Tag: statiune

  • Borsec

    Borsec

    Situată în partea estică a Transilvaniei, în depresiunea cu acelaşi nume din judeţul Harghita, Borsec este considerată o staţiune „boutique” pentru că nu are mari capacităţi de cazare, însă păstrează farmecul unei staţiuni clasice, de secol 19, cu vile mici şi cochete. Staţiunea a apărut şi s-a dezvoltat datorită izvoarelor de ape minerale, a aerului curat şi a microclimatului cu mici variaţii de temperatură. Dezvoltarea staţiunii este legată de prima fabrică de îmbuteliere a apei minerală, fondată în 1806 de doi austrieci, Günther și Zimmethausen. Mai târziu, împăratul austriac Franz Josif, avea să-i adauge apei minerale îmbuteliate la Borsec eticheta de „Regina Apelor Minerale”. Situată între munţi, staţiunea Borsec oferă, în perioada iernii, posibilitatea practicării schiului, iar în timpul verii devine o destinaţie pentru cei cărora le plac activităţile în aer liber.

    De la Ştefan Horvath, proprietarul unui hotel din Borsec, aflăm cum se prezintă această mică staţiune:

    „Zăpadă peste tot, peste 30 de centimetri de zăpadă, toate pistele acoperite! Borsec își păstrează ambianța aceea, cu vilele sale construite în urmă cu 150 de ani, sunt deosebit de frumoase. Cu ajutorul guvernului s-a reușit să se renoveze în toată stațiunea Borsec, la o înălțime de 920 până la 1.350 de metri înălțime, o comoară a României. În afara faptului că are un caracter terapeutic, cu centrul balnear recent dat în funcțiune, care este unic în România, Borsecul s-a axat pe elementele sportive, S-au construit trei piste de schi, s-a construit piste de bob de vară, s-a construit un mare stadion de fotbal la înălțime de 1.000 de metri.”,

    Factorii naturali de cură, precum izvoarele de ape minerale, aerul pur, puternic ionizat şi emanaţiile naturale de dioxid de carbon, reprezintă cele mai mari bogăţii ale staţiunii Borsec, o staţiune cu standarde din ce în ce mai înalte pentru turismul balnear şi de relaxare, după cum subliniază Ştefan Horvath:

    „Centrul balnear și de tratamente și de welness corespunde la toate cerințele medicale, respectiv terapeutice, în primul rând în tratamente cardiologice. Cine a avut vreodată un infact sau are o tensiune foarte mare, trebuie să stea neapărat două … trei săptămâni în Borsec ca să se refacă pentru că ionii în cea mai mare doză în Munții Carpaţi și mai ales în bazinul stațiunii Borsec. Mai trebuie să amintim toate curele de apă pentru gastro-enterologice, probleme gastro-enterologice. Sunt cele 25 de fântâni sau izvoare de apă minerală, vestitul Borsec, apă minerală Borsec, mofetele care sunt în jurul stațiunii, toate acestea, cred eu, a reînviat şi a adus stațiunea Borsec la nivel cu celelalte stațiuni din țară. Desigur, hoteluri mari nu sunt, dar şi-a păstrat ambianța aceea fantastică, cu vilele construite din lemn.”

    Pe lângă vechile clădiri din Borsec, restaurate şi reintrate în circuitul turistic, vizitatorii, mai ales cei pasionaţii de fotografie, au ocazia să vadă peisaje deosebite în jurul acestei mici staţiuni din Carpaţii Orientali.

