Radio România Internațional

Tag: Stefan Luchian

  • Botoşani

    Botoşani

    Situat în partea nord-estică a României, la frontiera cu Republica Moldova
    şi Ucraina, judeţul Botoşani se remarcă prin locuri încărcate de cultură şi de
    istorie. În Botoşani, municipiul reşedinţă de judeţ cu acelaşi nume, pot fi
    admirate multe clădiri de patrimoniu şi pot fi vizitate locuri ale memoriei,
    unele legate de comunităţi etnice, precum evreii şi armenii, care
    au influenţat istoria acestor locuri. Tradiţiile şi obiceiurile din perioada
    sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou sunt păstrate în zona Botoşaniului
    datorită ansamblurilor care există aproape în fiecare localitate.

    Directoarea
    Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Botoşani, Florentina
    Gheorghiţă, are câteva recomandări pentru cei care ajung în acest judeţ în
    perioada sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou:

    Sezonul sărbătorilor
    de iarnă în Botoșani începe cu parada din data de 17 decembrie, paradă care va
    pune una lângă alta 40 de formații care se ocupă cu prezentarea datinilor de
    iarnă din Botoșani, dar și din județele alăturate. După aceea, în preajma
    Crăciunului, putem spune cu mândrie că aproape în fiecare comună din județul
    Botoșani, există formaţii mai vechi sau mai noi, care prezintă aceste datini
    din Ajunul Crăciunului. Cine vine, va putea să vadă și cum este o pomană a
    porcului, care este tradițională mai ales aici în nordul Moldovei. După aceea putem să spunem că ne apropiem de Anul Nou,
    care, la fel, nu este lipsit de obiceiuri și de datini.

    În Ajunul Anului Nou,
    dimineață, puteți să începeți cu o paradă a obiceiurilor în comuna Vorona, cea
    mai bogată și cea mai dezvoltată comună din județul nostru. Este o paradă urmată de
    un spectacol cu toate formațiile care participă. Vă puteți muta după-amiază în
    municipiul Dorohoi, unde o altă paradă are loc, la fel, cu prezentarea
    datinilor și obiceiurilor până aproape de miezul nopții.


    În gospodăriile
    tradiţionale, Sărbătoarea Crăciunului este precedată de pregătirea unor
    preparate, majoritatea din carne de porc. De aceea, are loc
    sacrificarea rituală a porcului, ocazie cu care este pregătită aşa-numita
    pomană a porcului, un obicei care este prezentat şi turiştilor.

    Revine cu
    detalii directoarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică
    Botoşani, Florentina Gheorghiţă:

    Există deja câteva pensiuni care fac
    aceste ritualuri pentru turiștii care poposesc la ei și cu mândrie putem să
    spunem că încep să apară și punctele de gastronomie locală unde, la fel, sunt
    prezentate aceste obiceiuri ale tăiatului porcului, a pregătitului
    preparatelor. În Ajunul Crăciunului se poate gusta renumita prăjitură de post,
    julfa, care este caracteristică, acestei zone. Sunt niște foi care se fac
    întotdeauna cu două zile înainte ca să se înmoaie și este o cremă care se face
    din semințe de in și se lasă bineînțeles de pe o zi pe alta la înmuiat.


    Botoşani este considerat un
    judeţ al geniilor. Aici s-au născut, spre exemplu, academicianul Nicolae Iorga,
    pictorul Ştefan Luchian, celebrul muzician George Enescu şi poetul naţional
    Mihai Eminescu, toţi cei menţionaţi având case memoriale. Pe lista atracţiilor
    cultural-turistice din Botoşani figurează Ruta mănăstirilor, care urmează un
    drum superb, ce trece printr-o pădure. În municipiul şi în judeţul Botoşani
    există multe biserici şi mănăstiri vechi, unele ctitorite în a doua jumătate a
    secolului al 15-lea de domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare.

  • Botoșani

    Botoșani

    Ajungem azi în nord-estul României,
    într-o zonă mai puțin promovată și mai puțin cunoscută din punct de vedere
    turistic. Ne oprim în municipiul Botoșani, unde o cunoaștem pe Florentina
    Gheorghiță, directoarea Centrului național de informare și promovare turistică,
    care ne invită să cunoaștem și alte zone ale României, alte experiențe, zone
    mai puțin explorate până azi. Vă chemăm în județul geniilor,
    unde puteți cunoaște locurile pe unde au copilărit sau și-au purtat pașii patru
    titani ai culturii românești. Începem cu poetul Mihai Eminescu, continuăm cu
    marele istoric Nicolae Iorga, cu pictorul Ștefan Luchian și încheiem cu marele
    compozitor George Enescu. Pornind pe urmele lor, ajungem la casa memorială de
    la Ipotești, unde există un muzeu și lacul nuferilor. Apoi, călcăm pe urmele
    marelui George Enescu la Liveni, la Dorohoi, la Mihăileni, unde sunt case în
    care a trăit cu familia. Avem singurul muzeu Ștefan Luchian din țară, făcut la
    Ștefănești, cu niște exponate deosebite, unde se organizează și tabere de
    pictură pentru copii. Nu în ultimul rând, chiar în orașul Botoșani, se află
    casa memorială Nicolae Iorga, unde acesta a copilărit câțiva ani.


