O nouă lucrare despre domnia lui Ștefan cel Mare (interviu cu istoricul Liviu Câmpeanu despre cartea sa Cruciada împotriva lui Ștefan cel Mare. Codrii Cosminului 1497”; Interviu cu scriitoarea Cristina Ispas, coordonatoarea antologiei de proză scurtă scrisă de femei Retroversiuni”, apărută la editura Paralele 45; 40 de ani de la ediția princeps a romanului Dimineață pierdută” de Gabriela Adameșteanu.
În 2012, istoricul român Liviu Câmpeanu descoperea în Arhiva Secretă de
Stat a Moștenirii Culturale Prusace din
Berlin manuscrisul jurnalului ținut de Liborius Nacker, secretarul general al
Ordinului Teuton. Scris la sfârșitul secolului al XV-lea, documentul – a cărui
existență era cunoscută deja de istorici – se referă la contribuția cavalerilor
teutoni care l-au însoțit pe regele polon Ioan Albert în campania sa contra
domnitorului moldovean Ștefan cel Mare. Soldată cu înfrângerea celebră a polonezilor
la Codrii Cosminului, această campanie apare într-o lumină nouă, mai nuanțată,
în documentele descoperite de istoricul Liviu Câmpeanu. De altfel, pornind de
la ele, istoricul a scris cartea Cruciada contra lui Ștefan cel Mare.
Codrii Cosminului 1497, apărută anul
acesta la editura Humanitas, carte din care transpare și o imagine mai complexă
și mai detaliată a voievodului. Subiect
al unei mitologizări intense în istoriografia comunistă, canonizat deja de BOR
ca Ștefan cel Mare și Sfânt, domnitorul
moldovean are parte în volumul scris de Liviu Câmpeanu de o analiză mai
completă și mai obiectivă a domniei sale extrem de lungi de la 1457 la 1504,
fără ca realizările sale remarcabile să fie puse la îndoială. Un exemplu în
acest sens îl constituie atitudinea față de Înalta Poartă a lui Ștefan cel
Mare, considerat îndeobște, mai ales, un luptător anti-otoman îndelungat și
înverșunat. Liviu Câmpeanu nuanțează, însă, această imagine.
Pentru istorici nu sunt noutăți, dar poate pentru publicul larg
obișnuit cu imaginea de cruciat a lui Ștefan cel Mare, imagine care a fost
construită sistematic în ultimii 20-30 de ani și puțin dinainte, probabil este
șocant să vadă că Ștefan cel Mare, de fapt și de drept, a fost un aliat al
sultanului. Din cei 47 de ani de domnie, Ștefan cel Mare s-a aflat în stare de
război cu turcii timp de 13 ani, iar din acești 13 ani, doar în trei ani de
zile s-a confruntat cu campanii masive sau cu invazii otomane masive, care s-au
desfășurat în medie cam două luni pe ani. Așadar, 6 luni din 47 de ani a luptat
efectiv și deschis cu Imperiul Otoman. Repet, starea de beligeranță a durat
circa 13 ani, dar restul de până la 47 de ani, Ștefan cel Mare a fost un aliat
al sultanului.
Alianța cu imperiul otoman, ca și beligeranța, depindeau foarte mult în
epocă de conjuncturi precise și de nevoia de întrajutorare a tuturor
formațiunilor statele medievale. Pacea extrem de volatilă de atunci și atmosfera
războinică aproape constantă conduceau la schimbări ale raporturilor de
vasalitate în funcție de interesele și pericollee imediate. Iar Moldova lui
Ștefan cel Mare nu a făcut excepție în Europa Răsăriteană și Centrală. Liviu
Câmpeanu.
Încerc să prezint publicului un rezultat la
care am ajuns tocmai datorită documentelor descoperite în 2012 în arhiva
Ordinului Teuton păstrată la Berlin astăzi : faptul că Moldova a ajuns
tributară Imperiului Otoman cu vreo 20 de ani mai devreme decât se știa. Deci,
în istoriografie s-a convenit asupra faptului că Moldova a început să plătească
tribut în anul 1455 sau 1456. Dar am descoperit documente care atestă clar
faptul că deja cu 20 de ani înainte, deci din 1432, Moldova a devenit tributară
a Imperiului Otoman. În această tradiție s-a încadrat deci și Ștefan cel Mare
care a plătit tribut practic timp de trei decenii din glorioasa sa domnie, ceea
ce nu reprezintă un aspect negativ. Poate puțină lume știe că până și
Habsburgii au plătit tribut Imperiului Otoman în secolul XVI și apoi Francisc
al II-lea al Franței în prima jumătate a secol XVI era aliatul lui Suleyman
Magnificul. Deci astfel de alianțe și de tratate de pace și ajutor reciproc
erau absolut normale în epocă și Ștefan cel Mare nu a făcut excepție. Și
datorită tributului pe care îl plătea nu doar că își asigura pacea cu Imperiul
Otoman, dar obținea ajutorul efectiv al turcilor în diversele campanii și
bătălii pe care le-a purtat cu vecinii. Mă refer acuma la Ungaria lui Matei
Corvinul sau la Polonia lui Cazimir al IV-lea, sau la Muntenia, aflată în plin
război între Drăculești și Dănești, în a doua jumătate a secolului al XV-lea.
În acest conflict, Ștefan cel Mare a intervenit de mai multe ori, uneori chiar
cu sprijinul otoman.
În perioada în care Ștefan cel Mare s-a aflat în beligeranță cu imperiul
otoman a avut loc una dintre cele mai remarcabile victorii ale sale, cea din
ianuarie 1475 când l-a învins pe Soliman Pașa la Vaslui. În urma acestei
bătălii, Papa Sixt al IV-lea l-a numit
atlet al creștinătății, titlu care trebuie interpretat doar în legătură
strictă cu acel moment al domniei sale. Ulterior,de la 1486 până în anul
morții sale la 1504, Ștefan cel Mare a făcut politica Înaltei Porți. Mai mult
decât atât : imperiul otoman i-a fost aliat conflictul cu regele polon
Ioan Albert (sau Jan Olbracht) soldat cu victoria moldovenilor de la Codrii
Cosminului din septembrie 1497. Atunci, la Codrii Cosminului, în toamna anului
1497 s-au confruntat două mari sisteme de alianță : Uniunea
Polono-Lituaniană și vasalii ei – ducatul Mazoviei și Ordinul Teuton – pe de-o
parte, și Moldova, cu aliații ei din Regatul Ungariei, Imperiul Otoman și
Hanatul Crimeii, pe de altă parte. Dar
cum s-a ajuns la conflict, deși Ștefan Cel Mare devenise vasalul Poloniei în
1495 printr-un tratat semnat la Colomeea ? Liviu Câmpeanu descrie
contextul istoric.
Tocmai de la această vasalitate sau și de la
obligațiile pe care Ștefan cel Mare și regele polon Cazimir al IV-lea și le-au
asumat reciproc la Colomeea, în 1485, a pornit acest conflict. Practic, în
1484, Ștefan cel Mare pierduse în favoarea turcilor cetățile Chilia și Cetatea
Albă. Apoi a încercat să le recupereze singur de la otomani, dar a fost practic
imposibil. Și atunci s-a orientat către regele Poloniei. Regele Poloniei a
acceptat să-l ajute cu condiția prestării jurământului de vasalitate, ceea ce
s-a și întâmplat în septembrie 1485. Însă ajutorul militar pus la dispoziție de
Cazimir al IV-lea a fost insuficient și nu a corespuns deloc așteptărilor lui
Ștefan cel Mare. Și apoi, în 1487, papa a proclamat o cruciadă contra-otomană
în întreaga creștinătate și oastea cruciată s-a comasat în Polonia. Însă nu a
pornit în ajutorul lui Ștefan cel Mare, așa cum ar fi prevăzut Tratatul de la
Colomeea, ci prințul Jan Olbracht – încă prinț pe atunci și comandant suprem al
armatei cruciate – a deturnat cruciada în Podolia. Atunci s-a produs marea
ruptură între Ștefan cel Mare și regii Poloniei. Au urmat o serie de conflicte
minore de graniță și de-o parte și de cealaltă, culminând cu conflictul de la
1497.