  • Buzău

    Buzău

    Astăzi vă invităm
    in judeţul Buzău, o zonă care nu se află în prim-planul atracţiilor turistice
    româneşti, dar pe care vă invităm să o descoperiţi alături de noi, întrucât
    este o adevărată destinaţie de vacanţă. Situat în partea estică a României, în
    exteriorul curburii Carpaţilor, Buzăul se află la interferenţa provinciilor
    istorice Muntenia, Moldova şi Transilvania.
    Pornim în explorarea atracţiilor turistice, având ca reper municipiul
    reşedinţă de judeţ care are acelaşi nume ca judeţul, Buzău. Este un oraş aflat
    la limita dintre dealurile subcarpatice şi câmpie. Înainte de a porni în judeţ,
    ne oprim la Muzeul Judeţean Buzău. Inedită şi, în acelaşi timp, impresionantă
    este colecţia de telefoane, unele dintre exponate provenind de la începuturile
    introducerii acestui mijloc de comunicaţie. De asemenea, aici întâlnim o
    valoroasă secţie de arheologie, îmbogăţită prin săpăturile de la Pietroasele,
    Monteoru, Cârlomăneşti şi din multe alte locuri ale Buzăului. De remarcat este
    copia tezaurului descoperit, în anul 1837, în localitatea Pietroasele, situată
    la circa 15 km faţă de oraşul Buzău, pe drumul spre oraşul Ploieşti.


    Dacă urcăm pe
    cursul răului Buzău, ne oprim în localitatea Berca unde se află un indicator
    către Vulcanii noroioşi. De aici, începe explorarea obiectivelor turistice
    inedite. Cristina Partal, preşedinte al filialei Asociaţiei Naţionale de Turism
    Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC) Buzău, spune că la Buzău, obiectivele
    turistice au valoare mondială. Referitor la acest lucru, aş vrea să îi
    invit să viziteze un teritoriu destul de mare, cam 18 comune, reunit sub
    denumirea de Geoparc Ţinutul Buzăului. Cei familiarizaţi cu acest concept la
    nivel european, fiindcă sunt peste 60 de geoparcuri în toată lumea, vor fi
    foarte încântaţi să găsească unul şi la Buzău. El reuneşte obiective turistice
    de valoare mondială: Vulcanii Noroioşi de la Scorţoasa şi Berca, Muzeul
    Chihlimbarului de la Colţi şi aşezările rupestre din zona Aluniş, Bozioru, Valea
    Slănicului, cu tot ce înseamnă potenţial turistic de descoperire. Cei mici vor
    afla că pe o rază de 30 de km, pe Valea Slănicului, pot descoperi 30 de
    milioane de ani de istorie a Pământului. Ar mai fi obiective precum Platoul Meledic, Focurile Vii de la Lopătari,
    de la Terca. Muntele de Sare. Grunjul de la Mânzăleşti, care este, de fapt, un
    tuf vulcanic, adică, cenuşa unui vulcan preistoric.



    Nu trebuie să
    rataţi o vizită la Muzeul Chihlimbarului, din localitatea Colţi, unde veţi vedea cele mai frumoase
    exemplare de pietre de chihlimbar, în număr de circa 300, de la nuanţe de
    galben translucid la negru opac. Mai mult decât atât, muzeul are al doilea
    chihlimbar ca mărime din lume, care cântăreşte puţin sub 2 kg, cel mai mare, de
    3,45 kg, fiind expus la Muzeul Judeţean Buzău. Foarte aproape de localitatea
    Colţi, veţi găsi şi o staţiune balneară
    de tradiţie. Cristina Partal: Staţiunea
    Sărata Monteoru este atestată încă de la 1895 de către Grigore Constantin
    Monteoru, un industriaş de origine greacă . Ea era atunci comparată cu Karlovy
    Vary, cu Baden Baden. În limbajul popular se mai numea şi staţiunea baston,
    fiindcă veneai în baston şi plecai pe propriile picioare. Vin tot mai mulţi
    turişti, s+au deschis şi mult mai multe piscine cu apă sărată. În acest moment,
    nu mai există doar ştrandul staţiunii, ci există şi piscine cu apă sărată
    naturală din aceeşai sursă, Dealul Murătoarea. Acestea au un standard foarte
    ridicat al confortului şi serviciilor. De aceea, invităm turiştii să revină la
    Sărata Monteoru şi să beneficieze de efectele curative ale acestor ape
    extraordinare.