    Pe
    lângă turismul cultural, o altă ofertă bogată este reprezentată de turismul
    religios. Florentina Gheorghiță, directoarea Centrului național de informare și
    promovare turistică din Botoșani. Asemeni vecinilor noștri din
    Suceava, vă invităm să vă purtați pașii pe urmele mănăstirilor. Putem începe cu
    Agafton, cu Vorona, Coșula. Nu în ultimul rând, cei care ajung în Botoșani
    trebuie să știe că avem și noi o mănăstire și o biserică din vremea
    domnitorului Ștefan cel Mare. Acestea sunt restaurate și arată foarte bine. Orașul
    Botoșani va ieși în evidență prin centrul vechi, istoric, care a fost numit
    micul Leipzig. S-au păstrat multe clădiri vechi, iar dintre acestea 80% sunt
    restaurate. Tot în centru se află biserica unde a fost botezat poetul național
    Mihai Eminescu și locul nașterii acestuia. Acum avem un proiect prin care vrem
    să scoatem la iveală legendele vechiului centru. Se spune că tot orașul era
    străbătut de tuneluri și de beciuri care făceau legătura între toate casele
    încă din vremea invaziei tătarilor. Toți se ascundeau în aceste beciuri,
    inclusiv cu animalele. S-a început un proces de scanare și am găsit tuneluri la
    șase, opt metri adâncime. Sperăm să scoatem la iveală aceste povești pentru
    vizitatorii din următorii ani.



    După ce ați obosit
    plimbându-vă prin tot județul, sunteți așteptați la parcul acvatic. Florentina
    Gheorghiță. Cel de la noi se întinde pe 48 de hectare și este
    unic în România. Aveți locuri de relaxare la piscina acoperită sau descoperită.
    Vara sunt la putere toboganele, iarna avem acolo un patinoar acoperit. Avem
    terenuri de sport, perete de escaladă. Cei care nu sunt amatori de aceste
    experiențe se pot doar plimba pe aleile marelui parc, în liniște. Pot admira
    natura și se pot bucura de aerului Botoșaniului, aerul unui oraș verde după cum
    a fost declarat anul trecut.


    În Botoșani veți găsi meșteri populari care fac obiecte
    din ceramică, împletituri, sculpturi, măștile celebre pentru tradițiile de
    Crăciun, care încondeiază ouă de Paște și pictează pe sticlă. Pe lângă faptul
    că puteți vedea aceste opere de artă, meșterii populari vă invită să deprindeți
    și tainele meșteșugărești.


  • “Invitaţie la Muzeul Naţional de Artă al României”

    “Invitaţie la Muzeul Naţional de Artă al României”

    O invitație, la început de 2021, care nu se refuză!
    Amfitrion, Cristina Verona, managerul MNAR și urmașă a pictorului
    Arthur Verona, cel care a pictat fresca plafonului scărilor voievozilor
    din Palatul Regal, actualul Muzeu Naţional. Cu ea, vorbim despre capodopere distruse în Revoluţia Română
    (1989) apoi restaurate și proiecte care trec dincolo de bariera covid.


  • Tradition und Avantgarde in der Kunst des modernen Rumänien

    Tradition und Avantgarde in der Kunst des modernen Rumänien

    La Belle Époque“ war eine Periode in der französischen Geschichte während der Dritten Französischen Republik, die durch regionalen Frieden und wirtschaftlichen Wohlstand, einen Höhepunkt der Kolonialreiche und technologische, wissenschaftliche und kulturelle Innovationen gekennzeichnet war. Rumänien teilte auch die europäische Denkströmung dieser Zeit vor dem Ersten Weltkrieg. Die Exposition Universelle von 1900, besser bekannt als die Pariser Ausstellung 1900, war eine Weltausstellung, die in Paris stattfand, um die Errungenschaften des vergangenen Jahrhunderts zu feiern und die Entwicklung ins nächste zu beschleunigen. Paris war ein Ort, an dem die Geopolitik kulturelle Dimensionen erhielt. Länder aus der ganzen Welt wurden von Frankreich eingeladen, ihre Leistungen und ihren Lebensstil zu präsentieren. Später versuchte die Zwischenkriegsavantgarde, die etablierten Kunstformen zu verändern und neue künstlerische Elemente einzubringen.



