60
    de persoane şi-au pierdut viaţa. În spitalele din Bucureşti se mai află 37 de
    răniţi, iar în unităţi sanitare din străinătate 29.




    Cunoscutul tenor
    spaniol Jose Carreras a vizitat, vineri, Centrul de Transplant Medular al
    Institutului Clinic Fundeni. În cadrul Institutului bucureştean în anul 2000 a
    fost creat un departament de transplant medular pentru adulţi şi copii.
    Performanţele profesionale realizate în acest departament au fost influenţate
    pozitiv de colaborarea cu Centrul de Transplant Medular Regensburg, condus de
    profesorul Ernst Holler. Colaborarea a fost posibilă datorită unui twinning
    program finanţat de Jose Carreras Leukaemia Foundation – German branch.




    La Bucureşti a fost programată, vineri, o repetiţie pentru parada militară
    dedicată Zilei Naţionale a României. În acest an, peste 2.600 de militari şi
    specialişti cu 360 de mijloace tehnice din Ministerul Apărării Naţionale,
    Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de
    Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională
    a Penitenciarelor şi Poliţia Locală Bucureşti vor participa, pe 1 Decembrie, începând
    cu ora 11,00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României,
    în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Şi în acest an vor fi organizate de
    autorităţile locale în mai multe municipii reşedinţă de judeţ ceremonii de
    omagiere a eroilor sau parade militare.