    Iată, aşadar, o destinaţie care se adresează tuturor
    categoriilor de turişti, cu oferte excelente de cazare. Preţurile pentru o
    cameră dublă, la o pensiune de trei margarete, pornesc de la doar 25 de euro,
    pe noapte, pe cameră, cu micul dejun inclus.

  • Început de sezon pe litoralul românesc al Mării Negre

    Început de sezon pe litoralul românesc al Mării Negre

    Staţiunile litoralului
    românesc al Mării Negre reprezintă destinaţia turistică internă preferată a
    românilor la început de sezon estival. Litoralul românesc al Mării Negre se
    întinde pe o lungime de 245 km, însă, ţinând cont că în partea nordică se află
    Rezeravaţia Biosferei Delta Dunării, el este valorificat în scop turistic doar
    în partea sudică, mai precis între Năvodari şi Vama Veche. Între cele două
    repere, întâlnim preponderent o plajă cu nisip fin. La acestea adăugăm marea cu
    o salinitate redusă, ţărmul uniform şi orientarea plajei spre răsărit, ceea ce
    creează premisele unei vacanţe relaxante.


    Litoralul românesc este
    exact ce trebuie pentru turişti atunci când ei îşi fac vacanţa, spune Aurelian Marin,
    proprietarul unei agenţii de turism. Majoritatea turiştilor îşi
    fac vacanţa vara şi preferă marea. Litoralul românesc este astăzi complet
    modernizat. Dacă până acum trei ani vorbeam despre renovări de hoteluri şi
    despre investiţii, de trei ani asistăm la o creştere a calităţii şi a
    diversităţii serviciilor oferite în hoteluri şi restaurante. Nu e lipsit de
    interes faptul că s-au diversificat foarte mult zonele de distracţii. Dacă acum
    câţiva ani aveam un singur Aqua Park, a apărut încă unul, nou, în Eforie Nord.
    A apărut şi un parc de aventură în staţiunea Neptun. Ambele investiţii au fost
    făcute acum un an. Am intrat în contact cu foarte mulţi turişti străini. Vara
    aceasta aşteptăm aproximativ 7.000 de turişti israelieni. Acum trei ani aveam
    un avion charter de turişti pe
    săptămână, care ateriza la aeroportul Mihail Kogălniceanu, din Constanţa. Anul
    trecut, au fost două avioane. Anul acesta avem trei avioane. Deci, am obţinut
    feedbackul necesar.

    La un hotel de cinci stele din
    staţiunea Mamaia, veţi plăti 171 de euro pe zi, pentru un sejur de cinci zile,
    într-o cameră dublă standard, cu balcon, cu demipensiune. Preţul la un hotel de
    patru stele scade la 66 de euro pentru două nopţi, de persoană, cu micul dejun
    inclus. Şi nu uitaţi să ajungeţi în Eforie Nord, spune Aurelian Marin: Aqua Parkul din Eforie Nord este o investiţie lansată anul trecut. Este un
    parc foarte modern, care se bazează pe nişte principii noi. Dincolo de partea
    clasică: tobogane, piscine şi alte
    facilităţi, se bazează pe foarte mult entertainment şi activităţi adiacente.
    Este unul dintre motivele principale pentru care parcul a fost plin în fiecare
    zi.