Încheiată, totuși, neconcludent
campania regelui Ioan Albert contra lui Ștefan cel Mare laolaltă cu sistemul
complicat de alianțe inter-statale din epocă precum și victoriile sale,
relațiile stabilite cu ceilalți monarhi, îl poziționează pe voievodul moldovean
printre actorii politicii cei mai de seamă din Europa Central-Răsăriteană ai
epocii sale.
Astăzi ne ducem în nord-estul ţării,
într-o zonă de poveste: Ţinutul Neamţului. Şi cum identitatea unei destinaţii
este evidenţiată prin diversitatea rutelor tematice pe care un turist le poate
descoperi pe meleagurile respective, Ţinutul Neamţului este de referinţă în acest
sens, fiind o zonă pitorească în care puteţi găsi natură, cultură, istorie,
credinţă, ospitalitate, meşteşug şi gastronomie.
Ne aflăm în judeţul Neamţ, astfel că punctul
ideal de pornire în explorarea ţinutului este municipiul Piatra Neamţ. Aici, la
Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, se află cea mai importantă colecţie de artă
eneolitică din sud-estul Europei, unde sunt expuse obiecte tridimensionale şi
materiale fotodocumentare, aparţinând tuturor fazelor şi etapelor de evoluţie
ale civilizaţiei Precucuteni-Cucuteni-Tripolie, de pe întregul său areal.
Zona Mănăstirilor Neamţ, Secu, Sihăstria, Sihla,
Agapia, Văratec constituie un adevărat centru spiritual al Neamţului. Dincolo
de turismul mănăstiresc, în Ţinutul Neamţului putem să ne cufundăm în poveste,
aici găsindu-se mai multe case memoriale ale unor cunoscuţi scriitori români,
Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, dar şi un han cu denumire sadoveniană, Hanul
Ancuţei.
Ne-a spus mai multe despre diversificarea
ofertei turistice în zonă, Cristian Catană, redactor-şef al revistei Vacanţe la
ţară: Hanul Ancuţei nu este
doar un loc de popas cum erau vechile hanuri unde te opreai şi aveai parte de
un ospăţ tradiţional, este şi un loc de cazare şi totodată o poartă de plecare
către frumuseţile pe care le are ţinutul Neamţului. De altfel şi proprietarii
promovează aceste circuite de tip cultural, natural, monastiresc, în funcţie de
turişti. Până şi farfuriile sunt personalizate cu câteva rânduri din colecţia
sadoveniană şi promovează aceste idei de rute tematice: fie un turism mai de
relaxare, pe Izvorul Muntelui, pentru cei care se încumetă la o experienţă
montană, muntele cu hram, Ceahlău, un munte superb, fie turism cultural, Casa
Nicolae Popa de la Târpeşti, unde se pot organiza chiar şi ateliere
meşteşugăreşti, se pot face excursii la Humuleşti, la casa lui Ion Creangă,
atelierul meşterului popular Ionela Lungu, care este o persoană care face
cinste acelor locuri. Ne bucurăm că au înţeles să îşi extindă astfel serviciile
şi să le transforme în veritabile experienţe pentru turişti.
Când vorbim despre posibilităţile de
agrement într-un peisaj spectaculos, Lacul Izvorul Muntelui (Lacul Bicaz) este
emblematic pentru Ţinutul nemţean. Plimbările cu vaporaşul, bărci individuale,
hidro-biciclete, turele ghidate, relaxarea la pensiunile şi terasele de pe mal,
sunt câteva dintre opţiunile pe care le au turiştii.
Pentru cei interesaţi de istorie, curtea
lui Ştefan cel Mare de la Piatra-Neamt sau Cetatea Neamţului,aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț amintesc de
vremurile de glorie ale zonei.
Tot pentru iubitorii de natură şi inedit Parcul
Natural Vânători-Neamţ îi aşteaptă într-o rezervaţie de faună carpatină şi de
zimbri.Iar pasionaţii de ciclism găsesc în Ținutul Neamțului o tentantă și
generoasă ofertă de trasee pentru plimbări sau competiții mountainbike.
Peisajele de-a lungul acestor trasee sunt fascinante prin frumusețea și
pitorescul lor, pe marginea lacurilor sau a râurilor, pe drumuri forestiere sau
pe cărări montane.
Ţitatea Suceavallei, construită la bitisita secolului al XIV-lea aproapea di căsăbălu medieval Suceava, fu pritucipala reședituță a domnitorilor Moldovei kiro di aproape 200 di ani și easti adză un monument istoric di nivel național. Cunoaștem adză istoria aceastii ţitati cari intră truistorie ca fiind necucerită vreodată, dar aflăm și dispre evenimentele interesante cari se întâmplă aici. Obiectivul easti situat pe un platou la o diferență di altituditue di 70 metri față di lunca Sucevei. Di-a lungul kirolui, ţitatea fu ufilisită tră apărarea locuitorilor, alături di celelalte fortificații, trutimpul atacurilor otomane.Ghidul nostru, dr. Constantin-Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, dispre începuturile monumentului.
“Partea estică a României, până tru anul 1859, fu stat di sine stătător, un pritucipat cari fu thimilliusitu tru secolul al XIV-lea, tru zona di nord-est a României. Ţitatea di scamnu a Sucevei a reprezentat, așa cum îlli spune și numa, ţitatea emblematică a domnitorilor moldavi. Pe ningă rolul di apărare pe cari-lu avea, tru aeastă cetate exista monetăria statului și tezaurul României. Acest monument a fost atestat tră prima dată tru1388, tru kirolu a voievodului Petre I Mușat, pritu una carti pitricuta a văsillelui polonez, pritu cari Moldova împrumuta Poloniei 3.000 di arginți, echivalentul truziua di adză a 50 di kg di aur.”
Ţitatea Sucevei a cunuscu ma multe faze di construcție, spune Constantin-Emil Ursu. Fu lardzita tru secolul al XV-lea, trutimpul voievodului Ștefan cel Mare, trudouă etape. Prima etapă fu ninte di 1476alantă după aestu an, când ţitatea agumsi aproximativ pi dimensiunile și forma cari s’ved adză. Ma di tamamu, Ștefan cel Mare a construit mururile exterioare, pe cari, după 1476, le-a dublat. Domnitorul a mai construit atunci și un șanț di apărare lat di circa zece metri. A fost perioada di maximă înflorire a acestui edificiu. Ulterior, ceilalți domnitori aveau să mai facă diverse reparații și adăugiri, iar ţitatea a rămas pritucipalul obiectiv cât capitala Moldovei a fost la Suceava. Odată cu mutarea capitalei la Iași di către domnitorul Alexandru Lăpușneanu, Suceava a intrat într-un con di umbră.
Cu tuti estea, ţitatea avea s’a rămână importantă trucontextul geopolitic al secolelor XVI și XVII. Ti amartie, la bitisita secolului al XVII-lea ea fu surpata și a intrat tru agarseari până la bitisita secolului al XIX-lea, până când intelectualii suceveni, împreună cu arhitectul austriac Karl Romstorfer, au început ample lucrări di digajare a molozului și di scoatere la lumină a zidăriei. Easti un lucru îmbucurător faptul că lucrările arheologice di la acea vreme și măsurătorile s-au efectuat cu foarte multă acuratețe. Di aesta ispeti, colecția muzeului nostru easti multu avută cu piese originale ditu Ţitatea di Scamnu a Sucevei.”
Lapidariul recompune tru aestu kiro, tră prima dată, nai ma completă imagine a Ţitatii Sucevei, evidințiind construcția și dicorația arhitecturală, dominate tru secolul al XV-lea di teme variate ale stilului gotic. Utilități domestiţi medievale, catacum sobele di teracotă, combină elegant motivele dicorative locale cu ateali central-europene. Idyea, sistemele multimedia cu tematică istorică medievală și proiecțiile vidio cu subiecte legate di istoria ţitatii reprezintă o noutate expozițională truRomânia.Constantin-Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei.