    Der Kunsthistoriker Erwin Kessler hat an einer vom Museum der Stadt Bukarest organisierten Diskussionsrunde mit dem Titel Ideen in der Agora“ teilgenommen. Dabei hielt er einen Vortrag mit dem Titel Tradition, Modernisierung, Avantgarde und zurück: die Avatare der rumänischen Kunst vor und nach dem Ersten Weltkrieg“. Erwin Kessler:



    Auf der Pariser Ausstellung von 1900 trat Rumänien als schizoides Land auf — es gab einen nationalen Pavillon in Form eines Ölbohrturms, der den Blick in das industrielle Zeitalter Rumäniens offen gab. Doch im Inneren waren Heiligenbilder, Volkstrachten, Volkstänze und Bauernkunst zu sehen. Rumänien sah aus wie ein Land mit einem riesigen traditionellen bäuerlichen Kern unter einer sehr dünnen Industrieschale — dieser schizoide Auftritt war perfekt wirklichkeitsgetreu, da über 75% der Bevölkerung auf dem Land lebten, und über 60% der Produktion Rumäniens nicht aus Erdöl oder Erdölprodukten, sondern aus landwirtschaftlichen Erzeugnisse bestand.“




    Der Historiker Sorin Antohi, Gastgeber der Konferenz Ideen in der Agora“, sprach über das dörfliche Rumänien zur Zeit der Weltausstellung 1900, aber auch über das Leben der rumänischen Bauern aus dieser Zeit, im Gegensatz zur idyllischen Darstellung der Dorfwelt in den Werken des Kunstmalers Nicolae Grigorescu. Sorin Antohi:



    Die ausländischen Reisenden notieren immer wieder mit Bedauern die Präsenz der rumänischen Bauern in ihren Aufzeichnungen. Der schwindende, dunkle, vage Bauer… Dieser schwindende Bauer ist der Fokus einer schockierenden Erscheinung, wie wir in dieser Zeit gesehen haben, in der soziale Spannungen, die Wirtschaftskrise, all diese Dinge im rumänischen Fall zu einem typisch ambivalenten Resultat führen. Die Monarchie feiert ihr Jubiläum und arbeitet hart daran, das lokale Äquivalent sowohl für die Einheimischen, aber auch für die Protokollbesucher etwa wie Potemkinsche Dörfer zu präsentieren.“




    Die junge Künstlergeneration war mit der Kunst jener Zeit unzufrieden, so dass ein Jahr später, am 3. Dezember 1901, einige von ihnen die Gruppe Tinerimea Artistică“, (Die Künstlerische Jugend“) gründeten. Dieser elitäre Verein bestand aus den Kunstmalern Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu und Frederic Storck. Tinerimea Artistică“ integrierte sich schnell in den westlichen Raum, so dass die Ausstellung von 1904 als erste eine positive Rezension im The Studio“, einem sehr beliebten Kunstmagazin in London, erhielt, das schrieb: Einige der Künstler, deren Werke ausgestellt wurden, scheinen neuen Theorien und künstlerischen Formeln zuzustimmen.“ Erwin Kessler darüber:



    Das ist nicht viel, aber zumindest ist es ein Klaps auf die Schulter. In dieser dritten Ausstellung von 1904, der ersten, die in einen internationalen Kontext gestellt wurde, plant »Tinerimea Artistică« zum ersten Mal, eine Reihe von Künstlern aus den Nachbarländern, vor allem aus dem Balkanraum, in die rumänische Kunst und Ausstellungen einzubeziehen.“




    Bis zum Ende der ersten Dekade des 20. Jahrhunderts war Rumänien eine ständige Präsenz in der europäischen Kulturlandschaft. Die Einführung der futuristischen Strömung in der Literatur hat eine wichtige Verbindung zu den rumänischen modernen Dichtern. Der Kunsthistoriker Erwin Kessler:



    In Rumänien war Filippo Tommaso Marinetti, der den Futurismus einleitete, noch vor Februar 1909 viel bekannter als in anderen Teilen Europas, als er in der französischen Zeitschrift »Le Figaro« das »Manifeste du Futurisme« veröffentlichte. Seine Arbeit begann 1905, als er anfing, die Poesia-Zeitschrift in Mailand zu veröffentlichen, die von Anfang den rumänischen Schriftstellern offenstand. Der Literaturkritiker Ovid Densuşianu schreibt über die Poesia-Zeitschrift und auch über Marinetti. 1906, im Jahr des Manifests des Futurismus, waren in »Poesia« einige Gedichte des rumänischen Dichters Alexandru Macedonski erschienen. Marinetti war also auf der rumänischen Kulturbühne bekannt.“




