Tag: Stejarii

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Echipa de rugby a
    României a întâlnit, sâmbătă, la București, reprezentativa Italiei, într-un
    meci-test. După un debut de partidă bun, în care au punctat de două ori prin
    lovituri de pedeapsă transformate de Florin Vlaicu, Stejarii au căzut fizic, iar italienii
    au preluat definitiv controlul asupra partidei. Scorul final a fost 45 la 13
    pentru Italia. Rugbiștii tricolori vor efectua în perioada următoare un turneu
    în America de Sud, urmând să dispute două meciuri-test cu reprezentativa
    Uruguayului, pe 10 şi 17 iulie, la Montevideo.

    Boxerul român de
    categorie grea Cristian Ciocan a ratat, sâmbătă, șansa de a-și adjudeca
    centurile WBO International şi WBC Silver. El fost învins prin KO în repriza a
    patra de britanicul Joe Joyce, într-o gală disputată la Londra. Ciocan, sportiv în vârstă de 34 ani, care
    locuieşte în Germania şi evoluează sub numele Christian Hammer, a suferit a
    10-a sa înfrângere la profesionişti, palmaresul său fiind completat de 27 de
    victorii, dintre care 17 prin KO. La 36 de ani, Joe Joyce a reuşit a 14-a sa
    victorie, fiind neînvins.

    La Openul european
    de judo desfășurat în weekend la Cluj-Napoca, România a obținut 11 medalii,
    dintre care două de aur, patru de argint și cinci de bronz. Din lotul tricolor,
    pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au urcat, sâmbătă, Florentina Ivănescu,
    la categoria 63 de kilograme, apoi
    duminică, Asley Gonzalez, sportiv de origine cubaneză, la 100 de kilograme.

    Marți încep, la
    Otopeni, lângă București, întrecerile Campionatelor Europene de natație pentru
    juniori. Sunt așteptați 1600 de sportivi din 42 de țări. România va fi
    reprezentată de 12 fete și 14 băieți. Printre participanți se va afla și David
    Popovici, recent medaliat cu aur la Mondialele de seniori de la Budapesta în
    probele de 100 și 200 de metri liber.

    Încheiem cu
    fotbal. CFR Cluj debutează, marți, în primul tur preliminar al Ligii
    Campionilor, întâlnind, în deplasare, echipa Piunik Erevan, campioana Armeniei.
    Partida retur va avea loc miercuri, 13 iulie, la Cluj-Napoca. Până atunci,
    sâmbătă, CFR, campioana României, va deschide și sezonul intern, cu partida
    pentru Supercupa României. Feroviarii clujeni vor întâlni, la Arad, formația
    Sepsi Sfântu Gheorghe, câștigătoarea ediției din acest an a Cupei României.

  • Sport Club RRI – Rugby

    Sport Club RRI – Rugby

    Patru rugbişti din echipa naţională a României au fost
    remarcaţi în ultima etapă a competiţiei continentale Rugby Europe Championship.
    Ovidiu Cojocaru, Adrian Moţoc, Daniel Plai şi Hinckley Vaovasa au fost incluşi
    în echipa ideală a etapei, în care România a trecut cu 39 la 12 de Olanda, în
    deplasare. Între rezervele echipei ideale au fost aleşi Costel Burţilă şi
    Gabriel Rupanu. Georgia a dat cei mai mulţi jucători echipei ideale, în număr
    de 7, după ce a trecut categoric de Spania cu 49 la 15 şi a câştigat Rugby
    Europe Championship. Gruzinii şi ibericii au ocupat primele două locuri în
    clasamentul cumulat al ediţiilor 2021 şi 2022 ale competiţiei şi s-au calificat
    direct la Cupa Mondială de anul viitor, din Franţa. România a ocupat locul 3 şi
    va disputa recalificări, în noiembrie, pentru a ajunge la Mondiale