“Ahurhinda ditu 2010 și până tru2015, dupu unu amplu proiect di restaurare, finanțat ditu fonduri europene, ţitatea și alăxi vidzuta. Fură znuiti mururi, au fost reconstituite anumite încăperi. Ca urmare a unui incendiu au existat și modificări ale structurii geologice a versantului pe cari e situată ţitatea, existând alunecări di teren până truanul 2010. Truacest moment, ţitatea easti restaurată, consolidată, iar, începând cu anul 2016, s-a dischis și prima expoziție permanentă cari, într-o serie di încăperi, ilustrează teme di interes major tră publicul vizitator. Expoziția easti interactivă și beneficiază di multe inovații tehnice contemporane.”
Ţitatea di scamnu a Sucevei apanghiseasti și evenimente di interes tră publicul larg, continuă Constantin-Emil Ursu. “Alături di atelierele educaționale pe cari le organizăm, foarte importante tră noua generație, aș aminti două evenimente majore adresate publicului larg. Easti vorba di Festivalul di artă medievală “Ștefan cel Mare”, singurul festival organizat di un muzeu ditu România și unul ditutre cele mai importante ditu România. Easti organizat mereu la jumătatea lunii august. Di asemenea, spre bitisita lunii august, la cetate e organizat un festival di muzică rock, trușanțul di apărare.”
Ţitatea oferă multe surprize vizitatorilor. Di exemplu, seara se porneasti iluminatul nocturn, iar vizitatorii sunt invitați să participe la un spectacol di lumini și sunete unic truRomânia. Truceea ce priveasti programul di vizitare, obiectivul easti dischis di marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00 di marți până vineri și între orele 9.00 și 17.00 sâmbăta și duminica. Prețul biletului di acces la expoziția permanentă easti di 16 lei (3 euro). Însă cu ce impresii pleacă turiștii? Constantin-Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei. “Ditu ceea ce cunoaștem ditu Cartea di impresii și ditu recenzii, impresiile sunt mereu pozitive. Mai ales odată cu dischidirea expoziției permanente într-un spațiu neconvențional, vizitatorul român sau străin easti introdus truambientul istoric și află ditalii dispre Evul Mediu moldovenesc.Avem materiale trudiverse limbi di circulație internațională și un audio guidi cari poate fi discărcat pe telefonul mobil, informațiile putând fi folosite și ulterior, atât timp cât sunt păstrate trudispozitiv.”
Dimecu, nu rataț ună vizită la Ţitatea di scamnu a Sucevei, maxusu tru meslu august. Atumţea s’ţăni Festivalul di Artă Medievală. Piesele di teatru, reconstituirea a nascantoru ceremoniale istorice pe baza a veclliloru documente existente, alumtele anamisa di cavaleri, muzica și dansurile medievale, atrag un numir multu mare di vizitatori cu vrearea s’evadeadza ditu cotidian și s’băneadza senzația unică a călătoriei tru cadrul a unei epocă ascăpitată.
Autoru: Daniel Onea
Armânipsearia: Taşcu Lala
Cetatea Sucevei, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea în apropierea orașului medieval Suceava, a fost principala reședință a domnitorilor Moldovei timp de aproape 200 de ani și este astăzi un monument istoric de nivel național. Cunoaștem azi istoria acestei cetăți care a intrat în istorie ca fiind necucerită vreodată, dar aflăm și despre evenimentele interesante care se întâmplă aici. Obiectivul este situat pe un platou la o diferență de altitudine de 70 metri față de lunca Sucevei. De-a lungul timpului, cetatea a fost folosită pentru apărarea locuitorilor, alături de celelalte fortificații, în timpul atacurilor otomane.Ghidul nostru, dr. Constantin-Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, despre începuturile monumentului.
“Partea estică a României, până în anul 1859, a fost stat de sine stătător, un principat care a fost înființat în secolul al XIV-lea, în zona de nord-est a României. Cetatea de scaun a Sucevei a reprezentat, așa cum îi spune și numele, cetatea emblematică a domnitorilor moldavi. Pe lângă rolul de apărare pe care-l avea, în această cetate exista monetăria statului și tezaurul României. Acest monument a fost atestat pentru prima dată în 1388, în vremea voievodului Petre I Mușat, printr-o scrisoare adresată regelui polonez, prin care Moldova împrumuta Poloniei 3.000 de arginți, echivalentul în ziua de azi a 50 de kg de aur.”
Cetatea Sucevei a cunoscut mai multe faze de construcție, spune Constantin-Emil Ursu. “A fost lărgită în secolul al XV-lea, în timpul voievodului Ștefan cel Mare, în două etape. Prima etapă a fost înainte de 1476, cealaltă după acest an, când cetatea a căpătat aproximativ dimensiunile și forma care se văd azi. Mai exact, Ștefan cel Mare a construit zidurile exterioare, pe care, după 1476, le-a dublat. Domnitorul a mai construit atunci și un șanț de apărare lat de circa zece metri. A fost perioada de maximă înflorire a acestui edificiu. Ulterior, ceilalți domnitori aveau să mai facă diverse reparații și adăugiri, iar cetatea a rămas principalul obiectiv cât capitala Moldovei a fost la Suceava. Odată cu mutarea capitalei la Iași de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu, Suceava a intrat într-un con de umbră.
Totuși, cetatea avea să rămână importantă în contextul geopolitic al secolelor XVI și XVII. Din păcate, la sfârșitului secolului al XVII-lea ea a fost dărâmată și a intrat în uitare până la sfârșitul secolului al XIX-lea, până când intelectualii suceveni, împreună cu arhitectul austriac Karl Romstorfer, au început ample lucrări de degajare a molozului și de scoatere la lumină a zidăriei. Este un lucru îmbucurător faptul că lucrările arheologice de la acea vreme și măsurătorile s-au efectuat cu foarte multă acuratețe. Din acest motiv, colecția muzeului nostru este foarte bogată cu piese originale din Cetatea de Scaun a Sucevei.”
Lapidariul recompune în prezent, pentru prima dată, cea mai completă imagine a Cetății Sucevei, evidențiind construcțiași decorația arhitecturală, dominate în secolul al XV-lea de teme variate ale stilului gotic. Utilități domestice medievale, precum sobele de teracotă, combină elegant motivele decorative locale cu cele central-europene. De asemenea, sistemele multimedia cu tematică istorică medievală și proiecțiile video cu subiecte legate de istoria cetății reprezintă o noutate expozițională în România.Constantin-Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei.
“Începând din 2010 și până în 2015, în urma unui amplu proiect de restaurare, finanțat din fonduri europene, cetatea și-a schimbat fața. Au fost reconstruite ziduri, au fost reconstituite anumite încăperi. Ca urmare a unui incendiu au existat și modificări ale structurii geologice a versantului pe care e situată cetatea, existând alunecări de teren până în anul 2010. În acest moment, cetatea este restaurată, consolidată, iar, începând cu anul 2016, s-a deschis și prima expoziție permanentă care, într-o serie de încăperi, ilustrează teme de interes major pentru publicul vizitator. Expoziția este interactivă și beneficiază de foarte multe inovații tehnice contemporane.”
Cetatea de scaun a Sucevei găzduiește și evenimente de interes pentru publicul larg, continuă Constantin-Emil Ursu. “Alături de atelierele educaționale pe care le organizăm, foarte importante pentru noua generație, aș aminti două evenimente majore adresate publicului larg. Este vorba de Festivalul de artă medievală “Ștefan cel Mare”, singurul festival organizat de un muzeu din România și unul dintre cele mai importante din România. Este organizat mereu la jumătatea lunii august. De asemenea, spre sfârșitul lunii august, la cetate e organizat un festival de muzică rock, în șanțul de apărare.”
Cetatea oferă multe surprize vizitatorilor. De exemplu, seara se pornește iluminatul nocturn, iar vizitatorii sunt invitați să participe la un spectacol de lumini și sunete unic în România. În ceea ce privește programul de vizitare, obiectivul este deschis de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00 de marți până vineri și între orele 9.00 și 17.00 sâmbăta și duminica. Prețul biletului de acces la expoziția permanentă este de 16 lei (3 euro). Însă cu ce impresii pleacă turiștii? Constantin-Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei. “Din ceea ce cunoaștem din Cartea de impresii și din recenzii, impresiile sunt mereu pozitive. Mai ales odată cu deschiderea expoziției permanente într-un spațiu neconvențional, vizitatorul român sau străin este introdus în ambientul istoric și află detalii despre Evul Mediu moldovenesc.Avem materiale în diverse limbi de circulație internațională și un audio guide care poate fi descărcat pe telefonul mobil, informațiile putând fi folosite și ulterior, atât timp cât sunt păstrate în dispozitiv.”