    Die künstlerische Avantgarde macht sich bemerkbar und prägt die rumänische Kultur in der Zwischenkriegszeit. Die von dem Dichter Ion Minulescu herausgegebene Zeitschrift Insula“ (Die Insel“), war eine Plattform für die rumänische Kulturavantgarde. Erwin Kessler dazu:



    Im Frühjahr 1912 wurde die Zeitschrift »Insula« von Ion Minulescu gegründet. Es war ein kometenhaftes, aber unverzichtbares Magazin, in dem eine Avantgarde-Bewegung offensichtlich war, ebenso offensichtlich wie die Uneinigkeit mit allem, was das System der rumänischen Moderne in diesem Moment bedeutete. Ein gro‎ßer Teil der Redaktion wird von einer Gruppe junger Gymnasiasten weitergeführt, die von Oktober bis Dezember 1912 eine Zeitschrift namens »Symbol« mit einer Illustration von Marcel Iancu herausbringen wird. Der künstlerische Leiter der Zeitschrift »Symbol« war Marcel Iancu, Herausgeber waren Ion Vinea und Samuel Rosenstock (der später als Tristan Tzara bekannt wird).“




    1924 wurde die Contimporanul“-Gruppe von Victor Brauner, Marcel Iancu, Miliţa Petraşcu und Mattis Teutsch gegründet, die auch mit dem Bildhauer Constantin Brâncuşi und einigen ausländischen Künstlern zusammenarbeiteten. Die erste Ausstellung der Gruppe Contimporanul“ veranstalteten die Künstler Arthur Verona, Camil Ressu und Ion Theodorescu Sion am 20. November 1924 im Saal der Gewerkschaft der Bildenden Künste in Bukarest.

  • La Jeunesse artistique roumaine au 19e siècle

    La Jeunesse artistique roumaine au 19e siècle

    La première génération de jeunes roumains qui a revendiqué en tous mots le rejet de l’ordre établi s’était coagulée à Iasi, au 19e siècle, autour d’un groupe littéraire et esthétique, intitulé, à juste titre, « Junimea ». L’appellation même du groupe revendique l’âge jeune comme critère définitoire, le terme roumain de « june », du latin « juvenem », se traduisant tout simplement en français par jeune. « Junimea » est à la fois un courant littéraire et artistique, une association homonyme fondée en 1863, dans la ville d’Iaşi et que l’on voit prendre ses quartiers à Bucarest en 1885, et une communauté de gens d’art et de lettres, partageant une vision commune. A la fin de 19e siècle et au début du 20e, la jeunesse européenne semble d’ailleurs mûe par l’idée du changement, sinon de la révolution. Prônant les formes esthétiques radicales de la modernité dans l’art, l’on voit ainsi apparaître dans l’espace francophone l’Art Nouveau, et l’art de type Sécession, ou Jugendstil, dans l’espace germanophone, qui s’inspire du nom de la revue de l’avant-garde artistique viennoise, intitulée « Jugend ».



    C’est dans ce contexte qu’apparaissait en Roumanie « Tinerimea artistică », la Jeunesse artistique, courant moderniste qui reprenait au mot près les thèmes et les concepts qui venaient juste de commencer à s’imposer à l’Ouest de l’Europe. Le philosophe de l’art Erwin Kessler considère que la naissance de la Jeunesse artistique marque en quelque sorte l’adhésion des Roumains au changement de paradigme qui se fait sentir dans ce domaine en Occident. Ecoutons-le : « Beaucoup de ces nouvelles formes, les attitudes et les créations qui voient le jour à ce moment-là trouvent leurs racines non pas dans un trop plein, mais dans une absence, dans un manque, une frustration. En dépit du nom que cette association se donne, un nom qui nous renvoie à de nouveaux débuts, à la jeunesse et au printemps, en dépit de cet air printanier qu’il suggère, le mouvement naît d’une frustration. La frustration que les jeunes artistes ressentaient par rapport aux artistes consacrés, aux « vieux ». A l’époque, on était loin d’imaginer pouvoir donner du crédit à l’art produit par un étudiant par exemple. Les jeunes n’avaient pas d’espace pour s’exprimer, le canon artistique était de la compétence des anciens. C’est de là que part la frustration de cette génération de jeunes de 30, 35 ans, qui fondent le mouvement. »



