Tag: Stefan Constantinescu

  • Ştefan Constantinescu din Suedia

    Ştefan Constantinescu din Suedia

    Regizorul și artistul român stabilit la Stockholm, Ştefan Constantinescu, şi-a lansat, în februarie, la Festivalul de film de la Göteborg, din Suedia, primul lungmetraj, Om Câine / Man and Dog”



  • Jurnal românesc – 25.01.2022

    Jurnal românesc – 25.01.2022

    Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a participat la ceremonia organizată la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Chișinău cu prilejul sărbătoririi a 163 de ani de la Unirea dintre Țara Românească și Moldova. Diplomatul român a reamintit că Unirea Principatelor Române de la 1859 a pus bazele României moderne. “Momentul respectiv a pus bazele României moderne, României democratice, o României care a fost creată în jurul națiunii române. Este un prilej pentru a spune că vom crede în continuare în România noastră cea dragă, (…) care în momentul de față este membră a Uniunii Europene și a NATO și o Românie care a fost, este și va fi întotdeauna alături de Republica Moldova, pe care o dorim, de asemenea, alături de noi, în marea familie europeană”, a spus ambasadorul. Radio Chișinău transmite că participanţii la ceremonie au depus flori şi s-au prins într-o horă a Unirii în fața bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza.



    Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită la Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi. Agenţia BucPress transmite că evenimentul, moderat de președintele Centrului Bucovinean de Artă, Iurie Levcic, a inclus lansări de carte, o mică prelegere despre evenimentul istoric din 1859, un spectacol de cântece patriotice, susținut de grupul vocal “Perla” şi proiectarea unui documentar despre “Mica Unire”. Alături de membrii comunității românești din nordul Bucovinei, la manifestare au participat oameni de cultură, primari, cadre didactice şi consulul general al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu. Aceasta le-a mulţumit românilor din regiunea Cernăuți pentru că păstrează vie memoria istorică și contribuie la promovarea valorilor culturale românești.



    Filmul “Om Câine”, primul lungmetraj regizat de Ştefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache şi Ofelia Popii în rolurile principale, va avea premiera mondială la cea de-a 45-a ediţie a Festivalului de film Göteborg, care se va desfăşura în perioada 28 ianuarie – 6 februarie. Pelicula, o producţie România, Bulgaria, Suedia, Germania, va fi proiectată în zilele de 2, 3 şi 5 februarie. Alături de producţia lui Ştefan Constantinescu, la Festivalul de la Göteborg va fi prezentat filmul “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude, în zilele de 2, 3 şi 4 februarie, şi animația “Insula” în regia Ancăi Damian, care va fi proiectată în intervalul 31 ianuarie – 6 februarie. Festivalul de film Göteborg prezintă, anual, aproximativ 400 de producţii din întreaga lume. În contextul pandemiei, ediţia din 2021 a avut loc online. Anul acesta, organizatorii plănuiesc o ediţie cu prezenţă fizică, completată de un program online care va cuprinde 50 de filme.



    Directorul artistic al Festivalului Astra Film din Sibiu, Kató Csilla, este membru în juriul Festivalului Internațional de Film Documentar de la Budapesta ce are loc în perioada 22-30 ianuarie. Manifestarea este parte a celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Film European, care propune prezentarea unei selecții de filme în cinematografele din mai multe oraşe din Ungaria. Juriul este compus din 5 persoane pentru fiecare dintre cele 5 secţiuni: Femei curajoase, Copii curajoşi, Rebeli curajoşi, Pionieri curajoşi şi Visători curajoşi. Kató Csilla este membră în juriului secțiunii Visători curajoşi. Motto-ul acestei ediţii a Festivalul Internațional de Film Documentar de la Budapesta este “Filme curajoase”. 50 de producţii, între care 32 internaționale, participă la concurs. Institutul Cultural Român, care sprijină prezenţa românească la festival, transmite că la acest eveniment au loc întâlniri între realizatori, organizatori şi public, întregul proiect funcționând și ca o bursă de spectacole.



    Teatrul de Muzică și Dramă “Olga Kobâțeanska” din Cernăuți ar putea fi inclus în Lista preliminară a Patrimoniului Mondial UNESCO, a declarat parlamentarul ucrainean Oleksiy Honcharenko, transmite Agenția BucPress. Acesta a spus că a solicitat Ministerului Culturii și Politicii Informaționale de la Kiev includerea pe lista UNESCO a edificiilor din Cernăuți și Odesa,”care au fost construite sub auspiciile firmei de arhitectură Fellner și Halmer”. Ministerul ucrainean a arătat că Administrația Regională de Stat Cernăuți este gata să pregătească cererile pentru includerea pe Lista preliminară atât a Teatrului cernăuţean cât şi a și Teatrului Național Academic de Operă și Balet “Roabă legendară” din Odesa. Demersul a primit şi sprijinul Ministerului ucrainean de Externe, care a dat asigurări că va oferi toată asistența posibilă în depunerea dosarelor.