Așadar, nu ratați o vizită la Cetatea de scaun a Sucevei, mai ales în luna august. Atunci are loc Festivalul de Artă Medievală. Piesele de teatru, reconstituirea unor ceremoniale istorice pe baza vechilor documente existente, luptele între cavaleri, muzica și dansurile medievale, atrag un număr foarte mare de vizitatori dornici să evadeze din cotidian și să trăiască senzația unică a călătoriei în cadrul unei epoci apuse.
Astăzi vă invităm să vă bucuraţi de natură şi cultură la Gura
Humorului. Este un oraş cu o atestare documentară datând încă de pe vremea
domnitorului Ştefan cel Mare (26 februarie 1490), situat în partea centrală a
judeţului Suceava, la limita estică a Obcinilor Bucovinei, în depresiunea
Humorului. Vatra oraşului se află la confluenţa râului Humor cu râul Moldova,
de la acest fapt provenind numele oraşului. Localitatea este poziţionată la o
altitudine de aproximativ 470 de metri, având un climat cu proprietăţi
sedative. Locul a fost căutat, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
ca staţiune climaterică.
Gura Humorului întâmpină cu câteva lăcaşuri de cult de valoare. Puteţi
vizita Biserica romano-catolică Preasfânta Treime- construită în anul 1811 şi
considerată cea mai veche biserică romano-catolică în funcţiune din Bucovina.
Tot aici se găseşte şi Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena -
construită în anul 1862, fiind pe rând, biserică armenească, biserică luterană
şi apoi, după al Doilea Război Mondial, biserică ortodoxă. De asemenea, poate
fi vizitată şi Sinagoga Mare din Gura Humorului – lăcaş de cult evreiesc
construit în anul 1871 şi refăcut la începutul secolului al XX-lea.
Iarna aici se poate şi schia, pe pârtii relativ noi şi pentru toate
nivelurile. Cezar Paris Catargiu, instructor de schi, ne-a încredinţat că
merită să vizităm Gura Humorului: Merită să veniţi la Gura Humorului în
primul rând pentru condiţiile bune de schiat, putem oferi pârtie de schi pentru
avansaţi, avem şi posibilităţi pentru amatori şi avem pârtia de începători pe
care şi copiii pot să se bucure de ce înseamnă alunecatul pe zăpadă. Avem
instructori de schi foarte buni, avem la baza pârtiei centre comerciale, centre
de închirieri, se poate înciria orice tip de echipament pentru toate vârstele,
inclusiv sănii, avem şi o pârtie de sanie, restaurante foarte bune cu mâncăruri
tradiţionale. Sunt o mie de motive (n.r. ca să ne vizitaţi). Ca să nu mai
vorbesc de zonă! Gura Humorului se află într-o depresiune, aduce foarte mult cu
un orăşel austriac, aşa că eu recomand tuturor celor care nu au mai fost în
Bucovina şi chiar în centrul Bucovinei, unde ne aflăm noi, la Gura Humorului,
să vină cu încredere să se bucure de tot ce înseamnă inima Bucovinei.
Tot aici, Complexul Ariniş îşi aşteaptă vizitatorii cu două piscine
de dimensiuni generoase, una interioară şi una exterioară, saună şi jacuzzi la
interior, un teren de tenis, o zonă de tir şi un parc construit pe malul râului
Moldova.
Muzeul obiceiurilor populare din Bucovina este un alt punct de
atracţie din zonă. Situat în centrul oraşului, muzeul este o călătorie virtuală
în lumea satului, urmărind calendarul popular.
Vizitatorii se pot caza în hoteluri şi pensiuni, unde sunt primiţi
cu meniuri tradiţionale, cu berbecuţ la proţap, însoţit de balmoş (mămăligă
fiartă în zer de oaie), foc de tabără şi tururi cu sănii trase de cai
împodobiţi cu ciucuri roşii, după obiceiul zonei
La 4 km de
centrul oraşului Gura Humorului, se găseşte Mănăstirea Voroneţ – ctitorie a
domnitorului Ştefan cel Mare, din anul 1488, supranumită Capela Sixtină a
Estului, cunoscută pentru celebrul albastru de Voroneţ, culoare ale cărei
taine sunt încă ascunse în istoria timpurilor.
Astăzi vă invit să descoperim un oraş încărcat de istorie, din partea de nord-est a României: Suceava. Descoperirile
arheologice atestă, pe locul actualului oraş, urme de locuire încă din
paleolitic.
Apogeul oraşului Suceava este atins însă
în vremea domnitor Ştefan cel Mare (1457-1504), acesta consolidând Cetatea de
Scaun, Curtea Domnească, adăugând noi şi importante construcţii în oraş şi
îngrijindu-se de dezvoltarea sa economică şi culturală.
Astfel şi astăzi unul dintre cele mai
importante obiective turistice de aici este Cetatea de Scaun a Sucevei, o cetate medievală
aflată la marginea de est a orașului. Ea se află la o înălțime de 70 metri față
de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei. Cetatea
Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la
sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman.
Sistemul de fortificații medievale cuprindea curți domnești, mănăstiri cu
ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică, întărite cu ziduri de
piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.
Cetatea Sucevei îşi întâmpină oaspeţii cu
gărzi bine instruite, care păzesc porţile de intrare ca în vremurile medievale.
În plus, încă din curtea exterioară există un sistem de video proiecţie cu
personaje de epocă, în dialog. De la Corina Rita Oarză, muzeograf în cadrul Cetăţii de Scaun a
Sucevei, am aflat ce văd vizitatorii cetăţii
Se pot vedea armele medievale, săbii, arcuri şi tolbe cu
săgeţi, halebarde, spade şi buzdugane cu simbol al puterii domneşti, suliţe. În
alte prezentări mai sunt nişte spini, cu patru vârfuri îndoite, foarte
ascuţite, care se aruncau pe jos, în faţa cailor invadatorilor. Mai sunt
prezentate tunuri cu ghiulele din metal sau piatră, catapulte, arbalete. De
altfel, vestimentaţia este prezentată în cadrul sălilor din cetate.
Vestimentaţia era făcută din următoarele piese: pe cap aveau coifuri, pe trup,
cămăşi din zale, învelite cu platoşe şi scuturi, pantalini din pânză, iar în
picioare cizme din piele de animal. În timpul iernii, pentru a nu aluneca, pe
tălpile încălţărilor se aplicau ghiare de la animalele mari sălbatice. Tot aici
sunt tunurile care bat de răsună în toată urbea Sucevei, zilnic de la ora
12.00, pentru că marchează miezul zilei, se trag trei salve de tun, în memoria
tuturor voievozilor Ţării Moldovei. Tot de pe tarase se poate observa panorama
oraşului Suceava, cu diverse imagini impunătoare, unde sunt obiective
majoritatea datând din epoca medievală a Moldovei.
O atracţie deosebită pentru vizitatori
este o cameră în care pot proba virtual straie medievale. În curtea interioară doi
stejari falnici amintesc de vremuri demult apuse. Cetatea de Scaun oferă tur
autoghidat în limbile română, engleză, germană şi maghiară.
În Suceava pot fi vizitate biserici de
sec. XVI şi XVII, precum Biserica Învierii, fondată în 1551 de soţia
voievodului Petru Rareş, doamna Elena şi Biserica Beizadelelor, aflată în apropierea pieţii
centrale a oraşului, denumită şi Bisericuţa Coconilor, fondată în 1643 de
voievodul Vasile Lupu, cu rol de paraclis al Curţii Domneşti. Un popas la Muzeul
judeţean Suceava, familiarizează vizitatorul cu trecutul eroic al locuitorilor,
din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Un punct de atracţie îl
reprezintă Sala tronului, în care, exponatele, mobilier, costume şi
alte obiecte reconstituie atmosfera de la curtea lui Ştefan cel Mare.
Şi nu trebuie uitat că vă aflaţi într-o
zonă în care bucatele sunt făcute după reţete străvechi, ceea ce completează
bucuria vizitatorilor.