    L’exposition universelle de 1900, organisée à Paris, a représenté l’Evènement, avec un grand E, de cette période. Car tous les pays se sont ingéniés à se présenter sous leur meilleur jour. Erwin Kessler. « La Jeunesse artistique est apparue dans le sillage de la frustration qui s’est appelée l’Exposition universelle de Paris, déroulée du 14 avril au 12 novembre 1900. C’était l’exposition qui a marqué La belle époque. L’Exposition universelle c’était l’occasion pour la géopolitique de se mettre à la table de la culture, l’endroit qui marqua de son empreinte l’histoire de notre civilisation au début du 20e siècle. Quant à la Roumanie, c’était l’occasion rêvée pour qu’elle se fraie une place, se fasse un nom, se construise une image dans le concert des nations. Mais, à l’époque comme à présent, la Roumanie était une nation schizoïde, tiraillée entre modernité et culte des traditions. On voit ainsi apparaître un pavillon national en forme de sonde de pétrole, reflétant donc une image de modernité, outrancière pour l’époque. Puis, à l’intérieur de cette Roumanie industrielle et industrieuse, on découvre exposés des icônes, des blouses roumaines, l’art paysan dans toute sa splendeur, et l’art paysan vivant aussi, illustré par des jeux et des danses ancestraux. La carte de visite roumaine était cela : un pays d’apparence moderne, avec un reliquat extrêmement puissant de tradition paysanne. Cela dit, aussi incongru que cela puisse paraître, le pavillon roumain reflétait une réalité : 75% de la population roumaine d’alors vivait de l’agriculture et peuplait la campagne. »



    Nicolae Grigorescu, le fondateur de l’école roumaine de peinture, était, disons, le peintre officiel de l’époque. Mais il refuse d’exposer dans l’espace étriqué qui lui avait été alloué à l’intérieur du pavillon. Ce qui laisse, du coup, l’occasion à une nouvelle vague d’artistes de s’affirmer. L’exposition universelle de Paris de 1900 a représenté de fait le déclencheur de nouvelles énergies artistiques qui bouillonnaient déjà auparavant dans une parfaite ignorance. Erwin Kessler :« L’Exposition universelle marqua la cassure entre modernisation et modernité. Là où l’on voit s’affirmer la nouvelle génération : Ştefan Luchian, Theodor Pallady, des tout grands en fait. Ils ont relevé le défi d’accepter d’exposer dans cet espace étriqué, minable, dans un petit coin du Grand Palais. A l’époque, l’écrivain Dimitrie Olanescu notait : « La galerie est tellement inconfortable et isolée dans un coin du Grand Palais, c’était tellement frustrant pour ces jeunes artistes, qu’ils avaient du mal à imaginer quelque chose de meilleur à l’avenir ». Et c’est bien à partir de ce mécontentement des exposants que l’on voit surgir, un an plus tard, le 3 décembre 1901, ce mouvement initié par une demi-douzaine de ces jeunes artistes d’exception, qui se réunissent et forment ce qu’ils appelleront « Tinerimea artistică », la Jeunesse artistique. Parmi eux, l’on dénombre Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Frederick Storck. »



    Et bien qu’elle milite pour le renouveau du canon artistique, prônant le réalisme et les thématiques sociales, la Jeunesse artistique mettra les bases de ce que l’on appellera plus tard l’élitisme dans l’art roumain. Erwin Kessler toujours :« La Jeunesse artistique n’était pas la première association du genre en Roumanie. Dès 1890, on voit apparaître « Le Cercle artistique », soit une sorte de syndicat qui regroupait pêle-mêle tous les artistes de la nouvelle génération. La Jeunesse artistique se démarque en cela qu’elle devient une association fermée et, de fait, élitiste. Elle sera active depuis 1901 et jusqu’en 1947, lorsque le régime communiste va acter sa fin. Cette association n’a jamais fait paraître le moindre manifeste ou traité d’esthétique, ni même de collection de professions de foi de ses membres. La Jeunesse artistique s’est en revanché chargée d’aider ses membres à exposer, de faire paraître les catalogues de ces expositions. Leur objectif premier était donc d’exposer dans des salles dédiées, gérées par les artistes eux-mêmes, des artistes habités par l’exigence de la modernité, et non pas d’exposer dans des lieux organisés par les pouvoirs publics. Et c’est là que réside une partie du caractère novateur de cette association. »



    On assiste alors à la renaissance de l’art roumain à partir justement de cette frustration, de ce rejet des formes établies, du canon en vigueur en 1900. Une renaissance qui débouchera quelques années plus tard sur l’avant-gardisme, l’absurde et le surréalisme. (Trad. Ionuţ Jugureanu)

  • Jahrhundertwende: Junge Künstlergruppe revolutioniert Kunstverständnis um 1900

    Jahrhundertwende: Junge Künstlergruppe revolutioniert Kunstverständnis um 1900

    Die in den 1860er Jahren gegründete Literatengruppe Junimea“ — die übersetzt sinngetreu Jugend“ bedeutet — war nur der Anfang. Noch radikaler und westlicher orientiert war jedoch die Gruppe Tinerimea artistică“, die gleich nach der Wende zum 20. Jahrhundert nach dem Vorbild der Wiener Sezession und der Art Nouveau im französischsprachigen Raum Europa entstand. Tinerimea artistică — die Künstlerjugend — war als Bewegung auf eine ästhetische Revolution aus und setzte konzeptuell fast 1:1 den modernistischen Trend aus dem Westen um. Für Erwin Kessler, Ästhetiker und Kunstphilosoph, entstand die Bewegung als Reaktion auf den offiziellen Kanon und als rumänischer Ausdruck der neuen europäischen Strömungen.



