Tag: Stradivarius Elder Voicu

  • Alexandru Tomescu, din nou la Sala Radio

    Alexandru Tomescu, din nou la Sala Radio

    Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius Elder-Voicu îşi dau o nouă întâlnire cu publicul la Sala Radio joi, 5 aprilie, de la ora 19:00, într-un concert de excepţie alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului japonez Naoto Otomo. Concertul va debuta într-o notă muzicală inspirată din repertoriul japonez contemporan, cu lucrarea Triptyque pentru orchestră de coarde, de Yasushi Akutagawa. Va urma în program Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră, op. 47, de J. Sibelius, al cărui protagonist va fi Alexandru Tomescu şi vioara lui de poveste. Concertul se va încheia cu Simfonia nr. 8 în sol major, op. 88, de A. Dvořák.

    Dirijor japonez foarte apreciat atât pe scena muzicală locală cât şi internaţională, Naoto Otomo a studiat sub îndrumarea lui Seiji Ozawa, a dirijat de-a lungul carierei prestigioase orchestre şi a colaborat, între alţii, cu José Carreras, Hèlène Grimaud, Jean-Yves Thibaudet sau Cristina Ortiz, pentru a cita doar câteva nume.

    Cu o carieră naţională deja consolidată şi cu o expunere internaţională în plină ascensiune, Alexandru Tomescu cântă din 2007 pe vioara care i-a aparţinut lui Ion Voicu. A realizat Turneul Stradivarius, concertând în zeci de localităţi, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească şi care i-au conturat reputaţia de a fi, astăzi, unul dintre cei mai bine cotaţi violonişti români.

    Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

    Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

  • Alexandru Tomescu cântă in memoriam Ion Voicu la Sala Radio

    Alexandru Tomescu cântă in memoriam Ion Voicu la Sala Radio

    La
    20 de ani de la dispariţia lui Ion Voicu, fiul acestuia, Mădălin Voicu va
    dirija Orchestra Naţională Radio, vineri 20 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala
    Radio, concertul In memoriam. Alexandru
    Tomescu va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu Concertul nr. 5 în la major pentru vioară şi orchestră, KV 219 de
    Mozart. În deschidere, orchestra va interpreta Uvertura operei Wilhelm Tell de Rossini, iar după pauză Simfonia nr. 4 în la major, op. 90 -
    Italiana de F. Mendelssohn.

    Unul dintre marii violonişti români, Ion Voicu
    a început studiul viorii la vârsta de 6 ani; după câţiva ani profesorul său s-a
    declarat depăşit de micul lui elev, iar la 14 ani a fost admis la Academia Regală
    de Muzică din Bucureşti, unde a intrat direct în anul V şi a absolvit cursurile
    care durau şapte ani, în doar trei ani. Ion Voicu, artist născut într-o familie
    de muzicieni, s-a perfecţionat cu George Enescu, a lucrat şi sub îndrumarea
    marelui violonist rus David Oistrakh, iar pe parcursul a 50 de ani de carieră a
    susţinut mii de concerte în întreaga lume. În amintirea marelui artist, de la a
    cărui dispariţie se împlinesc în 2017 douăzeci de ani, Orchestra Naţională
    Radio – primul ansamblu alături de care a cântat Ion Voicu, îi dedică acest
    concert extraordinar.

    Concertul poate fi ascultat în direct pe toate
    frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în
    streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro
    şi www.romania-muzical.ro.

    Biletele
    sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone,
    Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la
    casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile
    Radio, pe www.orchestreradio.ro sau
    www.orchestreradio.com.

    Alexandru
    Tomescu

    Cel
    mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu (născut în 1976),
    întruneşte, în conştiinţa publicului, amprenta unei vocaţii şi a unui destin
    artistic, dublate de o energie puţin obişnuită pentru a le traduce în faptă şi,
    în plus, cu şansa de a cânta pe o vioară Stradivarius.

    Fiu
    al unei familii de muzicieni, studiază primii şapte ani cu mama sa, Mihaela
    Tomescu, profesoară de vioară la Liceul de Muzică George Enescu din Bucureşti.
    De la vârsta de şase ani, cântă acompaniat de tatăl său, pianistul Adrian
    Tomescu, participând la numeroase evenimente şi concursuri muzicale. Formaţia
    lui e desăvârşită, între 1995 şi 1999, la Conservatorul din Bucureşti, cu
    Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a
    momentului. Obţine burse de studii în SUA şi Elveţia, unde studiază cu Eduard
    Schmieder (2000) şi cu Tibor Varga (2001), iar în paralel participă la cursuri
    de perfecţionare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah şi Hermann Krebbers.