Experten glauben nun, dass das Gegenteil der Fall ist, und an der rumänisch-ukrainischen Grenze ist ein Forschungsprojekt zu diesem Thema im Gange. Das Projekt mit dem Namen Förderung von Totholz zur Erhöhung der Widerstandsfähigkeit der Wälder im rumänisch-ukrainischen Grenzgebiet“ wird auf rumänischer Seite vom World Wide Fund Rumänien (WWF) in Zusammenarbeit mit der Ștefan cel Mare“-Universität in Suceava und auf ukrainischer Seite vom PS Pasternak Institut zur Walderforschung und der Organisation Ecosphera durchgeführt. Fazit ist bislang, dass Totholz (d.h. sowohl stehende trockene Bäume als auch gefallene Baumstämme) eine kritische Komponente in der Struktur und der Funktion des Waldes ist und eine Schlüsselrolle bei der Aufrechterhaltung der forstwirtschaftlichen Produktivität, der natürlichen Verjüngung, der Erhaltung der Artenvielfalt und der Erhöhung der Widerstandsfähigkeit gegenüber dem Klimawandel spielt. Auf der anderen Seite trägt das Vorhandensein von Totholz zur Bereitstellung wertvoller Ökosystemleistungen für lokale Gemeinschaften und die Allgemeinheit bei, sagt auch Radu Melu von WWF-Rumänien:
Im Forstwesen ist Totholz unerlässlich. Erstens, weil es die Produktivität des Waldes unterstützt. Wir haben eine ganze Reihe von Nährstoffen, organischen Stoffen, die aus diesem Holz kommen, und das ist eine Wachstumsgrundlage für junge Pflanzen und für eine neue Generation, die sich dort entwickeln will. Innerhalb des Waldes stammt der größte Bestandteil im Boden aus Holz. Wenn wir immer alles Holz aus dem Wald nehmen und dort nichts verfaulen lassen, können wir Probleme bekommen. Und, wenn ich eine Parallele zur Landwirtschaft ziehen darf: Überlegen Sie doch mal, ob in der Agrarwirtschaft, wenn Sie immer wieder auf der gleichen Fläche ernten und ernten, hinterher noch etwas herauskommt. Mit Dünger ist es etwas anderes: Egal ob Naturdünger oder chemische Düngemittel, sie gleichen aus, dass der Boden irgendwann ausgelaugt ist. Außerdem muss ein Teil des Holzes im Boden bleiben, zusammen mit Blättern, Zweigen und anderen organischen Bestandteilen. Dieses Holz bietet Nahrung und Mikrolebensraum für Tausende von spezialisierten Arten. Eine ganze Reihe von Arten kann ohne Totholz im Wald nicht existieren, und ihre Abwesenheit bedeutet, dass der Wald verwundbar ist. Totholz unterstützt die natürliche Regeneration des Waldes. Es gibt Bereiche, in denen wir überschüssige Feuchtigkeit haben, oder Bereiche, die trocken sind. Holz hält eine sehr gute Balance. Totholz, halbverfaultes Holz hält dort einen Feuchtigkeitshaushalt. Genau das, was der Setzling braucht, um sich in diesen Bereichen zu entwickeln. Es gibt Sämlinge, die auf totem Holz wachsen und nur dort wachsen — nur dort entwickeln sie sich sehr gut. Außerdem bietet dieses Holz Nahrung und einen Lebensraum für verschiedene Arten, die in der Rinde der Bäume leben. Sie brauchen dieses Totholz, ohne das sie weniger wachsen oder vielleicht sogar ganz verschwinden würden. Sie sind auch Überwinterungsquartiere. Wir haben eine ganze Reihe von Vorteilen, die sich aus der Verwendung dieses Holzes ergeben.“
Totholzwirtschaft ist ein relativ neues Naturschutzkonzept für Rumänien und die Ukraine, das seit den Nuller Jahren gefördert wird und in der Praxis oft nicht gut verstanden wird. Seit Jahrzehnten wird diese Art Holz von den zuständigen Behörden in beiden Ländern als Feind des Waldes“ betrachtet und durch forstwirtschaftliche Maßnahmen gemäß geltenden Vorschriften systematisch entfernt. Dies hat zum Verschwinden bestimmter wertvoller Arten aus den Waldökosystemen geführt, was dann Schwachstellen in Bezug auf die natürliche Regenerationsfähigkeit der Wälder, die Nährstoffversorgung des Bodens und die Widerstandsfähigkeit gegenüber dem Klimawandel zur Folge hat und somit zu negativen wirtschaftlichen Auswirkungen beiträgt. Die Daten werden von Cătălin Roibu, Experte von der Ștefan cel Mare“-Universität in Suceava bekräftigt:
Totholz ist nicht etwas Abstraktes, im Gegenteil. Es gibt ein Konzept auf europäischer Ebene, auf Weltebene, das heißt: »Totes Holz — lebendiger Wald«. Denn Totholz ist auch Nahrungsquelle und Unterschlupf für viele Arten. Einige von ihnen stehen auf der Roten Liste, sie sind gefährdete Arten auf europäischer Ebene. Gleichzeitig stellt Totholz einen Bestandteil dar, der die Gesundheit des Waldes regelt und kontrolliert. Unser Projekt basierte auf einem Netz von Probeflächen — das waren zufällig angeordnete kreisförmige Probegelände. Grundsätzlich hat der Computer 20 Probekreise im Naturwald verstreut und dann weitere 20 Probekreise im bewirtschafteten Wald platziert. In der Ukraine wurde derselbe Mechanismus der Platzierung von Probenbereichen und dasselbe Feldprotokoll angewendet.“
Die Entlarvung des Mythos über Totholz als etwas, das aus den Wäldern beseitigt gehört, ist ein wichtiger Baustein zur Erhaltung gesunder Waldökosysteme und der von ihnen erbrachten Ökosystemleistungen, sagen die Entwickler des von der Europäischen Union finanzierten Projekts der grenzüberschreitenden Zusammenarbeit und Forschung zwischen Rumänien und der Ukraine.
Cu 631 de ani de atestare documentară, Suceava, oraş situat în nordul-estul
României, în provincia istorică Bucovina îşi aşteaptă permanent vizitatorii cu
o bogată ofertă turistică. Municipiul Suceava este reşedinţa judeţului cu
acelaşi nume.
Menţionată în documente din anul 1388, Suceava a fost cetatea de scaun a
Moldovei până în anul 1566, când capitala a fost mutata spre est, la Iaşi.
Situat la circa 430 de kilometri faţă de Bucureşti, oraşul Suceava se dovedeşte
o destinaţie accesibilă datorită aeroportului, precum şi infrastructurii
rutiere şi feroviare. Claudiu Brădăţan, director al Centrului de Informare şi
Promovare Turistică, ne-a promovat oraşul ca destinaţie turistică: Cetatea de scaun a Sucevei a finalizat un program de reabilitare, iar
acum cetatea arată deosebit. Este o oportunitate de a pune în valoare oraşul cu
toate obiectivele lui turistice, fiindcă, dacă Bucovina este binecunoscută la
nivel naţional şi internaţional pentru mănăstirile pictate, care nu sunt în
Suceava, noi încercăm să atragem atenţia asupra patrimoniului turistic al
acestui oraş. Prin tururile oraşului Suceava, organizate de Centrul Naţional de
Informare Turistică prin personalul acestuia care are şi calificare de ghid, le
oferim doritorilor, în două zile din săptămână, posibilitatea să cunoască
obiectivele turistice alături de noi. Vrem să promovăm Suceava ca destinaţie
turistică şi, de ce nu, şi ca city-break. Avem un aeroport care a fost
modernizat în 2016, iar afluxul călătorilor pe acest aeroport este
impresionant.