  • Weekend cu prietenii 15.01.2022

    Weekend cu prietenii 15.01.2022

    Regizorul și artistul român stabilit la Stockholm, Ştefan Constantinescu, îşi lansează primul lungmetraj, Om Câine / Man and Dog”, în premieră mondială, la cea de-a 45-a ediţie a Festivalului de film de la Göteborg, din Suedia, desfăşurată în perioada 28 ianuarie – 6 februarie:


  • Jurnal Românesc – 12.01.2022

    Jurnal Românesc – 12.01.2022

    Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe
    ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Victor Chirilă, cu ocazia
    prezentării scrisorilor de acreditare. România şi Republica Moldova
    trebuie să facă în aşa fel încât parteneriatul strategic dintre ele să devină
    ireversibil a afirmat diplomatul. El a apreciat că, pentru Chişinău,
    parteneriatul dintre cele două state a devenit sinonim cu integrarea europeană
    şi că cele două guverne trebuie să profite de contextul regional şi să aplice
    în detaliu prevederile acestuia. Prioritatea zero, pe termen scurt, este
    să organizăm şedinţa comună a celor două Guverne. (…) ne dorim foarte mult ca
    această şedinţă comună, care va fi foarte curând, să se soldeze cu rezultate
    concrete, importante, în semnarea mai multor acorduri esenţiale pentru
    parteneriatul nostru strategic, în primul rând cu semnarea Acordului de
    asistenţă tehnică nerambursabilă, a spus Chirilă. La rândul său, Klaus
    Iohannis a reconfirmat angajamentul României de a acorda întreaga susţinere
    Guvernului de la Chişinău în procesele de transformare, modernizare şi de
    implementare a reformelor.




    Franţa va depune toate eforturile pentru a contribui la
    extinderea Spaţiului Schengen, primind alături de noi şi România, a
    declarat ambasadorul francez la Bucureşti, Laurence Auer. Diplomatul a arătat
    că ţara noastră a îndeplinit toate criteriile şi a trecut toate probele tehnice
    pentru a considera că este pregătită să adere la spaţiul european de liberă
    circulaţie. Declaraţiile au fost făcute cu prilejul ceremoniei de preluare de
    către Hexagon a preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene.
    Laurence Auer a precizat, însă, că Parisul nu are un plan anume pentru
    extinderea Schengen şi că nu există un calendar precis al Consiliului UE. Şefa
    Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Ramona Chiriac, a salutat
    prioritatea preşedinţiei franceze pe această linie şi a reconfirmat faptul că,
    în ochii Executivului Comunitar, România îndeplineşte toate condiţiile tehnice
    pentru aderarea la Schengen. România are rolul său, clar stabilit în
    arhitectura viitoare a Spaţiului Schengen, a unui Spaţiu Schengen pe care
    Comisia Europeană şi-l doreşte robust şi capabil de a răspunde diferitelor
    ameninţări, a spus Chiriac. Decizia de aderare a României la spaţiul
    Schengen poate fi luată în Consiliul UE doar cu unanimitatea voturilor statelor
    membre.




    Tot mai mulţi pescari din Dobrogea preferă să renunţe la activitate
    şi să plece în străinătate. Asociaţia Grindul Lupilor, din satul constănţean
    Sinoe, mai are doar 30 de pescari din cei aproape 200 din urmă cu 10 ani, iar
    preşedintele acesteia, Eugen Drăgoi, a declarat că situaţia este cauzată de
    faptul că Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării nu mai emite
    autorizaţii pentru societăţi comerciale, aşa încât activitatea trebuie
    întreruptă în fiecare an. Am trecut la disponibilizări. Pescarii
    disponibilizaţi au plecat în alte ţări unde au găsit de lucru, a spus
    Drăgoi. În lipsa lucrătorilor români, pentru cele şapte nave pe care le deţine,
    asociaţia angajează acum pescari din Bulgaria şi Turcia. Pescarii au
    plecat pentru că nu se poate trăi. Fiecare trăieşte în altă ţară, Scoţia,
    Irlanda. Pescarii vor dispărea, dacă nu se vor lua măsuri, şi ultimii care au
    rămas or să plece în alte domenii, a declarat pentru Agerpres Valeri
    Zuda, un pescar în vârstă de 57 de ani din satul tulcean Jurilovca. El a mai
    spus că în Jurilovca numărul pescarilor a ajuns la 15% din cel de acum câteva
    zeci de ani, după ce majoritatea au plecat să muncească în străinătate.




    Filmul Om Câine, primul lungmetraj regizat de Ştefan
    Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache şi Ofelia Popii în rolurile principale, va
    avea premiera mondială la cea de-a 45-a ediţie a Festivalului de film Göteborg,
    care se va desfăşura în perioada 28 ianuarie – 6 februarie. Pelicula, o
    producţie România, Bulgaria, Suedia, Germania, va fi proiectată în zilele de 2,
    3 şi 5 februarie. Festivalul de film Göteborg prezintă, anual, aproximativ 400
    de producţii din întreaga lume, iar la proiecţii participă în jur de 130.000 de
    spectatori. Circa 1.900 de cineaşti, jurnalişti şi delegaţi din industrie sunt
    prezenţi an de an la festival. În contextul pandemiei, ediţia de anul trecut a
    avut loc online, însă a atras cel mai numeros public de până acum. În 2022,
    organizatorii plănuiesc o ediţie cu prezenţă fizică, completată de un program
    online care va cuprinde 50 de filme.