    Pe de altă parte, în Neptun, în parcul de aventură,
    vă aşteaptă tiroliene sau trasee cu diferite grade de dificultate, panou de
    căţărare, bungee jumping şi alte tipuri de activităţi. El se adresează copiilor
    de la patru ani, neexistând o limită superioară a vârstei. Iar pentru cei care
    doresc să se odihnească, oferta balneo nu este de neglijat. Aurelian Marin,
    proprietarul unei agenţii de turism: Litoralul românesc este o
    destinaţie balneo. Sunt câteva mii de camere. Asistăm în momentul de faţă la o
    ofensivă puternică a zonei balneo în turism. În ultima perioadă, investitorii
    s-au reorientat şi s-au investit foarte mulţi bani în bazele de tratament. Au
    apărut centre SPA noi. În fiecare weekend, centrele SPA de pe litoral sunt
    pline. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că litoralul românesc este o
    destinaţie. Dacă luăm în calcul faptul că peste un milion şi jumătate de oameni
    aleg anual această destinaţie de vacanţă, cred că turiştii de pe litoral fac
    chiar ei invitaţia: dacă noi am ales, înseamnă că este bine.


    Invitaţia a fost lansată. Până data
    viitoare, când vă aşteptăm cu o nouă destinaţie, drum bun şi vreme frumoasă!

  • Sejur la Băile Govora

    Sejur la Băile Govora

    Înainte de aflarea câştigătorilor
    concursului organizat de Radio România Internaţional şi intitulat Băile
    Govora, o oază de sănătate, vă prezentăm această staţiune balneoclimaterică,
    situată în judeţul Vâlcea, în jumătatea sudică a ţării. Staţiunea este
    cunoscută pentru apa sărată, iodurată şi nămolul sapropelic, recomandate pentru
    tratament.


    Cristina
    Petrescu, medic primar balneolog, spune că staţiunea poate
    fi destinaţia ideală pentru părinţii cu copii. Tratamentul de la Băile Govora
    poate fi atât preventiv cât şi curativ şi se adresează în special celor cu
    afecţiuni respiratorii. În ultimii ani s-a observat o scădere a vârstei
    copiilor pentru care s-a solicitat tratament: Cel mai tânăr
    dintre pacienţii pe care i-am consultat în ultimii ani avea cinci luni.
    Oferta noastră nu se limitează însă doar la tratarea afecţiunilor respiratorii,
    ci cuprinde şi tratarea afecţiunilor osteoarticulare, cardio, circulatorii,
    digestive. Din punct de vedere al afecţiunilor reumatismale, ne putem ocupa de
    artroze la nivelul articulaţiilor mari, mijlocii şi mici, de afecţiuni acute,
    reumatismale. Cei cu afecţiuni gastrointestinale sunt trataţi cu apele minerale
    ale celor trei izvoare din staţiune. Ele sunt recomandate pentru tulburări de
    digestie, cu afecţiuni ale colonului sau cu afecţiuni renale.


    Şi pacienţii din străinătate au beneficat de tratamentele de la Băile Govora. Cristina
    Petrescu, medic primar balneolog: Am avut pacienţi din
    Noua Zeelandă, din Australia, din Asia, aproape din toate ţările europene, din
    Canada şi din Statele Unite. Foarte mulţi copii din ţările nordice, doar 1.000
    au fost numai pacienţii mei, au beneficiat de tratament prin aerosoli în
    staţiunea noastră, evoluţia fiind una foarte bună.


    Aurelian Cebanu, medic specialist
    cardiolog în Băile Govora, este mereu pregătit să-şi consilieze pacienţii în
    privinţa unui stil de viaţă sănătos, adecvat perioadei de după un eveniment
    cardiovascular. Aceştia sunt evaluaţi în funcţie de starea clinică,
    stabilindu-se apoi procedurile de recuperare. În calitate de
    specialişti cardiologi, evaluăm pacienţii nou-veniţi din punct de vedere
    cardiologic: monitorizare electrocardiografică, monitorizarea tensiunii şi
    ecografie. După aceea se începe un tratament într-un program de
    fizio-kinetoterapie. Îi ajutăm să ştie ce mişcări să facă, când să le facă. Se
    face gimnastică respiratorie. Mai avem un program coordonat de un nutriţionist.
    Pacienţii sunt educaţi ce trebuie să mânânce, în ce cantitate şi mai ales
    când.