Centrală în peisajul muzeal al zonei este Cetatea Sucevei. Atestată
documentar în anul 1388, Cetatea de Scaun a Sucevei a suferit numeroase
modificări de-a lungul timpului. Sistemul defensiv al cetăţii, conceput de domnitorul
Moldovei, Ştefan cel Mare, a cărui statuie se află în parcul din imediata
apropiere, a făcut cetatea imposibil de cucerit de-a lungul numeroaselor lupte împotriva
turcilor sau a armatei poloneze. O vizită aici începe astăzi dintr-o încăpere
în care doi ghizi virtuali încep să spună o poveste. Este vorba despre un bunic
ce îşi învaţă nepotul despre lucrurile petrecute în cetate. Apoi un ecran interactiv
îi îmbracă pe vizitatori, fie ei adulţi sau copii, în haine de epocă. Aici se
poate comanda şi o poză în aceste straie, pe care o puteţi ridica de la casa de
bilete, la ieşire. Pot fi admirate blazoane ale familiilor boiereşti din
Moldova şi arme de epocă. Vizitatorii se pot întâlni în incintă cu răzeşi care
păzesc cetatea şi pot vizita încăperi precum închisoarea, pivniţa, capela sau
baia de abur. Un imăortant reper în agenda culturală a oraşului este Festivalul
medieval Ştefan cel mare, un mare festival de artă medievală organizat în fiecare
an la jumătatea lunii august.
După vizitarea Cetăţii de Scaun merită să
vizitaţi Muzeul Satului Bucovinean, aflat în imediata apropiere, în interiorul
căruia se găseşte Crâşma lui Moş Iordache, care a funcţionat in localitatea
Şaru Dornei până în anul 1950. Tot aici se află şi Biserica Înălţarea Domnului,
unde sunt oficiate slujbe în zilele de duminică şi de sărbătoare. Tot aici se
află Oloiţa din Volovăţ, un atelier unde se obţinea, prin presare, ulei
nerafinat, un atelier de fierar, precum şi o casă – atelier de olărit din
Marginea, o localitate cunoscută pentru ceramica neagră produsă. De neratat este şi parcul Şipote-Cetate, parc
dendrologic întins pe 7 hectare şi împărţit pe sectoare reprezentative pentru
vegetaţia diverselor zone de relief: munte, deal, câmpie, luncă. În parca se
află şi o statuie ecvestră din bronz domnitorului Ştefan cel Mare
Fortificaţiile,
forturile, redutele şi cetăţile au jucat un rol foarte important în
desfăşurarea războaielor până la începutul secolului 20. Chiar şi marile războaie
mondiale ale secolului trecut s-au purtat şi cu ajutorul facilităţilor
întărite, cazemata şi buncărul fiind urmaşele celor amintite anterior.
Sistemele de fortificaţii i-au ajutat pe şefii militari să-şi protejeze
frontierele, să asigure liniştea populaţiei şi să-şi apere interesele
economice. Iar unul dintre primii principi medievali români care s-a gândit la
un sistem articulat de fortificaţii permanente a fost Ştefan cel Mare, cel care
a condus Moldova în doua jumătate a secolului al 15-lea şi în primii ani ai
secolului ai 16-lea.
Ca orice lider politic autentic,
Ştefan cel Mare a întărit în primul rând capitala, Cetatea Sucevei, aflată în
nordul României de azi. Primul fort fusese ridicat încă de la sfârşitul
secolului al 14-lea de Petru Muşat. Fortului construit de Petru Muşat Ştefan
cel Mare i-a adăugat un zid de incintă care îl înconjura şi-l făcea mult mai
greu de cucerit. Zidul de incintă avea bastioane şi creneluri şi era înconjurat
de şanţuri cu apă. În cetate au fost construite alte depozite de muniţii şi
arme şi o pulberărie. Cetatea Sucevei a rezistat foarte bine atacurilor
turcilor din 1476 şi polonezilor din 1485 neputând fi cucerită de cele două
armate.
O altă cetate de piatră întărită de
Ştefan cel Mare a fost Cetatea Neamţului, situată la 70 de kilometri sud de
Suceava. Ca şi la Suceava, cel mai vechi fort fusese ridicat de acelaşi Petru
Muşat, iar Ştefan cel Mare a înălţat zidul de apărare şi a adâncit şi lăţit
şanţul de apărare. Cetatea a rezistat foarte bine atacului otoman din campania
din 1476 a sultanului Mehmet al II-lea împotriva lui Ştefan.
A treia cetate din nordul Moldovei
extinsă de Ştefan cel Mare a fost cea de la Hotin, acum în Ucraina, aflată la
115 de kilometri nord de Suceava. Şi aici Ştefan a extins, înălţat şi lăţit zidurile
de apărare. Şi această cetate a rezistat campaniei turceşti din anul 1476
neputând fi cucerită. A patra cetate a lui Ştefan cel Mare din zona capitalei
Suceava a fost Romanul, ridicată în 1466 la 95 kilometri sud de reşedinţa sa,
din lemn şi pământ. Fortificaţia se afla într-o zonă de câmpie, în apropierea
râului Siret, consta din 7 turnuri legate între ele cu ziduri înconjurate cu
şanţuri cu apă din râu, şi avea rol de avanpost.
Cetăţile lui Ştefan cel Mare erau
menite să apere Moldova dinspre toate punctele cardinale. Ştefan a acordat o
atenţie mare şi cetăţilor de pe râul Nistru şi de pe Dunăre. Năvălirile
tătarilor din est erau cele care produceau Moldovei cele mai mari pagube.
Istoricul Gheorghe Postică de la Universitatea Liberă Internaţională din
Chişinău din Republica Moldova s-a ocupat de fortificaţiile de pe Nistru şi
Dunăre: Sistemul defensiv de
pe Nistru, o linie trasată de la nord spre sud, de la munţi pînă la mare, nu
este ceva întîmplător. Aici avem o delimitare clară a două spaţii: a celui
românesc şi a spaţiilor de altă origine care se aflau dincolo de Nistru, chiar
dincolo de Bug şi Nipru. Cetăţile demonstrează că era vorba despre o delimitare
a două lumi, delimitare care a luat naştere în perioada timpurie a Evului Mediu
continuînd pînă în epoca târzie.
Cele 4 cetăţi ale lui Ştefan cel Mare
de la Nistru arată importanţa securizării frontierei de est şi expansiunea
statului moldovean către fluviu. Pe lângă amintita cetate de la Hotin, care
trebuia să apere şi nordul Moldovei, Ştefan se baza pe cetatea de la Soroca, pe
cea de la Orhei, pe cea de la Tighina şi pe cea de la Cetatea Albă. Aceasta din
urmă, împreună cu cetatea de la Chilia, erau menite să apere sudul Moldovei pe
fluviul Dunăre, iar cetatea Crăciuna, cucerită de la Muntenia, din zona Vrancei
şi a Subcarpaţilor de curbură, apărau graniţa terestră cu Muntenia tot dinspre
sud.
Gheorghe Postică consideră că cetatea
de la Soroca, stăpânită de Ştefan cel Mare, era una construită după model
occidental, de meşteri din zona românească a Transilvaniei: În ceea ce priveşte cetatea de
la Soroca, din punct de vedere tipologic, ea se înscrie în rîndul unor construcţii asemănătoare cu cele
din Italia. Deşi este o cetate cu o formă deosebită, fenomenul nu era cu nimic
ieşit din comun. În perioada medievală, în ţările europene, cetăţile de piatră
de multe ori erau construite de meşteri profesionişti originari din alte
regiuni chiar din alte ţări. Avem cazuri în Anglia, Franţa şi Germania. Soroca
a fost construită de unii meşteri din Bistriţa, aşa cum atestă o pisanie,
dovedeşte că erau invitaţi.
Cetăţile lui Ştefan cel Mare au fost
modele renascentiste de apărare a statului, de purtare a artei războiului, dar
şi de consolidare a economiei, culturii şi ştiinţei. În perioada următoare a
expansiunii otomane, cele mai multe decad, unele fiind dărâmate, altele lăsate
să se degradeze. Considerate monumente istorice, eforturile merg astăzi în
direcţia restaurării lor.
Principele Moldovei Ștefan cel Mare a fost figura politică dominantă a istoriei românilor în a doua jumătate a secolului al 15-lea. A domnit între 1457 și 1504 având a doua cea mai lungă domnie din istoria României, după cea a regelui Carol I. Și-a bazat puterea pe mica boierime și pe țărănimea liberă împroprietărită cu pământ. Pe plan extern, Ștefan cel Mare a fost, pe rând, vasal al Ungariei, Poloniei și Imperiului otoman și a balansat între cele trei puteri pentru a păstra statalitatea Moldovei. A încercat să-și modernizeze armata și a construit un sistem de cetăți fortificate atât în interior, cât și spre exterior, pe malul fluviului Nistru, pentru a-și securiza frontiera de est de atacurile tătarilor.