    Alături de România vor participa la turneul de recalificare
    echipe din cele două Americi, din zona Asia / Pacific și din Africa. Formaţiile
    vor juca fiecare cu fiecare. Din Americi, echipa se va decide în urma unei
    duble confruntări între Statele Unite şi Chile. Câștigătoarea se califică direct
    la Cupa Mondială, iar învinsa, la turneul de calificare. Ambele echipe sunt mai
    slab clasate decât România, la nivel mondial. SUA ocupă locul 18, iar Chile -
    23, în condiţiile în care Stejarii
    se află pe 17. Pentru zona Asia – Pacific, lupta va avea loc între
    echipa statului Tonga şi campioana Asiei. La fel, învingătoarea merge la
    Mondiale, iar învinsa, în recalificări. Tonga este, de departe, echipa
    favorită. România are şanse mari să joace deci cu campioana Asiei, care se va
    decide între Hong Kong, locul 22 în clasamentul mondial, Coreea de Sud, locul
    29, şi Malaysia, poyiţia 50. În fine, în iulie are loc, în Franţa, campionatul
    Africii, între opt echipe care vor juca în sistem eliminatoriu. Câştigătoarea
    merge direct la Cupa Mondială, iar finalista, în recalificări. Dintre
    formaţiile africane, cel mai bine clasate în ierarhia mondială sunt Namibia, pe
    locul 24, şi Zimbabwe, pe 34.

  • Sport Club RRI: Rugby

    Sport Club RRI: Rugby

    Echipa de rugby a României a început bine actualul sezon. Stejarii au
    câștigat primele două partide jucate în Rugby Europe Championship, al doilea
    eșalon valoric continental al sportului cu balonul oval. Pe 5 februarie au trecut, la București, de Rusia cu 34 la 25. Șapte zile
    mai târziu au învins, tot pe teren propriu, Portugalia, cu 37 la 27. În ambele
    partide, România a reușit să marcheze câte patru eseuri, făcând un joc bun în
    grămezile ordonate, și dovedind exactitate în combinațiile la mână. În același timp însă, au avut, de fiecare dată, perioade foarte slabe, greu de explicat. În
    confruntarea cu Rusia, adversarii,
    conduși la pauză cu 24 la 7, s-au apropiat, în prima parte a reprizei secunde, la
    patru puncte, dar România și-a revenit pe final. În jocul cu Portugalia, prima
    repriză a fost dominată de lusitani, care au intrat la vestiare conducând cu 22
    la 13. În partea a doua a jocului însă, România a marcat 24 de puncte, iar
    Portugalia a mai înscris doar un eseu netransformat.

    Urmează, pe 27 februarie, un joc greu, cu Spania, programat la Madrid.
    Ibericii au început întrecerea tot cu două victorii. Au trecut clar, pe teren
    propriu, de Țările de Jos cu 43 la 0, apoi au învins, în deplasare, Rusia cu 41
    la 37. Acum, Spania ocupă locul întâi în Rugby Europe Championship, cu 9
    puncte, iar România se află pe locul doi, la un punct diferență. Pe trei este
    Georgia, favorita întrecerii, care a intrat timid în actualul sezon, după ce a
    încheiat la egalitate jocul din prima etapă cu Portugalia – scor 25 la 25.

    Mai trebuie notat că rezultatele din Rugby Europe Championship,
    edițiile 2021 și 2022 cumulate, contează și pentru calificarea la Cupa Mondială
    de anul viitor. Formaţia situată pe locul întâi va face parte din Grupa C a
    Cupei Mondiale, alături de Ţara Galilor, Australia, Fiji şi învingătoarea din
    ultima etapă a recalificărilor. Echipa de pe locul 2 va înfrunta Africa de Sud,
    Irlanda, Scoţia şi prima clasată din calificările zonei Asia/Pacific, în Grupa
    B. Echipa clasată a treia în Rugby Europe Championship va merge în
    recalificări. Mai trebuie spus că România a fost prezentă la toate edițiile
    Cupei Mondiale de rugby de până acum, cu excepția celei din 2019, din Japonia.

  • Sportivul săptămânii – Rugbistul Daniel Plai

    Sportivul săptămânii – Rugbistul Daniel Plai

    Pentru echipa națională de rugby a României, sezonul internațional 2021 s-a terminat. “Stejarii” încheie anul pe locul 2 în Rugby Europe Championship, păstrând șanse mari de a se califica direct la Cupa Mondială programată în 2023, în Franța. Totodată, ocupă locul 15 în ierarhia World Rugby, o poziție mai jos decât Italia, una dintre formațiile din Turneul celor 6 Națiuni.

    În această toamnă, România a disputat trei partide. În 7 noiembrie, la Verona, a trecut, într-un meci-test, de selecționata Uruguayului cu scorul de 29 la 14. A urmat jocul din 13 noiembrie, de la București, cu reprezentativa Țărilor de Jos, partidă restantă din Rugby Europe Championship. “Stejarii” au câștigat categoric, cu 56 la 15. În fine, sâmbăta trecută, România a întâlnit Tonga, tot la București, și s-a impus cu 32 la 20.