    Istoria bogată a tratamentelor balneare din Băile
    Govora începe în anul 1879. Generalul, de profesie medic, Nicolae
    Popescu Zorileanu, aducea, după Războiul de Independenţă, o trupă de
    soldaţi, pentru a fi trataţi de afecţiunile căpătate pe front. Cunoştea
    existenţa apelor minerale, descoperite de un ţăran localnic şi vândute în
    pieţele şi la târgurile din zonă. Tratamentul era empiric. Apele iodurate erau
    duse la Mănăstirea Govora, erau încălzite cu pietre înroşite în foc, iar
    soldaţii intrau şi-şi tratau afecţiunile mâinilor şi picioarelor. Constatările
    medicului Nicolae Popescu Zorileanu l-au convins pe prim ministrul de atunci,
    I.C. Brătianu, să apeleze la inginerul geolog francez Bochet,
    autorul captărilor de la Vichy şi Aix les Bains,
    pentru a face primele cercetări asupra apelor minerale de la Băile Govora.
    Bochet a fost cel care a pus girul ştiinţific asupra acestora. Este singura
    staţiune din România în care coexistă într-un areal de şase kilometri pătraţi
    trei tipuri de ape minerale: iodurate, sulfuroase şi bicarbonatate pentru cură
    internă. Simbolul staţiunii Govora rămâne însă cu siguranţă Hotelul Palace, o
    îmbinare fericită între trei stiluri arhitectonice: eclectic, art nouveau şi elemente
    de arhitectură neo-românească. A fost conceput ca un hotel de lux, spune Mihai
    Handolescu, managerul Hotelului Palace, Băile Govora. Construţia
    lui a durat patru ani: între anii 1910 -1914. A fost primul hotel cu bază de
    tratament din România, utilizând cu succes apele minerale, cu un efect deosebit
    în tratamentul afecţiunilor căilor respiratorii, afecţiunilor reumatismale,
    digestive şi renale. Hotelul a avut o istorie zbuciumată, au trecut peste el
    două războaie. În perioada celui de-al doilea tăzboi mondial, staţiunea a fost
    aleasă de guvernul polonez, exilat din Polonia, pentru găzduirea unei părţi a
    oficialilor şi a tezaurului. Epoca regimului comunist a însemnat puţine
    investiţii, iar acelea mai ales pentru cosmetizare. Intrarea României în UE, a
    însemnat accesarea de fonduri nerambursabile. Reabilitarea hotelului a purtat
    simbolic titlul de Palace-Govora-SPA. După deschiderea din 2013, până în
    momentul de faţă, ne-au trecut pragul circa 7.000 de turişti din toată lumea.
    În continuare, ne propunem să atragem turişti din Orientul Mijlociu. În
    colaborare cu agenţiile de turism, vom încerca să fim prezenţi pe pieţele din
    Emiratele Arabe.


    Băile Govora se prezintă ca o staţiune
    modernă, care-şi păstrează şi îngrijeşte clădirile istorice. Mihai Mateescu, primarul aşezării, aflat la al patrulea mandat, vorbeşte despre
    un parc balnear cu o lungime a aleilor de 6590 de metri, în cadrul căruia a
    fost amenajată şi o cascadă cu lumini. Mobilierul stradal a fost completat cu
    mai multe băncuţe şi lampadare şi a fost construit şi un amfiteatru în aer
    liber, după modelul arenelor romane, în care lumea se recreează în timpul
    verii. Primarul Mihai Mateescu ne-a vorbit cu multă plăcere şi despre falezele
    pârâului care traversează staţiunea. Au o lungime de 1,5 km,
    după modelul Baden din Germania. Este un traseu mirific de cură balneară, prin
    pădure. Ne-am gândit ca fiecare stradă să fie ca un minuscul traseu turistic.
    Există clădiri vechi, care trebuie restuarate cu specificul de atunci al
    arhitecturii. În planul urbanistic general am prevăzut numai restaurări, nu
    modificări şi nici demolări. Toate acestea trebuie să pună în valoare traseele
    turistice spre mănăstiri, aeroport şi, de ce nu, spre o zonă care a devenit tot
    mai cunoscută, Transalpina.


