În urmă cu 220 de ani, într-o localitate din Vâlcea, se năştea
Petrache Poenaru, o personalitate fascinantă care avea să dea omenirii stiloul,
acest instrument de scris atât de obişnuit încât nu te-ai gândi că a fost
inventat de cineva. Şi, totuşi, aşa a fost. Întâi la Viena apoi la Paris,
românul Petrache Poenaru a brevetat, cu numărul 3208, din 25 mai 1827, ceea ce
numea Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală. Sau,
în franceză, plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre.
Încă din titlu remarcăm cele două calităţi ale stiloului, că este portabil şi
se alimentează uşor cu cerneală, spre deosebire de pana care se folosea în
epocă, asociată mereu cu o călimară din care se alimenta foarte des cu puţină
cerneală. Cât despre Petrache Poenaru, puţini ştiu că el a fost secretarul lui
Tudor Vladimirescu, liderul Revoluţiei din Ţara Românească din 1821. El este
cel care a scos o foaie a armatei lui Tudor Vladimirescu ce poate fi
considerată primul ziar românesc iar la intrarea pandurulor în Bucureşti,
poartă un tricolor albastru-galben-roşu pe care îl crease singur, după modelul
francez.
La scurt timp după asasinarea mentorului său, Petrache Poenaru pleacă
la Paris, unde face studii de inginerie. La sfârşitul lor se petrece momentul
brevetării stiloului, acest condei uşor de purtat şi de alimentat cu cerneală.
Mai târziu, în 1831, îl aflăm în Anglia, unde devine probabil primul român care
a călătorit cu trenul, pe ruta Liverpool-Manchester, deschisă un an mai
devreme. Sau, cel puţin, este primul care ne lasă o descriere a acestei
aventuri, numind trenul una din minunile industriei secolului, minunându-se
că douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane
sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi.
Întors în ţară, participă la
organizarea învăţământului românesc, înfiinţând licee şi şcoli săteşti. Pentru
început, devine fondatorul Colegiului Național Carol I din Craiova, una dintre
cele mai vechi şi mai prestigioase licee din România. S-a implicat în domenii
legate de învățământ, administrație și inovație. Între 1834 – 1836 a insistat
pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Muntenia. A contribuit la
înființarea, în 1835, la Pantelimon a Școlii de Agricultură, a Școlii de Poduri
și Șosele, actuala Universitate de Construcții din București, în 1850.
În acest
timp, nu ne vom mira să îl aflăm participant la Revoluția de la 1848, fiind
membru al Comisiei pentru liberarea robilor. Puţine sunt domeniile în care nu
s-a manifestat spiritul său de iniţiativă şi inovaţie. A obţinut organizarea
exploatării cu personal român a serviciilor de poştă şi telegraf, a făcut podul
peste Olt de la Slatina, din 1847, a luat măsuri de salubrizare a Dâmboviţei,
cumpărând o dragă de la Paris, a montat o fabrică de cărămizi tipizate, din
initiativa sa s-a înfiinţat o Facultate de stiinte exacte cu 3 secţii:
pentru topografi; ingineri de poduri şi sosele; arhitecţi.
În 1870, spre
sfârșitul vieții sale, a fost ales membru al Academiei Române. În discursul de
recepție la primirea în Academia Română, a mărturisit că perioada de 5 luni cât
a fost pandur alături de Tudor Vladimirescu i-au schimbat complet destinul și
va păstra toată viața în inimă acele clipe mărețe.