    Victoria împotriva echipei din Oceania este cu atât mai importantă cu cât ea s-a înregistrat împotriva unei formații mai bine clasate în ierarhia mondială. Mai mult, România a înfruntat Tonga cu o echipă compusă aproape în totalitate din jucători care evoluează în campionatul intern. Stejarii” au marcat două eseuri, prin Tudor Butnariu și Florin Surugiu, ambele transformate de Tudor Boldor. Tot Boldor a fructificat și două penalități. Alte 12 puncte au fost înscrise de Daniel Plai, din lovituri de pedeapsă. Mai mult, Plai a închis tabela cu o lovitură de pedeapsă transformată de la mijlocul terenului. Pentru evoluția din jocul cu Tonga, Radio România Internațional l-a desemnat pe Daniel Plai Sportivul Săptămânii.

    Daniel Plai s-a născut în data de 5 septembrie 1994, la Gura Humorului (nord). Joacă rugby de la vârsta de 7 ani. Și-a început cariera la Clubul Sportiv Școlar din localitate, cu care a ajuns în topul echipelor române de juniori. În 2013 a trecut la Politehnica Iași, formație alături de care a intrat în SuperLigă, primul eșalon valorc al rugby-ului românesc. Din 2018 joacă la Steaua București, pe postul de mijlocaș la deschidere (fly half). În echipa națională a României a debutat în 2016.

  • RRI Sports Club

    RRI Sports Club

    In rugby, November is dedicated to international matches. High-level matches take place, often ending in surprises. The big surprise this year was reported on Saturday, in Dublin, where Ireland beat New Zealand 29 – 20.

    Romania’s team is also participating in international games. Stejarii – “The Oaks” played their first test match on Sunday, November 7, in Italy, in Verona, with the Uruguayan team. The match should have taken place in Bucharest, but due to the health situation in the Romanian capital, it was agreed to be played in Italy. Although the South American team was better placed in the world ranking, Romania won 29 – 14. The Romanian rugby players thus took their revenge after, 3 years ago, Uruguay won in Bucharest, also in a test match, 27-20. It is worth mentioning that the team of Uruguay is already qualified to the World Cup scheduled for 2023, in France.

    Last Saturday, “Stejarii” played, in Bucharest, an outstanding match counting for the continental Rugby European Championship competition, against the Netherlands. Romania obtained a landslide win, with the score 56 – 15, the Romanian rugbyists scoring no less than eight tries, four in each half. In the 2021 edition of the competition, there is only one game left to play, the Netherlands versus Spain, scheduled for December. Top of the ranking is Georgia, with 23 points, followed by Romania with 14 points, which has an equal number of points with the team on the 3rd place, Portugal. Russia is on 4th place with 9 points. Spain is on 5th place, with 7 points, but with one game less. The Netherlands ranks last with no points.

    The Romanian team also has a test match with Tonga scheduled for this year, on Saturday, November 20, in Bucharest, on the Arcul de Triumf National Rugby Stadium. For this game, 30 players were selected, most of them playing in the domestic championship. The rugby players of the defending champions, CSM Știința Baia Mare, who left with the club team in a tournament in South Africa, are missing. At the same time, almost all the rugbyists who play in France have returned to the club teams. In the world ranking, at this moment, Romania is ranked 16th, and Tonga 15th. (LS)

    Sezonul
    internaţional de rugby este în plină desfăşurare. Atenţia iubitorilor sportului
    cu balonul oval se îndreaptă, în principal, către Turneul celor 6 Naţiuni,
    ajuns la a treia etapă. Anglia şi Ţara Galilor sunt singurele echipe care au
    câştigat ambele jocuri disputate până acum, iar sâmbătă se întâlnesc în meci
    direct, la Cardiff.

    România joacă în eşalonul secund al
    rugby-ului european, în competiţia numită Rugby Europe Championship. În acest
    sezon, după două etape, bilanţul Stejarilor este echilibrat: o înfrângere şi o
    victorie. Înfrângerea a venit
    în prima etapă, la Cluj, în faţa echipei Georgiei, liderul incontestabil al
    competiţiei. Lelos s-au impus cu 18 la 9, marcând două eseuri. Pentru tricolori,
    toate punctele au venit din lovituri de pedeapsă, transformate de Florin
    Vlaicu.