    Dacă pentru o noapte de cazare la un
    hotel de patru stele, cu micul dejun inclus, veţi plăti 332 de lei (~75 euro),
    la o pensiune de trei stele, preţul coboară până la 150 de lei (~33 euro).
    Periodic, unităţile de cazare vin cu diverse oferte, dintre care cele mai des
    întâlnite sunt reducerile de weekend, reducerile acordate pentru perioade mai
    lungi de 4 nopţi şi reducerile pentru rezervări cu mai puţin de 3 luni înaintea
    sejurului.

  • Litoralul românesc

    Litoralul românesc

    Astăzi vă invităm, din nou, pe litoralul românesc al Mării Negre. Aici, pe o lungime de 245 km, plajele au nisip fin, iar marea o salinitate redusă. Staţiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre sunt, de la nord la sud: Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, la acestea adăugându-se şi locaţiile turistice, 2 Mai şi Vama Veche. În plus, în ultima perioadă, au început să se dezvolte baze de cazare şi agrement în nordul staţiunii Mamaia, observându-se o tendinţă de a ajunge către Năvodari.



    Ce s-a făcut pentru creşterea atractivităţii litoralului şi care sunt staţiunile preferate? Acestea au fost întrebările pe care i le-am adresat Mihaelei Lăzăreanu, consilier turism asociaţia de promovare Litoral-Delta Dunării. “În această perioadă, în toată ţara se desfăşoară programul “Zile gratuite de vacanţă”, inclusiv pe litoral. Acest program oferă posibilitatea achiziţionării a cinci nopţi de cazare, primind cadou încă una sau două nopţi. Programul este valabil prin agenţiile membre ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism). În ceea ce priveşte petrecerea timpului liber există mai multe posibilităţi, de la plimbările cu Telegondola, distracţie la Aqua Park-ul din staţiunea Mamaia. Începând din 28 iunie, turiştii vor putea vizita staţiunea Mamaia cu autobuzele etajate. Avem şi un complex muzeal cu Delfinariu, Acvariu, Micro Rezervaţie. Începând de vineri, pe toată durata week-endului, sunt petreceri în toate cluburile de pe litoral, în special în staţiunea Mamaia, fiecare club îşi organizează seri tematice, cu DJ internaţionali.”



    Tot staţiunea Mamaia, v-am recomanda-o şi pentru cea mai bină plajă. În schimb, dacă sunteţi interesaţi mai mult de relaxare şi de beneficiile folosirii nămolului cu calităţi terapeutice, atunci vă invităm la Eforie Nord, unde dincolo de mare, aveţi şi lacul Techirghiol. Aici, în policlinici balneare, puteţi beneficia de tratamente recuperatorii.



    O altă staţiune care a crescut mult în ultimii ani datorită investiţiilor făcute în bazele hoteliere şi în agrement este Saturn. Au fost renovate şi modernizate hotelurile amplasate chiar pe malul mării, alături de un parc acvatic de distracţii. Fiecare hotel modernizat şi clasificat la 3 stele dispune şi de propria bază balneară, ceea ce oferă posibilitatea combinării vacanţei cu tratamentele balneare. Şi preţurile variază pe litoral, de la nord la sud. Revine la microfon Mihaela Lăzăreanu, consilier turism Asociaţia de promovare Litoral-Delta Dunării: Turiştii care vin pe litoral pentru distracţie aleg staţiunea Mamaia, unde sunt cele mai multe posibilităţi pentru tineri. Familiile cu copii, de obicei, aleg zona de sud a litoralului, Eforie Nord, Eforie Sud, Mangalia, Saturn, Neptun, unde şi preţurile sunt mai mici.”