Cele mai importante bătălii câștigate de el au fost cele împotriva regelui Ungariei în 1467 la Baia, împotriva tătarilor în 1469 la Lipnic, împotriva turcilor în 1475 la Vaslui și împotriva regelui Poloniei în 1497 la Codrii Cosminului. A construit 21 de biserici și mănăstiri, motiv pentru care a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992. Ștefan cel Mare a avut trei soții și șapte copii și a murit în iulie 1504, la vârsta de 65 de ani, fiind înmormântat la mănăstirea Putna.
Printre puținele obiecte rămase de la principele moldovean este așa-numitul ”stindard liturgic” sau, în limbaj actual, un epitaf. Ștefan cel Mare a trăit în perioada cruciadelor târzii și simbolismul religios creștin l-a influențat mult în bătăliile pe care le-a dat. Stindardul liturgic este o broderie bizantină fabricată în Moldova secolului al 15-lea, de formă pătrată cu latura de un metru. Descoperit în 1882 în urma călătoriilor în Balcani pe care scriitorul și memorialistul Teodor Burada le-a întreprins, acesta a căutat să-i convingă pe călugării de la mănăstirea Zographou de la muntele Athos să i-l vândă. Obiectul intrase în posesia mănăstirii athonite în urma donației pe care moștenitorii lui Ștefan o făcuseră. Eșuarea negocierilor nu a făcut decât ca momentul în care obiectul ștefanian să reintre în posesia statului român să fie amânat. Ceea ce se va întâmpla în 1917, în plin război mondial, cu implicarea directă a Franței.
Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României, a descris obiectul care din 1970 se află în colecția instituției. ”Această broderie are o caracteristică excepțională: îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe stând pe tron, ceea ce este o ipostază nu foarte obișnuită în iconografia acestui sfânt important. Sfântul ține în mână o sabie scoasă din teacă, în echilibru, este încoronat de îngeri cu coroana martirajului și îngerii îi înmânează o sabie și un scut pentru apărarea activă și pasivă a creștinătății. Poate lucrul cel mai straniu în această reprezentare este faptul că Sfântul Gheorghe stă cu picioarele pe un balaur, pe un dragon cu trei capete.
Este o reprezentare rară, majoritatea dintre noi îl cunoaștem pe Sfântul Gheorghe ucigând balaurul călare cu lancea în fața unei cetăți pentru a salva o prințesă care e amenințată de monstru. Acel dragon are mereu un singur cap. Dragonul care figurează pe stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare are trei capete care reprezintă dușmanii principali ai credinței: cel mai mare, din dreapta, este islamul, celelalte două sunt diverse curente eretice care amenințau, în viziunea omului medieval, pacea lumii.”
Broderia ștefaniană este nu numai un obiect de artă ci și o sursă de cercetare pentru alte discipline cum ar fi lingvistica. Ernest Oberlander-Târnoveanu: ”Această broderie este nu numai o capodoperă din punctul de vedere al tehnicii. Ea este, fără să fiu considerat lipsit de modestie, probabil una dintre cele mai importante broderii bizantine târzii din lume. Tehnica ei este desăvârșită, această tehnică i-a permis să supraviețuiască numeroaselor încercări nedrepte la care a fost supusă de către cei care au administrat-o. Broderia conține și un text care are un pronunțat caracter autobiografic, este ca o declarație a lui Ștefan cel Mare. Partea de început este troparul Sfântului Gheorghe, o rugăciune obișnuită, cunoscută.
În partea a doua Ștefan recită troparul, știm că Ștefan era un voievod cult, cunoștea limba slavonă și cu siguranță textele liturgice: O, luptătorule și biruitorule mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi această rugăciune a smeritului tău rob, a domnului Ioan Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, păzește-l pe el neatins în lumea aceasta și în lumea cea de apoi. Prin rugăciunile celor ce te cinstesc pe tine ca să preamărim pe tine în veci. Amin.”
Ștefan a făcut aceasta în anul 7008, în al 43-lea an al domniei sale, adică anul 1500 de la nașterea lui Christos. Dincolo de un text religios cunoscut, Ștefan adaugă de la el și aceasta este după părerea mea una dintre cele mai importante surse literare din câte s-au păstrat din creația originală a Evului Mediu românesc. Are un caracter autobiografic și o mărturisire. Este un document prodund uman, Ștefan se pregătește să intre în alt veac și în altă lume.”
Stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare este un monument unic de cultură și de recompunere a mentalului colectiv din trecutul României. Este o mărturisire a convingerilor domnitorului și un testament al său.
Documente din 1472 atestă că satul Ostrița (azi, în Ucraina) a fost
închinat de Ștefan cel Mare Mânăstirii Putna; motiv pentru care mulți dintre
locuitori se consideră urmași ai domnitorului moldovean. Primarul Elena Nandriș
ne-a povestit prin ce au trecut, în perioada sovietică, urmașii lui Ștefan și
cum văd ei viitorul, ca români ucraineni.
Fotografii :Valentin Țigău
Ne îndreptăm
azi către nord-estul României şi ajungem în municipiul Piatra Neamţ, una dintre
cele mai vechi aşezări din Moldova, atestată documentar în anul 1387. Turismul
în Piatra Neamţ este în continuă creştere de la an la an. Posibilităţile de
agrement, vizitele la muzee şi mânăstiri şi plimbările cu telegondola fac ca
această destinaţie, denumită şi Perla Moldovei, să fie o destinaţie turistică
ideală pentru un sejur de câteva nopţi. Este un oraş al tuturor anotimpurilor.
Pârtia Cozla oferă, în sezonul de iarnă, posibilitatea practicării schiului şi
a snowboardingului. Aici este şi locul unde în fiecare an, în luna februarie,
se desfaşoara şi Festivalul Piatra pe Zăpadă. Pe de altă parte, ştrandul este
o oază de răcoare şi relaxare pe timpul verii. Centrul vechi al oraşului Piatra
Neamţ este reprezentat de Curtea Domnească, împreună cu Turnul lui Ştefan cel
Mare şi Biserica Sf Ioan Botezatorul. În zonă veţi mai găsi şi câteva muzee. Printre
acestea, Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie şi Muzeul de Artă Eneolitică
Cucuteni. Totuşi, cel mai cunoscut muzeu din Piatra Neamţ este Muzeul de
Istorie şi Arheologie, situat în Piaţa Mihail Kogălniceanu, a cărui expoziţie
prezintă istoria locuitorilor din zona Judeţului Neamţ din cele mai vechi
timpuri şi până astăzi.
Vlad Tudor, purtător de cuvânt al Primăriei
Piatra Neamţ, spune că Piatra Neamţ este un oraş al evenimentelor. Anul 2017 se
prezintă cel puţin la fel de bogat ca anii anteriori, din acest punct de
vedere. În luna aprilie, oraşul va fi gazda unui festival
medieval al Curţii Domneşti, eveniment ce se organizează chiar la Curtea
Domnească, construită şi atestată din vremea domnitorului român Ştefan cel
Mare. În acest an, Curtea Domnească împlineşte 526 de ani de la atestare. În
luna mai vom avea un festival dacic, ajuns la a doua ediţie, Festivalul Antic
Petrodava. Se va desfăşura în perioada 27-28 mai. În luna iunie, municipiul
Piatra Neamţ a pregătit un eveniment pentru toate gusturile: Piatra Fest. Sunt
trei zile de spectacole, cu muzică pe toate gusturile. Iubitorilor sporturilor
extreme le-am pregătit evenimentul Tare ca piatra, iar tot în luna iunie,
iubitorii muzicii vor putea astista la Festivalul vacanţei muzicale. În luna august
vă aşteptăm nu numai în Piatra Neamţ, ci în tot judeţul, la Festivalul
Internaţional de Folclor Ceahlăul. Anul evenimentelor se încheie în decembrie
cu Târgul de Crăciun, ajuns deja la a doua ediţie. Vă invităm la Piatra Neamţ,
fiindcă veţi găsi cu siguranţă acolo vacanţa perfectă.