    A urmat al doilea
    joc, cu Germania, disputat sâmbăta trecută, tot pe teren propriu, la Botoşani,
    şi câştigat cu scorul de 38 la 10. România a marcat şase eseuri, prin Ionuţ Dumitru, Ionel Melinte, Johan Van
    Heerden, Florin Surugiu, Vlăduţ Popa şi Daniel Plai. Patru dintre acestea au
    fost transformate de Florin Vlaicu. Tot sâmbătă, Rusia a învins Belgia cu 64-7.
    Duminică, Georgia a trecut de Spania, cu 24 la 10. În clasament conduce Georgia, cu 8 puncte.
    Urmează Rusia, cu 6, şi România, cu cinci.

    Reprezentativa tricoloră va disputa
    următorul joc pe 3 martie, cu Spania, în deplasare. Se anunţă o confruntare
    grea, dacă ţinem cont de forma arătată de spanioli în primele două jocuri din
    acest sezon. În faţa
    georgienilor, ibericii au marcat două eseuri. Interesant este că, în prima
    etapă, în faţa Rusiei, pe teren propriu, Spania a înscris doar un eseu, dar a
    câştigat, chiar dacă ruşii au marcat şi transformat două încercări. În final, spaniolii s-au impus cu 16-14.

  • România ratează Mondialul de rugby

    România ratează Mondialul de rugby

    Prezentă la
    toate ediţiile Cupei Mondiale şi calificată, pe teren, inclusiv la cea
    programată în 2019, în Japonia, Naţionala de rugby a României a primit o grea
    lovitură din partea Federaţiei internaţionale de profil (World Rugby). Aceasta
    a anunţat că, în urma unei analize făcute de Comisia independentă de litigii, România,
    Spania şi Belgia au primit depunctări severe în calificările pentru Cupa
    Mondială de anul viitor, fiindcă – susţine forul internaţional – au folosit
    jucători care nu erau eligibili. Reglementarea privind eligibilitatea este
    esenţială pentru menţinerea caracteristicilor şi culturii unice a competiţiilor
    de elită între Federaţii, iar integritatea meciurilor internaţionale depinde de
    respectarea strictă a criteriilor de eligibilitate stabilite în regulament,
    susţine World Rugby, în motivarea deciziei luate.

    Potrivit Federaţiei internaţionale,
    România a folosit un jucător neeligibil în opt partide, dintre care şase pentru
    calificarea la CM 2019, Naţionalei fiindu-i retrase câte 5 puncte pentru
    fiecare meci în care a folosit jucătorul din Tonga. În locul României, Rusia va
    fi cea care bifează prezenţa la competiţia mondială, în vreme ce Germania va
    juca, în locul Spaniei, în play-off-ul european pentru calificarea la Cupa
    Mondială.

    De partea sa, Federaţia de profil de la Bucuresti (FRR) a anunţat că
    va contesta decizia de depunctare a stejarilor, cum sunt supranumiţi rugbyştii
    români. Federaţia naţională susţine că, încă din 2015, a trimis World Rugby
    documentele necesare pentru clarificarea eligibilităţii jucătorului în cauză.
    În plus, argumentează forul de la Bucureşti, sportivul a semnat un formular
    World Rugby în care a declarat pe proprie răspundere că nu a jucat pentru
    reprezentativele naţionale ale ţării sale de origine. FRR a precizat că a
    urmărit întocmai procedura de verificare, aşa cum este ea stipulată în regulamentul
    World Rugby, pentru toţi jucătorii străini care ar fi putut fi eligibili pentru
    echipa naţională, cu respectarea situaţiile particulare ale fiecărui sportiv.

    Deşi nu mai are reputaţia echipei ce făcea furori în
    anii ’80, perioadă în care a făcut meciuri memorabile în faţa marilor forţe
    europene, Naţionala de rugby a României a reuşit să adune succese demne de
    menţionat, cum este câştigarea ediţiei din acest an a Rugby Europe
    Championship, competiţie dedicată naţionalelor continentale din eşalonul
    secund. În lipsa unei finanţări care să-i asigure un viitor liniştit, rugbyul
    românesc continuă să producă jucători apreciaţi în campionate puternice din
    Europa. Încă din anii ’90, de exemplu, campionatul Franţei, privit ca unul de
    primă mână, a făcut o obişnuinţă din importul de rugbyşti români. Şi acum sunt
    câţiva aşa-numiţi stejari care joacă în Hexagon, la care se alătură cei care
    evoluează în Italia ori Anglia.