    Şi cum, dincolo de mare şi soare, turiştii doresc să-şi ocupe timpul liber, evenimentele de divertisment se ţin lanţ. Vine cu detalii Mihaela Lăzăreanu, consilier turism Asociaţia de promovare Litoral-Delta Dunării: La începutul lunii iulie va avea loc un alt eveniment, Aeromania, în Tuzla, 13-14 iulie. De asemenea, vor avea loc, în Mamaia, Carnavalul Mamaia, concept unic în Europa, unde motto-ul este distracţie, petrecere şi cluburi. Vor defila zece care alegorice în această perioadă şi turiştii vor putea vedea un spectacol inedit: fiecare club din Mamaia îşi face propriul car alegoric, îl personalizează cu brandul clubului, carul alegoric are muzică, este împodobit de vară, de distracţie şi sunt multe dansatoare. Aceste care defilează timp de câteva ore. Printre evenimentele importante ale lunii august, care se vor desfăşura pe litoralul românesc, remarcăm Mamaia Music Awards, pe 9 august în Constanţa, apoi Ziua Marinei, o tradiţie, pe 15 august, vom avea Festivalul Antic Tomis, în perioada 16-18 august, ajuns la a doua ediţie şi promovat de Asociaţia Litoral Delta Dunării. La acestea se adaugă în Mamaia şi o gală de box, un Festival naţional de film, pe litoral, Festivalul de muzică uşoară Mamaia.”



    În oferta de agrement a litoralului românesc se înscrie şi ”diving-ul”, termen sub care sunt cunoscute scufundările de agrement. Locurile preferate pentru această activitate se află în partea sudică a litoralului, acolo unde fundul nisipos al mării este înlocuit de pietre şi plăci calcaroase. În aceste zone, scafandrii pot întâlni un ecosistem bogat în alge, crabi şi peşti, dar şi epave ale unor nave scufundate. Oferta de agrement a litoralului este completată de salturi cu paraşuta şi de zboruri de agrement la bordul avioanelor uşoare sau elicopterelor, zona survolată putând include chiar şi Delta Dunării.



    Staţiunile dispun de terase şi restaurante cu specific, de cluburi şi discoteci, de terenuri de sport, oferind perspectiva unei vacanţe plăcute pe litoralul românesc al Mării Negre.

  • Litoralul românesc al Mării Negre

    Litoralul românesc al Mării Negre

    Astăzi vă invităm, din nou, pe litoralul românesc al Mării Negre. Aici, pe o lungime de 245 km, plajele au nisip fin, iar marea o salinitate redusă. Staţiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre sunt, de la nord la sud: Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, la acestea adăugându-se şi locaţiile turistice, 2 Mai şi Vama Veche. În plus, în ultima perioadă, au început să se dezvolte baze de cazare şi agrement în nordul staţiunii Mamaia, observându-se o tendinţă de a ajunge către Năvodari.



    Ce s-a făcut pentru creşterea atractivităţii litoralului şi care sunt staţiunile preferate? Acestea au fost întrebările pe care i le-am adresat Mihaelei Lăzăreanu, consilier turism asociaţia de promovare Litoral-Delta Dunării. “În această perioadă, în toată ţara se desfăşoară programul “Zile gratuite de vacanţă”, inclusiv pe litoral. Acest program oferă posibilitatea achiziţionării a cinci nopţi de cazare, primind cadou încă una sau două nopţi. Programul este valabil prin agenţiile membre ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism). În ceea ce priveşte petrecerea timpului liber există mai multe posibilităţi, de la plimbările cu Telegondola, distracţie la Aqua Park-ul din staţiunea Mamaia. Începând din 28 iunie, turiştii vor putea vizita staţiunea Mamaia cu autobuzele etajate. Avem şi un complex muzeal cu Delfinariu, Acvariu, Micro Rezervaţie. Începând de vineri, pe toată durata week-endului, sunt petreceri în toate cluburile de pe litoral, în special în staţiunea Mamaia, fiecare club îşi organizează seri tematice, cu DJ internaţionali.”