    Dintre
    numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate trebuie menţionate
    Concursul Paganini (Genova, 1995), Concursul Marguerite Long – Jacques Thibaud
    (Paris, 1999) şi Concursul George Enescu (1999). A concertat sub bagheta unor
    dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, alături de
    pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre ca Berliner
    Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées.

    A
    înregistrat pentru posturi de radio şi televiziune româneşti, dar şi din
    Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, SUA şi a realizat numeroase
    imprimări pe CD, dintre care se cuvin amintite Alexandru Tomescu at Moscow (cu concerte de Paganini şi
    Mendelssohn), Romanian Piano Trio
    (trei discuri cu lucrări camerale de Mozart, Beethoven, Schumann, alături de
    Horia Mihail şi Răzvan Suma), Simply
    Mozart (patru concerte mozartiene sub bagheta lui Horia Andreescu) sau Ad Libitum – Primus (cvartete de
    Beethoven, Haydn, Sibelius, cu Alexandru Tomescu la vioara I).

    Din
    anul 2007, în urma unui concurs, îi este încredinţată, deocamdată până în 2018,
    vioara Stradivarius Elder – Voicu, care a devenit protagonista câtorva
    îndrăzneţe proiecte muzicale de anvergură şi notorietate, cu finanţare privată,
    în care, sub genericul Turneul Stradivarius, violonistul a concertat în
    zeci de localităţi din ţară, cu programe care au cuprins câteva
    integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească, asociind uneori recitalul
    cu secvenţe inedite de performance: cele 24 de capricii ale lui Paganini, cele
    şase sonate pentru vioară solo de Ysaÿe, sonatele şi partitele pentru vioară
    solo de Bach, sonatele pentru vioară şi pian de Prokofiev şi integrala
    lucrărilor pentru vioară şi pian de Enescu (cu Eduard Kunz la pian). O parte
    din aceste programe au fost înregistrate pe CD-uri şi DVD-uri care s-au bucurat
    de un mare succes: Paganini 24/24, Stradivarius Obsesii, Bach to Basics.

    O dominantă a profilului de artist al lui
    Alexandru Tomescu este abnegaţia de a duce marea muzică către oamenii obişnuiţi
    şi de a dedica activităţii caritabile o parte însemnată din evenimentele
    muzicale în care evoluează. Artistul e vizibil însufleţit de pasiunea cauzelor
    nobile şi prezenţa lui pe scena publică românească se distinge odată mai mult
    prin acest altruism.

    Mădălin
    Voicu

    Descoperind
    tainele muzicii prin intermediul viorii, Mădălin Voicu a urmat cursurile
    Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu George
    Manoliu şi Cornelia Bronzetti. Ulterior, Mădălin Voicu avea să studieze şi
    dirijatul, de-a lungul timpului fiind îndrumat de muzicieni de prestigiu precum
    Sergiu Celibidache, Carlo Zecchi, Corneliu Dumbrăveanu, Hans Swarowsky. Mădălin
    Voicu a fost dirijor al Filarmonicii Oltenia şi al Filarmonicii Paul
    Constantinescu, fiind totodată un invitat permanent al orchestrelor de profil
    din ţară, iar concertele susţinute în străinătate relevă aprecierea de care se
    bucură artistul şi peste hotare. A susţinut concerte alături de Orchestra de
    Cameră Bucureşti, înfiinţată de către distinsul violonist Ion Voicu, iar din
    anul 2001 Mădălin Voicu este membru de onoare al Academiei Franceze de Ştiinţe,
    Arte şi Litere. Alături de activitatea artistică, Mădălin Voicu s-a dedicat
    între anii 1990-1995 unei intense activităţi didactice, la pupitrul Orchestrei
    Conservatorului din Izmir. O altă latură a personalităţii sale a fost
    reprezentată de implicarea în viaţa politică, astfel maestrul Mădălin Voicu a
    fost deputat şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mass-Media a
    Camerei Deputaţilor. Pentru meritele sale a fost decorat cu Ordinul Credincios
    în grad de Cavaler. Mădălin Voicu este un promotor al tinerelor generaţii de
    muzicieni, iar prin intermediul Fundaţiei Internaţionale Ion Voicu, realizează
    o serie de concerte, numeroşi artişti fiind răsplătiţi cu premii din partea
    Fundaţiei. Anul 2017 marchează 50 de ani de activitate artistică ai maestrului
    Mădălin Voicu, primul său concert fiind susţinut chiar pe scena Sălii Radio.