  • Sport Club RRI: Rugby

    Sport Club RRI: Rugby

    Sezonul de rugby 2017 s-a
    încheiat week-endul trecut. În ultimele două meciuri-test jucate pe teren
    propriu, România a învins Samoa cu 17-13, dar a cedat în faţa Tongăi cu 20-25.

    Meciul
    cu Samoa a fost al doilea din istoria întâlnirilor dintre cele două echipe. În
    prima, disputată în 1989, România a învins cu 32-24. Şi de data aceasta
    Stejarii au învins după un meci echilibrat. Punctele României au fost marcate
    de Florin Vlaicu, o lovitură de pedeapsă, şi Andrei Rădoi şi Ionel Badiu, două
    eseuri transformate de Vlaicu. Punctele samoane au fost marcate de Nanai
    Wlliams, două lovituri de pedeapsă, şi un eseu colectiv transformat de acelaşi
    Williams.

    Al doilea
    meci cu Tonga a fost mai greu decât cel cu Samoa. După un început în care
    românii au condus cu 3-0 şi 6-3, jucătorii din Pacific au trecut la conducere
    şi la final au câştigat. Punctele românilor au fost marcate de Florin Vlaicu,
    două lovituri de pedeapsă, Ionuţ Dumitru şi Johann Van Heerden, fiecare câte un
    eseu, ambele transformate de acelaşi Vlaicu. Tonganii au înscris prin Sonatane
    Takalua, două lovituri de pedeapsă, şi Ateli Pakalani, Leva Fifita şi George
    Taina, autori ai câte unui eseu, unul dintre ele fiind transformat de Takalua.
    Mecul cu Tonga a fost ultimul înainte de meciurile din Rugby Europe
    Championship din primăvara viitoare pentru calificarea la Cupa Mondială.

    Naţionala încheie anul pe
    locul 15 în clasamentul mondial, potrivit ierarhiei date publicităţii de World
    Rugby. Înainte de meciul cu Tonga, românii ocupau poziţia a 14-a, iar în cazul
    unui succes puteau urca pe locul 13. România a acumulat 69,58 puncte
    îmbunătăţindu-şi poziţia faţă de anul trecut, când a încheiat pe locul 16.

    Pe primele două locuri au rămas Noua
    Zeelandă şi Anglia, dar pe locul 3 a urcat Irlanda, Australia căzând pe locul
    4. Georgia, echipa cu care România joacă anual Cupa Antim Ivireanul, este pe
    locul 12 cu 73,46 de puncte.

    Echipa de rugby a României a făcut, duminică,
    un pas mare către calificarea la Cupa Mondială din 2019. Stejarii au câştigat
    ediţia 2017 a competiţiei Rugby Europe Championship, după ce au învins, în ultima
    partidă a sezonului, redutabila echipă a Georgiei, cu 8 la 7. La final, ambele
    echipe au avut câte 19 puncte, dar România a fost desemnată câştigătoare a
    competiţiei graţie victoriei din jocul direct.

    Importanţa succesului cu Georgia este
    multiplă. Intâi, pentru că Stejarii n‑au mai câştigat în confruntările
    directe de 7 ani. Apoi, pentru că a adus jucătorilor români un impuls de moral
    extrem de necesar după startul catastrofal de sezon. Vǎ amintim că, acum o
    lună, România pierdea în faţa Germaniei, fapt nemaiîntâlnit din vremea dinainte
    de cel de-al doilea război mondial. În al treilea rând, şi cel mai important,
    succesul din faţa gruzinilor duce România la şase puncte de Spania, echipa de
    pe locul trei, principala contracandidată la calificarea directă la Cupa
    Mondială.

    Vă amintim că rezultatele din Rugby Europe
    Championship din 2017 şi 2018, cumulate, contează drept criteriu de calificare
    pentru Cupa Mondială, găzduită în 2019 de Japonia. Dacă ocupă locul întâi,
    România şi-a asigurat prezenţa la întrecere. La fel şi dacă se clasează pe
    locul 2, iar pe primul termină Georgia, calificată deja direct de la Cupa
    Mondială din Anglia. Dacă s-ar clasa pe locul 3, România ar urma să joace
    pentru calificare un meci de baraj cu ocupanta locului 3 în Pacific
    Tri-Nations, unde evoluează Fiji, Samoa şi Tonga, trei echipe foarte puternice.
    Dacă pierd, Stejarii vor merge la un turneu de recalificare, la care mai
    participă o echipă din America, una din Africa şi una din Asia sau Oceania.