Tag: Stradivarius vs Guarneri

  • Duelul Viorilor “Stradivarius vs Guarneri”. Patru viori în patru oraşe

    Duelul Viorilor “Stradivarius vs Guarneri”. Patru viori în patru oraşe

    Concert-maestrul celebrei orchestre Royal Concertgebouw
    Amsterdam, violonistul Liviu Prunaru, a avut rolul important
    de solist al acestui ansamblu în ultima seară a festivalului George Enescu,
    când a interpretat Caprice Roumain pentru vioară și orchestră” de George Enescu, fiind
    ovaţionat de o sală de peste 3000 de spectatori.


    După numai două
    zile, Liviu Prunaru își va încrucișa arcușul cu violonistul Gabriel Croitoru. Turneul
    Internaţional ”DUELUL
    VIORILOR”, un proiect Radio România, ediţia a VII-a, va avea loc în perioada
    27 septembrie – 1 octombrie 2017, în 4 oraşe din România. Arbitrul întrecerii
    muzicale este pianistul Horia Mihail.


    După șapte ani, deși ideea de duel s-a transformat într-o
    întrecere amiabilă pentru cucerirea publicului, totuși întrebarea rămâne: Stradivarius
    sau Guarneri?:


    Diferența dintre cele două instrumente, în sensul bun al
    cuvântului, este evidentă. Pornim de la ideea că ele, Stradivarius și Guarneri,
    reprezintă două școli mari ale lutieriei mondiale, de atunci și de acum. Vioara
    sau viorile Guarneri ar avea ca plus, chiar dacă poate părea subiectivă părerea
    mea, rotunjimea sunetului, atuu compensat de partea cealaltă, a viorii
    Stradivarius, printr-un volum mai mare sau o sclipire în plus față de
    celelalte. Desigur, dincolo de toate aceste amănunte, mereu vor fi păreri și
    păreri, preferințe personale. De aceea, ideea de a le pune pe scenă, în același
    timp, a prins foarte bine. În felul acesta, practic orice ureche, fie ea
    formată sau neformată, poate să sesizeze diferențele dintre cele două
    instrumente. Am avut ocazia la rându-mi să cant și eu pe alte instrumente, însă
    mărturisesc că sunt întru totul adeptul taberei Guarneri.
    (Gabriel Croitoru)


    ”Este o mare bucurie să constatăm publicul este foarte interesat de acest
    Duel al Viorilor. Cu anii am învăţat să nu mai aştept nimic de-a gata. Chiar mă
    gândeam, că după atâtea ediţii, poate că spectatorii s-au plictisit deja şi ca
    nu vor mai veni, mai ales că a început imediat după Festivalul Enescu, când
    lumea este până peste cap, plină de muzică. Iată însă că există interes şi de
    data aceasta, lucru care ne determină să fim şi mai entuziaşti. Noi vom da
    absolut tot ce avem. Eu studiez cât pot de mult ca să ofer concerte şi mai
    elaborate şi mai frumoase şi mai înălţătoare.” (Liviu
    Prunaru)


    După şase ediţii, câștigătorul
    nu a putut fi niciodată stabilit, așa că anul acesta cei doi violoniști au
    chemat întăriri.


    Lui Liviu Prunaru i se va alătura soția sa, violonista
    Valentina Svyatlovskaya-Prunaru, care este membră de asemenea a celebrului ansamblu Royal Concertgebouw
    Orchestra Amsterdam. Este o muziciană cu o bogată activitate concertistică fie
    în variantă solo, fie în duo cu Liviu Prunaru. Este deţinătoare a unui bogat
    palmares competiţional.


    Gabriel Croitoru mizează pe generația tânără, invitând-o
    pe scenă pe fiica sa care îi este și studentă.Talentul Siminei
    Croitoru a fost răsplătit cu numeroase premii obţinute în concursuri naţionale
    și internaţionale, iar activitatea sa artistică este deja foarte densă,
    cuprinzând concerte susţinute alături de numeroase orchestre.




    Ca întotdeauna vedetele, în ceea ce privește
    instrumentele, vor fi viorile Stradivarius Pachoud, pe care cântă Liviu
    Prunaru, dar și Guarneri del Gesu ”Catedrala”,
    pe care cântă Gabriel Croitoru (care este pusă la dispoziție de Muzeul Național
    George Enescu, în patrimoniul căruia se află), viori care poartă cu ele, la rândul
    lor, poveşti excepţionale care pot fi descoperite pe site-ul www.duelulviorilor.ro.


    PROGRAM RECITAL:


    Gabriel Croitoru și Horia Mihail


    Fr. Kreisler: Rondino pe o temă de Beethoven


    F. Mendelssohn: On wings of song


    E. Poldini: Doll waltz




    Simina Croitoru și Horia Mihail


    Fr. Kreisler: Liebesleid


    P. de Sarasate: Melodii lăutăreşti




    Valentina Svyatlovskaya-Prunaru și Horia
    Mihail


    P. de Sarasate: Introducere şi Rondo Capriccioso


    Fr. Kreisler: Preludiu şi Allegro




    Liviu Prunaru și Horia Mihail


    H. Wieniawski: Souvenir de Moscou, op. 6


    J. Brahms: Scherzo în do minor din
    Sonata FAE




    ****




    Gabriel Croitoru și Simina Croitoru


    L. Spohr: Grand Duo Concertante, op. 67
    nr. 2 în re major




    Liviu Prunaru și Valentina Svyatlovskaya-Prunaru


    Ch.-A. de Beriot: Duo concertante
    op. 57, nr. 1




    Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru


    J. Halvorsen: Capriciu pentru două viori, pe teme
    norvegiene




    Valentina Svyatlovskaya Prunaru – Liviu
    Prunaru – Simina Croitoru – Gabriel Croitoru




    Ch. Dancla: Variațiuni pe o temă de Mozart – Ah,
    vous dirai-je, maman -pentru patru viori şi pian












    ITINERAR:


    Deva, 27 septembrie, Sala Pro Arte


    Alba Iulia, 28 septembrie, Casa de Cultură


    Arad, 29 septembrie, Teatrul Clasic ”Ioan Slavici”


    București, 1 octombrie, Sala Radio






    Un proiect: Radio România


    Coproducători : Radio România Cultural, Radio România Regional și TVR 3


    Eveniment co-finanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a
    Muzicienilor din România (UCIMR)


    Sponsor : JTI


    Parteneri : Accendo, Muzeul Naţional George Enescu, Senia
    Music, Arena Comunications


    Parteneri media: Orchestrele și Corurile
    Radio, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Radio România
    Regional, Radio România Internaţional, România TV, Caţavencii, Zile și Nopți,
    Observator Cultural, Agenţia de carte, Liternet, Actualitatea Muzicală, mediaTRUST


    Parteneri
    culturali:Asociația Culturală DevArt, Colegiul
    Național Decebal Deva, Municipiul Alba Iulia, Centrul Municipal de Cultură Arad, Teatrul
    Clasic Ioan Slavici Arad, Filarmonica de Stat Arad.