În Piatra Neamţ, nu trebuie să
rataţi o plimbare cu telegondola, deasupra oraşului. Aceasta urcă pe muntele Cozla, la o
altitudine de 657 de metri, oferind o panoramă superbă. Şi nu puteţi pleca fără
o vizită la câteva mânăstiri din zonă. Mănăstirea Bistriţa este situată la
câţiva km de la ieşirea din Piatra Neamţ spre Bicaz şi este una din cele mai
vechi din Judeţul Neamţ. Pe de altă parte, mănăstirea Pângăraţi, situată în
comuna cu acelaşi nume, este cunoscută pentru arhitectura unică a bisericii
vechi, unde sunt construite două biserici suprapuse, în aceeaşi clădire.
Până data viitoare, când vă aştept
cu o nouă destinaţie, drum bun şi vreme frumoasă.
Zum ersten Mal nach 1990 durften die Herren von Dinamo Bukarest ein CL-Heimspiel in der Stefan cel Mare-Chausse bestreiten. Und endlich machte auch eine Herrrenmannschaft Werbung für den rumänischen Handballsport, der seit gut zwei Jahrzehnten eher dank der Erfolge der Damen bekannt ist. Das Team von Eliodor Voica begann zurückhaltend vor den 2000 Fans, es beendete jedoch die Partie in begeisternder Manier, mit dem seit langer Zeit hochersehnten Sieg.
Der Sieg über die Ukrainer von Motor Saporischschja zeichnete sich in der ersten 25 Minuten nur mühsam ab. Der rumänische Meister blieb in der Anfangsphase gleich zweimal in Unterzahl, nach den Zeitstrafen gegen Allakharam Esteki. Das Gästeteam wusste davon zu profitieren und übernahm die Initiative. Vorangetrieben wurde Motor von dem rechten Rückraumspieler Schelmenko: nach nur 18 Minuten stand es 7:10 aus Sicht von Dinamo.
Coach Eliodor Voica nahm mehrere Veränderungen in der Startformation vor und übertrug die Verantwortung auf die iranischen Legionäre. Der Schachzug sollte sich als richtig erweisen, denn die Iraner sollten einen Glanztag erwischen, auch der Kroate Jakov Vrankovic spielte gut mit. Die Abwehr wurde von Alireza Mousavi erheblich verstärkt, das war auch die Grundlage für die Erholung von Dinamo. Nach zwei abgefangenen Bällen durch die Hintermannschaft kamen die Gastgeber bis auf ein 12:13 in der 27. Minute heran. Der Sturmlauf dauerte jedoch bis zur letzten Sekunde an. Innerhalb von nur fünf Minuten erzielten die Jungs von Eliodor Voica sechs Treffer in Folge und schlossen die erste Halbzeit mit 15:13 aus ihrer Sicht ab. Das letzte Tor des ersten Durchgangs durch Sajjad Esteki war ein Glanzstück und wird wahrscheinlich von dem Europäischen Verband für die Ranglisten der schönsten Tore berücksichtigt werden.
Dinamo ging also mit Rückenwind in die Halbzeitpause und kam als Wirbelwind zurück auf das Parkett. Die Verteidigung funktionierte nach wie vor sehr gut, Schlussmann Grigoraş war so gut wie gedeckt, und viele der Tore wurden problemlos im Gegenangriff erzielt (insgesamt sieben während der 60 Minuten Spielzeit). Unter diesen Bedingungen hatten die Gastgeber in der 39. Minute auf 22:18 erhöht und damit die bislang größte Tordifferenz erreicht. Das Spieltempo zehrte jedoch sehr an den Kräften der Spieler und bei Dinamo machten sich in der letzten Spielphase Müdigkeitserscheinungen bemerkbar. Doch erneut sollte Trainer Voica ein glückliches Händchen beweisen: er forderte in der 47. Minute eine Team-Auszeit beim Stande von 26:25 und führte weitere Auswechslungen durch. Dinamo hat sich für die gesamte Saison gut gewappnet und verfügt deshalb über eine Auswechselbank mit vielen Möglichkeiten. Irimuş kehrte ins Tor zurück, während Ragot und Şandru den Angriff bildeten.
Somit war die 9-Meter-Linie wieder hergestellt, die Dinamo in der vergangenen Saison den Meistertitel gebracht hatte. Und auch die 4-Tore-Differenz zugunsten der Rot-Weißen war nach 50. Minuten wieder hergestellt, es stand 29:25. Von da an erlaubte Dinamo dem ukrainischen Gegner nicht mehr heranzukommen, das auch dank des unschlagbaren Irimuş und seinen fünf abgewehrten Bällen in der Schlussphase: es waren mehr erfolgreiche Paraden in dieser Phase als in der gesamten Partie.
Und in den Schlussminuten sollte Ciprian Şandru mit zwei weiteren Traumtoren glänzen. Damit punktete Dinamo bei der Rückkehr in die eigene Halle sowohl in der Tabelle der Gruppe D als auch in Sachen Image. Mit diesem Erfolg in der Champions League kann die Mannschaft sehr wohl optimistisch in die Zukunft blicken.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Române pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, afirmă că punerea în aplicare a Legilor fondului funciar se va încheia în următorii trei ani, în timp ce soluţionarea problemelor legate de aplicarea Legii 10 privind retrocedarile va dura încă şase-şapte ani, din cauza numărului mare de dosare, peste 40.000. În ce priveste Legea 290 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Tinutul Herţa, Băeşu a spus că şi aplicarea acesteia se va încheia în cel mult trei ani.
România domină Topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est, realizat de SeeNews. Anul trecut, numărul companiilor româneşti prezente a fost de 53, în creştere faţă de 2012. Firmele româneşti şi-au consolidat poziţia şi în ierarhia celor mai profitabile companii din Europa de Sud-Est, ocupând patru din primele cinci locuri. Companiile din sectorul petrolului şi gazelor naturale continuă să domine acest clasament, 29 de firme din sector fiind incluse în top.
Toate maşinile produse în acest moment în Europa, chiar şi automobilele de lux au cel puţin o piesă produsă în una din cele mai mari şi vechi fabrici din Sibiu, aflată printre primii cinci exportatori ai României. Fabrica produce componente auto pentru piaţa europeană şi internaţională, care se regăsesc, fără excepţie, în fiecare din maşinile care se produc în Europa, în acest moment. Firma din Sibiu, sută la sută românească, produce aproape exclusiv pentru export, deşi înainte de 1990 producea doar pentru piaţa internă. Produsele ei ajung în 23 de ţări, de pe trei continente. Cifra de afaceri a companiei a atins 105 milioane de euro, din care exportul reprezintă 75%.
În urma succesului celei de-a doua ediţii, desfăşurată în februarie 2014, Asociaţia Romanian Union of Students din Marea Britanie continuă proiectul de mentorat “RBC Mentorship Scheme”. Evenimentul va avea loc pe 22 noiembrie, la sediul Ambasadei României din Londra. Ediţia din februarie a reunit peste 140 de studenţi, mentori şi voluntari români. Spre deosebire de ediţia trecută, în noiembrie anul acesta studenţii români vor avea ocazia să se informeze cu privire la oportunităţile disponibile atât în Marea Britanie cât şi în România, fie că sunt sub formă de internship-uri, funcţii permanente sau antreprenoriat şi start-up.Evenimentul va consta în trei sesiuni având ca scop să inspire, să încurajeze şi să îndrume studenţii români pe calea spre o carieră reuşită.
Cu binecuvantarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt va fi introdus în calendarul Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Dupa cum informeaza deputatul Ion Popescu, Presedintele Uniunii Interregionale “Comunitatea Romaneasca din Ucraina”, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene şi-a dat acordul introducerii în calendarul Bisericii Ortodoxe canonice din Ucraina (supusa, canonic, Patriarhiei Moscovei) incepand cu anul 2015, a pomenirii Sfantului Stefan cel Mare pe 2 iulie ,stil vechi , respective 15 iulie, stil nou. Acest fapt aduce o mare bucurie in sufletele romanilor ortodocsi din Ucraina, care in aceste timpuri grele raman alaturi de biserica canonica, pastrand credinta stramoseasca si limba materna, mentinand vie si memoria etno-confesionala ca Neam Crestin » afirma deputatatul citat de Romanian Global News.