    Viele dieser neuen Kreationen und Konzepte entstanden aus reiner Not, aus Frust. Und so kam es zu diesem phantastischen, frühlingsverhei‎ßenden Namen und diesem au‎ßerordentlichen Erscheinungsbild im franko-englischen Mix der »Tinerimea artistică«. Der Name selbst klingt nach Aufbruch, nach dem Startschuss für eine Künstlernation“, findet Kessler. Es ging den Anhängern darum, gegen den Kanon der älteren Künstler zu rebellieren. Aber anders als heute, so Kessler, standen hinter den innovativen Ansätzen nicht die Studenten: Es waren nach heutigen Begriffen eher reife Künstler von 30–35 Jahren, die es ganz satt hatten.



    Die »Tinerimea artistică« erschien im Kielwasser der Weltausstellung in Paris zwischen dem 14. April und dem 12. November 1900, der gro‎ßen Ausstellung, die die die Belle Époque prägte. Sie war kultureller Austragungsort für Geopolitik, für Zivilisationsgeschichte und wirkte für die rumänischen Künstler sehr frustrierend“, meint Kessler. Rumänien trat damals als schizoides Land auf, beschreibt er die Lage — es gab einen nationalen Pavillon in Form eines Ölbohrturms, der den Blick in das industrielle Zeitalter Rumäniens offen gab. Doch im Inneren waren Heiligenbilder, Volkstrachten und Bauernkunst zu sehen. Rumänien sah aus wie ein Land mit einem riesigen traditionellen bäuerlichen Kern unter einer sehr dünnen Industrieschale — dieser schizoide Auftritt war perfekt wirklichkeitsgetreu, da über 75% der Bevölkerung am Land lebten, erläutert Kulturphilosoph Erwin Kessler.




    Zur damaligen Zeit war Nicolae Grigorescu der offizielle Maler und Begründer der rumänischen Malerei. Er weigerte sich, in Paris auszustellen, weil der zugeteilte Raum zu klein war, und andere Künstler standen ihm bei. Die Pariser Weltausstellung war der Auslöser der Energie zum Protest gegen den Manierismus in der Kunst. Es entstand dort ein Riss für die Moderne. Die zweitbesten Maler sagten nämlich: Wir wollen dabei sein. Keine Karrieresüchtigen, sondern Maler wie Ştefan Luchian und Theodor Pallady, die zum Glück auch sehr gut waren. Sie haben die Herausforderung angenommen, sich auf kleinstem Raum in einer Ecke des Grand Palais zu zeigen“, erklärt Erwin Kessler.



    Der Saal im Grand Palais war derart klein und unbequem und isoliert, dass die Künstler rebellierten und etwas Besseres für ihre Zukunft anstrebten. Unzufrieden, gründeten etwa ein Dutzend Künstler, die in Paris und München studiert hatten, am 3. Dezember 1901 die Tinerimea artistică“. Zu ihnen gehörten Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Frederick Storck, führt Ästhetiker Erwin Kessler aus. Obwohl die Gruppe für einen neuen Kanon eintrat, für mehr Realismus und soziale Themen in der Kunst, war sie doch eher elitär ausgerichtet. Die »Tinerimea artistică« war ja nicht die erste Künstlergesellschaft, schon 1890 wurde der Künstlerkreis, der »Cercul artistic«, gegründet — das war aber eine Sammelbewegung. Wer wollte, konnte dort beitreten. Die »Tinerimea artistică« ist jedoch eine Elitegruppe, die von 1901 bis zum Verbot durch die Kommunisten 1947 nie ein Ästhetik-Abhandlung, ein Manifest der Mitglieder veröffentlichte“, so Kessler.




    Für die Mitglieder der Künstlerjugend waren Ausstellungen und Kataloge das Ein und Alles. Ausstellungen waren ihr Ziel, das sie konsequent verfolgten. Das war eine Modernisierung, eine Alternative zum offiziellen staatlichen Ausstellungsbetrieb. Diese Ausstellungssalons der Künstlerjugend standen unter dem Zeichen des Moderne; die Gruppe förderte eine Neubelebung der Kunst, aus der sich dann Avantgarde, absurde Kunst und Surrealismus speisten.