    Tot staţiunea Mamaia, v-am recomanda-o şi pentru cea mai bină plajă. În schimb, dacă sunteţi interesaţi mai mult de relaxare şi de beneficiile folosirii nămolului cu calităţi terapeutice, atunci vă invităm la Eforie Nord, unde dincolo de mare, aveţi şi lacul Techirghiol. Aici, în policlinici balneare, puteţi beneficia de tratamente recuperatorii.



    O altă staţiune care a crescut mult în ultimii ani datorită investiţiilor făcute în bazele hoteliere şi în agrement este Saturn. Au fost renovate şi modernizate hotelurile amplasate chiar pe malul mării, alături de un parc acvatic de distracţii. Fiecare hotel modernizat şi clasificat la 3 stele dispune şi de propria bază balneară, ceea ce oferă posibilitatea combinării vacanţei cu tratamentele balneare. Şi preţurile variază pe litoral, de la nord la sud. Mihaela Lăzăreanu, consilier turism Asociaţia de promovare Litoral-Delta Dunării: Turiştii care vin pe litoral pentru distracţie aleg staţiunea Mamaia, unde sunt cele mai multe posibilităţi pentru tineri. Familiile cu copii, de obicei, aleg zona de sud a litoralului, Eforie Nord, Eforie Sud, Mangalia, Saturn, Neptun, unde şi preţurile sunt mai mici.”



    Şi cum, dincolo de mare şi soare, turiştii doresc să-şi ocupe timpul liber, evenimentele de divertisment se ţin lanţ. Vine cu detalii Mihaela Lăzăreanu, consilier turism Asociaţia de promovare Litoral-Delta Dunării: La începutul lunii iulie va avea loc un alt eveniment, Aeromania, în Tuzla, 13-14 iulie. De asemenea, vor avea loc, în Mamaia, Carnavalul Mamaia, concept unic în Europa, unde motto-ul este distracţie, petrecere şi cluburi. Vor defila zece care alegorice în această perioadă şi turiştii vor putea vedea un spectacol inedit: fiecare club din Mamaia îşi face propriul car alegoric, îl personalizează cu bradnul clubului, carul alegoric are muzică, este împodobit de vară, de distracţie şi sunt multe dansatoare. Aceste care defilează timp de câteva ore. Printre evenimentele importante ale lunii august, care se vor desfăşura pe litoralul românesc, remarcăm Mamaia Music Awards, pe 9 august în Constanţa, apoi Ziua Marinei, o tradiţie, pe 15 august, vom avea Festivalul Antic Tomis, în perioada 16-18 august, ajuns la a doua ediţie şi promovat de Asociaţia Litoral Delta Dunării. La acestea se adaugă în Mamaia şi o gală de box, un Festival naţional de film, pe litoral, Festivalul de muzică uşoară Mamaia.”



    În oferta de agrement a litoralului românesc se înscrie şi ”diving-ul”, termen sub care sunt cunoscute scufundările de agrement. Locurile preferate pentru această activitate se află în partea sudică a litoralului, acolo unde fundul nisipos al mării este înlocuit de pietre şi plăci calcaroase. În aceste zone, scafandrii pot întâlni un ecosistem bogat în alge, crabi şi peşti, dar şi epave ale unor nave scufundate. Oferta de agrement a litoralului este completată de salturi cu paraşuta şi de zboruri de agrement la bordul avioanelor uşoare sau elicopterelor, zona survolată putând include chiar şi Delta Dunării.



    Staţiunile dispun de terase şi restaurante cu specific, de cluburi şi discoteci, de terenuri de sport, oferind perspectiva unei vacanţe plăcute pe litoralul românesc al Mării Negre.