  • Tinerimea artistică

    Tinerimea artistică

    Tinerii, în
    comparaţie cu bătrânii, şi-au propus mereu un program radical de schimbare a
    ordinii sociale, indiferent că vorbeau despre economie, politică, artă şi
    cultură. În România, primul grup de tineri care au contestat ceea ce considerau
    că era vetust la vremea lor a fost grupul literar-estetic de la Iaşi, intitulat
    Junimea. Radicalismul tinerilor s-a accentuat către sfârşitul secolului al
    19-lea şi începutul secolului 20 animaţi şi de ideea revoluţiei şi a
    schimbării. În artă formele radicale ale modernităţii estetice contestau
    convenţiile artistice de până atunci şi astfel apărea Art Nouveau în spaţiul
    francofon şi Sezession în cel german, denumit şi Jugendstil, de la numele
    revistei vieneze de avangardă artistică Jugend.

    Pe acest fundal de idei, şi
    în România apărea Tinerimea artistică, un curent modernist care copia aproape
    mot-a-mot temele şi conceptele vehiculate în Occident. Esteticianul şi
    filosoful de artă Erwin Kessler consideră că apariţia Tinerimii artistice, o
    reacţie la arta oficială, este o manifestare românească a curentului european. Multe dintre ţâşnirile, dintre
    creaţiile sau concepţiile noi, au pornit nu dintr-un prea-plin ci dintr-un
    neajuns. Prima frustrare poartă acest nume fantastic, primăvăratec, şi are
    această imagine extraordinară de amestec de franţuzesc şi englezesc, şi anume tinerime
    artistică. Sugerează întru totul primăvară, sugerează întru totul începuturi,
    aproape un debut de naţiune artistică aş spune. Însă în spatele numelui se află
    o poveste de frustrare. Tinerimea artistică a apărut dintr-o lipsă resimţită în
    raport cu bătrânii. Nu putem vorbi pentru acea perioadă de o artă inovatoare
    care să fie încredinţată, cum se întâmplă acum, studenţilor din anii II şi III
    de la arte vizuale. Tinerimea artistică este o artă a tinerilor pe la 30-35 de
    ani, pe atunci aceasta era vârsta potrivită.


    Marele
    eveniment al începutului de secol a fost Expoziţia Universală de la Paris din
    1900. A fost prilejul pentru toate ţările, deci şi pentru România, de a arăta
    cine erau. Erwin Kessler. Tinerimea
    artistică a apărut în siajul unei frustrări care s-a numit Expoziţia Universală
    de la Paris, deschisă între 14 aprilie şi 12 noiembrie 1900. A fost marea expoziţie care a şi
    marcat La belle epoque. Expoziţia
    Universală de la Paris a fost locul unde geopolitica s-a jucat la nivel
    cultural, a fost locul unde s-a făcut istoria civilizaţiilor, la începutul
    secolului 20. În cazul României, pentru prima dată, trebuia să-şi facă imagine,
    era un loc de imagine, de obicei contrastată cu ceea ce se presupunea despre
    ţările respective că reprezintă. România se prezintă atunci, ca şi acum,
    schizoidă. Pe de-o parte face un pavilion naţional care arată ca o sondă
    petrolieră, ca un pas înainte, spre viitor. Este România industrială însă
    înăuntru sunt icoane, căluşarul, ii, artă ţărănească. România se recomanda aşa,
    o ţară care în interiorul unei pojghiţe industriale avea un imens corp
    tradiţional ţărănesc. Dar era o schizofrenie justificată întru totul de
    realitate, peste 75% din populaţie era în mediul rural.


    Nicolae
    Grigorescu era pictorul oficial, considerat fondatorul şcolii româneşti de
    pictură. Când acesta refuză să expună considerând spaţiul alocat mult prea mic,
    alţi artişti ies la rampă. Expoziţia Universală de la Paris a fost
    declanşatorul energiilor celor care resimţeau acut că arta mergea într-o
    direcţie care se manierizase.

    Erwin Kessler. Acolo se creează o fisură pentru modernizare şi modernitate.
    Şi vin următorii cei mai buni care zic că ei vor să fie acolo. Nu erau
    ariviştii pentru că vorbim despre Ştefan Luchian şi Theodor Pallady, norocul a
    fost că şi următorii cei mai buni erau foarte buni. Au primit provocarea de a
    se insera în spaţiul mic, într-un colţ, de la Grand Palais. Cum spunea în acea
    vreme Dimitrie Olanescu, sala de expoziţie era atât de inconfortabilă şi
    izolată într-un colţ din Grand Palais încât tinerii artişti români s-au simţit
    frustraţi şi să se gândească la ceva mai bun pentru viitor. Nemulumirea celor
    care expuseseră în acele condiţii a determinat ca un an mai târziu, pe 3
    decembrie 1901, cam o duzină de artişti dar nu de duzină, toţi studiind în
    străinătate la Paris şi la Munchen, să se reunească în ceea ce se va numi Tinerimea
    artistică. Printre ei erau Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Frederick
    Storck.


    Cu toate că
    milita pentru reînnoirea canoanelor, pentru realism şi pictura socială,
    Tinerimea artistică introduce în arta românească elitismul. Erwin Kessler. Tinerimea artistică nu era
    prima societate a artiştilor români de tipul asociaţie. De la 1890 se
    înfiinţase Cercul artistic, un fel de veniţi cu toţi, grămadă. Se înscria cine
    voia şi era primit. Tinerimea artistică introduce o diferenţă esenţială, este o
    asociaţie elitistă. A durat din 1901 până în 1947, când regimul comunist a
    închis-o, niciodată n-a publicat un tratat de estetică, un manifest sau o
    culegere de texte ale artiştilor respectivi. Cei din Tinerimea artistică au
    făcut doar expoziţii şi cataloage ale acelor expoziţii. Ţinta lor aceasta era:
    să organizeze saloane. Şi aceasta era o primă modernizare, salonul, altul decât
    salonul oficial patronat de stat. E un salon patronat de asociaţii de artişti
    cu o anumită exigenţă interioară, exigenţă care, pe scurt, se numeşte
    modernitate.


    Din
    contestarea pe care o făcea Tinerimea artistică la 1900, arta românească avea
    să se revitalizeze. Şi să scrie o nouă istorie în avangardism, absurd şi
    suprarealism.

  • Painter Stefan Luchian

    Painter Stefan Luchian

    In the second half of the 19th century and the beginning of the 20th
    century, at a time when Romanian society and its arts were undergoing a process
    of modernisation and harmonisation with the West, painting in this country was
    dominated by three names, that of Nicolae Grigorescu, Theodor Aman and Gheorghe
    Tattarescu. Aman and Tattarescu are the founders of the Romanian school of
    painting. Grigorescu, who had been educated in France, at Barbizon, would use
    the techniques and concepts he learned there to paint a Romantic portrait of
    the Romanian rural world. It is in this context in which painter Stefan Luchian
    developed. He was born in Botoşani in 1868 and died one century ago in Bucharest. A
    rebel and an independent spirit, disapproved of by the critics of the time who
    loved traditional values, Luchian made the passage from Aman’s academic style
    to a style that was similar to impressionism but which had more social
    connotations.

    Today, his rebel spirit may come as a surprise for the public,
    says Cătălin Bălescu, the Rector of the National Arts University in Bucharest:


    A graduate of the School of Fine Arts in Bucharest, where he studied
    under Theodor Aman and Gheorghe Tattarescu, Stefan Luchian stood out among his
    contemporaries as a rebellious, avant-garde painter. Today we see him as a more
    conventional artist, whose paintings are characterised by uniformity when it
    comes to the use of light, as well as by the prevalence of strong colours. It
    may come as a surprise for the contemporary public, but this kind of solar
    painting set against an expressive background was the work of a rebellious
    personality who chose his mentors from outside the schools he went to.
    Following his studies in Bucharest, Luchian furthered his education in Munich
    and Paris. He rejected the Academic art of the Bucharest school and sought
    inspiration in reality, which was unusual in 19th century Romanian
    art. A very talented painter, Stefan Luchian instinctively rejected the
    artificial forms of expression, irrespective of their nature.


    At odd with the art establishment of his age, Stefan Luchian is an iconic
    figure today. A myth has been created around him, partly due to certain aspects
    of biography, such as his suffering from multiple sclerosis that led to his
    early death at 48. During his lifetime, he went through various different
    stages, as the Director of the Romanian Academy Institute for Art History, Adrian
    Silvan-Ionescu, has explained:


    Luchian was not a very hard-working pupil. Later he became a student of
    the School of Fine Arts and of the Conservatory where he studied the flute. He
    obtained many medals while in school. Later he became a true dandy, always
    dressing after the latest fashion, wearing diamond rings and keeping his own
    horse-driven carriage which he drove himself. At this time, he was painting
    horse races in the manner of his French contemporaries and the portraits of
    fashionable ladies, as well as more socially critical paintings. He then became
    more rebellious and together with other artists of his generation he created a
    group called, after the French model, the Salon of the Rejected, comprising
    artists who had been rejected from showing their works in public exhibitions,
    whose rules were very rigid at the time. It is right after this period that
    Luchian became ill. A new stage would begin, full of suffering and poverty.
    During this period he discovered his gift as a social observer who sympathised
    with the oppressed. As his illness got worse, he became paralysed, which
    prevented him from moving his hand and holding his brush. Like Renoir, he had
    his brush tied to his hand and continued to paint, creating masterpieces.


    Stefan Luchian is best known in Romania for his self-portrait showing him with
    a brush in his hand, as well as for his still-life paintings of wild flowers.